Versul şi Melodia – gânduri după sărbători
4 January 2010 | Autor: Dan Bercian

Versul şi Melodia - gânduri după sărbători          Au trecut sărbătorile de iarnă şi ceea ce putem constata este faptul că oamenii cunosc tot mai puţin ce înseamnă a sărbători. Accentul cade aproape în totalitate pe satisfacerea poftelor cărnii. Până şi ceea ce numim spiritual tot în acest sens îl folosim: să ne simţim bine. Mergem la biserică în perioada acestor sărbători ca să ne simţim bine, adică pentru a ne linişti cugetul că am făcut ceva şi pentru suflet.

          Am constatat că oamenii vorbesc despre Dumnezeu, dacă mai vorbesc, dar nu cunosc aproape nimic …

[ Continuare ... ]
Crăciunul, sărbătoarea imaturităţii
15 December 2009 | Autor: Dan Bercian

Crăciunul, sărbătoarea imaturităţii          Cred că cei ce aţi trecut de 40 de ani ştiţi la ce mă refer atunci când vă spun că în vremea copilăriei una dintre cele mai mari bucurii, dacă nu chiar cea mai mare din întreg anul, era Crăciunul. În acei ani sub comunism bucuriile erau mai rare, vremurile erau mai grele, mâncarea mai puţină, confortul mai redus, iar Crăciunul era sărbătoarea care ştergea cu buretele tot ceea ce era rău şi, cel puţin pentru o vreme, ne transpunea într-o altă lume decât cea reală.
          Gândindu-mă la anii pe care i-am lăsat în urmă …

[ Continuare ... ]
Frica
19 November 2009 | Autor: -

Frica          Cu siguranţă cel mai uzitat cuvânt din ultima vreme a fost cuvântul criză. Parcă am scos de la naftalină un cuvânt pe care l-am folosit mai rar dar acum ne-am îndragostit de el şi nu mai vrem sa-l lăsăm.
          Criză înseamna imposibilitatea de a-ţi împlini o nevoie imediată, acută; tulburări şi tensiuni în societate; moment critic. Sau altfel spus din cauză că oamenii nu îşi pot împlini o nevoie imediată se ajunge la tulburări în societate, la un moment critic, care poate duce la ceva şi mai rău. După criză, un lucru rău, poate urma haosul, un lucru şi …

[ Continuare ... ]
Epidemie de teamă şi îngrijorare
12 November 2009 | Autor: Dan Bercian

Epidemie de teamă şi îngrijorare           Am fost plecat din ţară pentru aproape o săptămână. Când am plecat tocmai începuse la noi isteria cu gripa porcină. La aeroport personalul care deservea călătorii era echipat cu măşti pentru protecţie. Doar în România pentru-că în Germania unde am ajuns lucrurile stăteau cu totul altfel. Oameni destinşi, relaxaţi, fără măşti.
          Pe perioada cât am stat acolo nici nu m-am mai gândit la acest subiect al gripei porcine pentru-că cei cu care aveam legaturi nu erau interesaţi de el. Ei erau interesaţi de cu totul altceva: de o mai mare apropiere …

[ Continuare ... ]
Comerţ cu suflete
5 November 2009 | Autor: Dan Bercian

Comerţ cu suflete          Unul dintre lucrurile care l-au înfuriat cel mai tare pe Domnul Isus Hristos a fost momentul când a intrat în Templul din Ierusalim şi a văzut ce se întâmpla în acel loc.
          Cele mai aspre cuvinte pe care le-a avut Domnul Isus şi sunt consemnate în Evanghelii, sunt adresate liderilor religioşi şi teologilor din acea vreme.
          În primul caz Mântuitorul a răsturnat mesele celor ce făceau afaceri în Templu, schimbau bani şi vindeau animale pentru jertfă. În al doilea caz a adresat cuvinte dure cum ar fi: morminte văruite, pui de şerpi sau fii ai …

[ Continuare ... ]
Vine sfârşitul! Bucuraţi-vă!
13 October 2009 | Autor: Dan Bercian

Vine sfarsitul! Bucurati-va!          Nu cu mult timp în urmă un prieten bun mi-a spus că a mai discutat şi cu alte persoane şi unii au reclamat faptul că, în cadrul emisiunilor din „Lumea în care trăim” , tonul ar fi unul prea pesimist, că văd lucrurile prea în negru.
          Am stat şi m-am gândit dacă această obiecţie este întemeiată sau nu. După analiza pe care am reuşit să o fac, încercând să fiu obiectiv, mi-am dat seama că au fost şi momente în care tonul a fost cu adevărat pesimist dar nu aşa s-a întâmplat de cele mai …

[ Continuare ... ]
Cât poate costa o rugăciune
30 September 2009 | Autor: Dan Bercian

Cât poate costa o rugăciune          Pentru cei interesaţi şi care studiază fenomenul nu este nici o surpriză că azi în lume mulţi creştini sunt persecutaţi din cauza credinţei lor, persecuţie care merge până la moarte. Nu cu mult timp în urmă în Somalia musulmanii au ucis mai mulţi creştini. Acestora li s-a tăiat capul din cauză că au crezut în Isus Hristos şi s-au dezis de credinţa islamică. Unele dintre aceste cazuri le cunoaştem, probabil că pe cele mai multe nu. Nu ştim exact câţi oameni mor azi în lume sau sunt persecutaţi înt-un fel sau …

[ Continuare ... ]
Pilula care te trimite în iad
21 September 2009 | Autor: Dan Bercian

Pilula care te trimite în iad          În lumea în care trăim oamenii fac ceea ce cred ei că este mai bine. Deşi de cele mai multe ori greşesc. La prima vedere multe dintre demersurile lor par îndreptăţite şi de folos dar analizate mai cu atenţie se dovedeşte că nu sunt benefice, ba chiar le sunt dăunătoare. Iată în continuare o ştire din această categorie:
          “Cercetătorii americani au identificat “comutatorul principal” al metabolismului. Bazându-se pe această genă au creat şi o pastilă-minune, care permite oamenilor să mănânce oricât poftesc, fără să ia în greutate. Pilula revoluţionară …

[ Continuare ... ]
Vacanţa ce ne-o dorim
4 September 2009 | Autor: Dan Bercian

Vacanţa ce ne-o dorim          Am intrat în luna septembrie lăsând în urmă ultima lună a verii şi ultima lună a vacanţelor şi a concediilor. Ne pregătim de toamnă şi apoi de iarnă dar încă de acum visăm la o altă vară, la altă vacanţă sau la alt concediu.
          Se prea poate că deşi v-aţi pregătit un an de zile pentru această vacanţă, cel puţin emoţional, totuşi, în final, să nu fi fost aşa cum v-aţi dorit. Se întâmplă multora.
          În acest an am avut şi eu parte de vacanţă aşa cum nu am avut în alţi ani şi …

[ Continuare ... ]
Orwell, mai mult decât un scritor talentat
17 June 2009 | Autor: Dan Bercian

orwell-mai-mult-decat-un-scritor-talentat          Exact în urmă cu 60 de ani, în 1949, a fost scris romanul “1984″. Autorul fiind George Orwell. De fapt acest nume este un pseudonim. Numele real este Eric Arthur Blair. S-a născut în 1903 în India, a murit în 1950, la un an după ce a scris acest roman, în Londra şi a fost fiul unui funcţionar public în administraţia engleză din India.
          A scris mai multe romane, printre ele şi “Ferma animalelor”, foarte cunoscută, o fabulă politică.
          Romanul “1984″ este considerat a fi o distopie. DEX-ul defineşte distopia în felul următor:
“Termen modern construit prin opoziţie cu utopie şi …

[ Continuare ... ]
Totusi Dumnezeu este in control
9 June 2009 | Autor: Dan Bercian

totusi-dumnezeu-este-in-control          Într-o lume aflată în întuneric spiritual, în pericol de a fi supusă pedepsei lui Dumnezeu, creştinismul a fost soluţia salvatoare oferită de Dumnezeu omenirii. Oamenii nu ştiau cât de multă nevoie aveau de această învăţătură adusă de Domnul Isus Hristos şi de aceea nu numai că nu s-au grăbit să o primească dar chiar au luptat împotriva ei căutând să o distrugă, aşa cum fac şi azi în această eră a păgânismului modern. Era ca o binecuvântare pe care Dumnezeu dorea să o dea omenirii iar omenirea nu vroia să o primească. De fapt lupta a fost împotriva Celui …

[ Continuare ... ]
Calatorie fara voie
12 May 2009 | Autor: Dan Bercian

calatorie-fara-voie          Sunt, iată, mai bine de trei ani de zile de când încerc să observ mai cu atenţie ce se întâmplă în lumea noastră şi să caut să văd în ce măsură evenimentele care au loc ne influenţează din punct de vedere spiritual. Mai precis am căutat să văd dacă profeţiile biblice despre vremurile din urmă nu cumva se împlinesc tocmai în aceste vremuri pe care noi le trăim. Şi am căutat să trag semnale de alarmă pentru cei interesaţi, pentru cei ce privesc cu seriozitate la viaţa lor de credinţă şi care sunt sincer interesaţi să nu rateze veşnicia.
          …

[ Continuare ... ]
Curăţenia de Paşte
28 April 2009 | Autor: Dan Bercian

Curăţenia de Paşte          M-am gândit în aceste zile de sărbătoare care au trecut la un aspect care este reprezentativ pentru noi românii. Primăvara aduce odată cu ea şi sărbătoarea de Paşte. Şi, pentru români, Paştele înseamnă două lucruri: curăţenie generală şi multă mâncare şi băutură.Într-o ţară care arată tot mai mult ca un imens coş de gunoi, aproape că nu mai ai unde să calci şi să nu fie mizerie, de Paşte, în colţişorul lui, fiecare ia la scuturat preşuri şi covoare, trudind din greu pentru a scoate din ele praful adunat de-a lungul iernii, iar gunoiul adunat din …

[ Continuare ... ]
Pasapoartele biometrice si semnul fiarei
11 March 2009 | Autor: Dan Bercian

Pasapoartele biometrice si semnul fiarei Nu s-au stins inca ecourile disputei dintre guvernantii nostrii si anumite grupari religioase, grupari care se opun aparitiei pasaportului biometric.
    Am urmarit felul in care s-a dus aceasta lupta si luarile de pozitie si am constatat ca ne impartim in patru categorii.
    Din prima categorie ar face parte cei ce se opun cu vehementa acestor pasapoarte, apreciind ca cipul pe care il contin este semnul lui Anticrist despre care se vorbeste in cartea Apocalipsa.
    A doua categorie ar fi cei ce-i ridiculizeaza pe primii si ii catalogheaza ca fiind fanatici religiosi …

[ Continuare ... ]
 
Pagini (11): « Prima ... « 8 9 10 11
Ora Radio Unison -
Ora dumneavoastra -
* De ce apar decalaje de ora?
Sondaj

Creștinii de azi caută slava lui Dumnezeu sau sunt centrați pe ei înșiși?

Vedeti rezultatele

Loading ... Loading ...
Promo
 
Director WEB Director WEB

© 2009 RADIO UNISON ZALAU • Toate drepturile rezervate •