Principiul celei de-a doua mile
Autor: - | Vizualizari: 1,496 | Trimite prietenilor din Yahoo Messenger
a doua mila
scris de doctor Schilde

     Matei 5:41 „Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două.”
Matei 27: 32 „Pe când ieşeau afară din cetate, au întâlnit pe un om din Cirene numit Simon, şi l-au silit să ducă crucea lui Isus.”
     În Predica de pe munte Isus a vorbit tocmai despre acest obicei roman – constrângerea. Slugile lui Cezar l-au contrâns, adică l-au silit pe Simon să ducă crucea. Încă de pe atunci Isus a prevăzut momentul când avea să fie dus la Golgota. Şi iată că în cale este întâlnit Simon, pe care îl silesc să meargă o milă şi să ducă crucea lui Isus.
     În textul nostru, dacă l-am parafraza, Isus vorbeşte aşa: „Dacă vor pune pe spatele vostru crucea Mea şi vă vor impune să o duceţi, atunci, după ce aţi trecut această milă fiind siliţi, când legea va elibera lanţurile voastre, când vi se va permite să lăsaţi crucea jos, atunci arătaţi că sunteţi ucenicii Mei, care doriţi să mergeţi şi a doua milă şi care se întinde de la Golgota până în pragul porţilor de diamant.”
     Prima milă înseamnă o cale obişnuită, o viaţă firească. Aici oamenii îşi îndeplinesc slujba la care au fost puşi. Foarte mulţi sunt nevoiţi să treacă prima milă în viaţa de familie. Pe această milă se întâlnesc părinţi care se îngrijesc în detaliu de îmbrăcămintea şi încălţămintea copiilor lor şi fac tot posibilul ca ei să arate după ultima modă. Ei se străduiesc să le ofere copiilor studii, să facă din ei învăţători, medici, ingineri. De suflete aceşti părinţi se îngrijesc cel mai puţin, oferindu-le copiilor posibilitatea de a-şi alege calea când vor creşte. Acesta este principiul primei mile. Iată însă principiul celei de-a doua mile.
     Întemeietorii unei misiuni creştine, William şi Catherine Booth, de îndată ce li s-a născut primul copil, şi-au spus: „Copiii noştri nu vor sluji celui rău!”. Câtă îndrăzneală! Ce credinţă în Domnul! Aceşti părinţi curajoşi şi-au pus în faţă o sarcină grea: „Lasă ca feciorii noştri să fie hornari, numai să fie evanghelişti. Lasă ca fiicele noastre să spele vasele, numai să fie creştine”. Şi Domnul le-a îndeplinit dorinţa, întărind credincioşia Cuvântului Său: „Să se facă după credinţa voastră”. William şi Catherine Booth au crescut opt copii. Toţi au fost lucrători ai misiunii.
     Câte de puţini sunt cei care conştient doresc să meargă a doua milă!
     Mulţi copii, trăind după principiul primei mile, sunt ascultători de părinţi, dar nu mai mult decât li se cere. Ei nu sunt binevoitori, nici ingenioşi, ci, ca nişte angajaţi, întotdeauna aşteaptă ca cineva să le spună ce trebuie să facă.
     Un fabricant creştin a trăit mulţi ani după principiul primei mile. Trăia cum trăiesc toţi. Dar odată Domnul i-a deschis ochii şi el a văzut nevoile multor oameni săraci. A început să-L roage pe Domnul să-l înveţe să trăiască pentru alţii, de dragul lui Hristos, să trăiască după principiul celei de-a doua mile. Pătruns de această dorinţă el a scăzut preţul mărfurilor sale cu treizeci de procente, chiar dacă aceasta a provocat nemulţumirea fabricanţilor din împrejurimi. Dumnezeu ştie câte rugăciuni de mulţumire au înălţat cei săraci, cei slabi întreţinuţi, pentru binefăcătorul lor! Apoi fabricantul a mărit plata lucrătorilor săi, le-a acordat concediu suplimentar, a jertfit o sumă mare de bani pentru casa de copii. Desigur, şi-a făcut nu puţini duşmani, mulţi i-au prezis un faliment apropiat, alţii l-au ameninţat cu moartea, dar Dumnezeu l-a păzit.
     Mulţi creştini fac numai ce li se impune să facă. Ei niciodată nu se înalţă mai sus de întrebarea: „Ce trebuie să fac pentru ca să fiu mântuit?” Şi mai departe preferă să nu cunoască învăţătura lui Hristos. Asemenea oameni niciodată nu depăşesc hotarul primei mile. Ei ar merge tot continentul în genunchi, dacă aceasta ar fi pentru salvarea sufletelor lor. S-ar ruga zi şi noapte şi ar da nu numai a zecea parte din venitul lor, ba chiar mai mult, numai dacă ar şti că este necesar pentru salvarea sufletelor lor sărmane.
     Simon din Cirena nu şi-a arătat dorinţa ca măcar puţin să uşureze povara Omului durerii. El nu a văzut crucea lui Isus până când mâna autoritară a legii nu i-a impus s-o ducă. Desigur, Simon a dus crucea pentru a se salva pe sine însuşi, nu pentru Hristos. Pe vârful dealului el s-a eliberat de povara sa. Dar numai văzând această cruce stropită de sângele Mântuitorului, vărsat pentru păcatele lumii întregi dar şi pentru ale lui, Simon va dori să meargă şi a doua milă, milă ce începe imediat după prima.
     De-a lungul primei mile nu se vede cerul. Nicio fire nu se îndreptăţeşte înaintea lui Dumnezeu prin faptele legii. Poţi să duci crucea dar să nu ai nimic comun cu Cel răstignit. Poţi să-L propovăduieşti pe Fiul lui Dumnezeu mulţi ani, dar să nu fii pătruns de natura Sa.
     Aşadar, sensul celei de-a doua mile constă nu în a sluji după poruncă, din datorie, ci în slujirea de bunăvoie, cu bucurie, nu doar din respect ci şi din prietenie.
     Pe calea celei de-a doua mile nu apare întrebarea: ”Ce trebuie să fac pentru ca să fiu mântuit?” Acolo creştinul adevărat, cu credincioşie de rob, Îl imploră pe Dumnezeu, întrebând: „Ce-mi porunceşti să fac?” Viaţa şi voinţa unui asemenea om sunt supuse lui Hristos, ale Cărui dorinţe el vrea cu bucurie să le împlinească.
     Prima milă se aseamănă cu bucătăria plictisitoare a Martei. Această slujire este grea pentru că se face din obligaţie. A doua milă este ca vasul de alabastru al Mariei, mirul vărsat a cărui mireasmă a umplut casa, vestind în tăcere prezenţa lui Hristos. Acea mireasmă plăcută s-a răspândit, prin Duhul Sfânt, în toate colţurile lumii.
     Mila a doua începe acolo unde ne dăm seama că suntem creştini adevăraţi deoarece începem să trăim nu pentru sine ci pentru alţii. Isus Hristos a spus: „Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc , ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii?” Da, trăind pentru alţii – pentru apropiaţi şi pentru duşmani, pentru prigonitori şi pentru cei ce ne înjosesc – noi trăim pentru Domnul.
     Pe calea primei mile merg vameşii şi păcătoşii, aici totul este însoţit de firea păcătoasă. De ce aceştia au atât de mulţi însoţitori dintre noi? De ce mergem cu ei în aceeaşi direcţie, doar suntem creştini? Dar imediat ce vom merge mai departe, îndată ce vom face primul pas pe calea celei de-a doua mile, vom ajunge într-o cu totul altă societate. Pe această cale merg cei sfinţi şi credincioşi Domnului, apostolii şi ucenicii, aceasta este calea adevăratei Biserici a lui Isus Hristos.
     Cea de-a doua milă se află după hotarul Iordanului şi începe după moartea egoistului nostru „eu”. Aici se găsesc păşunile promise şi apele de odihnă pentru cei care se leapădă de sine. Aici este pământul sfânt unde curge lapte şi miere pentru cei care privesc spre cele nevăzute. Aici îngerii le slujesc celor ispitiţi de Satan şi-i întăresc pe cei osteniţi, ca pe Ilie.
     Pe calea celei de-a doua mile se văd urmele Mântuitorului nostru. El a fost primul Care a trecut de la Betleem până la porţile de aur. Drumul Lui a trecut prin Egipt şi Capernaum, s-a ridicat spre Ierusalim, în Dealul Căpăţânii şi, coborându-se în mormânt, a ajuns în veşnicie.
     Credinţa creştinului care merge a doua milă îi permite să colaboreze cu Dumnezeu. Un asemenea om este capabil să îndeplinească cu exactitate poruncile Marelui Învăţător şi se apucă bucuros de orice lucru, în Numele Lui. Aici nu este întuneric şi descurajare, pe faţa creştinului nu apar niciodată ridurile nemulţumirii şi ale cârtirii. Cel care are o asemenea atitudine faţă de lucrarea Domnului, care simte că mâncarea lui este să facă voia Tatălui ceresc, care lucrează neobosit, acela niciodată nu se va plânge că slujba lui este peste măsură de grea.
     Există şi constrângeri, momente speciale când omul, vrând să facă ceva măreţ, este nevoit să se ocupe de ceva lipsit de importanţă. De exemplu, unii doresc să fie predicatori vestiţi, cântăreţi, poeţi, dar visele lor nu se pot realiza din cauză că le lipsesc capacităţile sau sănătatea. Dar omul care nu poate conduce gospodăria pe o bucată mică de pământ, însă cere spaţii largi pentru a-şi pune în practică talentul, e mai mult decât un nechibzuit. Un gospodar energic, căruia îi place munca sa, îşi va demonstra capacităţile şi în locuri strâmte. El va zice: „Terenul pe care îmi încep activitatea nu e mare, dar nu voi cârti! Voi începe cu ceea ce mi-a încredinţat stăpânul. Voi depune toate strădaniile ca să îngrijesc acest lot mic în aşa fel ca toţi care vor trece pe alături să rămână încântaţi la vederea lui. Florile nu vor ocupa mult spaţiu, dacă le voi planta în loc de gard. Fie ca oamenii să se bucure şi să rămână încântaţi!”
     Istoria păstrează multe nume ale celor care au depăşit insuccesele destinului lor prin spiritul celei de-a doua mile. Se povesteşte că un grec, care a fost pus să măture străzile, făcea aceasta cu atâta dragoste, încât, ca urmare a dăruirii lui, în întreaga Grecie funcţia de măturător a ajuns să fie un lucru de mare cinste. John Bunyan, aflându-se închis în fortăreaţa din Bedford, una dintre cele mai severe închisori din Anglia, a luminat temniţa prin faptul că a scris acolo „Călătoria pelerinului creştin spre ţara cerească”. Cititorii acestei minunate cărţi pot preţui pe deplin munca celei de-a doua mile, pe calea căreia chiar şi pereţii închisorilor se schimbă.
     Atunci când, fără a ni se impune, spunem: „Doresc ca micul meu câmp să fie grădina Domnului, în care El să vină aşa cum o făcea cândva în Eden”, atunci înghesuiala capătă semnificaţie dumnezeiască şi viaţa se umple de slavă strălucitoare.

-::::: Arhivă EDITORIAL :::::-

Print Friendly
Ora Radio Unison -
Ora dumneavoastra -
* De ce apar decalaje de ora?
Sondaj

Ne rugăm ca să se facă voia lui Dumnezeu în toate sau, cu predilecție, ne rugăm ca în toate să se facă voia noastră?

Vedeti rezultatele

Loading ... Loading ...
Promo
 
Director WEB Director WEB

© 2009 RADIO UNISON ZALAU • Toate drepturile rezervate •