Predicator sau comediant?
Autor: Dan Bercian | Vizualizari: 1,713 | Trimite prietenilor din Yahoo Messenger
ras in biserica     Multe slujbe sunt pentru om, pe acest pământ şi mari lupte se duc pentru ceea ce oamenii cred a fi o slujbă bună. Criteriile după care se evaluează slujbele ţin, în special, de bani, influenţă şi renume. Dar, peste toate şi înainte de orice, cea mai înaltă slujbă la care omul este chemat este slujba de a vesti Cuvântul lui Dumnezeu, de a predica, după cum ne-am obişnuit să spunem, adică de a vorbi despre planul lui Dumnezeu de mântuire a omului. În termeni biblici înseamnă că omul ajunge să fie lucrător împreună cu Dumnezeu. Această ofertă întrece orice imaginaţie omenească. Nu sunt promise beneficii materiale şi nici recunoaştere şi apreciere omenească, dimpotrivă, cel chemat la această slujbă este avertizat că s-ar putea să fie sărac şi respins de oameni. Răsplătirea pentru slujba făcută este păstrată pentru veşnicie, deşi slujitorul nu este uitat nici pe pământ.
     În planul lui Dumnezeu pentru mântuirea omului El aşa a conceput această lucrare încât să o facă împreună cu omul răscumpărat şi născut din Dumnezeu. Nu îngerii au datoria de a vorbi oamenilor despre planul de mântuire al lui Dumnezeu ci omul în care Dumnezeu a lucrat mai înainte, transformându-l după chipul lui Dumnezeu, prin credinţa în Domnul Isus Hristos şi împuternicindu-l prin Duhul Sfânt. Lucrarea nu se poate învăţa, aşa cum înveţi orice altceva la şcoală şi nu ţine de inteligenţa omului sau de nivelul înalt de pregătire academică. Cel mai mare savant poate fi cel mai mare ignorant în ce priveşte voia lui Dumnezeu şi înţelegerea Scripturilor Sfinte, dar şi cel mai umil om, fără cunoştinţe academice, poate fi un strălucit slujitor al lui Dumnezeu, dacă în acest om Dumnezeu a lucrat mântuire, transformare şi umplere cu Duhul Sfânt. De fapt nu este o lucrare a omului ci este o lucrare a lui Dumnezeu prin om, după ce a lucrat în om regenerare. Omul nu este decât un vas de lucru în mâna Olarului care l-a făcut, adică a lui Dumnezeu.
     Lucrarea este mult mai importantă decât ne putem noi închipui pentru că de aceasta ţine mântuirea oamenilor, chiar dacă totul a făcut Hristos atunci când a luat asupra Lui păcatele omenirii întregi. Jertfa lui Hristos este suficientă pentru mântuirea tuturor oamenilor dar pentru ca această Jertfă să fie eficace, să îşi atingă scopul, oamenii trebuie să audă despre ea de la alţi oameni. Apostolul Pavel scria:
13 „Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.”
14 Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor?
15 Şi cum vor propovădui, dacă nu Sunt trimişi? După cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!”

     Cei mântuiţi sunt chemaţi să facă această slujbă de mărturisire a Evangheliei, să propovăduiască Vestea Bună a mântuirii prin Hristos în multe feluri, dar o importanţă aparte o are slujba predicării. Tocmai pentru că este atât de importantă această lucrare, Satana a folosit de-a lungul timpului toate mijloacele care îi stau la îndemână pentru a o bloca, oprind în felul acesta mântuirea la care oamenii ar putea ajunge primind adevărul despre Hristos, pentru că nu poate fi mântuire decât în Hristos Isus.
     Căile prin care duşmanul vrea să strice lucrarea de propovăduire a Cuvântului, de predicare, sunt multe şi, dacă Domnul îmi dă har aş vrea să vorbim despre aceasta, pe parcursul a mai multor editoriale. Dar sunt două direcţii principale pe care el îşi organizaează atacul: persecuţia şi compromiterea mesajului.
     Scriindu-i lui Tit şi dându-i învăţătură despre cum trebuie să fie el şi bătrânii ce conduc adunările de creştini, apostolul Pavel spune: (Conducătorii de biserici, cei ce propovăduiesc Cuvântul) „să se ţină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învăţătura, ca să fie în stare să sfătuiască în învăţătura sănătoasă, şi să înfrunte pe potrivnici.
10 În adevăr, mai ales printre cei tăiaţi împrejur, sunt mulţi nesupuşi, flecari şi amăgitori,
11 cărora trebuie să li se astupe gura. Ei buimăcesc familii întregi, învăţînd pe oameni, pentru un câştig urât, lucruri pe care nu trebuie să le înveţe.
12 Unul dintre ei, chiar prooroc al lor, a zis: „Cretanii sunt totdeauna nişte mincinoşi, nişte fiare rele, nişte pântece leneşe.”
13 Mărturia aceasta este adevărată. De aceea mustră-i aspru, ca să fie sănătoşi în credinţă,
14 şi să nu se ţină de basme evreeşti, şi de porunci date de oameni, care se întorc de la adevăr.
15 Totul este curat pentru cei curaţi; dar pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat: până şi mintea şi cugetul le sunt spurcate.
16 Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă: nesupuşi, şi netrebnici pentru orice faptă bună.”

     Găsim aici o categorie de oameni care predicau Cuvântul dar deformat, pentru că aveau alte scopuri decât mântuirea oamenilor şi glorificarea lui Dumnezeu, reuşind să aducă confuzie în rândul celor ce-i ascultă, confuzie în ceea ce priveşte calea mântuirii. Acestor oameni, Pavel spune, ar trebui să li se astupe gura.
     Azi o să mă opresc asupra unui aspect pe care îl regăsim, din nefericire, foarte des în predicile din vremurile de acum, şi îl găsim îndeosebi la cei flecari: este vorba despre glumele sau bancurile care se spun în timpul predicilor.
     Nu găsim acest aspect în urmă, în timp, este de natură recentă, şi cred că are de-a face cu vremurile din urmă, adică în care ne aflăm, şi cu gâdilatul urechilor prin învăţători care, în felul acesta, fie urmăresc să îşi atragă de partea lor un public cât mai consistent, de pe urma căruia să aibă tot felul de foloase, fie îşi ascund, prin aceste glume, neputinţa de a propovădui Cuvântul şi caută să fie interesanţi înaintea ascultătorilor.
     În nici un discurs relatat nouă pe paginile Sfintelor Scripturi nu găsim nici măcar o glumă, dimpotrivă. Tonul este, în general grav şi serios, uneori mângăietor şi dătător de speranţe dar şi, nu de puţine ori, ameninţător şi acuzator, ca să nu spun chiar mai mult. Nici un profet şi nici un apostol nu au rostit nici măcar o glumă. Cel care glumeşte şi flecăreşte este Diavolul, Dumnezeu nu o face niciodată. Bucuria pe care creştinii o au în Dumnezeu nu vine în urma flecăriilor şi glumelor ci din relaţia cu El, prin pocăinţă şi ascultare. Râurile de apă vie care se revarsă în omul mântuit, şi apoi în jur, nu au de-a face deloc cu glumele ci cu sfinţenia şi puritatea relaţiei cu Dumnezeu. Din nou aduc aminte de vremurile din urmă, pentru că trebuie să ne luăm repere sănătoase în orice lucrare sau situaţie, şi spun că glume şi bancuri nu s-au auzit în biserici decât de vreo câteva decade, în special de când mişcarea carismatică (şi acum hipercarismatică) a început să aibă impact şi să se răspândească. Încet, încet, aşa cum se întâmplă de obicei, şi slujitori din alte denominaţiuni au preluat metoda (metodă care chiar te poate face popular) şi astăzi găsim comedianţi aproape peste tot, în mai toate adunările, de orice fel. Să îmi fie cu iertare că folosesc acest cuvânt, comediant, dar situaţia mă obligă. Un comediant este unul care îi face pe oameni să râdă, de obicei folosind istorisiri inventate. Şi adunările astăzi sunt pline de ei iar cei mai pricepuţi în a face comedie sunt şi cei mai urmaţi şi ascultaţi, din nefericire.
     În urmă cu o vreme am avut ocazia să particip, împreună cu soţia, la o conferinţă despre familie ţinută de un mare predicator, aici în România. După prima sesiune m-am întristat atât de mult şi scandalizat încât am hotărât să nu mai particip la restul. Omul ţinea sala într-o veselie totală. I-am spus soţiei că eu nu o să mai merg la sesiunile următoare dar ea mi-a spus că, totuşi, va mai merge. A mai participat la o sesiune şi i-a fost de ajuns. Lumea (adică creştinii de la conferinţă) au ajuns să râdă de-a dreptul isteric la glumele actorului principal iar acesta, abia stăpânindu-se de râs, le-a spus la un moment dat că ei nici nu îşi dau seama cât de mult se străduieşte el să nu îi facă să râdă. Înţeleg că talentul lui la a-i face pe alţii să crape de râs era unul deosebit. Urmărind parcursul lui în timp am realizat că a ajuns la lucruri mai grele şi discernământul spiritual se evaporă încet, încet. Încă are o mare priză la oameni.
     Tot aşa, cu mulţi ani în urmă, ascultând un mare predicator, ceea ce mi-a atras atenţia şi m-a pus în gardă a fost felul în care îi manipula pe ascultători: ba îi făcea să râdă copios ba îi făcea să plângă – fie acuzînd păcatul fie spunând poveşti siropoase. M-am depărtat de aceste mesaje şi nu l-am mai ascultat pe acel personaj, dar, în timp, parcursul spiritual al domnului predicator nu este unul care urcă ci unul care coboară. Cu toate acestea vraja a rămas şi numărul celor ce îl ascultă a crescut considerabil. Aceasta din pricina lipsei discernământului şi a superficialităţii cu care creştinii citesc Cuvântul şi îl înţeleg, dar şi din pricina faptului că oamenilor le place ca cineva să se joace cu sentimentele şi emoţiile lor. Un predicator, care nu glumeşte şi este foarte serios în lucrarea lui, spunea că oamenii merită să fie înşelaţi pentru că nu tratează cu seriozitate calea credinţei, relaţia lor cu Dumnezeu şi Scripturile. Tot el spunea că dacă vrei să râzi şi să plângi du-te la teatru, acolo măcar ştii că aşa ceva se întâmplă.
     Nenorocirea este amplificată de faptul că, deja, comedia se învaţă şi la seminarii şi institute biblice. Profesorii îi învaţă pe cursanţi cum să-i capteze pe oameni prin discurs, fraze, glume, tonalitatea şi inflexiunile vocii, prin gesturi şi gimnastică pe platformă. Şi, uite aşa, mulţi predicatori nu sunt decât nişte actori buni şi comedianţi de succes. Ceea ce este o tragdie.
     Aşa a apărut şi distracţia din biserici, multe dintre ele semănând mai degrabă cu cluburi de noapte. Aşa a apărut toată superficialitatea care omoară creştinismul ca un cancer. Aşa a apărut evanghelia prosperităţii. Aşa a apărut şi „râsul sfânt”, promovat şi în România, ca şi cum nu am fi avut noi destule.
     Faţă de astfel de oameni Pavel, aşa cum am amintit din scrisoarea către Tit, are nişte cuvinte foarte aspre: sunt flecari, glumeţi, şi apoi urmează restul, partea cea mai rea – umblă după câştig mârşav, învaţă lucruri care nu ar trebui învăţate, se ţin de basme omeneşti şi de porunci date de oameni care se întorc de la adevăr, mintea şi cugetul le sunt spurcate. Şi este normal să ajungă aşa pentru că lucrarea sprituală nu este o glumă şi nu este o joacă. Cum ar putea fi când pe oameni îi paşte iadul, focul veşnic, când Dumnezeu tratează cu toată seriozitatea acest aspect şi a trimis în lume, la dispreţ, batjocură şi lacrimi pe Însuşi Fiul Său, Domnul Isus Hristos? Glumele din biserici, care gâdilă urechile multor creştini evanghelici sunt un afront adus lui Dumnezeu, o batjocorire a slujbei acesteia înalte şi măreţe, cea mai înaltă pentru om, de predicare a Cuvântului lui Dumnezeu. El trebuie predicat cu lacrimi nu cu glume pentru-că lângă oamenii care ascultă, membri din biserici formali sau necredincioşi, se cască hăul iadului care fumegă cu pucioasă şi care îi aşteptă cu neşaţ. Nu de glume are nevoie Biserica, n-a avut niciodată, ci de o durere adâncă în piept văzând cum păcătoşii aleargă spre iad şi Jertfa Sfântă a lui Isus Hristos este batjocorită şi necinstită. Nu de ţopăieli şi bătăi din palme este nevoie, de burţi crăpate de râs sau de proclamaţii fără nici un suport, pretinzând că Duhul Sfânt le face, ci de lacrimi, lacrimi multe pentru toţi cei înşelaţi şi care se îndreaptă spre nenorocirea veşnică.
     Trebuie să nuanţez acest aspect. Admit şi accept ca în unele mesaje, în anumite momente, să existe o undă fină de umor sănătos, care provine mai degrabă din observarea atentă a omului sau a situaţiei şi care scoate în evidenţă anumite aspecte ce ajută mai bine la înţelegerea mesajului. Acesta, însă, va stârni mai degrabă un zâmbet discret decât un hohot de râs nestăvilit, şi va fi găsit mai rar. Este o diferenţă ca de la cer la pământ între acest umor fin şi râsul grosolan provocat de cei ce manipulează prin râs şi plâns. În umorul sănătos nu este nici o manipulare pentru că Duhul Sfânt nu manipulează. El nu te gâdilă pe burtă până nu mai poţi de râs pentru ca apoi să-ţi tragă un pumn în stomac şi să te pună pe plâns. Până şi numai înţelepciunea populară are ceva împotriva râsului nepotrivit, spunând despre unii că „râd ca proştii”. Şi, poate, am văzut şi noi astfel de manifestări sau chiar am ajuns în astfel de stări, dar să se ajungă ca în adunări să se practice astfel de ieşiri necontrolate, şi chiar să se pună în seama Duhului Sfânt, este prea de tot, este un sacrilegiu
     M-am ridicat odată într-o adunare şi am ieşit afară în timpul predicii, nu am mai suportat să-l aud pe un mare predicator la vremea aceea, vorbind flecar, adică cu uşurătate şi cu mândrie despre Trinitate. Era atât de plin de sine şi înţelegea atât de bine Trinitatea încât îl simţeai deasupra Ei, ca un savant ce se uită prin microscop la o insectă şi explică studenţilor cum este ea alcătuită. O aroganţă de nedescris. Nu le-a picat bine unora că am ieşit afară dar azi omul nici nu mai este la credinţă, din câte am auzit.
     Apoi am ieşit afară atunci la conferinţa despre familie, când cu glumele predicatorului. Astăzi, acesta are o tot mare influenţă în denominaţia din care face parte. Au mai fost şi alte situaţii similare şi am de gând să procedez aşa în continuare. Trebuie să ne ferim şi să ne păzim de tot ce ne-ar putea afecta gândirea sănătoasă în Hristos. Şi sfatul meu pentru oricine îşi iubeşte sufletul este să iasă, să fugă de cei ce înşeală şi care vor să profite de credulitatea sau bunul simţ al cuiva, manipulându-l. Şi manipularea are loc nu doar prin bancuri şi râs ci prin multe alte practici, dacă vom primi har vom vorbi despre acestea în viitor.
     Fugi şi ascunde-te cu Dumnezeu şi nu lua parte la lucrările neroditoare ale întunericului, mai bine osândeşte-le. Un predicator care obisnuieşte să glumească în predicile lui nu-ţi va fi de nici un folos pentru că Dumnezeu nu a chemat pe nimeni la o astfel de slujbă. Şi-a luat-o omul şi urmăreşte nu mântuirea celor păcătoşi ci un folos de pe urma celor mulţi.

(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)

-::::: Arhivă EDITORIAL :::::-

Print Friendly
Ora Radio Unison -
Ora dumneavoastra -
* De ce apar decalaje de ora?
Sondaj

Credeţi că, folosindu-se de acest pretext numit COVID 19, autorităţile doresc de fapt un control al populaţiei?

Loading ... Loading ...
Promo
 
Director WEB Director WEB

© 2009 RADIO UNISON ZALAU • Toate drepturile rezervate •