Pierderea copiilor: un risc major
Autor: Dan Bercian | Vizualizari: 1,690 | Trimite prietenilor din Yahoo Messenger
copii pierduti     Din nou despre subiectul care a mobilizat o parte din mişcarea evenghelica din România dar care nu a reuşit sa scoată din comă marea majoritate a celor ce se numesc creştini în România şi care cred că lor nu li se poate întâmpla nimic. Vorbesc despre familia Bodnariu şi satanica organizaţie de răpit copii din Norvegia, Barnevernet.
     Vreau să-mi exprim ataşamentul total faţă de greu încercata familie Bodnariu şi să nu las pe cineva să înţeleagă, citind acest material, cum că i-aş condamna în vre-un fel. Dumnezeu ştie de ce s-a întâmplat aşa şi de ce această familie de credincioşi trebuie să sufere atât de mult. Poate Dumnezeu i-a ales pe ei pentru că i-a găsit vrednici să ducă această grea povară şi, prin ei, să tragă un semnal de alarmă şi să trezească la realitate autorităţile din Norvegia, autorităţi care nu protejează copiii ci luptă împotriva familiei parcă mai feroce decât au făcut-o comuniştii în regimurile de tristă amintire. Cum de a putut să apară într-o ţară care are pretenţia de civilizată un organism ca şi Barnevernet şi cum de ani de zile acest organism a putut să se comporte ca un adevărat Gestapo, fără ca autorităţile statului să intervină, este greu de explicat. Este fie neveghere fie un plan bine ticluit, înclin spre a doua variantă.
     De ce este important ca noi cei din afara ţării să luăm atitudine? Ce are a face cu noi situaţia din Norvegia? Are şi este important. Trebuie să luăm atitudine pentru a spune clar şi hotărât în faţa autorităţilor că nu vrem ca acest plan drăcesc să fie pus în aplicare şi în ţara noastră; pentru ca şi în Norvegia autorităţile să înţeleagă şi să recunoască că au mers prea departe; pentru a sprijini familiile greu încercate din Norvegia; pentru a ne deprinde să luăm atitudine şi să ne cerem hotărât şi ferm drepturile lăsate de Dumnezeu; pentru a-i încuraja şi pe norvegieni să vorbească şi să dea frica la o parte. Constat că în Norvegia frica de a vorbi împotriva sistemului este aceeaşi pe care o aveam noi românii în regimul comunist. Taci ca să nu ţi se întâmple şi ţie. Îmi vine gândul că ce se întâmplă în Norvegia este un experiment şi, dacă ceilalţi nu îşi vor ridica glasul cu hotărâre, el va fi implementat şi în alte ţări, poate în lumea întreagă.
     Pe măsură ce povestea ia proporţii şi lumea îşi ridică glasul împotriva sistemului satanist-comunist din Norvegia, tot mai mulţi prind curaj şi îndrăznesc să-şi spună poveştile lor, poveşti nu mai puţin dramatice decât a familiei Bodnariu.
     Asaltul puternic care se duce azi este împotriva familiei, a copiilor în special. Şi sunt multe forme prin care aceştia caută să fie îndoctrinaţi, spălaţi pe creier şi făcuţi sclavi ai societăţii care se ridică împotriva lui Dumnezeu. Este greu să dovedeşti că autorităţile statale, elitele mondiale, luptă împotriva familiei, dar la o analiză atentă se poate observa cu uşurinţă acest lucru. Nu este nimic la întâmplare ci este un plan diabolic care se urmăreşte cu consecvenţă. Dispunând de mijloacele de informare şi controlându-le, mintea oamenilor este reconfigurată, se introduc modele noi, principii noi de viaţă. Pornografia ar trebui să fie interzisă dar aceasta este promovată şi în urma ei statul chiar încasează mulţi bani proveniţi din impozite (cel puţin în SUA). Una dintre multele consecinţe nefaste ale vizionării de pornografie (şi a tututuror filmelor, revistelor şi materialelor cu conţinut explicit sexual) este divorţul. Partenerii de viaţă nu mai sunt mulţumiţi şi satisfăcuţi unul de altul şi se angajează în relaţii care distrug familia. Acum şi copiii sunt iniţiaţi în sexualitate încă de la grădiniţă şi aceasta a devenit deja o obligaţie în unele ţări! Apoi a venit peste noi nenorocirea care se numeşte homosexualitate. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns sexualitatea şi pornografia. Prin homosexualitate se dă o lovitură şi mai puternică familiei, cu sprijinul autorităţilor statale şi a legilor fabricate de acestea. Dacă autorităţile nu ar vrea nu s-ar promova aceste aberaţii. Aşa cum în Norvegia autorităţile pot foarte bine să oprească părinţii să dea o palmă la fund copiilor lor, ar fi foarte uşor pentru autorităţile statului să interzică sexualitatea, pornografia, homosexualitatea. Dar nu doar că autorităţile nu le interzic ci chiar le promovează şi sprijină cu fonduri considerabile toate aceste practici care distrug familia, cu fonduri provenite de le elitele lumii şi chiar din impozitele luate de la oameni.
     Globalizarea are şi ea acest rol, printre altele, de distrugere a familiei tradiţionale. Nu la întâmplare sunt aduşi în Europa hoarde de musulmani şi sunt mari mişcări de populaţii dintr-o parte în alta. Autorităţile spun că nu pot face faţă fluxului de emigranţi dar de fapt încurajează aceste mişcări – doamna Merkel este doar un exemplu în acest sens, şi de fapt toată conducerea Europei aşa zis unite. Puse laolaltă aceste grupări etnice, obiceiurile unora sunt apreciate ca dăunând altora şi atunci, cu o falsă dragoste de oameni, se impun în mijlocul societăţii reguli noi, care contravin bunului simţ şi afectează familia.
     Oamenii circulă şi caută un loc de muncă mai bun fără să ia în considerare elementul familie. Pur şi simplu ei se gândesc că va fi bine, ce ar putea să le facă rău? Şi acolo, în locurile în care au ajuns, se trezesc în creuzetul care le macină toată puterea şi convingerile şi care îi transformă după chipul şi asemănarea legilor şi locurilor în care au ajuns. Nu familiile îşi mai cresc copiii ci Statul. Iar dacă Statul consideră că părinţii nu sunt suficient de docili atunci îşi întind braţul puternic al legii şi le confiscă odraslele. În numele binelui şi dragostei. Este un plan bine organizat împotriva familiei şi nu doar conspiraţii fără suport.
     Părinţii ar trebui să vadă aceste lucruri şi, conştienţi de ceea ce se întâmplă, să facă tot ce pot ca să-şi protejeze copiii. Nu ar trebui să fie alte priorităţi în familie, materiale sau de orice alt fel. Locul cel mai bun trebuie să fie locul în care copiii să crească cât mai feriţi de stricăciunea din lume şi în care să-L poată cunoaşte cu adevărat pe Dumnezeu. Drama copiilor azi este mare şi din pricina părinţilor care nu mai pot să vadă priorităţile şi care se lasă duşi de valul lumii şi al înşelării. Nu de puţine ori am citit în presă despre copii care au ajuns în situaţii extrem de dificile din pricina faptului că părinţii lor i-au abandonat, divorţând. Dar un număr mult mai mare de părinţi şi-au abandonat copiii atunci când au plecat în străinătate pentru un câştig mai bun. România se confruntă, din această perspectivă, cu o adevărată catastrofă. Relaţiile dintre părinţi şi copii se rup, de multe ori părinţii divorţează, copiii ajung să îngroaşe numărul delicvenţilor, intră în anturaje care îi formează pentru lumea interlopă, se droghează, se prostituează, nu se ţin de şcoală, nu muncesc, devin o povară şi pentru părinţi şi pentru societate. Ceea ce părea la început o binecuvântare, adică posibilitatea unui câştig mai bun pentru părinţi în străinătate, poate deveni un blestem.
     Însă unii părinţi şi-au luat cu ei copiii atunci când au plecat în străinătate. Aceasta a fost un lucru bun. Numai că nici în acest caz familiile, copiii în primul rând, nu sunt scutiţi de pericole. Şi nu doar Barnevernet este un pericol. Mediul nou în care ajung aceşti copii, poate fi o sursă de corupere a lor. Dacă mediul în care copilul creşte îl îndepărtează de Dumnezeu, este un mediu ostil preocupărilor spirituale, atunci părintele trebuie să facă ceva. Cred că un creştin care vrea să plece din ţară mai întâi ar trebui să studieze terenul şi să vadă care sunt condiţiile pentru creşterea spirituală a copiilor săi în locul în care vrea să emigreze. De aceasta ar trebui să fie preocupat în primul rând şi nu de condiţiile materiale. Este evident că banii mai mulţi nu sunt eficienţi în creşterea şi consolidarea spirituală, ba chiar sunt o problemă şi pot fi o piedică. Copiii crescuţi în puf, cu tot ceea ce au nevoie din punct de vedere material, greu se vor ridica la înălţimea spirituală cerută de Dumnezeu. Mai degrabă vor fi nişte mofturoşi şi iubitori de plăceri şi lume, chiar dacă poartă numele de creştini.
     Marius şi Ruth Bodnariu spuneau că nu au ştiut şi cunoscut dimensiunea la care lucra această Barnevernet şi trebuie să-i credem. Dar acum se ştie. Se va schimba ceva în atitudinea românilor faţă de Norvegia, în special faţă de dorinţa de a emigra în această ţară? Oare tot frumuseţea fiordurilor lumii o să ne atragă sau frumuseţea Împărăţiei lui Dumnezeu şi umblarea pe căile de aur ale sfinţeniei şi neprihnirii?
     Sunt familii de români stabilite de mulţi ani în alte ţări şi soluţia nu este de a se întoarce în România, deşi, pentru unii poate fi şi aceasta. Dar să nu uităm că România face parte din Imperiul Roman, Europa Unită. Consider că acolo unde Dumnezeu a îngăduit să fim trebuie să luptăm cu toată puterea pentru copii şi sufletele lor şi să fim mult mai atenţi de acum înainte atunci când facem alegeri de viaţă, de familie. Nu prea am auzit pe nimeni până acum spunând: „am hotărât să mergem în cutare loc şi să ne stabilim acolo pentru că, din punct de vedere spiritual va fi mai bine iar copiii vor fi mai feriţi de stricăciune”. Dar ceea ce se întâmplă în lume, în special în Norvegia zilelor noastre, cred că ne obligă să ne reconsiderăm atitudinile şi să ne schimbăm priorităţile, dacă ne iubim sufletele şi copiii.
     O luptă în acest sens, adică pentru familie şi copii, s-a dus întodeauna dar niciodată la acest nivel. Citim din istorie că duşmanii lui Dumnezeu (şi vai cât de mulţi sunt azi!) întodeauna au atentat la viaţa credincioşilor şi la minţile copiilor lor. Biserica persecutată trebuia să facă faţă la două provocări majore: păstrarea adevărului lui Dumnezeu, fără compromis, şi libertatea de a-şi creşte copiii pentru Dumnezeu. Sânge mult a curs din partea creştinilor cu adevărat treji şi veghetori şi nu de puţine ori s-a plătit cu viaţa ori copii le-au fost luaţi cu forţa. Au fost perioade de felul acesta când duşmanii lui Dumnezeu, aşa ca azi în Norvegia, au scos sabia şi i-au despărţit pe părinţi de copii, cu gândul de a-i îndepărta pe copii de o creştere sănătoasă, în frică şi ascultare de Dumnezeu. Nu ştiu dacă şi la aceasta s-a referit Domnul Isus atunci când a spus că a venit să despartă pe fiu şi pe fiică de tatăl şi de mama sa. De ce nu?
     Am primit de la cineva drag traducerea unui imn scris de William Fetler, un creştin care a dat glas suferinţelor prin care au trecut creştinii persecutaţi din Rusia sec. al XIX-lea, creştini care refuzau să se supună Bisericii Ortodoxe şi care se întîlneau cu scopul de a citi Scripturile şi de a se ruga (erau numiţi „stundişti” – frecventatori de întâlniri). Datorită acestui fapt copiii le erau luaţi şi daţi spre creştere celor ce erau loiali Bisericii Ortodoxe, sau puşi sub tutela clerului. Iată traducerea poeziei

„Copilul meu Isaac”:

Copilul meu Isaac – a fost greu să-l sacrific?
Pe el, ce mi-a fost mai scump decât sufletul meu!
M-am simţit ca un copac smuls cu tot cu rădăcini, tulpină şi ramuri,
Îmi părea că sacrific totul.

Copilul meu Isaac! Pe care l-am născut când eram aproape de moarte-
Un miracol, un dar, o nădejde sfântă.
Şi acum – poate fi adevărat? – trebuie să trăiesc în prezent
Să-l văd îndepărtat, şi îndepărtat trebuie să fie!

Pot să uit cum atunci încă era un bebeluş,
Obişnuiam să mă joc cu el – era viaţa mea, bucuria mea,
Era purtat în braţele puternice ale tatălui
Şi el râdea atât de fericit?… o, scumpul meu băiat!

Şi acum Moria! Locul durerii adânci,
A inimilor sângerânde, a spinilor sălbatici de foc…
La început am spus că nu pot, am argumentat şi am protestat:
Cine are dreptul să-mi ia dorinţa sufletului meu?

Dar apoi, în timp ce plângeam liniştit înaintea Lui,
El mi-a spus: „Copilul Meu, tu Îmi eşti la fel de drag Mie
Şi chiar mai mult decât ceea ce înseamnă Isaac pentru tine;
Dacă nu era nevoie, ţi-aş fi cerut Eu oare sacrificiul?

Tu îl iubeşti atât de mult, că-l vezi ca pe a ta creaţie,
În el tu trăieşti, pentru el te mişti şi trudeşti;
Dar Dumnezeu este mai mare decât toate eforturile tale cele mai măreţe -
Păstrând ce este bun, tu pierzi ce este cel mai bun.

Căci oricine îşi va păstra viaţa lui o va pierde
Şi viaţa lui poate fi un părinte, un copil, lucrul, soţia…
Dar acela ce duce pe Moria ce are cel mai bun pentru Mine,
Va Împărăţi cu Mine viaţa de înviere.”

     Să ţi se ia copiii pentru că ai ales să-L slujeşti pe Dumnezeu şi să-I fii credincios este un lucru, şi nu ştiu cum va gestiona o astfel de situaţie Dumnezeu, cum va întoarce El tot răul spre bine, deşi cred că o va face – şi cred că o va face şi în cazul Bodnariu; dar să-ţi pierzi copiii pentru o mână de arginţi mi se pare un lucru lipsit de înţelepciune. Ştiu că nimeni nu vrea aceasta dar se poate întâmpla prin neveghere şi neştiinţă.
     Cazul Bodnariu este un caz special şi drama pe care o trăieşte această familie este mare. Dar dacă ne gândim la românii plecaţi din ţară (nu înseamnă că nu putem vorbi şi de cei rămaşi în ţară), la cei ce spun că sunt creştini, şi la dramele din aceste familii care nu au fost mediatizate şi despre care nu ştim decât parţial, dacă ne gândim la numărul imens de familii care au plecat în străinătate pentru un trai mai bun dar acolo şi-au pierdut copiii, luaţi de barnevernetul lumii şi al plăcerilor ei păcătoase, abia atunci vom descoperi adevărata dramă şi proporţiile ei înfiorătoare. Acest al doilea aspect nu este atât de vizibil pentru că acei copii poate că mai sunt încă în familii, poate chiar mai merg pe la adunări din când în când, mai pot fi văzuţi şi atinşi de părinţi, dar inimile lor au fost furate de lume şi poftele ei şi trăiesc departe de Dumnezeu în gândurile, inimile şi preocupările lor. Iar părinţii poate stau liniştiţi, mulţumiţi cu faptul că au un serviciu bun, casă, maşină şi perspective sociale.
     Am văzut-o pe Ruth Bodnariu într-o filmare făcută de o televiziune din România. Starea ei m-a copleşit, deşi ar fi trebuit să mă aştept la aşa ceva. Era zdrobită pur şi simplu sub povara durerii. Şi am înţeles încă o dată natura diabolică a acestui Barnevernet. Dar nu am văzut această stare de durere în cei şi mai mulţi cărora lumea le-a furat copiii şi i-a plasat în centrele ei de reeducare. Nu se consideră acel lucru ca fiind foarte rău, nu se consideră o răpire a acestor copii şi o nenorocire veşnică. Poate şi pentru că părinţii au fost furaţi mai întâi şi nu mai pot judeca lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu. Sunt atât de mulţi creştini care doar se amăgesc că sunt creştini şi care mai mult jertfesc pe altarul lui Mamona şi al plăcerilor lumeşti, jertfindu-şi, în felul acesta proprii copii. Să nu mai vorbesc de faptul şi mai tulburător şi mai nebunesc când părinţii îşi trimit copiii sau îngăduie ca aceştia să meargă la adunări aşa zis creştine dar care nu sunt decât o altă momeală a Satanei pentru a prinde pe cât mai mulţi. Pe unii îi prinde cu Barnevernet, pe alţii cu lumea şi păcatele ei iar pe alţii cu o falsă spiritualitate şi cu un foc străin, pentru ca năvodul să fie cât mai larg şi prada cât mai mare. Iar peştii, prada după care umblă duşmanul, sunt copiii. Să-i păzim şi să-i conducem înainte de toate spre lumina care este Hristos. Şi să ne rugăm pentru familia Bodnariu ca să fim parte din planul bun al lui Dumnezeu în lupta împotriva răului.

(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)

-::::: Arhivă EDITORIAL :::::-

Print Friendly
Ora Radio Unison -
Ora dumneavoastra -
* De ce apar decalaje de ora?
Sondaj

Ce consideri a fi mai periculos pentru un creştin?

Vedeti rezultatele

Loading ... Loading ...
Promo
 

© 2020 RADIO UNISON ZALAU • Toate drepturile rezervate •