Pas cu pas, prin Duhul
Autor: - | Vizualizari: 1,036 | Trimite prietenilor din Yahoo Messenger
Pas cu pas
(scris de Gregory Mantle şi publicat în 1896)

     Episcopul Moule ne aminteşte în valoroasa lui lucrare – Veni Creator – că există o particularitate a exprimării în cuvântul grecesc „umblăm” din Galateni 5:25. El traduce versetul astfel: „Dacă trăim prin Duhul, haideţi să o şi luăm pas cu pas prin Duhul.” Traducerea lui Conybeare este la fel de sugestivă: „Dacă trăim prin Duhul, fie ca paşii noştri să fie îndrumaţi de Duhul.” „A trăi prin Duhul”, a şti că avem viaţă prin puterea Lui este un lucru; dar a ceda în faţa autorităţii şi îndrumării Dătătorului de Viaţă în detaliile cele mai mici ale acesteia, este altceva. Andrew Murray crede că aceste cuvinte ne sugerează clar diferenţa dintre viaţa creştină bolnavă şi cea sănătoasă. „În prima, creştinul este mulţumit să ‘trăiască prin Duhul’; el este mulţumit să ştie că are viaţa nouă; dar el nu umblă prin Duhul. Adevăratul credincios, din contră, nu este mulţumit dacă întreaga lui umblare şi purtare nu sunt prin puterea Duhului.”
     De ce nu mai este susţinută poziţia care s-a luat atât de des în acele mari întâlniri ale credincioşilor, acum atât de comune? Cât de mulţi sunt cei care, într-un moment suprem, sub minunata putere a lui Dumnezeu, deschid fiecare cărare a fiinţei lor pentru sosirea Duhului Sfânt! Şi nu îndrăznim să ne îndoim de faptul că El inundă într-adevăr întreaga fiinţă cu energia Sa, când aceasta este predată Lui. Dar experienţa este prea adesea trecătoare, după cum este exprimat în următoarele versuri –

     … Au existat momente pure
     Când Ţi-am văzut faţa şi Ţi-am simţit puterea
     Atunci, răul şi-a pierdut stăpânirea şi patima a fost redusă la tăcere
     Fiind stăpânite de farmecul Divin al momentului,
     Acestea nu erau altceva decât perioade frumoase şi rare.

     De ce „perioade frumoase şi rare”? Pentru că aceia care se predau în acest mod nu „o iau pas la pas cu Duhul.” Într-un moment de neveghere, eului i s-a permis să recâştige supremaţia şi anumite domenii ale vieţii au fost repuse sub controlul său. Paşii au fost luaţi nu de Duhul, ci de firea pământească. Pentru un scurt moment, poate doar în ceva ce părea un detaliu neînsemnat, hăţurile, care erau puse necondiţionat în mâinile Duhului lui Dumnezeu, au fost smulse din stăpânirea Lui. Rezultatul este un Duh întristat, o viaţă şi o lucrare pe care puterea le-a părăsit.
     În multe cazuri acesta este mai mult rezultatul neatenţiei decât orice altceva. De aici, nevoia de o învăţătură mai clară despre acest subiect. Lucrătorul creştin a spus, la fel ca Samson, „Voi face ca şi mai înainte, şi mă voi scutura. Nu ştia că Domnul se depărtase de el” (Judecători 16:20). Spre nefericirea sa, descoperă că un rău subtil l-a dezbrăcat de puterea lui, că o mică crăpătură din lăută a făcut ca muzica să înceteze, dar nu ştie cum sau de ce s-a întâmplat acest lucru.
     John Wesley, ştiind că experienţa de a o lua pas cu pas prin Duhul este mult mai înălţătoare decât aceea de a trăi prin Duhul, a refuzat să recunoască perfecţiunea creştinească a unora dintre convertiţii săi pentru că duceau lipsă, spunea el, de evidenţe. „Ei nu folosesc în mod consecvent acel fel şi acea cantitate de hrană despre care ştiu sau ar trebui să ştie că contribuie la sănătatea, tăria şi vigoarea trupului; ori nu sunt cumpătaţi în somn; ei nu se lipesc cu rigurozitate de ceea ce e cel mai bine pentru trup şi pentru minte; altfel, s-ar duce la culcare şi s-ar trezi devreme, la o oră fixă, în mod constant; sau cinează târziu, ceea ce, de asemenea, nu este bine nici pentru trup, nici pentru suflet; sau nu folosesc nici postul, nici abstinenţa; sau preferă acea predicare, citire sau conversaţie care le dă o bucurie şi un confort vremelnice (ceea ce reprezintă atât de multe forme de necumpătare), în locul aceleia care le aduce tristeţe sfântă sau îndrumare în neprihănire.”
     Mulţi creştini încă nu au învăţat sensul acestui cuvânt: „Fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu”, pentru că a o lua pas cu pas prin Duhul înseamnă că mâncarea şi băutura noastră, şi tot ce intră în domeniul simţurilor noastre, trebuie să fie supus întotdeauna unei discipline sfinte. Aceeaşi disciplină este la fel de indispensabilă pentru viaţa sentimentelor şi gândurilor noastre, pentru ceea ce citim, pentru recreerea noastră, pentru preocupările noastre literare şi artistice. A ignora călăuzirea Duhului Sfânt în vreunul dintre aceste departamente ale vieţii înseamnă a-L întrista şi a pierde puterea spirituală pe care, potrivit dorinţei Lui, noi ar trebui să o transmitem neîncetat unei lumi pe moarte, asemenea unor apeducte nesecate.
     Ca nu cumva cineva să-şi imagineze că o viaţă care este trăită pas cu pas prin Duhul Sfânt este una plictisitoare, daţi-mi voie să spun că ascultarea constantă produce întotdeauna bucurie şi pace constantă. Un creştin fără bucurie este aproape invariabil un creştin neascultător. „O viaţă a dragostei care renunţă la sine este o viaţă de libertate” pentru că acolo unde este Duhul Domnului – unde El este recunoscut şi ascultat în cele mai mărunte detalii ale vieţii – „acolo este libertate.”
     „Pas cu pas” este secretul unei vieţi care nu este niciodată tulburată, niciodată surprinsă de atacuri subite ale celui rău, niciodată văduvită de puterea ei spirituală. Cu o continuă conştientizare avem, într-o asemenea viaţă, o determinare hotărâtă de a nu face nici un pas pe calea nebătută a unei zile decât prin Duhul. În alegerea mâncării este căutată îndrumarea Sa şi este consultată voia Sa. Orice lucru despre care se ştie că întunecă vederea noastră spirituală şi că deturnează trupul de la scopurile sacre pentru care este întocmit, va fi evitat. „Ce efect va avea această carte asupra vieţii mele spirituale? Va creşte sau va diminua pofta mea după Cuvântul lui Dumnezeu?” sunt întrebări pe care trebuie să ni le punem atunci când ni se oferă oportunităţi de a citi. „Nu cheltuiesc nici un bănuţ fără să cer îndrumare pentru a şti cum să-l folosesc”, spunea într-o zi scriitorului o văduvă săracă. Ea căuta să facă fiecare pas prin Duhul. Nu trebuie să mai particularizăm. Iată principiul după care viaţa noastră trebuie să fie guvernată, iar a-l urma înseamnă a ne umple viaţa cu o asemenea bucurie şi putere cum nu am visat niciodată înainte.
     Cele două tărâmuri, pe care oamenii le-au numit profan şi sacru, se vor „topi unul în altul precum dungile trandafirii ale zorilor se topesc în splendorile dimineţii” pe măsură ce o luăm pas cu pas prin Duhul, pentru că atunci când Duhul lui Hristos respiră prin viaţa noastră, atunci chiar şi cea mai banală activitate devine dumnezeiască. Nimic nu este mic sau mare în ceea ce priveşte lucrurile lui Dumnezeu. Tot ceea ce poartă sigiliul voii Sale este măreţ, oricât de neînsemnat ar părea. Doar aceasta dă valoare îndatoririlor vieţii noastre şi nimic din ceea ce este obiectul dorinţei Sale nu poate fi considerat mic sau neînsemnat. Este uşor să învingi o tendinţă naturală spre dezordine dacă, de dragul Lui şi pentru a-I plăcea Lui în totul, păstrezi camera sau hârtiile în ordine.
     Ceea ce dovedeşte realitatea şi delicateţea dragostei noastre este această grijă de a-I plăcea lui Dumnezeu chiar şi în cele mai mici lucruri. „Nu iubim în mod desăvârşit dacă neglijăm micile ocazii de a-i face pe plac celui pe care îl iubim şi dacă nu ne este teamă să nu-l rănim cu diferite lucruri mici. Gelozia lui Dumnezeu este infinită; ea se extinde la orice lucru şi orice suflet care iubeşte cu adevărat va încerca să nu dea niciodată acestei gelozii Divine un motiv de a fi ofensată.”
     Viaţa noastră este alcătuită din aceşti paşi mici. Ne închipuim că putem fi eroi în anumite circumstanţe măreţe. Credem că am putea muri pentru Hristos dacă am fi chemaţi să ne dăm viaţa pentru El. Totuşi, este puţin probabil să putem face acest lucru dacă nu am cultivat un duh de martiraj oră de oră, căci dacă puterea şi dorinţa noastră de a-I face pe plac lui Dumnezeu au eşuat în amănuntele vieţii noastre, cum putem fi siguri de ele în vremurile grele de testare? Este mult mai greu să trăieşti pentru Hristos clipă de clipă decât să mori o dată pentru El; sau dacă aşteptăm ocazii măreţe în care să ne arătăm loialitatea, vom observa că viaţa noastră trecut pe nesimţite, şi împreună cu ea şi oportunităţile pe care le-a adus fiecare ceas pentru a ne demonstra dragostea faţă de Domnul nostru, fiind credincioşi în lucrurile mici.
     Este un fapt uluitor că dacă pământul ar fi dependent numai de soare pentru încălzire, atunci nu ar mai exista viaţă animală şi vegetală pe suprafaţa lui. Stelele dau suficientă căldură într-un an pentru a topi o crustă de gheaţă groasă de douăzeci de metri – aproape la fel de mult ca soarele. Aceasta pare ciudat atunci când ne gândim cât de mică trebuie să fie cantitatea de căldură primită de la oricare dintre aceste corpuri îndepărtate. Dar surprinderea dispare când ne amintim că întreaga boltă cerească este atât de dens presărată cu stele încât, în unele locuri, sunt grupate mii de stele într-un spaţiu la fel de mare ca cel ocupat de o lună plină. Aceasta ilustrează adevărul pe care am căutat să îl întărim. Adevăratul copil al lui Dumnezeu are lumina, căldura şi frumuseţea vieţii Sale prin miile de acţiuni mici care au devenit luminoase deoarece Duhul lui Hristos a intrat în ele.
     Nu putem face ceva mai bun decât să încheiem cu vorbele pastorului Stockmayer: „Atunci când păcatul sau egoismul se ivesc la orizontul nostru, oricare ar fi distanţa la care se află, atunci când observăm ceva în vânt în aşa fel încât cerul nostru moral, atmosfera noastră spirituală nu mai sunt absolut curate, trebuie să ştim că harul Său este cel care anunţă pericolul, Duhul Lui este Cel care ne atrage atenţia. Haideţi să ne oprim imediat, haideţi să ne grăbim spre refugiul nostru, la umbra aripilor Sale; haideţi să strângem din nou legăturile care ne unesc cu El până când lumina chipului Său îndepărtează orice urmă a norului, iar atmosfera devine din nou luminoasă. Să nu vă descurajaţi dacă la prima încercare eşuaţi în a înţelege viaţa aceasta. Chiar dacă părtăşia ta cu Dumnezeu ar fi întreruptă de o sută de ori, da, chiar de o mie de ori, nu te lăsa paralizat de aceste experienţe triste. Este adevărat că un rău făcut sufletului chiar şi numai printr-o separare momentană de Dumnezeu, pe care o poate prilejui un singur păcat – un păcat în gândire, în vorbă sau în faptă – este mult mai dezastruos decât poţi să înţelegi. Cu siguranţă, poate exista ceva mai rău, ceva care adaugă rău la rău, şi anume, a-ţi permite să te descurajezi în loc să te întorci imediat la Dumnezeu pentru a găsi în El iertare şi înnoire a vieţii.” „Dacă trăim prin Duhul, haideţi să o şi luăm pas cu pas prin Duhul.”

     Aici găsim un paradox inepuizabil al acestei mari probleme; pe de-o parte, o renunţare la sine totală şi adevărată, pe de altă parte, o nevoie zilnică de crucificare a sinelui. Acesta este un lucru pe care sunt mulţumit să îl afirm, doar, şi să îl las ca pe cuvântul Domnului asupra minţii şi sufletului credinciosului.
     Dar „zilnic”; fără pauze, fără vacanţe; acum, astăzi, în această oră; şi apoi mâine! Şi „crucea” zilnică; ceva care trebuie să fie instrumentul ruşinii şi execuţiei unui alt lucru! Şi ce este acel altceva? Chiar ceea ce dă ocazia unei testări mai profunde a predării sinelui despre care am vorbit; chiar ceea ce expune ruşinii şi morţii vechile dorinţe, scopuri şi planuri, vechiul duh al eului şi viaţa sa.
     Poate este un mic detaliu al rutinei zilnice: o intersectare a preferinţei personale în lucruri foarte mici; o acumulare a îndatoririlor, o întrerupere neaşteptată, o distragere care nu este binevenită. Ieri, aceste lucruri doar te nelinişteau şi, în interior cel puţin, te „tulburau.” Azi, din contră, le ridici, îţi întinzi mâinile spre ele, şi le laşi să fie prilejul unei noi ruşini şi al unei morţi mai adânci ale vechiului duh al sinelui. Le ridici cu o acceptare plină de dragoste şi de închinare. Le duci la Calvarul lor într o supunere plină de recunoştinţă. Şi mâine vei face la fel.

Episcopul Moule

     Materialul a fost preluat din cartea “Calea crucii” scrisă de Gregory Mantle și publicată la editura Perla Suferinței

-::::: Arhivă EDITORIAL :::::-

Print Friendly
Ora Radio Unison -
Ora dumneavoastra -
* De ce apar decalaje de ora?
Sondaj

Ne putem dezvolta şi împlini văzându-ne pe noi mari sau văzându-ne pe noi mici dar mare pe Hristos?

Vedeti rezultatele

Loading ... Loading ...
Promo
 
Director WEB Director WEB

© 2009 RADIO UNISON ZALAU • Toate drepturile rezervate •