Omul curajos – o specie pe cale de dispariţie.
Autor: Dan Bercian | Vizualizari: 864 | Trimite prietenilor din Yahoo Messenger
Crestini curajosi.jpg                                                                        10.10.2020
    Dacă vrem să ştim cu exactitate cum au fost lucrurile în vechime sau cum vor fi în viitor trebuie să mergem la Biblie. Acurateţea şi precizia ei confirmă faptul că această Carte are un Autor special, nimeni altul decât Dumnezeu însuşi, Cel care este în afară de timp şi spaţiu şi care a creat toate lucrurile prin Cuvântul Lui.
    Referitor la vremea sfârşitului omenirii, în forma în care o cunoaştem acum, Dumnezeu vorbeşte în multe locuri din Sfintele Scripturi. O referinţă o găsim în 2 Petru 3:11, acolo unde apostolul Petru spunea, referindu-se la lucrurile create pe care le vedem, că „toate aceste lucruri au să se strice”. Şi cine are ochi să vadă nu poate spune decât că acest cuvânt este adevărat. Totul se strică, se degradează, iar pricina este păcatul în care omenirea se afundă tot mai mult, cu fiecare zi care trece. În curând se va sufoca. Prin urmare a ne aştepta ca lucrurile să nu se strice, să meargă spre bine, nu este deloc realist pentru că nu are fundament în Scripturile Sfinte.
    Vreau să vorbesc acum despre un aspect al degradării, al stricăciunii, aspect pe care eu îl consider deosebit de important şi cu efecte majore în ceea ce priveşte viaţa terestră dar şi cea veşnică.
    Pentru cei ce ai au dorinţa să se aplece asupra cărţilor, a istoriei, şi care vor să afle cum a fost lumea aceasta în trecut, cum trăiau oamenii, li se va descoperi că în trecut oamenii vorbeau mult despre curaj şi îl promovau ca şi pe una dintre cele mai alese virtuţi. Societatea, învăţătorii, părinţii, liderii politici în special, erau preocupaţi ca cei din jurul lor să fie oameni ai curajului. Contextul vremurilor, disputele locale sau regionale, însuşi viitorul unei naţiuni, cereau ca oamenii care formau o naţiune să fie oameni ai curajului. Şi pentru că exista o preocupare specială în acest sens, spiritul de jertfă, de sacrificiu, era proslăvit şi era găsit din abundenţă în vieţile oamenilor. Tineri sau bătrâni erau gata să-şi dea viaţa pentru cauze nobile, pentru binele celor din jur, pentru libertate, pentru ţară. Actele de eroism ale unora îi inspirau şi motivau pe ceilalţi şi cu cât o naţiune era inspirată de acest duh de curaj cu atât era mai puternică. Aşa era în trecut şi poate să mai fie, cred că mai poate fi găsit acest aspect încă şi astăzi, dar, din păcate este tot mai rar şi, din nefericire, ceea ce se cultivă azi este frica, trădarea, laşitatea.
    Aceste gânduri m-au năpădit în aceste zile care se află sub semnul pandemiei şi al fricii de Covid. Am citit în presă, cu durere în suflet, că mai marii României au luat măsuri drastice care încurajează laşitatea, delaţiunea, trădarea şi care îi leagă pe oameni în legăturile teribile ale fricii. Ei spun că pentru a limita răspândirea virusului este bine ca oamenii să se teamă, să se ascundă, să se spioneze şi să se trădeze unii pe alţii. De la copii până la cei mai bătrâni. Nu era destul că poliţiştii în România au devenit, de când cu Covidul, un fel de miliţieni care dau amenzi greu de suportat chiar şi pentru cei ce lucrează în Germania, ci a trebuit acum, la ordinul Primului Ministru, să se deghizeze, să se îmbrace în civil şi, în felul acesta, să poată fi mai buni spioni ca să poată amenda pe cât mai mulţi. Şi, ca şi cum aceasta nu era destul, au alocat un număr special de telefon la care pot suna pârâcioşii, trădătorii, cei care deja tremură de frică pentru viaţa lor sau care au ceva cu cineva. Ce simplu este acum să faci rău! Un singur telefon este de ajuns. Mai marii noştri au deschis uşa pentru cei ce vor să facă rău.
    Orice ar spune guvernanţii şi oricât ar încerca să mă convingă că scopul scuză mijloacele eu nu îi cred. Situaţia de la noi nu este mai critică ca şi în alte ţări unde asemenea măsuri nici nu pot fi luate în considerare. Ba chiar la alţii este mai grav şi restricţiile sunt mai mici. Rămâne de văzut cât de eficiente vor fi aceste măsuri miliţieneşti, dar chiar dacă ar fi eficiente, ceea ce eu nu cred, răul care se face este mult mai mare decât binele limitării răspândirii virusului pentru că în România astăzi, prin astfel de măsuri, se creşte o generaţie de fricoşi şi trădători, lucru care va avea consecinţe teribile în anii care vor urma, dacă bunul Dumnezeu nu va veni să pună capăt istoriei omenirii şi fărădelegii. Ca Preşedinte sau ca Prim-ministru ar trebui să îndemni poporul la curaj nu la frică şi trădare, la spirit de sacrificiu şi altruism nu la delaţiune. Cum vor creşte copiii noştri cu gândul că fiecare care nu poartă mască sau tuşeşte sau strănută este un pericol social şi trebuie reclamat? Instruim, în felul acesta, trădătorii de mâine? Ce mentalitate se inoculează astfel poporului? Nu ştiu mai marii noştri că un trădător şi un fricos este coadă de topor care nu foloseşte la nimic? Cine îşi trădează azi duşmanul mâine îşi va trăda prietenul. Cum se aşteaptă mai marii noştri la loialitate din partea supuşilor când chiar ei îi îndeamnă să lucreze cu viclenie, cu perfidie, cu laşitate? De la Revoluţie încoace acest spirit al laşităţii a fost cultivat dar niciodată ca şi azi. Când eram copil dacă vreunul dintre noi făcea vreo prostie şi altul se ducea la învăţător sau părinte şi-l turna, celui ce făcea acest gest de laşitate i se aplica eticheta de „pârâcios” şi era blamat de restul grupului. Copiii ştiau ei că nu este bine să pârăşti pe altul, că nu este bine să fii informator sau trădător. Şi aşa este. Cum de nu ştiu mai marii noştri acest adevăr elementar? Nu ştiu sau ştiu? Şi, dacă ştiu, şi totuşi la aceasta ne îndeamnă, este foarte grav.
    Am citit în presă ce a declarat unul dintre miniştrii actualului guvern, în legătură cu pandemia de Covid, şi m-am umplut de întristare şi durere. Domnia sa spunea că situaţia aceasta este foarte dificilă, nu se va rezolva în curând, şi oamenii trebuie să se obişnuiască cu frica, adică să trăiască o frică continuă. Cum este posibil ca un oficial de rang înalt din ţară să facă asemenea afirmaţii? Ştie domnia sa (ar trebui să ştie) unde duce frica? S-ar bucura domnia sa să vadă pe stradă oameni care vorbesc singuri, care tresar la orice zgomot, care nu mai ştiu dacă merg sau vin şi care să fie clienţi fideli ai spitalelor de psihiatrie sau să i se raporteze că rata sinuciderilor creşte în fiecare zi? Frica duce la anxietate, la atacuri de panică, la depresii, la sinucideri şi la multe alte rele. Cu aşa ceva trebuie să ne obişnuim? Acesta este viitorul strălucit pe care ni-l promit guvernanţii noştri? Este mai bine să trăim aşa sau este mai bine să murim ca oameni demni şi cu mintea sănătoasă? Ştie domnia sa, ar trebui să ştie, că frica reduce la zero imunitatea omului şi îl face vulnerabil la virus? Dacă tot ne spun guvernanţii că fac tot ce pot ca să ne ferească de Covid de ce nu încurajează populaţia în loc să-i transmită un duh de frică? În acest mod de a administra lucrurile mai mulţi vor muri din pricina fricii decât a virusului, sau frica va da o mână de ajutor virusului ca să-şi facă lucrarea.
    Mă întorc la ceea ce spune Biblia. Ea spune că singura frică ce ne face bine este frica de Dumnezeu. Aceasta este bună şi niciodată nu îi va face rău unuia care o are, dimpotrivă. Cine are frică de Dumnezeu, şi bine ar fi să o aibă şi cei ce ne conduc, se va teme să păcătuiască, să facă rău altora, să le calce grumazul spunând că aşa îi vindecă, va căuta să facă numai binele şi are şansa să ajungă la pasul eliberator al pocăinţei şi astfel să fie reabilitat şi binecuvântat de Dumnezeu. Va trăi ca om curajos şi demn pe acest pământ şi va avea speranţă la fericirea veşnică cu Dumnezeu. Orice altă frică vine de la cel rău, de la Satan şi nu trebuie să o primim.
    Mai demult era o vorbă: „Cine n-ar bătrâni să îi cumpere”. Bătrânii de demult, pe lângă alte calităţi care au venit prin experienţă şi greutăţi, aveau şi această mare calitate a curajului. Poate şi din cauza faptului că erau conştienţi că nu mai au multe zile de trăit pe acest pământ sau pentru că aşa au trăit o viaţă întreagă, curajoşi. De aceea erau ei de dorit pentru că transmiteau celorlalţi o mentalitate şi principii de viaţă sănătoase. Acum nimeni nu mai vrea bătrâni, sunt consideraţi o povară şi se spune (nu ştiu dacă e adevărat sau nu) că virusul chinezesc a fost inventat şi ca o armă împotriva bătrânilor pentru a scăpa societatea de ei şi grija lor. Dar şi dacă nu ar fi aşa, în contextul actual bătrânii au ajuns şi ei dominaţi de frică şi nu mai văd viaţa decât din perspectiva scurtă a unei pensii mai mari şi a câtorva ani în plus la viaţa lor ascunsă între patru pereţi, viaţă care se desfăşoară în cadenţa învăţământului politic servit din abundenţă de televizorul care i-a minţit şi atunci la Revoluţie şi care îi minte şi mai mult azi. Şi la această stare au contribuit mai marii noştri în ultimii treizeci de ani.
    Dacă copii, tineri, cu spirit de curaj şi îndrăzneală nu mai creştem, dacă bătrâni de felul acesta nu mai avem, avem în schimb o generaţie de mijloc care vrea cu orice preţ să petreacă, să se simtă bine şi pentru care orice reper de moralitate este un obstacol în satisfacerea dorinţelor. Încă o rezultantă a guvernărilor catastrofale ale ultimelor decade.
    Nu este o aşa mare problemă că ţara aceasta a fost vândută pe nimic de guvernele post-decembriste şi de faptul că se continuă pe direcţia aceasta, problema este că cetăţenilor acestei ţări li s-a inoculat un spirit care nu poate duce decât la faliment total. În loc de moralitate s-a transmis şi cultivat libertinajul şi desfrâul; în loc de bun simţ s-a cultivat obrăznicia; în loc de curaj, frica; în loc de cinste s-a cultivat, prin exemplul mai marilor, hoţia şi minciuna; în loc de hărnicie, lenea şi lista ar putea continua generos. Nu poţi să nu te gândeşti la faptul că, probabil, aici s-a dorit să se ajungă. De ce ne-a lăsat Dumnezeu să decădem atât de mult numai El ştie. Poate aşa ne pedepseşte pentru tot păcatul în care românii s-au afundat cu fiecare an ce trece.
    Dar nu pot să nu mă opresc asupra unui alt segment al populaţiei care este cel mai vinovat de faptul că a căzut în aceeaşi capcană întinsă de autorităţi, a fricii şi laşităţii. Este vorba despre creştini.
    Spuneam că Biblia are un cuvânt atât pentru trecut, cât şi pentru prezent dar şi pentru viitor. În legătură cu vremurile de acum dar, mai ales, pentru cele care vor veni, Biblia, prin cuvântul Mântuitorului Isus Hristos, spune că oamenii se vor vinde unii pe alţii. Şi nu doar cei ce nu cred în Dumnezeu ci chiar şi creştinii vor ajunge în această stare de degradare şi laşitate. Tot frica va fi la baza actului lor infam. Creştinii se vor vinde unii pe alţii, cot la cot cu necredincioşii, pentru că, şi ei, au schimbat curajul cu frica.
    Perioada aceasta de pandemie a fost şi o perioadă de cernere a creştinilor. Prin ochiul sitei au căzut acum bolovanii cei mai mari iar sita va continua să cearnă, ochiurile ei devenind tot mai mici. Ceea ce s-a întâmplat în această perioadă prin biserici arată cât de subţire a fost pojghiţa de credinţă pentru foarte mulţi. S-a dat la iveală că mulţi creştini erau doar cu numele şi doar oameni de vreme bună. În trecut creştinii, nu trebuie decât să ne uităm la cei de dinainte de Revoluţie, din timpul comunismului, îşi riscau viaţa şi libertatea ca să fie în părtăşie, unitate, cu fraţii de credinţă. Preţul plătit de ei a fost mare, de sânge şi de lacrimi amare, dar nu au renunţat. Astăzi aşa zişii creştini au renunţat de bunăvoie să se mai strângă laolaltă pentru a-L glorifica pe Dumnezeu, de frica unui virus, fără ca alţii să îi oprească prin ameninţări. Au procedat în felul acesta păstori şi membri de rând, dovedind că frica este cea care îi conduce, că îşi iubesc viaţa mai mult decât pe Hristos. Biblia spune lămurit că fricoşii nu vor avea parte cu Dumnezeu, cu toate acestea s-a cultivat şi în biserici un duh de frică dar acoperit sub masca înţelepciunii. „Frate, trebuie să fim înţelepţi! Sunt vremuri grele!” Dar dacă la o adiere simplă de vânt ne-am ofilit şi ne-am ascuns în buncărele noastre de frică, ce vom face când furtuna va urla cu putere şi va călca la pământ orice credinţă căldicică şi searbădă? Căci aceste vremuri, furtuni, stau să vină. Ce spirit s-a cultivat în biserici în aceste zile? Au fost oamenii îndemnaţi la curaj sau li s-a inoculat frica? Ce popor creştin va putea sta în picioare în faţa adevăratelor încercări? Unul fricos sau unul curajos? Ce popor va putea sta de partea Dumnezeului Viu şi atotputernic? Unul caracterizat de frică şi laşitate sau unul plin de curaj şi îndrăzneală? Cum ar vrea Satan să fie poporul lui Dumnezeu? Plin de frică sau de curaj? Dar se culege acum ce s-a semănat în cei treizeci de ani de libertate în care li s-a prezentat oamenilor o evanghelie deformată şi, în acest sens, liderii religioşi sunt la fel de vinovaţi, mai vinovaţi, decât liderii politici. Li s-a spus oamenilor ce privilegii primesc ei, dacă vin la Hristos, şi nu li s-a spus la ce îi cheamă pe ei Hristos. Li s-a spus despre mântuire şi despre fericirea care îi aşteaptă pe pământ şi în cer dar nu şi despre slujire, dedicare, renunţare la sine, omorârea eului, răstignirea firii şi purtarea crucii, la ocara lui Hristos, la lupta sfântă a credinţei. Prin urmare, aşa ca liderii politici, şi liderii religioşi (nu toţi dar mulţi dintre ei, mulţumim Domnului pentru cei puţini care au făcut o lucrare bună), au căutat să controleze prin frică şi ameninţări şi au crescut creştini fireşti, conduşi de fire, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, creştini care se dovedeşte azi şi se va dovedi în viitor (Dumnezeu să aibă milă de noi!) că sunt fricoşi, laşi şi vânzători. Ei nu au fost îndemnaţi să Îl cunoască mai mult pe Dumnezeu ca să fie tari în credinţă, oameni de nădejde ci li s-au făcut promisiuni false de bine. Rezultatul deja îl vedem azi. Am auzit că într-o biserică, în aceste zile, fraţii au hotărât să se adune în ciuda pandemiei. Unul dintre ei, un frate, aflând că ar fi cineva bolnav în acea comunitate, i-a reclamat la poliţie şi fraţii au primit amenzi mari iar biserica le-a fost închisă. Duhul lui Iuda, unul din cei doisprezece, este şi azi viu în biserici şi veţi mai auzi despre el în vremurile care vor veni.
    Hristos a venit să ne mântuiască şi de acest duh al fricii. Nu există creştin fricos. Din fricoşi El a venit să ne facă curajoşi şi dacă creştinul nu este curajos atunci cine poate fi? Cine are un suport atât de extraordinar în toate luptele lui, dacă nu creştinul? Cine are promisiuni atât de măreţe pentru viaţa de acum şi pentru cea viitoare, dacă nu creştinul? Unde are loc frica în viaţa creştinului? Doar în ceea ce Îl priveşte pe Dumnezeu, din dorinţa de a nu ofensa şi întrista Numele Lui sfânt. Să nu căutăm să îndulcim lucrurile: spuneţi-i fricii drac, nu duh de înţelepciune. Iar frica, dracul, nu are nimic de-a face cu Împărăţia lui Dumnezeu, el pentru împărăţia celui rău lucrează.
    Oamenii se amăgesc şi cred că vor fi fricoşi (dacă vor să recunoască acest lucru) doar pentru scurtă vreme. Va trece pandemia, spun ei, şi vor fi din nou plini de curaj şi îndrăzneală. Ce amăgire! Pentru că ei cultivă acest duh de frică şi trădare fără să-şi dea seama şi acesta se întăreşte în viaţa lor şi nu îi va mai părăsi niciodată. Cei mai rău îi aşteaptă. O generaţie de şobolani care se ascund în găurile siguranţei false, temându-se pentru viaţa lor. Este urât să găseşti aşa ceva în societate, oricum acele popoare nu vor dăinui, dar este de-a dreptul o urâciune să găseşti un astfel de duh în ceea ce se numeşte Biserica lui Hristos. Frică şi trădare! Dar Dumnezeu îşi curăţă azi Biserica, şi va continua să o facă. Să ne gândim bine la faptul că în cer fricoşii şi trădătorii nu vor putea sta alături de sfinţii care au trăit plini de curaj şi care au murit cu demnitate păstrând credinţa vie.
    În nici un caz frica şi laşitatea nu sunt opţiuni viabile, nici pe termen scurt şi, evident, nici pentru veşnicie. În cartea Apocalipsa, la finalul ei, aflăm că fricoşii sunt puşi alături de cei mai mari păcătoşi şi că frica este pusă în capul unei liste murdare. Apocalipsa 21 cu 8: „Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”
    Să ne rugăm să ne ferească Dumnezeu de acest duh nimicitor al fricii, duh care vine însoţit de surorile lui spurcate numite trădare şi laşitate, şi prin care Satan caută azi cu toate mijloacele şi cu toţi colaboratorii lui să ne controleze, şi să stăm, cu curaj, înaintea adevărului aflat în Sfintele Scripturi şi care, prin lumina dată de Duhul Sfânt, ne poate arăta starea în care ne aflăm. Încă nu-i târziu pentru a ne smeri şi a recunoaşte că nu L-am onorat pe Dumnezeu prin curaj şi dedicare. Este vremea ultimă în care ni se mai oferă şansa să ne trezim şi să ieşim afară din tabără (din tabăra fricii) la El şi să suferim ocara Lui (Evrei 13:13). Vremurile cumplite ne-au ajuns şi numai cei curajoşi vor birui. Curajul este virtutea care, alături de credinţa în Domnul Isus şi sfinţenie, va face diferenţa în vremurile din urmă. Cine nu-l are să recunoască şi să-l ceară cu foc şi lacrimi de pocăinţă şi Dumnezeu i-l va da.

(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)

-::::: Arhivă EDITORIAL :::::-

Print Friendly
Ora Radio Unison -
Ora dumneavoastra -
* De ce apar decalaje de ora?
Sondaj

Eşti pregătit să te întâlneşti cu Dumnezeu?

Loading ... Loading ...
Promo
 

© 2020 RADIO UNISON ZALAU • Toate drepturile rezervate •