O aruncătură de ochi înapoi şi o privire înainte
Autor: A.W.Tozer | Vizualizari: 1,928 | Trimite prietenilor din Yahoo Messenger
Clepsidra     Un scriitor francez a sugerat odată că este nevoie de capacităţi intelectuale apropiate de ale unui geniu ca să scăpăm de iluzia aniversărilor.
     De vreme ce nu posed asemenea capacităţi, nu pot decât să mă uit cu nostalgie la gigantul mental care locuieşte într-o astfel de linişte nedatată şi să ajung le ce învoială pot cu armonia sferelor. Ştiu destul de bine că la miezul nopţii, pe 31 decembrie, nu se va întâmpla nimic neobişnuit decât în capul meu şi în capetele altora ca mine. Mă voi gândi la un an nou care este nou numai pentru că oamenii l-au numit aşa în mod arbitrar, şi voi simţi că trec de o linie care nu există de fapt. Toată chestiunea va fi imaginară şi cu toate acestea, nu prea pot scăpa de fascinaţia ei.
     Evreii încep Noul An la o dată iar creştinii la altă dată, şi nu putem uita că, de când oamenii au început să numere timpul prin ani, calendarul a fost tratat cam nedrept. Totuşi observaţia Noului An este folositoare dacă ne convinge să reducem viteza şi să ne lăsăm sufletele să ne ajungă din urmă. Şi eu cred că aceasta este valoare reală a serviciilor divine din ultima noapte a anului. Am putea face acelaşi lucru în orice noapte, dar nu-i probabil s-o facem, aşa că putem profita de serviciile de Anul Nou ca să ne examinăm vieţile şi să-I cerem lui Dumnezeu putere ca în viitor să facem mai bine decât am făcut în trecut.
     În timp ce privirea înapoi ar trebui să fie cercetătoare şi realistă, ar trebui de asemenea să fie scurtă, deoarece, după cum a spus recent un slujitor de culoare în auzul meu: „Este mai greu să urci un munte privind înapoi”. O aruncătură de ochi rapidă peste umăr este bună, fiindcă ne va face mai cumpătaţi şi ne aduce aminte că într-o zi va trebui să dăm socoteală de faptele făcute în trup.
     Pentru unii dintre noi anul trecut a fost un an în care nu ne-am îndeplinit în mod nobil sarcina ca şi creştini, având în vedere puterea infinită care ne stă la dispoziţie prin Duhul care locuieşte înăuntru. Dar prin bunătatea lui Dumnezeu putem merge la şcoala eşecurilor noastre. Omul cu mintea luminată va învăţa din greşelile lui, da, chiar şi din păcatele lui. Dacă inima lui este încrezătoare şi pocăită, din cauza greşelilor de anul trecut, el poate fi un om mai bun anul viitor – numai să nu se reîntoarcă la nebunie. Pocăinţa trebuie să fie radicală şi profundă, iar cea mai bună pocăinţă pentru un act greşit este, după cum a spus Fenelon, să nu îl mai faci. Charles Wesley l-a numit pe Faraon „un pocăit în zadar” deoarece s-a pocăit când era sub presiunea fiecărei calamităţi şi a reînceput să păcătuiască imediat ce calamităţile au fost oprite.
     Căutând să ne evaluăm conduita de-a lungul anului care a trecut, trebuie să avem grijă să evităm două erori opuse: prima este aceea de a fi prea blânzi cu noi înşine, iar cea de-a doua, de a fi prea aspri.
     Contrar lucrurilor pe care le auzim în mod constant, mai ales din partea anumitor fraţi entuziaşti care sunt axaţi cu hotărâre pe trezire, conform propriei idei particulare despre trezire, nu Îi facem întotdeauna un serviciu lui Dumnezeu dacă ne biciuim singuri. Persoana evanghelică care se autoflagelează şi care se gândeşte să îi facă plăcere lui Dumnezeu pedepsindu-se singur este la fel de departe de adevăr, chiar dacă în cealaltă direcţie, ca şi rabinul care a declarat cu toată seriozitatea: „Dacă există doi oameni neprihăniţi în lumea aceasta, aceştia sunt eu însumi şi fiul meu; dacă este doar unul, atunci sunt eu însumi”.
     A cere prea mult de la noi înşine înseamnă să admitem în mod tacit că avem cel puţin o măsură de încredere în abilitatea noastră morală nativă şi, bineînţeles, înseamnă să admitem că încrederea noastră în Dumnezeu este în mod corespunzător slabă. Omul care se cunoaşte profund nu va aştepta nimic de la sine însuşi şi nu va fi dezamăgit când eşuează în ceva.
     Fratele Laurenţiu a dat glas la cea mai înaltă înţelepciune morală atunci când a mărturisit că dacă se împiedica şi cădea (în păcat) se îndrepta imediat către Dumnezeu şi-I spunea: „Oh, Doamne, la asta Te poţi aştepta de la mine dacă mă laşi singur”. Apoi accepta iertarea, Îi mulţumea lui Dumnezeuşi nu se mai preocupa de acea problemă. Meister Eckhart a spus că atunci când ne ridicăm deasupra păcatului şi ne întoarcem de la el, Dumnezeu Se va comporta ca şi cum nu am păcătuit deloc şi că nu va lăsa niciodată ca păcatele noastre trecute să se adune împotriva noastră, pentru că El este un Dumnezeu al prezentului şi ia un om aşa cum îl găseşte, fără să ţină seama de trecutul său. Desigur că toate acestea presupun o pocăinţă reală şi credinţă reală, şi a fost scris nu ca să minimalizeze păcatul, ci ca să mărească harul.
     Cam atâta despre anul care a trecut; ce putem spune despre anul care ne stă înainte? Ei bine, se spune că în Sfintele Scripturi sunt 3000 de făgăduinţe şi că toate ne aparţin dacă ştim ce să facem cu ele. Pentru creştin nu există teritoriu neexplorat. „După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor”. Urma paşilor oilor ascultătoare se găseşte întotdeauna în urma mai mare a paşilor Păstorului.
     Este absolut imposibil ca noi să ştim mai dinainte ce ne stă înainte, dar este posibil să ştim ceva cu mult mai important. Un predicator american ciudat, dar evlavios, a exprimat acest lucru pentru noi. „Avraam a plecat fără să ştie unde se duce”, a spus el „dar ştia Cine merge cu el”. Nu putem cunoaşte cu certitudine ce-ul şi încotro-ul pelerinajului nostru pământesc, dar putem fi siguri în privinţa lui Cine. Şi nimic altceva nu mai contează cu adevărat.

          (Extras din cartea „Lupta Duhului”, carte publicată la editura „Perla Suferinţei”)

-::::: Arhivă EDITORIAL :::::-

Print Friendly
Ora Radio Unison -
Ora dumneavoastra -
* De ce apar decalaje de ora?
Sondaj

Ce consideri a fi mai periculos pentru un creştin?

Vedeti rezultatele

Loading ... Loading ...
Promo
 

© 2020 RADIO UNISON ZALAU • Toate drepturile rezervate •