Nu voi muri, ci voi trăi
Autor: Dan Bercian | Vizualizari: 1,035 | Trimite prietenilor din Yahoo Messenger
preaching-the-gospel.jpg                                                                        23.03.2020

    Psalmul 118 cu 17: “Nu voi muri, ci voi trăi, şi voi povesti lucrările Domnului”.
    Aiden Wilson Tozer are un eseu intitulat „Creştinul acela incredibil”. Merită să-l citiţi sau să-l ascultaţi. El vorbeşte despre faptul că creştinul autentic este un om cu totul special. Şi este normal să fie aşa pentru că adevăratul creştin a fost născut din nou, din Dumnezeu, dintr-o sămânţă care nu poate putrezi (1 Petru 1:3 şi 23) şi, în faţa lumii acesteia, el se comportă ca un om anormal. De ce? Pentru că el ştie cine a fost, care era destinul lui, spre ce nenorocire veşnică se îndrepta şi, de acolo, prin intervenţia lui Dumnezeu manifestată prin lucrarea Domnului Isus Hristos, el a fost întors spre un destin veşnic şi binecuvântat al fericirii fără de sfârşit. Pentru că ştie bine aceasta şi atitudinea lui faţă de viaţă şi lume este, trebuie să fie, diferită.
    Creştinul autentic va fi tot timpul pe contrasens. Dacă lumea merge într-o direcţie, el merge într-alta. Dacă lumea aleargă după unele lucruri, pe care le consideră importante, el, pur şi simplu, are alte preocupări şi alte priorităţi. Aşa ar trebui să fie pentru că el nu mai aparţine acestei lumi, deşi, încă, trăieşte în ea. El are o altă cetăţenie, pe care a primit-o de la Isus Hristos (Filipeni 3:20) dar încă nu a ajuns în Ţara care i-a oferit această nouă cetăţenie. Însă este preocupat şi dornic să ajungă acolo. De aceea nu mai are interes pentru cea veche.
    El are un alt sistem de valori şi apreciază totul altfel decât ceilalţi, mai bine spus nu apreciază ceea ce cei mai mulţi apreciază şi consideră ca fiind important ceea ce majoritatea desconsideră sau batjocoresc. Din această pricină conflictele dintre cei mulţi şi el nu sunt rare, conflicte care, de multe ori, îi provoacă creştinului suferinţe de tot felul. Multe alte lucruri asemenea s-ar putea spune despre creştin şi felul lui nonconformist de a se purta în lume. Ceea ce trebuie spus este faptul că creştinul nu trăieşte în felul acesta pentru a da lecţii celorlalţi sau pentru că se consideră superior (deşi, Dumnezeu mărturiseşte despre el că este o făptură deosebită) ci pentru că a primit o natură nouă şi este aşa din pricina acestei naturi. Pur şi simplu el nu poate fi altfel, chiar dacă ar vrea, deşi nu mai vrea sub nici o formă, chiar cu preţul vieţii, să fie iar cum a fost odată, înainte de a fi creştin.
    Dar dacă el nu este aşa cum l-am descris mai sus? În acest caz este aproape sigur că el nu este creştin, chiar dacă poartă acest nume. Creştinul se defineşte nu după nume ci după natură. Dacă o are tot pe cea veche şi aleargă după sau apreciază tot ceea ce lumea apreciază atunci nu este creştin, indiferent de ce grupare religioasă aparţine. De aceea Domnul Isus Hristos îi spunea învăţatului şi bătrânului Nicodim (Ioan 3) că omul, dacă nu se naşte din nou – nu primeşte o natură nouă – nu poate fi creştin şi, prin urmare, nu poate nici să intre în Împărăţia cerului dar nici măcar să o vadă.
    Aducând discuţia în vremea noastră, în aceste zile de mari tulburări din pricina epidemiei de coronavirus, creştinul se găseşte din nou (şi niciodată nu se termină) în faţa unor mari provocări şi, din nou, el trebuie să se afle, este obligat la aceasta, în faţa unor alegeri care să-l definească ca şi creştin. Să căutăm să vedem contrastul.
    Lumea (prin acest termen îi definim pe oamenii care nu au primit acea natură nouă de care am vorbit – prin credinţa în Domnul Isus Hristos şi prin naşterea din nou, de sus) este speriată din pricina morţii care planează în aceste zile asupra ei. Prin urmare oamenii din lume fac tot ce pot ca să trăiască.
    De ce vor oamenii păcătoşi, nenăscuţi din Dumnezeu, ca să trăiască? Pentru a putea pe mai departe să-şi ducă existenţa în acelaşi fel în care au trăit până acum, fără nici un gând al schimbării. Dorinţele inimilor lor sunt de a continua să se distreze, să aibă sănătate, să mănânce bine, să călătorească, să aibă concedii de vis, să facă bani, să-şi facă un nume, să zidească case sau imperii de orice fel, să fie apreciaţi de ceilalţi, să-şi vadă odraslele realizate în aceleaşi fel, etc. Acestea sunt motivele pentru care oamenii, cei ce nu au fost născuţi din Dumnezeu, vor să trăiască şi nu cred că spun un lucru pe care voi să nu-l fi ştiut.
    Dar de ce vrea creştinul să trăiască? Poate el, aşa cum spuneam, să aibă aceleaşi preocupări ca şi cei ce încă trăiesc în natura veche? Creştinul, spuneam, trebuie să fie total diferit şi doar dacă este aşa el se mai poate numi creştin. Spun din nou: el nu face nimic ostentativ, ca să arate că ar fi ceva, ci, pur şi simplu, nu poate fi altfel din pricina noii naturi pe care a primit-o în dar, prin credinţă, de la Dumnezeu.
    Acum, vrea creştinul să trăiască sau vrea să moară? Răspunsul este şi „Da” şi „Nu”.
Să începem cu „Nu”.
    El nu mai vrea să trăiască pe acest pământ pentru că ştie că dacă moare ajunge într-un loc de o splendidă şi negrăită desfătare şi frumuseţe, atât de mari încât cuvintele limbilor omeneşti nu pot descrie aceste splendori (2 Corinteni 12:2-4). Acolo nu va mai fi durere, boală, suferinţă, răutate şi alte lucruri atât de comune lumii în care acum ne aflăm. Mai mult decât atât, el vrea să plece de pe acest pământ pentru că ştie că în acel loc, pe care noi îl numim cer sau paradis – tot ca urmare a sărăciei cuvintelor – Îl va întâlni pe Cel ce a făcut posibil ca creştinul să primească o natură nouă şi să fie schimbat dintr-un om lumesc în unul ceresc. Este vorba despre Domnul Isus Hristos, autorul mântuirii noastre. Ar mai fi şi alte motive, multe, pentru care creştinul ar vrea să ajungă în cer. Acolo s-ar întâlni cu cei dragi care au ajuns în locul fericirii veşnice înaintea lui; s-ar întâlni cu sfinţii – acei creştini total incredibili – adevăratele elite ale lui Dumnezeu – ar putea intra în legătură cu fiinţele cereşti şi ar avea acces la taine la care nu poate ajunge niciodată omul pe acest pământ. Şi, la toate acestea, se mai pot adăuga multe alte motive pentru care creştinul să îşi dorească sincer să părăsească această lume. Prin această dorinţă de a părăsi pământul şi de a ajunge în cer creştinul este, evident, total diferit de lume.
    Dar creştinul vrea şi el să trăiască încă şi Pavel, apostolul, spunea că în el se duce o luptă, că este strâns din două părţi, că are un conflict puternic între dorinţa de a pleca la cer sau de a rămâne pe pământ (Filipeni 1:22-24). Ar vrea şi să moară, din motivele enumerate mai sus, şi ar vrea şi să trăiască. Dar motivele pentru care el dorea să trăiască sunt total diferite de a lumii, chiar şi de către cele ale marii majorităţi a creştinilor. Două motive avea pentru a trăi: să Îl slujească pe Dumnezeu, conform chemării pe care a primit-o, şi să slujească celor născuţi din Dumnezeu, fiindu-le de folos în încercările şi luptele vieţii lor.
    Psalmistul care a scris Psalmul 118 spunea şi el că nu va muri ci va trăi, şi va trăi pentru a vesti lucrările lui Dumnezeu. Iată, deci, că adevăraţii credincioşi, atât din Vechiul Legământ cât şi din cel Nou, erau (şi sunt) total diferiţi de lume. Ei vor să trăiască pentru ca Dumnezeu să fie glorificat prin ei, după cum spune vechiul catehism: „Scopul principal pentru om este să-L glorifice pe Dumnezeu şi să se bucure de El pentru veşnicie”.
    În 2 Corinteni 5 cu 15 apostolul Pavel a scris despre aşteptările pe care le are Dumnezeu de la cei ce au fost mântuiţi prin credinţa în Jertfa Domnului Isus Hristos: „Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.” Acum, în acest punct, creştinii au cu adevărat o problemă. Şi tare mi-e teamă că este foarte multă asemănare între creştini şi lume în privinţa dorinţei de a nu muri ci de a trăi. Pun o întrebare pentru că, uneori, în ea însăşi se află şi răspunsul: poate un creştin adevărat să-şi dorească să trăiască pentru exact aceleaşi motive pentru care vor să trăiască cei ce nu-L cunosc pe Dumnezeu? Nu-i aşa că ştiţi răspunsul şi că el vine chiar şi pe filiera raţiunii? Ne va face bine să medităm asupra acestui aspect în aceste zile în care bântuie ciuma şi frica.
    Creştinul firesc, neautentic, s-a obişnuit cu gândul că va trăi bine pe acest pământ până la cel puţin optzeci de ani, că nu mai trebuie să facă nimic pentru Dumnezeu deoarece mântuirea este doar prin har şi chiar a acceptat cu bucurie învăţătura că, odată ce a crezut, Dumnezeu nu mai aşteaptă nimic de el. Prin urmare scopul vieţii lui pământeşti nu se deosebeşte prea mult, uneori aproape deloc (poate că evită unele păcate considerate grave) de cel al omului firesc, lumesc.
    Înşelat fiind el totuşi se consideră creştin, deşi preocuparea lui de a trăi pentru Dumnezeu şi care îl poate face deosebit de ceilalţi care nu-L cunosc pe Dumnezeu, nu o găseşti în viaţa lui. Acest „creştin” ajunge ca în vremurile din urmă să nu mai suporte învăţătura sănătoasă – ca şi aceasta că trebuie să trăim pentru Dumnezeu – şi să-şi caute învăţători care să îi spună că este bine şi aşa, în felul lui firesc, deşi nu este bine deloc. Pavel îi scrie unui alt creştin adevărat, Timotei, să se îndepărteze de aceşti creştini cu numele şi care sunt iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu (2 Timotei 3:1-5).
    Este bine ca în aceste zile în care ne aflăm să ne întrebăm de ce vrem să trăim. De ce ne ascundem în case, de ce luăm pastile, de ce evităm contaminarea? Poate fi un instinct al conservării, o dorinţă de a mai fi aproape de cei dragi şi de a le fi de ajutor în nevoi spirituale sau materiale (aceştia fiind cei dragi din familii sau fraţii de credinţă de care suntem uniţi prin puternice legături de sânge sau spirituale), dar dacă lucrurile trec peste aceasta şi ne luăm după lume, vrând să trăim doar pentru noi, egoist, nu este bine. Nu cumva dorim noi ca să fim bine doar pentru a ne continua viaţa de creştini cu numele şi de a trăi o viaţă cu preocupări lumeşti? Sau ne dorim noi, cu adevărat, să trăim pentru a-L putea sluji pe Cel ce a murit şi a înviat pentru noi şi pentru a-i sluji pe semeni? Dacă aceasta din urmă este dorinţa noastră atunci avem motivaţii care Îl cinstesc pe Dumnezeu. Şi chiar dacă, la modul cel mai serios, după ce am constatat cu durere că în trecut scopul vieţii noastre a fost unul egoist, ne trezim acum şi hotărâm ca de acum înainte să trăim pentru Dumnezeu, tot este spre bine.
    Spunea psalmistul că el va trăi pentru a vorbi despre lucrările Domnului. Noi trebuie să ne dorim să trăim pentru a le putea spune oamenilor care încă stau în întuneric despre cea mai mare lucrare a lui Dumnezeu pe care El a realizat-o spre gloria Lui şi spre binele nostru. O lucrare mai mare decât atunci când a creat Universul, lumea, omul. Este lucrarea prin care Dumnezeu, în dragostea Lui, a creat omul nou, prin Domnul Isus Hristos. Prin păcat omul a ajuns să se afunde tot mai mult în întuneric şi în moarte. Pieirea lui era logică, ca urmare a păcatului, şi nici o speranţă nu era pentru om. Dar în dragostea Lui pentru om Dumnezeu a conceput un plan de salvare. A doua Persoană a Trinităţii, Fiul Cel veşnic, a coborât pe pământ, a luat trup de om, a trăit o viaţă fără de păcat, a împlinit Legea lui Dumnezeu care îl osândea pe omul păcătos, apoi a luat asupra Lui tot păcatul omenirii şi a suferit El pedeapsa care ne era pregătită nouă, din pricina păcatului. Vina noastră a purtat-o El şi, în El, Tatăl a pedepsit tot răul pe care noi l-am făcut. Acum cine crede în Isus Hristos este absolvit de vină şi are drumul deschis către cer, prin spălarea păcatelor în sângele Lui sfânt şi prin înnoirea făcută de Duhul. Poarta raiului s-a deschis din nou şi, prin Isus Hristos, oamenii pot intra pe ea, spre fericirea veşnică. Aşa ei primesc această natură nouă, un chip ceresc şi tocmai această natură nouă, acest chip nou, dovedesc că ei au avut o credinţă adevărată, care mântuieşte. Aşa spunea şi Iacov că credinţa se arată prin fapte iar faptele omului născut din nou, din Dumnezeu – viaţa schimbată – arată spre credinţa adevărată.
    Dorinţa de a vesti, de a spune despre această lucrare măreaţă făcută de Dumnezeu pentru om merită să fie motivul dorinţei noastre de a trăi. Şi nu este această perspectivă total diferită de cea a lumii, de felul în care gândeşte ea? Nu este aceasta nebunie în ochii lumii? Dar, lucru groaznic, nu este aceasta nebunie în ochii majorităţii covârşitoare a celor ce se numesc creştini? Să ne ferească bunul Dumnezeu să fim printre ei!
    Am primit ieri un mesaj prin care, noi creştinii evanghelici, suntem chemaţi la rugăciune în aceste vremuri apocaliptice. Iată motivele de rugăciune:
    1.Oprirea răspândirii virusului;
    2.Restaurarea celor deja infectaţi;
    3.Pacea pentru familiile care şi-au pierdut persoanele dragi;
    4.Restaurarea economiilor lumii;
    5.Înţelepciune pentru guverne să facă faţă focarelor de boală.
    Observaţi că nu este nici o chemare la pocăinţă, nici o mustrare pentru păcat, nici o durere pentru că Dumnezeu este ofensat şi batjocorit nu doar de lume ci chiar de către ceea ce se numeşte biserică. Toată rugăciunea este centrată pe om şi binele lui de acum, pentru ca omul să-şi poată continua traiul său lumesc. Niciun motiv de rugăciune din această listă nu are de-a face cu gloria lui Dumnezeu şi pocăinţa omului.
    Fie zilele acestea zile de reflecţie şi de pocăinţă. Domnul ne mai vorbeşte şi ne mai mustră prin Duhul Sfânt şi ne cheamă, cu dragoste, să ne verificăm condiţia şi felul în care trăim.
    Vom trăi. Dar vom trăi pentru ca apoi să murim ca nişte laşi sau vom trăi ca nişte eroi şi, la vremea hotărâtă de El, vom muri ca nişte eroi, cinstind pe Cel ce a murit pentru noi şi care ne-a dat viaţa şi cerul Lui?
    Iosua, viteazul din vechime, pe care îl cităm de foarte multe ori dar fără să fim cu adevărat atenţi la cuvintele sale, spunea cam aşa: „În ce mă priveşte pe mine, eu şi casa mea vom trăi şi vom sluji Dumnezeului Celui viu. Voi, ceilalţi la care vă ştiu pornirile inimilor voastre rele, veţi trăi ca să vă slujiţi vouă şi idolilor voştri, aducând peste voi nenorocirea”.
    Tare mi-e frică că acest cuvânt s-ar putea aplica la foarte mulţi creştini din aceste vremuri. Dar iată că încă mai este har şi ne putem întoarce la Domnul, prin pocăinţă.
    Să trăim pentru a ne pune vieţile în slujba Celui ce a murit şi a înviat pentru noi.

(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)

-::::: Arhivă EDITORIAL :::::-

Print Friendly
Ora Radio Unison -
Ora dumneavoastra -
* De ce apar decalaje de ora?
Sondaj

Trăiesc creştinii azi la înalţimea chemării lui Dumnezeu, reprezentându-L cu cinste, prin vieţie lor schimbate după chipul lui Hristos?

Vedeti rezultatele

Loading ... Loading ...
Promo
 

© 2020 RADIO UNISON ZALAU • Toate drepturile rezervate •