Nu un tron ci o cruce
Autor: Dan Bercian | Vizualizari: 1,827 | Trimite prietenilor din Yahoo Messenger
Lacrimi     Evenimentul unic şi execepţional care a avut loc la Naşterea Domnului Isus Hristos greu poate fi descris în cuvinte, atât ca semnificaţie dar şi ca eveniment propriu zis, de senzaţie, după termenii folosiţi astăzi, atunci când vorbim despre ceva ieşit din comun. S-a întâmplat în vremea aceea, în ieslea din Betleem, că Dumnezeu a coborât pe pământ luând trupul de carne al unui om. Dumnezeu Şi-a mai manifestat prezenţa pe pământ şi până la acest eveniment al Întrupării, în forme diferite, în chip de om sau chip de înger, în manifestările naturii, dar niciodată nu a venit în lume exact ca un om, prin naştere fizică, din femeie. Aspectul acesta este, pentru necreştini, un subiect care le dă mari bătăi de cap şi nu trebuie să ne mirăm. Nu este puţin lucru ca Dumnezeirea fără de margini să se coboare în finitul lutului din care omul este făcut, în ceea ce a fost pângărit de păcat încă de la Marea Cădere.
     Nici evreii din vremea când Hristosul s-a întrupat nu au putut să creadă şi nu cred nici azi. Ei se aşteptau ca Hristosul, Mântuitorul lumii, să vină nu în limitările omului ci în puterea lui Dumnezeu, zdrobindu-Şi duşmanii şi luând puterea politică şi militară în mânile Lui. Isus Hristos a venit pe calea Lui şi într-adevăr a zdobit duşmanul numai că acesta nu era puterea romană, aşa cum credeau evreii, ci era Satan care domnea şi stăpânea peste ei. Hristos a venit să aducă adevărata eliberare, cea de sub puterea păcatului, a lui Satan, dar nu a fost înţeles.
     Puterea prin care Hristos l-a biruit pe duşmanul sufletelor noastre a fost puterea smereniei şi a umilinţei. Ce nu ştiau oamenii atunci, şi greu pricepem şi astăzi, este că adevăratele biruinţe le avem nu în putere ci în slăbiciune. Dumnezeu S-a limitat la un trup de carne, a crescut ca o odraslă slabă, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, Satan l-a ispitit ca şi pe oricare simplu om şi a fost desăvârşit prin suferinţă. Ce nu ştia nimeni atunci, şi nici azi nu prea înţelegem, era că în mijlocul tuturor acestor împotriviri şi slăbiciuni omeneşti la care Hristosul S-a supus, se năştea, se urzea pentru neamul omenesc o eliberare, o dezrobire de sub puterea Satanei.
     Faptul că oamenii nu au înţeles şi nu au acceptat această Cale le-a pricinuit şi le pricinuieşte răul de a nu se putea bucura şi beneficia de biruinţa câştigată de Hristos, de eliberarea de sub puterea celui rău.
     Domnul Isus, pentru a le dovedi că este Hristosul, Cel trimis să mântuiască lumea, a făcut înaintea lor multe semne şi minuni extraordinare. Când făcea aceste semne masele de oameni erau de partea Lui, mai puţin liderii religioşi care îşi simţeau ameninţate poziţiile de influenţă. Când Domnul era în slăbiciune atunci atitudinea oamenilor se schimba: acesta nu putea fi Hristosul. „Dacă eşti Hristosul coboară de pe cruce şi atunci vom crede!” Vreau să spun că această atitudine generală a oamenilor nu s-a schimbat nici azi, la 2000 de ani de la venirea în lume a lui Mesia şi la 2000 de ani de creştinism şi suferinţă. Şi azi Hristosul este aşteptat tot în putere şi cu fală mare, cu semne şi minuni, cu prosperitate şi sănătate.
     Dacă veţi dori să aflaţi veţi putea constata cu uşurinţă pe cine urmează azi masele de credincioşi şi cum văd ele calea spre biruinţă. Masele azi ar urma cu bucurie un lider care le satisface setea de minuni, şi care le promite fericirea şi bunăstarea pe pământ. Şi, de fapt, această cale este şi urmată şi bătătorită de marea masă a creştinilor şi faţă de aceşti lideri au ei un mare entuziasm, lăsând să se înţeleagă (deşi poate nici nu îşi dau seama) că aceasta îşi doresc. Pământul cu tot ceea ce oferă el este ceea ce visează creştinii de la Dumnezeul în care cred. Sigur că nu resping cerul dar de fapt cerul este prea departe şi confuz ca să viseze la el.
     Orice lider în putere este urmat azi, chiar dacă ajunge să spună tot felul de lucruri ciudate şi care intră în conflict cu adevărul Sfintelor Scripturi. Mai important ca orice azi, în felul în care oamenii preţuiesc un lider spiritual, sunt semnele, minunile, banii şi avuţia, elocvenţa discursului, influenţa pe care o are în societate. Sunt acei lideri care ştiu să vorbească mulţimilor în aşa fel încât să le gâdile urechile şi să le dea lucruri care să le placă. Discursuri care să placă, activităţi care să placă, muzică prin care să se simtă bine, servicii care să aducă beneficii cărnii, totul pentru ca omul să fie în centrul atenţiei. Ei spun că pregătesc calea Domnului Isus. Tare mă tem că pregătesc, de fapt, calea celui rău care va veni, va face semne şi minuni, va coborî foc din cer pe pământ în uralele mulţimii, căutând să-i înşele chiar şi pe cei aleşi.
     Care este reacţia oamenilor cu urechi gâdilate atunci când ajung să fie confruntaţi cu oamenii lui Dumnezeu, atunci când li se vorbeşte despre cruce, lepădare de sine, suferinţă? Este exact aceeaşi reacţie pe care au avut-o şi faţă de Domnul Isus. Îi dau la o parte, îi marginalizează şi dacă nu îi omoară pe cruce îi răstignesc cu vorba şi cu izolarea.
     În unele biserici se practică şi este la loc de cinste rugăciunea pentru bolnavi. Şi trebuie să ne rugăm pentru cei bolnavi deoarece şi aceasta trebuie să fie o dovadă a dragostei unii faţă de alţii şi suntem şi îndemnaţi de Scripturi să facem lucrul acesta. Dar, din nefericire, de prea multe ori rugăciunile (aşa cum sunt ele) sunt însoţite de un duh de judecată şi condamnare: a făcut ceva, este vinovat şi îl pedepseşte Dumnezeu, etc. Aşa spuneau şi despre Domnul Isus când era pe cruce. Ori El tocmai atunci câştiga pentru noi oamenii biruinţa totală asupra duşmanului.
     Când un creştin este pe cruce s-ar putea să fie corectat pentru unele abateri dar el este, de fapt, în locul cel mai bun şi din care are cea mai frumoasă perspectivă asupra eternităţii şi este cel mai aproape de Domnul Isus. Un astfel de om are mai mari şanse ca să devină asemenea cu Dumnezeu decât are cel cu buzunarul plin şi analizele medicale perfecte. Bunăstarea şi plinătatea lucrurilor pământeşti ne sunt duşmani mai mari ca lipsurile şi greutăţile de un fel sau altul pentru că Dumnezeu pur şi simplu nu vine la om şi nu stă cu el decât pe calea crucii şi lepădării de sine.
     Suntem la o nouă sărbătoare a Naşterii Domnului Isus. Se dicută pro şi contra cum să sărbătorim sau cum să nu sărbătorim. Poate fi şi aceasta o problemă, şi tot ca urmare a înşelării adusă de vrăjmaş, dar să ne întrebăm cum Îl vedem şi percepem noi pe Domnul Isus. Nu prin faptul că spunem că El S-a smerit în ieslea de la Betleeem, luând trup de om, ci după cum credem că El vine la noi şi în noi şi care sunt rezultatele venirii Lui. La ce ne aşteptăm? Să ne dezrobească de slăbiciuni trupeşti, să ne umple portofelul şi frigiderul, să ne scutească de cruce, să ne facă persoane influente şi cu un cuvânt greu în societate? Sau credem că El a venit ca să ne elibereze de sub puterea lui Satan dar şi a cărnii şi pentru a ne trece prin greutăţi şi încercări din dorinţa lui bună şi sfântă de a ne face ca şi El, după chipul Său frumos?
     Este mare minune Întruparea, o taină de neînţeles pentru cei mai mulţi. Dar Întruparea fără cunoaşterea adevărată a lui Isus şi a ce a venit El să realizeze în om este tot o pierdere. Căile lui Dumnezeu nu sunt căile oamenilor nici azi, la 2000 de ani de la Întrupare. Vom merge în continuare pe calea lumii, prin felul în care ne raportăm la Isus Hristos sau ne vom opri din alergarea noastră de oameni religioşi cu colacii în traistă şi vom medita la felul în care Hristos a venit şi vine în fiecare suflet, ducându-l către cer pe un drum mai îngust, mai pietros, mai cu obstacole, fără reflectoare şi fără aplauze, cu lacrimi, multe lacrimi uneori?
     Magii şi păstorii L-au căutat pe Hristos în staul, pe un culcuş de paie. Lacrimile erau ale lui Hristos iar a lor era uimirea: Dumnezeu plânge! Azi Hristos este căutat în case de petrecere (aşa sunt multe adunări), în multă gălăgie şi hărmălaie, în chiote de bucurie dar nu în lacrimi. Nimeni nu le mai vrea pentru că vrăjmaşul ne-a făcut să credem că nu aceasta este calea şi că lacrimile sunt o nenorocire. Dar lacrimile au fost calea lui Hristos, a apostolilor sfinţi şi a tuturor celor ce au găsit cu adevărat Calea de-a lungul miilor de ani. Îi condamnăm pe cei ce L-au respins pe Hristos, pentru că nu au înţeles cum trebuia să vină Mesia dar nici azi înţelegerea nu este mai bună. Suntem, mai degrabă, urmaşii celor ce L-au respins decât ai celor ce L-au primit. Toţi vrem să ajungem la Ierusalim, acolo este cetatea, tronul, strălucirea, dar nu ne place Betleemul şi ieslea şi nici calea până la Ierusalim. Şi nici chiar la Ierusalim lucrurile nu stau aşa cum credem noi, pentru că pe cel mai înalt deal al lui este nu un tron ci o CRUCE.

(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)

-::::: Arhivă EDITORIAL :::::-

Print Friendly
Ora Radio Unison -
Ora dumneavoastra -
* De ce apar decalaje de ora?
Sondaj

Credeţi că, folosindu-se de acest pretext numit COVID 19, autorităţile doresc de fapt un control al populaţiei?

Loading ... Loading ...
Promo
 
Director WEB Director WEB

© 2009 RADIO UNISON ZALAU • Toate drepturile rezervate •