|
|
|
Moldova plange din nou
|
|
Autor: Dan Bercian | Vizualizari: 696 | Trimite prietenilor
|
 În ajunul sărbătorilor de Paşte înca o lacrimă se prelinge pe faţa pamântului. Moldova plânge din nou. Şi noi alături de ea. Aşa ne învaţă marele om al credinţei Pavel: “Plângeţi cu cei ce plâng”.
Dacă aveţi dragoste pentru ei.
Mă gândesc că lacrimile de durere pot avea două izvoare: al dragostei sau al urii.
Au fost multe lacrimi în aceste zile în Moldova, şi izvorul lor nu a secat. Au fost şi sunt lacrimi de durere care nu din dragoste au curs. Şi dacă în Moldova râul lacrimilor provocate de ură s-a dezlanţuit din nou ar fi bine ca în România să se deschidă izvorul lacrimilor de dragoste, din dragoste pentru Moldova. Cum şi cred că se întâmplă.
Oricât ar încerca regimurile totalitariste de la Chişinău şi Moscova să spună altceva, în Moldova trăiesc români, fraţi cu noi, despărţiţi, numai Dumnezeu ştie pentru câtă vreme, de cei ce au aceeaşi rădăcină.
Văzând ce se întâmplă în Moldova în această primavară a anului 2009 mi-am amintit, cu o strângere de inimă, de zilele frământărilor din Romania de acum 20 de ani, in anul 1989. Fiara comunistă se lupta atunci cu disperare ca să nu moară. Şi nu a murit. A supravieţuit, s-a furişat, a plâns, s-a deghizat în miel şi a rămas printre noi. Este adevărat că i s-au tăiat din gheare şi din coarne şi că nu a mai împuns şi sfâşiat aşa cum o făcea înainte dar de murit nu a murit. Şi din când în când suflarea ei urat mirositoare o mai simţim în ceafă, poate chiar am inceput să ne obişnuim cu ea. Dar acum a râgâit urât de tot şi pentru-că Moldova este foarte aproape de noi duhoarea fiarei comuniste iată că ne produce din nou fiori.
Cu câteva zile în urmă în România s-a organizat comemorarea marelui om al credinţei creştine Richard Wurmbrand. Daca ar fi trăit ar fi implinit 100 de ani.
Viaţa lui a stat, în cea mai mare parte sub semnul comunismului. Patrusprezece ani din cei 91 câţi a trăit pe acest pământ a stat în închisoare, din cauza regimului comunist, pentru credinţa lui în Isus. La vârsta de 58 de ani a fost răscumpărat de străini, el şi familia lui, pentru suma de 10.000 de dolari şi au plecat în Occident. Ai fi zis că totul s-a terminat şi că de acum viaţa lui va fi una liniştită. Dar nu a fost aşa pentru-că a descoperit că fiara comunistă are pui peste tot în lume, chiar şi în America. Şi a continuat să lupte împotriva ei până când a murit.
Sistemul lumesc şi păcătos este sortit pieirii şi Dumnezeu va nimici tot ceea ce este murdar şi stricat. Dar în acest sistem lumesc sunt puteri şi domnii iar comunismul este una dintre domniile cele mai mari şi mai puternice. Esenţa comunismului este lupta împotriva lui Dumnezeu. Comunismul este satanism pentru-că se ridică împotriva lui Isus Hristos pe faţă folosind cele mai murdare mijloace de intimidare şi anihilare a celor ce cred în Mantuitorul. Richard Wurmbrand a înţeles bine acest lucru pentru-că a avut direct de-a face cu acest sistem şi de aceea a continuat să lupte împotriva lui chiar şi când a ajuns în SUA. El ştia mai multe decât noi.
Am putea fi tentaţi să spunem că totuşi acele vremuri au trecut, că suntem în plin proces de democratizare şi că acest sistem drăcesc nu mai are putere şi influenţă. Se dovedeşte în aceste zile că lucrurile nu stau chiar aşa. Când în Moldova fiara s-a simţit atacată a scos colţii din nou şi a muşcat. A încercat să stea liniştită şi să ne facă să credem că s-a cuminţit dar s-a dovedit că nimic nu s-a schimbat. Şi am mai putut observa ceva în timpul acestor tulburări. Şi anume că la est, la Moscova, comunismul este viu şi domneşte cu autoritate. S-au schimbat denumirile partidelor (deşi în Moldova nici măcar această cosmetizare nu a avut loc), s-au schimbat numele liderilor, dar tot de la moaştele lui Lenin liderii ruşi işi mai trag seva şi se umplu de putere. O putere, este adevarat, mare.
În domeniul spiritual lucrurile nu se rezolvă prin tăcere şi uitare. În domeniul spiritual lururile se rezolvă prin mărturisire şi renunţare. În mod public. Ori acest proces încă nu a avut loc.
Atunci când un om vrea să se împace cu Dumnezeu, după ce a înţeles că este păcătos, are o singură soluţie: să-şi mărturisească public păcatele şi să se pocăiască, adică să-i pară rău pentru ce a făcut şi să hotărască să nu le mai facă niciodată. Dacă procedează în felul acesta şi recunoaşte şi crede că Isus Hristos este Cel prin care primeşte iertarea de păcatele multe pe care le-a făcut omul găseşte mantuirea şi este eliberat de duhurile care până atunci au avut stăpânire asupra lui. Duhuri care îl îndemnau să facă tot felul de fapte rele. Eliberarea şi trăirea unei vieţi noi nu se poate realiza decât în felul acesta. Altfel legăturile păcatului, care sunt consecinţa stăpânirii unor duhuri rele, nu se vor rupe ci îl vor ţine pe om legat pentru totdeauna. De aceea mulţi oameni care vor să fie mai buni, realizeaza şi ei că anumite lucruri nu ar trebui să le facă, că sunt rele şi dăunătoare totuşi nu pot să fie aşa cum îşi doresc. Ei încearcă o vreme să se schimbe şi poate în final ajung la disperare şi se sinucid văzând cât sunt de neputincioşi. În cel mai bun caz renunţă, consolându-se cu gândul că aşa sunt toţi. Nu pot pentru-că legăturile de peste ei sunt legături spirituale, formate în timp, care pot veni chiar de la părinţii sau bunicii lor. Demonii răi stăpânesc aceste fiinţe şi le îndeamnă spre păcat pentru-că, odată, cineva s-a deschis unui astfel de demon. Fie că a ştiut ce face, fie că nu a ştiut. După ce un om sau un sistem se deschide unei astfel de domnii el nu mai poate fi eliberat decât într-un singur fel. Dacă nu procedează în felul acesta poate încerca orice, acea domnie şi stăpânire rămâne. Mulţi care au probleme încearcă să scape de ele prin tot felul de metode, dar dacă nu aleg singura cale ei nu fac altceva decât să se afunde tot mai rău, să fie tot mai legaţi. Să zicem că cineva are probleme cu alcoolul şi din cauza aceasta apar alte probleme: sărăcie, boală, certuri în familie, etc. Omul realizează că nu face bine, se luptă o vreme şi dându-şi seama că nu reuşeşte ori renunţă, ori se sinucide, ori încearcă să-şi rezolve problema intr-un mod supranatural. Şi auzind de la unii sau alţii că problema lui s-ar putea rezolva prin descântece sau vrăjitorii, apelează la cei ce se ocupă cu aşa ceva, ceea ce este total interzis de Dumnezeu. În acel moment se întâmplă următorul lucru: peste duhurile de beţie, violenţă, boală, etc. care până atunci domneau peste acel suflet vine acum unul mai mare, cel de vrăjitorie. Şi în loc ca omul să fie dezlegat el este legat tot mai rău. Toţi cei ce merg la vrăjitori şi descântători, după aceea au probleme tot mai mari. Neştiind ce să facă oamenii se adâncesc în probleme de natură spirituală.
Aşa cum am spus, problemele oamenilor se rezolvă într-un singur fel. Mai întâi ei trebuie să înţeleagă că starea lor nu este bună. Acesta este primul pas. Pasul următor este să afle că prin credinţa în Isus Hristos şi prin sângele Lui păcatele lor trecute pot fi şterse şi tot prin credinţa în El ei pot primi putere să nu mai păcătuiască. Dar trebuie ca aceştia să-şi mărturisească păcatele şi să renunţe la ele. Aceasta se face de fiecare în parte, nu de interpuşi, şi funcţie de sinceritatea mărturisirii şi a dorinţei de a renunţa la tot ce a fost vechi, numai dacă este o sinceritate deplină, se poate primi eliberarea.
Omul trebuie să spună cu gura lui că crede că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii şi că Îl acceptă ca Domn şi mântuitor. Apoi trebuie să rostească el cu gura lui că îi pare rău de tot ceea ce făcut şi că renunţă la păcat şi îl leapădă în Numele lui Isus Hristos.
În felul acesta se întâmplă un miracol. Duhurile rele care până atunci au avut putere şi stăpânire peste acel suflet sunt nevoite să se retragă din cauza lui Isus Hristos care a fost invitat să vină şi să domnească El de acum. Acum teritoriul acela, sufletul acela, devine proprietatea lui Dumnezeu pentru-că omul a hotărât aşa. Noi putem ori să primim un duh rău ori să-L primim pe Dumnezeu. Avem această capacitate şi cei mai mulţi nu sunt conştienţi de aceasta şi se joacă cu destinele lor.
Biblia vorbeşte despre faptul că sunt multe feluri de domnii şi căpetenii. Aflăm că doar peste un un singur om a domnit legiune de demoni. Iată ce consemnează evanghelistul Marcu:
Marcu 5:1 Au ajuns pe celălalt ţărm al mării, în ţinutul Gadarenilor.
2 Când a ieşit Isus din corabie, L-a întâmpinat îndată un om care ieşea din morminte, stăpânit de un duh necurat.
3 Omul acesta îşi avea locuinţa în morminte, şi nimeni nu mai putea să-l ţină legat, nici chiar cu un lanţ.
4 Căci de multe ori fusese legat cu picioarele în obezi şi cu cătuşe la mâni, dar rupsese cătuşele şi sfărîmase obezile, şi nimeni nu-l putea domoli.
5 Totdeauna, zi şi noapte, stătea în morminte şi pe munţi, ţipând şi tăindu-se cu pietre.
6 Când a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s-a închinat,
7 şi a strigat cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu, să nu mă chinuieşti!”
8 Căci Isus îi zicea: „Duh necurat, ieşi afară din omul acesta!”
9 „Care-ţi este numele?” l-a întrebat Isus. „Numele meu este „Legiune” a răspuns el „pentru că Suntem mulţi.”
10 Şi Îl ruga stăruitor să nu-i trimită afară din ţinutul acela.
O legiune era o unitate militară romană. Numărul soldaţilor din legiune a variat în timp de la 5600 de soldaţi la 6800 pentru-ca în final să se reducă la 1000 de soldaţi. Oricare ar fi fost numărul demonilor din acel om, chiar numai 1000 şi tot este mai mult decât ne putem închipui. Dacă un om poate fi stăpânit în felul acesta atunci, cu groază, ne putem întreba câte duhuri stăpânesc peste grupuri mai mari. Pentru-că există şi astfel de stăpâniri. În cartea Daniel citim despre asemenea stăpâniri, la nivel de naţiuni.
Daniel 10:3 N-am mâncat deloc bucate alese, nu mi-a intrat în gură nici carne, nici vin, şi nici nu m-am uns deloc, până s-au împlinit cele trei săptămâni.
4 În a douăzeci şi patra zi a lunii întâi, eram pe malul râului celui mare, care este Hidechel(Tigru).
5 Am ridicat ochii, m-am uitat, şi iată că acolo stătea un om îmbrăcat în haine de in, şi încins la mijloc cu un brâu din aur din Ufaz.
6 Trupul lui era ca o piatră de hrisolit, faţa îi strălucea ca fulgerul şi ochii îi erau nişte flăcări ca de foc; dar braţele şi picioarele semănau cu nişte aramă lustruită, şi glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulţimi.
7 Eu, Daniel, am văzut singur vedenia; dar oamenii care erau cu mine n-au văzut-o; totuşi au fost apucaţi de o mare spaimă, şi au luat-o la fugă ca să se ascundă!
8 Eu am rămas singur, şi am văzut această mare vedenie. Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit, şi am pierdut orice vlagă.
9 Am auzit glasul cuvintelor lui; şi pe când auzeam glasul cuvintelor lui, am căzut leşinat cu faţa la pământ.
10 Şi iată că o mână m-a atins, şi m-a aşezat tremurând pe genunchii şi mâinile mele.
11 Apoi mi-a zis: „Daniele, om prea iubit şi scump, fii cu luare aminte la cuvintele pe care ţi le voi spune acum, şi stai în picioare în locul unde eşti; căci acum Sunt trimis la tine!” După ce mi-a vorbit astfel, am stătut în picioare tremurând.
12 El mi-a zis: „Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi, când ţi-ai pus inima ca să înţelegi, şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum!
13 Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile; şi iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor, şi am ieşit biruitor acolo lângă împăraţii Persiei.
14 Acum vin să-ţi fac cunoscut ce are să se întâmple poporului tău în vremurile de apoi, căci vedenia este cu privire tot la acele vremuri îndepărtate.”
Aflăm din acest pasaj că peste Persia (adică peste Iranul de astăzi!) domneau mai multe duhuri, nu ştim câte, şi că peste aceste duhuri era o căpetenie. Biblia nu ne spune câte erau dar dacă peste un om erau o legiune nu este greu să ne imaginăm cam ce era peste Persia.
Şi pentru-că am ajuns în acest punct se poate naşte întrebarea: cum se poate scăpa de aceste duhuri? Răspunsul este simplu: la fel ca în cazul mărturisirii individuale. Dar este mai greu de făcut pentru-că acest gest al mărturisirii şi al pocăinţei trebuie să-l facă cel din fruntea naţiunii. Nimeni nu-l poate face în locul lui si dacă el nu-l va face atunci blestemul rămâne pentru totdeauna peste acea naţiune. Vestea bună este că Dumnezeu dă şansa ca fiecare să facă acest gest în mod personal şi ca fiecare să fie salvat în mod personal, dar peste naţiune, ca întreg, blestemul şi legăturile vor rămâne dacă acea naţiune nu are harul de a avea un conducător care să vină înaintea lui Dumnezeu cu pocăinţă.
Am citit recent cartea lui Alin Mureşan “Piteşti, cronica unei sinucideri asistate”. În această carte autorul descrie cu lux de amănunte ce s-a întâmplat în timpul regimului comunist din România în închisorile din ţară. In prefaţa cărţii el scrie: “Deşi am fi preferat să nu împărtăşim publicului larg scene de o cruzime terifiantă, credem că ar fi incorect să ascundem aceste întâmplări doar pentru-că sunt greu de îndurat (…) Suntem conştienţi de monstruozitatea unora dintre fapte şi credem că cea mai bună soluţie este să lăsăm la latitudinea cititorului parcurgerea ori evitarea lor: pentru aceasta le-am grupat într-un capitol distinct, a cărui lectură nu o recomandăm celor mai sensibili.”
După cum spunea şi Richard Wurmbrand, în închisorile comuniste s-au întâmplat lucruri greu de imaginat pentru mintea umană, acte de cruzime la originea cărora este Satan însuşi. Numai oameni posedaţi de aceste duhuri şi stăpâniri puternice puteau produce semenilor lor atât de multă suferinţă. Tot Richard Wurmbrand mărturisea cum astfel de oameni posedaţi care au făcut mult rău, acolo în închisoare, ajutaţi de creştini, au aflat salvarea prin Hristos şi au fost mântuiţi. S-au pocăit de faptele lor rele, au crezut în Isus şi au primit salvare şi pace.
Dar ce se întâmplă cu sistemul, cu regimul, cu domniile care au pus atunci stăpânire peste ţară, prin sistemul drăcesc adus în România de la ruşi şi impus de ei? Şi-a cerut cineva vreodată iertare în Numele lui Isus Hristos?
Ca şi ţară am fost foarte aproape de a face pasul acesta dar din păcate el nu a fost făcut decât pe jumătate. În urmă cu câţiva ani cînd preşedintele Băsescu a venit în faţa naţiunii condamnând comunismul pentru ororile din timpul acestui regim, se putea întâmpla minunea eliberării României de domniile şi stăpânirile care încă mai au putere peste ea. Dar preşedintele ori nu a ştiut, ori nu a fost lăsat să facă ceea ce trebuia să facă şi s-a oprit. Mai trebuia să-I ceară iertare lui Dumnezeu în numele naţiunii şi să-L roage să anuleze toate consecinţele monstruozităţilor şi păcatelor în care am fost târâţi, cu voie sau fără voie. Preşedintele Băsescu ar fi trebuit să proclame iertarea pentru tot ce au săvârşit călăii regimului comunist. Aşa ar fi fost naţiunea română dezlegată şi apoi binecuvântată. Dar nu a fost să fie. Poate pentru-că noi nu ne-am rugat destul. Miza a fost mare, aduceţi-vă aminte de câtă împotrivire a avut parte preşedintele atunci când a săvărşit acest act de o importanţă colosală pentru destinul poporului român. Şi pentru-că lucrurile nu au fost duse până la capăt iată că azi, în Guvernul României mai bântuie stafiile comuniste şi noi încă nu înţelegem de ce suntem blestemaţi. Legăturile acestea nu cad prin banii împrumutaţi de la FMI ci, dimpotrivă, se întăresc tot mai mult. Romania, şi orice altă ţară, care caută să iasă din necaz altfel decât pe calea rânduită de Dumnezeu se afundă tot mai mult. Pentru-că într-un singur fel este salvare.
Citam din cartea Daniel şi aminteam că îngerul care i-a venit în ajutor lui Daniel spunea că o căpetenie a împărăţiei Persiei i-a stat împotrivă. După câte ştim astăzi despre Iran, mai stă această căpetenie deasupra ţării? Răspunsul nu este greu de dat. Timpul nu rezolvă problemele, dimpotrivă. Sunt peste două mii cinci sute de ani de la Daniel. Stăpânirile s-au întărit şi mai mult. Şi nu este lipsit de importanţă că între Iran şi Rusia este mare prietenie. Peste Rusia aceleaşi domnii stăpânesc din 1917 încoace şi ele se înţeleg foarte bine cu căpeteniile spirituale ale poporului care vrea să şteargă de pe suprafaţa pământului poporul sfânt, Israelul.
Aşa că nu mă mir de ceea ce s-a întâmplat în Moldova în aceste zile. Nu mă mir de stafiile îmbrăcate în haine de piele care au luat tinerii de pe stradă şi i-au snopit în bătaie, până la moarte chiar. Nu mă mir de privirile lor reci şi de cinismul cu care s-au amestecat printre oameni provocându-i la revoltă, provocând chiar ei revolta pentru-ca apoi să aibă motiv să calce în picioare sufletele care vor libertate. Nu mă mir că au recurs la toate murdariile şi înscenările, ca să apere în aces fel regimul satanist al lui Voronin.
Nu mă mir dar plang, chiar plâng, pentru acei tineri care au avut curajul să înfrunte fiara comunistă, să intre în bârlogul ei şi să o zgândărească cu un băţ. Plâng pentru-că mă tem că nu vor fi făcut altceva decât să se încarce cu ură. Şi atunci tot Satan are câştig. La un rău a mai adăugat unul. Ura ne desparte de Dumnezeu chiar dacă, am spune noi, este justificată. Richard Wurmbrand i-a iubit pe comunişti dar a urât sistemul satanist care era în spatele lor şi a luptat împotriva lui.
Şi mai plâng pentru-că nu ştiu dacă aceşti tineri frumoşi şi curajoşi din Moldova, vor afla vreodată despre calea prin care pot ieşi de sub robia cea mai mare, a lui Satan. Poate Moldova, ca ţară, sub laba murdară şi plină de sânge a ursului de la răsărit, nu va gasi calea spre eliberare. Dar pentru aceşti tineri minunaţi tare mi-aş dori să aibă parte de eliberarea pe care o dă Isus Hristos şi să nu moară nemântuiţi. Şi cu cât mai mulţi de felul acesta vor fi, cu cât se vor înălţa mai multe rugăciuni către Tatăl ceresc cu atât sunt mai mari şansele ca într-o zi un om cu suflet curat să se ridice in Numele lui Isus Hristos şi, în numele poporului român de dincolo de Prut, să ceară iertare pentru întreaga naţiune. Curajul nebunesc al acestor tineri imi dă speranţe. Dumnezeu ii iubeşte pe curajoşi şi vreau să cred că în bunătatea Lui va găsi o cale de a le ajunge în suflet.
Adu-ţi aminte, Doamne, de România! De cea de dincolo dar şi de cea de aici. Şi adu în fruntea românilor oameni care să vină înaintea Ta cu lacrimi de pocăinţă. În ajunul sărbătorilor de Paşte înca o lacrimă se prelinge pe faţa pamântului. Moldova plânge din nou. Şi noi alături de ea. Aşa ne învaţă marele om al credinţei Pavel: “Plângeţi cu cei ce plâng”.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sondaj
 Loading ...
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Promo
|
|
|
|
|
