Este Israelul singur?
Autor: Dan Bercian | Vizualizari: 2,332 | Trimite prietenilor din Yahoo Messenger
Este Israelul singur          Întotdeauna Israelul a fost o ţară mică şi ai zice neînsemnată. Încă de la începutul existenţei acestui popor s-a văzut clar că nu ei au fost ceva ci Dumnezeu care a fost cu ei. Să ne aducem aminte de prima „victorie” militară, atunci când au fost urmăriţi de armata lui Faraon, după ieşirea din Egipt. Egiptenii au fost înghiţiţi de valurile Mării Roşii. Apoi zidurile Ierihonului au căzut în urma unei incursiuni ciudate: o procesiune tăcută formată din poporul care a înconjurat cetatea şase zile, apoi, în a şaptea, cu strigăte de război. Şi cetatea a căzut. Sunt prea multe acele momente din istorie în care Dumnezeu a intervenit în mod direct şi a făcut minuni, dând poporului Său biruinţă asupra duşmanilor. Şi nu doar în istoria biblică, am zice noi mai îndepărtată, s-au întâmplat astfel de evenimente ci chiar în zilele noastre, după 1948, anul în care evreii şi-au luat din nou în stăpânire ţara promisă de Dumnezeu.
          Este o lecţie de istorie veche de când lumea din care totuşi nu vrem să învăţăm. Pentru mine unul dintre cele mai evidente semne că Dumnezeu există este chiar existenţa poporului evreu. Nu ar putea exista un astfel de popor dacă nu ar exista Dumnezeu. Istoria lui arată spre Dumnezeul care face tot ce vrea. Dar mai arată spre ceva, spre o lecţie pe care Dumnezeu vrea să o învăţăm cu toţii. Lecţia dependenţei totale de El.
          Un popor minuscul, aşezat în mijlocul sau în apropierea marilor puteri ale lumii a fost tot timpul un element de luat în seamă. Nici măcar în perioada ultimă de 2000 de ani în care poporul evreu a fost fără de ţară influenţa acestui popor nu a fost mai mică în lume. 75% dintre laureaţii premiului Nobel din toate timpurile au fost evrei şi acesta nu este singurul element care ne face să privim spre evrei cu admiraţie. Chiar faptul că în aceşti 2000 de ani, în condiţii vitrege, şi-au păstrat limba şi caracterul naţional este încă o minune adunată lângă celelalte multe care arată purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
          Duşmanii lor fie nu pot da explicaţii în legătură cu aspectele amintite, fie caută, în mod artificial, să inventeze tot felul de scenarii şi să se încăpăţâneze să nu vrea să accepte cea mai clară dovadă a purtării de grijă a lui Dumnezeu faţă de poporul evreu.
          Am putea caracteriza istoria acestui popor în câteva cuvinte spunând că evreii au fost întotdeauna în minoritate dar întotdeauna biruitori. Chiar dacă Dumnezeul care i-a ales i-a şi pedepsit de câteva ori pentru neascultarea lor. Robiile în care au ajuns, în special Holocaustul celui de-al doilea război mondial nu infirmă ipoteza că sunt păziţi de Dumnezeu ci o confirmă. A renaşte după asemenea dezastre este miracol. A se întâmpla de mai multe ori astfel de miracole este de neexplicat în lipsa lui Dumnezeu.
          Prin acest popor Dumnezeu vrea să ne dea nouă o lecţie. Şi anume: nu cei mari sunt puternici ci acei care se încred în Dumnezeu, care sunt aleşi de El şi care umblă în ascultare de El. Este încă o dovadă a suveranităţii lui Dumnezeu, a faptului că El face tot ce vrea, că alege pe cine vrea şi are milă de cine vrea.
          Marginalizarea poporului evreu apoi, ne trimite spre o altă imagine a realităţilor spirituale. Adică ni se dă de înţeles şi uneori chiar ni se spune explicit că poporul Domnului va fi întotdeauna mic şi neînsemnat în ochii lumii, dar preţios în ochii lui Dumnezeu. Că va fi hărţuit neîncetat, lovit, dar nu înfrânt. Dimpotrivă, victoria finală va fi a lui. Şi imaginea aceasta ne trimite spre o altă realitate splendidă: Biserica, al cărei cap este Domnul Isus Hristos şi pe care a câştigat-o prin jertfa Lui de la Golgota.
          Dar să ne întoarcem la prima alegere a lui Dumnezeu, la poporul evreu, alegere care rămâne, chiar dacă ei nu au înţeles tot planul lui Dumnezeu şi nu L-au recunoscut pe Mesia, Domnul Isus Hristos.
          O vreme, după anul 1948, anul revenirii în ţară a poporului împrăştiat în toate colţurile pământului, după omorârea Domnului Isus Hristos, a existat o perioadă în care naţiunile lumii au arătat bunăvoinţă faţă de acest popor şi se părea că lucrurile merg bine, chiar dacă probleme au rămas şi disputa dintre ei şi arabi a fost tot timpul un motiv de tensiune. Experienţa dramatică a Holocaustului a înmuiat inima popoarelor lumii şi Israelul a avut o perioadă de mângâiere, după 2000 de ani de lacrimi. Situaţia aceasta însă nu corespundea unei stări normale a lucrurilor, pentru-că nu este promis nicăieri în Scriptură o pace de felul acesta pentru poporul lui Dumnezeu.
          SUA a fost naţiunea cea mai puternică de pe pământ şi principalul aliat al Israelului în istoria cea mai scurtă, din 1948 încoace. Dar şi celelalte puteri mondiale au arătat bunăvoinţă faţă de evrei, mai mult sau mai puţin, cu excepţia statelor arabe, evident. În acest context Israelul poate a ajuns să creadă că alianţele politice şi militare sunt sprijinul său şi nu Dumnezeu.
          În zilelele acestea însă observăm o revenire la „normal”. Nu s-a întâmplat dintr-o dată dar este tot mai evident cu fiecare zi. Mai întâi am putut observa îndepărtarea foarte clară a Uniunii Europene de Israel şi apropierea de palestinieni.
          Săptămâna care a trecut Marea Britanie a luat hotărârea de a expulza un diplomat israelian de la Londra din cauza scandalului care a izbucnit în urma asasinării de către un grup de comando israelian, în Dubai, a unui important lider Hamas. Cei implicaţi în asasinat ar fi folosit paşapoarte britanice false.
          Interesant este că autorităţile britanice nu se sesizează atunci când, chiar pe străzile acestei ţări, musulmanii incită la ură şi distrugere, nu doar a statului Israel ci chiar a Europei. Pe străzile Londrei au avut loc manifestaţii în care musulmanii scandau: „Libertate du-te în iad” , „ Islamul va cuceri Europa” sau „Măcelăriţi-i pe cei ce se opun islamului”. La fel de interesant şi ciudat în acelaşi timp este faptul că marile puteri ale lumii încep să se ridice împotriva singurei democraţii autentice din zona Orientului Mijlociu, sprijinind pe cei ce sunt o sursă de teroare şi instabilitate.
          Alte naţiuni au ajuns să procedeze în felul acesta, alăturându-se celor ce de mai mult timp aveau faţă de evrei o atitudine ostilă.
          Mijloacele mass-media sprijină tot mai vehement poziţia palestiniană în detrimentul Israelului şi influenţează opinia publică care începe, tot mai evident, să se situeze de partea arabă. Am citit ieri pe site-ul unui important mijoc mass-media din România un articol despre situaţia din Orientul Mijlociu, articol în care se sublinia detaşarea tot mai clară a SUA faţă de Israel. Exista posibilitatea ca articolul să fie comentat de către cititori. Comentariile lor m-au întristat peste măsură. Cuvintele adresate evreilor nu pot fi redate, din cauza limbajului mai mult decât suburban. M-am mirat mult să văd că oameni care nu au avut de-a face cu evreii, care nu au suferit niciodată din partea lor, care n-au fost afectaţi sub nici o formă de disputa dintre ei şi arabi, sunt plini de ură şi venin faţă de această ţară şi se alătură preşedintelui iranian Ahmadinejad în dorinţa lui ca Israelul să fie nimicit şi şters de pe faţa pământului. Mirarea şi mai mare a fost să citesc părerile unora care chiar se consideră creştini şi afirmă că ura lor faţă de evrei este din cauză că aceştia l-au ucis pe Mântuitorul Isus Hristos. Prin urmare, spun ei, evreii trebuie nimiciţi. Aceeaşi atitudine criminală care a făcut ca în Evul Mediu întunecat să curgă râuri de sânge nevinovat. Aceşti aşa zis creştini dovedesc o necunoştinţă crasă a învăţăturilor Celui pe care spun că Îl cinstesc, a Mântuitorului Isus Hristos. El spunea următoarele: Matei 5:
43 „Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.”
44 Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc,
45 ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
46 Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii?
47 Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel?”
De asemenea nu cunosc ceea ce a spus apostolul Pavel la Romani, cap.11:
1 „Întreb dar: „A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?” Nicidecum! Căci şi eu sunt Israelit, din sămânţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin.
2 Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său pe care l-a cunoscut mai dinainte. Nu ştiţi ce zice Scriptura, în locul unde vorbeşte despre Ilie? Cum se plânge el lui Dumnezeu împotriva lui Israel, când zice:
3 „Doamne, pe proorocii Tăi i-au omorât, altarele Tale le-au surpat; am rămas eu singur, şi caută să-mi ia viaţa?”
4 Dar ce-i răspunde Dumnezeu? „Mi-am păstrat şapte mii de bărbaţi, care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal.”
5 Tot aşa, şi în vremea de faţă, este o rămăşiţă datorită unei alegeri, prin har.
6 Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminteri, harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altminteri, fapta n-ar mai fi faptă.
7 Deci, ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat; pe când ceilalţi au fost împietriţi,
8 după cum este scris: „Dumnezeu le-a dat un duh de adormire, ochi ca să nu vadă, şi urechi ca să n-audă, până în ziua de astăzi.”
9 Şi David zice: „Masa lor să li se prefacă într-o cursă, într-un laţ, într-un prilej de cădere şi într-o dreaptă răsplătire.
10 Să li se întunece ochii ca să nu vadă, şi spinarea să le-o ţii mereu gîrbovită.”
11 Întreb dar: „S-au poticnit ei ca să cadă? Nicidecum! Ci, prin alunecarea lor, s-a făcut cu putinţă mântuirea Neamurilor, ca să facă pe Israel gelos;
12 dacă, deci, alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume, şi paguba lor a fost o bogăţie pentru Neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor?
13 V-o spun vouă, Neamurilor: „Întrucât sunt apostol al Neamurilor, îmi slăvesc slujba mea,
14 şi caut, ca, dacă este cu putinţă, să stârnesc gelozia celor din neamul meu, şi să mântuiesc pe unii din ei.
15 Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decât viaţă din morţi?
16 Iar dacă cele dintâi roade sunt sfinte, şi plămădeala este sfântă; şi dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sunt sfinte.
17 Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, şi dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor, şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului,
18 nu te făli faţă de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine.
19 Dar vei zice: „Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu.”
20 Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: Nu te îngâmfa, deci, ci teme-te!
21 Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine.
22 Uită-te, deci, la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat şi tu.
23 Şi chiar ei: dacă nu stăruiesc în necredinţă, vor fi altoiţi; căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi.
24 Fiindcă, dacă tu, care ai fost tăiat dintr-un măslin, care din fire era sălbatec, ai fost altoit, împotriva firii tale, într-un măslin bun, cu cât mai mult vor fi altoiţi ei, care sunt ramuri fireşti, în măslinul lor?

          Constat deci că lumea începe să se unească în lupta împotriva poporului evreu şi tot mai mulţi doresc nimicirea acestui stat, unii chiar făcând predicţii sumbre pentru viitorul foarte apropiat.
          Dar rămânea marele aliat SUA. Numai că de la venirea la putere a lui Barack Obama, preşedinte american cu rădăcini musulmane, lucrurile au început să se schimbe în chip tot mai evident şi în atitudinea acestei ţări. Iar ultimele zile, deşi de primăvară, au adus o răcire în relaţiile dintre SUA şi Israel. Din cauza hotărârii evreilor de a construi 1600 de locuinţe în Ierusalimul de Est, americanii sunt tot mai reticenţi în a sprijini Israelul. Deja presa a scris că la ultima vizită în SUA, în urmă cu doar câteva zile, premierul Israelian Benjamin Netanyahu a fost umilit de către preşedintele american Obama, fiind invitat la Casa Albă la o oră foarte târzie şi fără ca presa să fie de faţă. Eu cred că acest moment este doar un moment prielnic pentru americani de a se detaşa de Israel, de a începe să-şi pună în practică noua politică în ceea ce priveşte Orientul Mijlociu. Deşi au nevoie de Israel în zonă se pare că SUA vrea să schimbe macazul.
          Prin urmare duşmanii evreilor încep să jubileze şi să strângă tot mai mult cercul în jurul lor. Dacă te uiţi la ceea ce se întâmplă în lume, la distanţarea tot mai vizibilă faţă de Israel, la ura tot mai mare faţă de poporul evreu, cu siguranţă că nu ai acorda acestui stat prea multe şanse. Dar lucrurile nu sunt ceea ce par a fi.
          Dacă liderii politici vorbesc despre respectarea unui calendar în implementarea unui anumit proces, putem vedea în tot ceea ce se întâmplă în Israel în aceste zile şi în aceşti ani, respectarea calendarului lui Dumnezeu. După cum afirmă Biblia, a trecut vremea împrăştierii evreilor şi a venit vremea strângerii lor laolaltă. A trecut vremea pedepsei şi a venit vremea restaurării. A trecut vremea apostaziei şi a venit vremea întoarcerii la Dumnezeu, chiar la Cel pe care l-au străpuns pe cruce, din neştiinţă, la Isus Hristos. Evreii trebuie să fie singuri, adică părăsiţi de oameni, pentru a putea vedea încă o dată că Dumnezeu luptă pentru ei.
          Întotdeauna poporul lui Dumnezeu a părut a fi în inferioritate dar el a fost în final biruitor. Aceasta pentru ca să se vadă şi mai bine intervenţia lui Dumnezeu, dovada că El există şi că Îi ocroteşte pe cei ce se încred în El, pe cei aleşi de El.
          Biserica a fost în aceeaşi situaţie de-a lungul timpului. Doar o mică parte, „o sămânţă” după cum spune Biblia, a fost credincioasă lui Dumnezeu. Şi această „sămânţă” a fost tot timpul prigonită, încercată, marginalizată. Împotriva Bisericii, ca şi împotriva evreilor, s-a ridicat cu furie Satan, pentru-că şi Biserica, ca şi poporul evreu, a fost alegerea lui Dumnezeu, poporul Lui pe pământ, reprezentanţa Lui în această lume a întunericului, un spin în coasta celui rău, o realitate care îi încurca planurile lui Satan şi care avea şi are rolul de a-i îndrepta pe oameni spre Dumnezeu. Deşi furia lui Satan a făcut ca împotriva Bisericii să se ridice cele mai mari valuri şi cele mai crunte prigoniri, totuşi ea a rămas în picioare pentru-că acesta este planul lui Dumnezeu. Domnul Isus Hristos spunea că „porţile locuinţei morţilor nu vor putea birui Biserica Lui”.
          În vremurile din urmă prigoana şi persecuţia se vor intensifica atât împotriva poporului evreu cât şi împotriva Bisericii, aşa spune Biblia, pentru-că şi poporul evreu şi Biserica sunt alegerea lui Dumnezeu. Şi chiar dacă evreii, pentru o vreme, au căzut în necredinţă, nerecunoscându-L pe Isus din Nazaret ca fiind Mesia, Mântuitorul lumii, ei vor fi din nou aduşi la credinţă, pentru-că Dumnezeu îi iubeşte. Romani 11:15. Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decât viaţă din morţi?
          Adevărata Biserică nu poate decât să simtă cu poporul evreu, pentru-că rădăcinile Bisericii sunt în poporul evreu. Avraam este primul evreu şi tatăl tuturor credincioşilor. Patriarhii prin care Dumnezeu şi-a continuat lucrarea au fost din poporul evreu. Isus Hristos s-a născut din poporul ales de Dumnezeu să fie al Lui, poporul evreu. Apostolii au fost din poporul evreu. Prin urmare există o Biserică pentru-că a existat un popor evreu, ales de Dumnezeu. Şi dacă, prin necredinţa lor, pentru o vreme, au fost pedepsiţi de Dumnezeu, aceasta a fost spre binele nostru, al celorlalte popoare. Fără căderea evreilor noi nu am fi putut primi darul mântuirii. Căderea lor a fost spre binele nostru. Şi din această cauză ar trebui să iubim şi mai mult poporul evreu.
          Noi, adevăraţii credincioşi, suntem, după cum spune Biblia, evrei. Pentru-că Avraam este părintele nostru. Noi, prin credinţa în Isus Hristos, născut dintr-o evreică curată şi Duhul Sfânt, devenim evrei, adică „scoşi” din lume şi din păcat şi aşezaţi în Împărăţia lui Dumnezeu, alături de evrei, cele mai mari şi minunate nume care au existat pe faţa pământului, încă de la începuturile lui: Avraam, Isaac, Iacov, Ghedeon, Ilie, David, Solomon, profeţii, apostolii, primii martiri şi mulţi alţii.
          Cei ce se cred creştini dar anatemizează poporul evreu nu fac altceva decât să fie portavocea lui Satan şi să se lase folosiţi, poate fără să-şi dea seama, pentru-ca acesta să-şi reverse ura lui fără de margini peste cei aleşi de Dumnezeu.
          În momentul acesta Dumnezeu foloseşte poporul evreu pentru a opri expansiunea musulmană. Lumea ar trebui să mulţumească Israelului pentru aceasta.
          Şi Dumnezeu foloseşte Biserica pentru a opri expansiunea păcatului în lume. Păcatul aduce în urma lui pedeapsa lui Dumnezeu. Şi Satan ştie aceasta. Ca şi odată cu poporul evreu când duşmanii lui căutau să-l cucerească şi au chemat un proroc ca să blesteme acest popor, pe Balaac. Dar blestemele lui nu au avut efect asupra poporului fiindcă poporul evreu era păzit de Dumnezeu şi atunci soluţia a fost ca poporul să fie ispitit să păcătuiască pentru-că Balaac ştia că în felul acesta Dumnezeu îi va părăsi şi nu îi va mai ocroti. Satan procedează şi azi la fel: îndeamnă oamenii spre păcat pentru-că ştie că în felul acesta mânia lui Dumnezeu va veni peste lume. Deci, Biserica este singura care poate sta azi împotriva expansiunii păcatului în lume şi în felul acesta să oprească mânia lui Dumnezeu. Biserica acest rol îl are: să oprească păcatul îndemnând oamenii la o viaţă sfântă, din cauza lui Hristos şi a jertfei Sale. Să le spună oamenilor că prin Hristos păcatele multe sunt spălate şi prin puterea Numelui lui Isus şi a Duhului Sfânt oamenii pot trăi o viaţă curată, plăcută lui Dumnezeu. Din nefericire ceea ce oamenii numesc azi biserică nu este decât o instituţie culturală, care le dă oamenilor speranţe deşarte şi care îi trimite pe cei mai mulţi direct în iad, pentru-că îi lasă să înţeleagă că Dumnezeu îi va primi chiar şi dacă sunt păcătoşi. Împotriva acestei biserici Satan nu va lupta în vremurile din urmă, şi dacă sunteţi atenţi nu a luptat nici până acum. Dar împotriva adevăratei Biserici va fi luptă mare.
          Dacă omenirea nu ar fi în întuneric i-ar mulţumi lui Dumnezeu pentru poporul evreu, aflat în linia întâi a luptei împotriva expansiunii musulmanilor, care nu au făcut nici un secret din intenţia lor de a nimici orice urmă de creştinism şi de democraţie. Şi i-ar mulţumi lui Dumnezeu pentru adevărata Biserică aflată în linia întâi a luptei împotriva păcatului, cel mai mare duşman al omului. Duşman în urma căruia nu rămâne decât foc şi pustiu.
          Deci nu este de mirare că laţul se strânge atât împotriva poporului evreu cât şi împotriva adevăratei Biserici. Pentru-că sunt zilele din urmă şi Satan „urlă ca un leu şi caută pe cine să înghită”.
          Şi dacă poporul evreu pare în inferioritate şi Biserica la fel, nu vă speriaţi, voi cei credincioşi, şi nu vă bucuraţi, voi cei ce căutaţi să distrugeţi poporul lui Dumnezeu, pentru-că astfel de situaţii sunt specialitatea lui Dumnezeu. Lui aşa Îi place să lucreze, cu cei puţini, pentru-ca nimeni să nu se laude şi toţi să vadă că este un Dumnezeu. Cu cât va fi strânsoarea mai mare cu atât cei credincioşi să-i dea slavă lui Dumnezeu şi să privească mai atent spre cer: Vine Isus! Pentru cei puţini – Salvatorul iar pentru cei mulţi – Nimicitorul.
Exodul 14:14. „ Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi, staţi liniştiţi.”

Print Friendly
Ora Radio Unison -
Ora dumneavoastra -
* De ce apar decalaje de ora?
Sondaj

Va trece omenirea, chiar creştinii, prin mari încercări înainte de revenirea Domnului Isus Hristos?

Vedeti rezultatele

Loading ... Loading ...
Promo
 

© 2020 RADIO UNISON ZALAU • Toate drepturile rezervate •