EL ÎNSUŞI
Autor: - | Vizualizari: 1,200 | Trimite prietenilor din Yahoo Messenger
Doar Hristos_________________________de A. B. Simpson___

.

     Vreau să vă vorbesc despre Isus şi numai despre Isus.
     Adesea, aud pe oameni spunând: „Vreau să dobândesc vindecarea divină, dar nu pot“. Uneori, unii oameni spun: „Am primit-o“. Dacă îi întreb atunci: „Ce aţi primit?“, răspunsul care mi se dă este uneori: „Am primit binecuvântarea“, alteori: „Am dobândit teoria“; uneori: „Am dobândit vindecarea“, alteori: „Am primit satisfacţia“.
     Mulţumesc lui Dumnezeu că am fost învăţaţi că ceea ce vă lipseşte nu este nici binecuvântarea, nici vindecarea, nici sfnţirea, nici un lucru în sine, nici un ceva anume, ci ceva mai bun. Este „Cristosul“, este El Însuşi. Cât de adesea apare în Cuvântul Lui – „El Însuşi a luat infirmităţile noastre şi a purtat bolile noastre“; „Propriul Lui Eu a purtat păcatele noastre în trupul Lui pe lemn“! Ceea ce ne lipseşte este Persoana lui Isus Cristos. Mulţi oameni sunt obişnuiţi cu această idee, dar nu merg mai departe. O posedă în mintea lor, în conştiinţa lor, în voinţa lor, dar, într-un fel sau altul, nu Îl primesc pe El în mintea şi în duhul lor, întrucât posedă numai ceea ce este expresia exterioară şi simbolul realităţii spirituale.
     Odată am văzut o imagine a Constituţiei Statelor Unite gravată cu atâta dibăcie pe o placă de cupru, încât, atunci când o priveai îndeaproape, nu era altceva decât o scriere; dar, atunci când o priveai de la o anumită distanţă reflecta faţa lui George Washington. De la o depărtare mică faţa strălucea în lumina literelor, iar eu am văzut persoana lui, nu cuvintele sau ideile. Atunci m-am gândit: „Acesta este modul corect de abordare a Scripturii, şi de înţelegere a gândurilor lui Dumnezeu – a vedea strălucind prin ele faţa dragostei, nu idei sau doctrine, ci pe Isus Însuşi ca Viaţa, Sursa şi Prezenţa sprijinitoare a întregii noastre vieţi“.
     Multă vreme m-am rugat să fiu sfinţit şi uneori credeam că sunt. Cu o anumită ocazie am simţit ceva şi m-am încleştat cu disperare de acel simţământ ca nu cumva să-l pierd. Am stat treaz toată noaptea de teamă ca nu cumva să se voaleze, dar, bineînţeles, s-a dus o dată cu următoarea stare de sufet. Desigur, am pierdut simţământul, întrucât nu m-am ţinut de El. Luasem puţină apă
de la rezervor, când aş fi putut să primesc de la El plinătate prin canale deschise. M-am dus la strângeri şi i-am auzit pe oameni vorbind despre bucurie. M-am gândit chiar că am bucuria, dar nu o păstram, pentru că nu Îl aveam pe El ca bucuria mea. În cele din urmă El mi-a spus, aşa de duios, – „Copilul Meu, ia-Mă pe Mine şi dă-Mi voie să fiu Eu în tine depozitul constant al acestui întreg Eu Însumi“.
     Când mi-am luat ochii de la sfinţirea mea şi de la experimentarea ei de către mine şi mi i-am fixat asupra Cristosului din mine, am găsit, în loc de o experienţă, pe Cristos care este mai mare decât nevoia prezentului, pe Cristos care are tot ce-mi trebuie, care mi-a fost dat o dată pentru totdeauna! Şi, când L-am văzut în acest mod, am primit o aşa odihnă; totul era rezolvat, rezolvat o
dată pentru totdeauna. Aveam acum nu numai ceea ce puteam deţine în acea oră scurtă, dar, în El, şi tot ce-mi trebuie pentru următoarele ore de atunci înainte. Uneori, văd o licărire din ceea ce va fi peste un milion de ani, atunci când vom „străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui nostru“ (Matei 13:43) şi vom avea „toată plinătatea lui Dumnezeu“.
     M-am gândit că şi vindecarea este un ceva anume, că Domnul mă va lua ca pe un vechi ceasornic prăpădit, mă va răsuci şi mă va fixa să merg ca o maşină. Dar n-a fost nicidecum aşa. În loc de aceasta, am descoperit că El Însuşi vine şi îmi dă ceea ce îmi lipseşte pe moment. Vroiam să am un stoc substanţial ca să mă pot simţi bogat; un depozit mare, îndeajuns pentru mulţi ani, ca să nu depind de El pentru ziua următoare; dar El niciodată nu mi-a dat un astfel de depozit. Niciodată nu am avut mai multă sfinţenie sau vindecare decât atâta câtă aveam nevoie pentru acel ceas. El a spus: „Copilul Meu, tu trebuie să vii la Mine pentru următoarea suflare, pentru că Eu te
iubesc atât de mult, încât vreau să vii tot timpul. Dacă ţi-aş da o mare cantitate de resurse, atunci te-ai descurca fără Mine şi nu ai veni la Mine aşa de des. Acum, trebuie să vii la Mine în fiecare secundă şi să stai la pieptul Meu în fiecare clipă“.
     El mi-a dat o avere mare, mi-a dat mii şi milioane pe credit, dar mi-a dat un carnet de cecuri cu această singură condiţie: „Niciodată nu poţi scoate mai mult decât ai nevoie pe moment“. Cu toate acestea, ori de câte ori era nevoie de un cec, numele lui Cristos era înscris pe el; şi astfel I s-a adus mai multă slavă Lui, Numele Lui a fost înălţat înaintea lumii cereşti şi Dumnezeu a fost slăvit în Fiul Lui. A trebuit să învăţ să iau de la El în fiecare secundă viaţa mea spirituală, să Îl inspir pe El atunci când respiram şi să mă expir pe mine. Deci, clipă de clipă, trebuie să primim atât pentru duh, cât şi pentru trup.
     Se poate că spui: „Nu este aceasta o robie îngrozitoare să fii mereu în încordare?“ Ce! În încordare cu Cel pe care Îl iubeşti, cel mai iubit prieten al tău? O, nu! Vine aşa de natural, de spontan, asemenea unei fântâni, în mod inconştient, fără efort; căci viaţa este întotdeauna uşoară şi din prisos.
     Acum, mulţumesc lui Dumnezeu, Îl am pe El; nu numai pentru ce eu am loc, ci şi pentru ce nu am loc şi pentru ce voi avea loc clipă de clipă, căci eu pătrund în veşnicia care îmi stă înainte. Eu sunt asemenea sticluţei din mare care este atât de plină pe câtă apă poate cuprinde. Sticla este în mare, iar marea este în sticlă. Deci, eu sunt în Cristos şi Cristos este în mine. Pe lângă apa din sticlă mai există un întreg ocean. Deosebirea constă în faptul că sticla trebuie să fe umplută în fecare zi.
     Acum, întrebarea care se pune pentru fiecare din noi nu este: „Ce credeţi despre Betşan sau ce credeţi despre vindecarea divină?“, ci „Ce credeţi despre Cristos?“ A venit o vreme când a existat un lucru mic între mine şi Cristos. Îl voi reda printr-o simplă conversaţie pe care am avut-o cu un prieten care a spus: „Ai fost vindecat prin credinţă“. „O, nu“, am spus eu. „Am fost vindecat prin
Cristos.“ Care este deosebirea? Este o mare deosebire. A venit o vreme când însăşi credinţa părea să se fi interpus între mine şi Cristos. Am crezut că trebuie să dobândesc cu greu credinţa şi m-am trudit să primesc credinţă. În cele din urmă am crezut că o am, că, dacă mă pun cu toată greutatea mea pe ea, va rămâne. Am spus, atunci când am crezut că primisem credinţa: „Vindecă-mă“. Mă încredeam în mine însumi, în propria mea inimă, în credinţa mea proprie. Ceream Domnului să facă ceva pentru mine din cauza a ceva din mine, nu a ceva din El. Şi atunci, Domnul a îngăduit diavolului să-mi încerce credinţa şi diavolul a devorat-o ca un leu răcnind. M-am trezit trântit la pământ, încât nu am crezut că mai am credinţă. Dumnezeu a îngăduit să-mi fie luată până când am simţit că nu mai am deloc. Apoi, Dumnezeu a părut că mi se adresează, spunându-mi: „Nu contează, copilul Meu, tu nu ai nimic, dar Eu sunt Putere desăvârşită, Eu sunt dragoste desăvârşită, Eu sunt Credinţa, Eu sunt viaţa ta. Eu sunt pregătirea pentru binecuvântare şi apoi Eu sunt şi Binecuvântarea. Eu sunt totul, înlăuntrul şi în afara ta, totul pentru totdeauna“. A avea pur şi simplu „credinţa lui Dumnezeu“ (Marcu 11: 22). „Şi viaţa pe care o trăiesc acum în carne o trăiesc“ nu prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, ci „prin credinţa Fiului lui Dumnezeu“. Nu este credinţa ta. Tu nu ai credinţă în tine mai mult decât ai viaţa sau orice altceva în tine. Nu ai nimic altceva decât goliciune şi vid şi trebuie să fii deschis şi gata să Îl laşi pe El să facă totul. Trebuie să iei atât credinţa Lui, cât şi viaţa şi vindecarea Lui şi să spui doar: „Trăiesc prin credinţa Fiului lui Dumnezeu“.
     Credinţa mea nu valorează nimic. Dacă ar trebui să mă rog pentru cineva, nu aş depinde de fel de credinţa mea. Aş spune: „Doamne, iată-mă, sunt aici. Dacă vrei să fiu un canal de binecuvântare pentru acest om, suflă în mine tot ce îmi trebuie“. Este Cristos, numai Cristos.
     Este trupul tău predat lui Cristos ca astfel El să locuiască şi să lucreze în tine? Isus este singurul Om care înmănunchează în El Însuşi tot ceea ce omul trebuie să fe, tot ceea ce omul are nevoie să fie. Toată plinătatea Divinităţii şi plinătatea omului desăvârşit au fost întruchipate în Cristos şi El reprezintă acum suma tuturor nevoilor umane. Duhul Lui este tot ceea ce duhul tău are nevoie şi
El ni se dăruie pur şi simplu pe Sine Însuşi. Trupul Lui posedă tot ce-i trebuie trupului tău. El nu are nevoie de tărie pentru El Însuşi. Energia care L-a făcut capabil pe El să învie şi să Se ridice din mormânt deasupra tuturor forţelor naturii nu a fost pentru El. Acel trup minunat aparţine trupului tău. Tu eşti un mădular al trupului Lui. Inima ta are dreptul să extragă din inima Lui tot ce-i lipseşte. Viaţa ta fizică are dreptul de a extrage din viaţa Lui fizică sprijinul şi tăria ei; şi astfel nu mai exişti tu, ci viaţa preţioasă a Fiului lui Dumnezeu. Îl vei lua tu pe El astfel în ziua de astăzi? Atunci nu numai că vei fi vindecat, ci vei mătura boala şi apoi va rămâne o fântână de viaţă pentru nevoia ta viitoare. O, luaţi-L pe El în plinătatea Lui!
     Apostolul Pavel ne spune că există o taină, o taină mare care a fost ascunsă de veacuri şi de neamuri întregi (Coloseni 1:26), taină pe care lumea a căutat-o în zadar, pe care înţelepţii din Orient au sperat că o vor găsi şi despre care Dumnezeu spune că „acum este arătată sfnţilor Lui“. Pavel a umblat prin lume tocmai pentru a o spune acelora care o puteau primi; şi această taină
simplă este doar aceasta: „Cristos în voi, nădejdea slavei“.
     Întotdeauna am lucrat din greu şi de la vârsta de patrusprezece ani am studiat, am lucrat şi nu mi-am cruţat puterile. Am avut în grijă o mare congregaţie la vârsta de douăzeci de ani. De şase ori m-am prăbuşit complet şi, în cele din urmă, constituţia fzică mea a fost epuizată. De multe ori mi-a fost teamă că voi cădea mort la amvon. Nu puteam urca nici o înălţime fără o senzaţie de sufocare, din cauza unei inimi şubrede şi a unui sistem nervos slăbit.
     Am auzit de vindecarea pe care o dă Domnul, dar am luptat împotriva ei. Îmi era frică de ea. În seminariile teologice fusesem învăţat că epoca supranaturalului trecuse, iar eu nu mă puteam întoarce la educaţia primită în primii ani ai vieţii. Mintea îmi stătea în cale. În cele din urmă, când am ajuns să particip la „înmormântarea dogmelor mele“, Domnul mi-a şoptit taina: „Cristos în tine“. Din acel ceas L-am primit pe El pentru trupul meu, după cum făcusem acest lucru şi pentru sufetul meu. Am fost atât de mult întărit, încât lucrul a devenit o plăcere desăvârşită. De ani de zile îmi petrec concediul de vară în înfierbântatul oraş New York, predicând şi lucrând în rândul maselor într-un mod diferit de cel de dinainte, şi aceasta pe lângă munca depusă la casa şi colegiul nostru, pe lângă o uriaşă lucrare în bibliotecă şi pe lângă multe alte lucruri. Domnul nu numai că mi-a luat suferinţa, a fost mai mult decât o simplă vindecare. El mi S-a dat pe El Însuşi într-un asemenea mod, încât am pierdut conştienţa dureroasă a organelor fizice. Aceasta este partea cea mai bună din vindecarea pe care o dă El. Mulţumesc Domnului că mă păzeşte de orice conştienţă fzică bolnăvicioasă şi de a avea un trup care să constituie obiectul unei preocupări anxioase. El ne dă o viaţă simplă care este o plăcere şi o slujbă făcută Stăpânului şi care, totodată, este odihnă şi bucurie.
     Apoi, am avut un creier vlăguit, o minte greoaie şi neproductivă, care nu gândea, nici nu lucra rapid. Doream să scriu şi să vorbesc pentru Cristos şi să am o memorie bună, astfel încât puţina cunoştinţă pe care o dobândisem să fie ţinută sub control. M-am dus înaintea Domnului pentru aceasta şi l-am întrebat dacă prin aceasta vroia să-mi arate ceva. Răspunsul a fost: „Da, copilul
Meu, Eu sunt înţelepciune pentru tine“.
     Întotdeauna făceam greşeli pe care apoi le regretam şi pe care credeam că nu le voi mai repeta. Când mi-a răspuns că va fi înţelepciunea mea, că pot să am gândul lui Cristos, că El va risipi izvodirile imaginaţiei şi că va face orice gând rob ascultării de Cristos, că El va regla funcţionarea creierului şi a întregului cap în ansamblu, atunci eu l-am luat pe El în acest scop. De atunci am fost eliberat de această insuficienţă mentală, iar lucrarea a devenit odihnă.
     Obişnuiam să scriu două predici pe săptămână şi aveam nevoie de trei zile pentru a termina una. Acum, în ceea ce priveşte activitatea mea literară, am în permanenţă de scris nenumărate pagini cu privire la diverse subiecte, în afară de numărul mare de strângeri dintr-o săptămână, şi totul este foarte uşor. Domnul m-a ajutat mental şi ştiu că El este Mântuitorul atât al minţii, cât şi al duhului nostru.
     Am avut o voinţă nehotărâtă. L-am întrebat: „Nu poţi să fii voinţa mea?“ El a răspuns: „Da, copilul Meu, Dumnezeu este Acela care lucrează în tine voinţa şi înfăptuirea“. El m-a făcut să învăţ cum şi când să fiu ferm şi cum şi când să cedez. Mulţi oameni au o voinţă hotărâtă, dar nu ştiu cum să şi-o exercite chiar la momentul potrivit. M-am dus la El după putere pentru lucrarea Lui şi după toate resursele necesare slujirii Lui şi El nu m-a dezamăgit în aşteptările mele.

     „Iată, Eu sunt Domnul, Dumnezeul oricărei făpturi;
     este ceva prea greu pentru Mine?“ (Ieremia 32:27).

     El Însuşi

Cândva doream binecuvântarea; acum pe Domnul.
Cândva credeam în sentiment; acum în Cuvântul Lui.
Cândva doream darurile Lui; acum pe Cel ce dă.
Cândva am căutat vindecarea; acum doar pe El.

Cândva sforţările mele erau dureroase; acum mă încred pe deplin.
Cândva aveam o mântuire pe jumătate; acum una deplină.
Cândva eu mă ţineam cu putere de El; acum El mă ţine strâns.
Cândva eram în derivă continuă; acum ancora mea este bine aruncată.

Cândva făceam planuri multe; acum mă rog cu credinţă.
Cândva eram îngrijorat şi neliniştit; acum El poartă de grijă.
Cândva era numai ceea ce doream eu; acum ce spune Isus.
Cândva ceream neîncetat; acum laud neîncetat.

Cândva am încercat să-L folosesc pe El; acum El mă foloseşte.
Cândva era lucrarea mea; de acum va fi a Lui.
Cândva doream putere; acum pe Cel Puternic.
Cândva am trudit pentru eu; acum pentru El.

Cândva am nădăjduit în Isus; acum ştiu că El este al meu.
Cândva candela mi se stingea; acum străluceşte cu putere.
Cândva aşteptam moartea; acum venirea Lui.
Iar nădejdile mele sunt ancorate în siguranţă în spatele Perdelei.

-::::: Arhivă EDITORIAL :::::-

Print Friendly
Ora Radio Unison -
Ora dumneavoastra -
* De ce apar decalaje de ora?
Sondaj

Creștinii de azi caută slava lui Dumnezeu sau sunt centrați pe ei înșiși?

Vedeti rezultatele

Loading ... Loading ...
Promo
 
Director WEB Director WEB

© 2009 RADIO UNISON ZALAU • Toate drepturile rezervate •