Dragostea ca armă a urii
Autor: Dan Bercian | Vizualizari: 1,818 | Trimite prietenilor din Yahoo Messenger
dragoste falsa     Poate cineva care vorbeşte tot timpul despre dragoste şi ne îndeamnă la dragoste, să facă rău celorlalţi? Poate cineva care vorbeşte despre fapte bune şi despre slujirea aproapelui să fie un înşelător şi un om rău? Poate cineva care vorbeşte despre pace şi luptă pentru ea să aducă peste oameni nenorocire şi necaz? La prima vedere şi la prima cugetare ne-am grăbi să spunem un „nu” hotărât dar după o cugetare mai adâncă putem spune un şi mai hotărât „da”.
     Mai întâi despre pace. Pace nu înseamnă tot ceea ce numesc oamenii pace. Pace nu înseamnă neapărat lipsa conflictului, aşa cum credem cei mai mulţi dintre noi. Isus Hristos vorbeşte despre o pace a lumii şi o pace diferită de aceasta, pacea Lui. La Ioan 14 cu 27 citim cuvintele Domnului: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.” La Matei 10 cu 34 Domnul Isus spune: „Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia. 35 Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mamă-sa, şi pe noră de soacră-sa. 36 Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui.”
     Pe de o parte Domnul dă pacea iar pe de alta s-ar părea că o ia. Dar celor ce cred în El o dă, şi o dă din belşug, însă nu aşa cum oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu înţeleg. Apostolul Pavel, în scrisorile lui către credincioşi, de multe ori le face urări de pace, o pace dăruită de Dumnezeu.
     Filipeni 4:7 „Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.”
     Coloseni 3:15 „Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători.”
     2 Tesaloniceni 3:16 „Însuş Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice fel. Domnul să fie cu voi cu toţi!”
     Romani 15:13 „Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiţi tari în nădejde!”
     Pacea ce vine de la Domnul Isus este pacea omului care a fost duşmanul lui Dumnezeu, prin neascultare şi păcat, a omului care trebuia să stea odată în faţa lui Dumnezeu şi să dea socoteală înaintea Lui de tot răul pe care l-a făcut şi care nu avea nici o şansă să scape de pedeapsa veşnică, adică de iadul care chinuie pe vecie, dar care a aflat despre Hristos şi jertfa Lui şi care, crezând în Hristos şi în spălarea păcatelor prin sângele Lui, află că a fost curăţit de păcate şi că acum Dumnezeu îl primeşte cu dragoste şi bunăvoinţă, nu ca pe un duşman ci ca pe un fiu ascultător. Aşa cum apostolul Pavel scrie în ultimul text citat din Romani: „pacea pe care o dă credinţa”. Sau în capitolul 5 din aceeaşi carte: „Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.”
     Omul păcătos, necredincios, nu poate primi pacea adevărată până ce nu scăpă de păcatul său, pentru că păcatul îl condamnă înaintea lui Dumnezeu. Iar de păcat nu poate scăpa decât crezând că Isus Hristos, Dumnezeu întrupat, a luat păcatul asupa Sa, a plătit înaintea lui Dumnezeu Tatăl pentru păcat, pe crucea de la Golgota, şi astfel cei ce cred în El nu mai sunt vinovaţi înaintea lui Dumnezeu Tatăl deoarece acestora le este atribuită sfinţenia lui Isus. După cum spune Pavel: „suntem socotiţi neprihăniţi (drepţi, fără vină)”. Nu am meritat prin ceea ce noi am făcut ci datorită lui Hristos. Aşa vine pacea în inima omului iertat, restaurat, reabilitat, primit în cerul lui Dumnezeu. Este pacea pe care o dă El şi care nu este ca pacea lumii. Pacea lumii înseamnă lipsa războiului, bunăstare, sănătate. Dacă lumea nu le are nu are pace dar creştinului îi pot lipsi şi să aibă pace. Pentru că el ştie că cele de pe pământ sunt trecătoare iar la final îl aşteaptă veşnicia fericirii cu Dumnezeu.
     Toţi care vorbesc despre pace şi fac demersuri pentru pace în alţi termeni se înşală şi pe ei şi pe cei ce-i cred şi îi urmează. Multe eforturi s-ar părea că se fac astăzi pentru pace dar toate aceste eforturi nu sunt pe direcţia ce poate aduce pace cu adevărat. Este o cauză ratată încă de la început pentru că este vorba despre pacea lumii, nu a lui Dumnezeu. Se caută a se elimina conflictul fizic nu a-i duce pe oameni în situaţia să se vadă păcătoşi şi de se întoarce la Dumnezeu cu pocăinţă.
     Un alt aspect asupra căruia aş vrea să ne oprim este ceea ce oamenii înţeleg prin fapte bune şi dacă unii care insistă asupra faptelor bune pot fi oameni răi şi înşelători.
     Mai întâi trebuie să spun că orice om care crede în Isus Hristos şi care a primit darul iertării şi restaurării, care a primit pacea lui Dumnezeu, va face fapte bune, arătându-şi în acest fel recunoştinţa faţă de bunătatea lui Dumnezeu. Aceştia, cu siguranţă, pot fi numiţi oameni buni. Dar nu toţi cei ce fac fapte bune pot fi numiţi buni. Unii oameni fac fapte bune doar pentru a ieşi în evidenţă, pentru a-i impresiona pe alţii şi pentru a avea apoi un câştig de pe urma lor. De fapt ei sunt răi iar faptele bune le fac cu interes. În spatele a ceea ce se vede s-ar putea să nu fie altceva decât egoism, răutate şi chiar planuri satanice. Multe gesturi şi promisiuni frumoase se pot face, multe cadouri se pot da, multe zâmbete se pot împărţi doar pentru scopuri meschine şi interese drăceşti. Lumea este plină de astfel de exemple.
     Şi mai fac oamenii fapte bune pentru a se putea justifica înaintea lui Dumnezeu, pentru a-şi putea câştiga mântuirea. Apostolul Pavel însă spune clar şi hotărât, la Efeseni, capitolul 2: 8 „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. 9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”
     Şi ajung la cel de-al treilea aspect, cel al dragostei. Poate cineva vorbi insistent despre dragoste şi să fie un drac? Evident că da. Este un tânăr care îşi propune să cucerească o fată doar pentru a-şi putea satisface poftele cărnii, fără nici un scop nobil şi frumos. Şi astăzi cei mai mulţi aşa sunt. Nu vor lipsi promisiunile, cadourile, zâmbetele şi cuvântul dragoste. Finalul poate fi tragic. În spatele a toate nu era un înger ci un demon.
     Când Satana a venit la Eva nu a venit cu brutalitate şi cu ochii şi coarnele roşii ci cu un cuvânt mieros şi dulce. În spatele celor mai blânde cuvinte şi a feţei celei mai blajine se pot ascunde, şi se ascund de multe ori, interese drăceşti.
     Astăzi se vorbeşte mult despre dragoste, cel puţin la fel de mult ca despre pace. Şi tot la fel de greşit. Aşa cum pacea lumii nu este adevărata pace nici dragostea numită de lume dragoste nu este adevărata dragoste care poate aduce omului împlinire şi de care toţi avem nevoie. Nu este dragoste nepăsarea faţă de cel de lângă tine şi nu este dragoste desfrâul şi imoralitatea sexuală. Acestea sunt contrafacerile diavolului la adevărata dragoste. Probabil numai cuvântul credinţă mai este atât de siluit astăzi ca şi cuvântul dragoste. De fapt pentru o bună bucată de drum aceste cuvinte pervertite – credinţă şi dragoste – merg mână în mână, înşelând pe mulţi.
     Astăzi se apreciază a fi dragoste atitudinea de a nu-i spune adevărului pe nume şi să-l laşi pe fiecare să facă ceea ce vrea. Dar nu putem despărţi dragostea de Dumnezeu iar Dumnezeu, care este Dragoste, este şi Adevăr. Adevărata dragoste înseamnă prezenţa Adevărului şi cele două nu pot fi despărţite. Când Adevărul lipseşte dragostea a luat-o pe căi lăturalnice. Şi-a dat jos haina albă a sfinţeniei şi a îmbrăcat-o pe cea roşie, a desfrânatei. Este seducătoare, are puterea de a atrage, dar duce la moarte.
     De multe ori s-au înfăţişat înaintea Domnului Isus oameni cu o înfăţişare blajină şi care aveau pe buze cuvinte mieroase. Dar scopul lor era să-L ispitească pe Domnul, să-L determine să rostească ceva ce ar fi putut fi împotriva Legii lui Moise şi, în felul acesta, să-L poată condamna. Însă El le cunoştea inima şi, oricum, nu ar fi putut fi împotriva Legii pe care chiar El, ca Dumnezeu, a dat-o.
     Am citit recent o carte care vorbeşte despre persecuţiile la care au fost supuşi credincioşii care nu au vrut să colaboreze cu autorităţile comuniste din fosta Uniune Sovietică. Uneori propunerile de colaborare îmbrăcau haina zâmbetului şi a dragostei aparente. Dar se ştie cine era în spatele acestora.
     Isus Hristos a spus că nu a venit să aducă pacea, ci sabia. Adică cei ce cred în El şi-L urmează să aibă de îndurat greutăţi, prigoană, suferinţă, martiraj. Dar tot El spunea că cine se va lepăda de El nu va avea parte cu El în veşnicie. Apoi Scriptura mărturiseşte, prin apostolul Pavel, că va veni o vreme când creştinii se vor lepăda de credinţă (2 Tesaloniceni 2:3). În principal (pentru că sunt mai multe feluri în care oamenii se leapădă de credinţă) această lepădare înseamnă că ei vor mărturisi că nu doar în Isus Hristos este mântuire şi că la Dumnezeu se poate ajunge şi pe alte căi. De ce să facă creştinii aceasta? Ca să fie pace în felul lumii şi ademeniţi de dragostea greşit înţeleasă.
     Cei ce sunt treji şi veghează văd cum lepădarea de credinţă a intrat în biserică şi cum duhurile de înşelare lucrează de multă vreme. În spatele lor se află promisiuni de mai bine, zâmbete, mâini întinse a pace, faţă senină, îmbrăţişări. Astăzi aproape că a dispărut din bagajul liderului religios fruntea încruntată şi tunetele şi fulgerele care se trimiteau odată de adevăraţii oameni ai lui Dumnezeu, adevăraţii profeţi trimişi să pârjolească sufletele stăpânite de păcat. Astăzi se vrea trezire fără menţionarea păcatului şi condamnarea lui. Adevăraţii ioani îmbrăcaţi cu haina aspră a pustiului şi aşteptării în umilinţă la picioarele Mântuitorului, cu foc pe buze dar dragoste reală în inimi, au fost înlocuiţi cu artiştii îmbrăcaţi la patru ace, şcoliţi la şcolile ocultismului şi lumii, care mai mult seamănă a actori de Hollywood, cu voce blândă şi mieroasă, care fac promisiuni deşarte vorbind despre o dragoste care nu există în dicţionarul cerului. Am ajuns vremea în care liderul bisericii cu cel mai mare număr de creştini dintre toate confesiunile o spune pe faţă că Isus Hristos nu este singura cale către cer şi că cei ce nu-L recunosc ca Domn şi Mântuitor sunt fraţii noştri pe pământ şi în cer. Cel ce are pretenţia că este vicarul, înlocuitorul, lui Isus Hristos pe pământ l-a înjunghiat pe la spate pe Hristos şi vrea să domnească fără El. Şi când te uiţi la faţa blajină şi la insistenţa cu care foloseşte cuvântul dragoste mai că îţi vine să-l crezi. Şi mulţi îl şi cred. Aceasta este lepădarea de credinţă în modul cel mai vizibil şi mai grosolan.
     https://www.youtube.com/watch?v=07dPzM5q43c&feature=youtu.be
     Citiţi cuvintele de mai jos, cuvinte rostite de marele predicator Jonathan Edwards în urmă cu circa 300 de ani, şi spuneţi-mi unde se mai aude azi aşa ceva, în acest veac rău şi stricat în care păcatul a ajuns la culme? Jonathan Edwards predica aşa: „Cei care au plecat din lumea aceasta şi nu mai sunt în aceleaşi circumstanţe ca şi voi, văd acum că au crezut la fel ca voi; căci pierzarea a venit pe neaşteptate peste cei mai mulţi dintre ei; pe când nu se aşteptau la nimic şi când ziceau: „Pace şi siguranţă!”- dar acum văd că acele lucruri pe care s-au bazat pentru pace şi siguranţă erau doar umbre goale.
     Acestui Dumnezeu care vă ţine încă deasupra gropii iadului, la fel ca şi cuiva care ţine în mână, deasupra focului, un păianjen sau vreo insectă dezgustătoare, îi e scârbă de voi şi e provocat la o mânie înfricoşătoare de voi: mânia Lui faţă de voi arde ca un foc; El vă priveşte şi nu vă vede vrednici de nimic altceva decât să fiţi aruncaţi în foc; ochii Lui sunt prea curaţi pentru a suporta să vă aibă în raza lor; sunteţi de zece mii de ori mai scârboşi în ochii Lui decât e cel mai urât şarpe veninos în ochii voştri”.
     Şi acum comparaţi aceasta cu vocea blândă şi mieroasă a unui mare predicator modern, care afirmă următoarele: „Dumnezeu e totalmente bun. Dumnezeu e totalmente iubitor. Noi credem că e ca un poliţai care stă cu bâta ca să dea; cum ai greşit puţin să-ţi dea în cap. Nu-i aşa… (Dumnezeu spune:) Scoateţi din cap că eşti păcătos! Asta ţi-a pus cel rău în cap. Eu n-am nimic împotriva ta. Eu sunt binedispus faţă de tine!”
     O, cât de mult ne înşală aparenţele şi cât de creduli suntem! Şi ce pagubă imensă vor suferi sufletele care se lasă amăgite şi înşelate de cuvinte ca pace, facere de bine, dragoste. Ce prăpastie imensă între ce înseamnă aceste cuvinte din perspectiva lui Dumnezeu şi din perspectiva duşmanului sufletelor noastre! Dar să nu ne mirăm. Va veni vremea când, pe drumul pregătit de valul înşelării şi al amăgirii, cel mai rău din acest univers, Satana, îşi va prezenta candidatul la şefia lumii, pe cel numit de Biblie „fiul pierzării” sau „omul fărădelegii” ca fiind cea mai bună ofertă din toate câte există. Şi liderii lumii împreună cu liderii religioşi se vor pleca în faţa lui şi îi vor da puterea. Cu siguranţă că acest lider despre pace va vorbi, despre facere de bine şi despre dragoste. Şi zâmbetul îi va fi larg iar promisiunile mai mari ca niciodată. Şi oamenii, de orice credinţă, îl vor crede. Au fost atât de mult timp pregătiţi, condiţionaţi, minţiţi, încât adevărul a plecat şi discernământul s-a risipit.
     Ura faţă de oameni vine de la diavolul dar şi dragostea falsă tot de la el vine. Însă dragostea adevărată, care vine de la Dumnezeu, poate şi trebuie să îndemne la ură. Ură faţă de păcat şi de tot ce-i poate duce pe oameni pe calea către pierzare. Aceasta îţi poate provoca uneori durere şi te poate îndemna la măsuri extreme care par lipsite de dragoste, aşa ca un părinte faţă de copilul său. Dar uneori fruntea încruntată şi cuvântul tăios pot fi dovezi mult mai mari ale dragostei decât zâmbetul larg şi vorba dulce. Însă niciodată adevăratul creştin nu va merge mai departe de atât. La el nu vei găsi sabie sau piatră în mână. Dragostea adevărată care este Hristos nu-l va lăsa să treacă de partea urii. Dar cei cu zâmbetul blajin şi vocea soft s-ar putea ca atunci când nu îşi ating scopurile ascunse să pună mâna pe pietre şi să clădească ruguri şi spânzurători. Pentru ei răbdarea în a-şi atinge scopurile meschine are limite.

(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)

-::::: Arhivă EDITORIAL :::::-

Print Friendly
Ora Radio Unison -
Ora dumneavoastra -
* De ce apar decalaje de ora?
Sondaj

Ce consideri a fi mai periculos pentru un creştin?

Vedeti rezultatele

Loading ... Loading ...
Promo
 

© 2020 RADIO UNISON ZALAU • Toate drepturile rezervate •