Cum rămâne cu etica lui Isus?
Autor: A.W.Tozer | Vizualizari: 1,836 | Trimite prietenilor din Yahoo Messenger
Dominion     Suntem azi invadaţi de tot felul de învăţături care caută să pară a se încadra în învăţătura creştină ortodoxă dar nu sunt. Nu aş putea spune că sunt noi dar cu siguranţă impactul lor este mai mare decât în trecut, sau la momentul apariţiei lor, din pricina insistenţei cu care sunt promovate şi a impactului mijloacelor de informare. Una dintre aceste teorii, să-i zicem aşa, este teologia dominionului despre care aţi putut lua cunoştinţă mai bine în materialul anterior postat la această rubrică. Încă o dată, pe scurt, această teologie susţine că scopul bisericii lui Hristos azi este să construiască fizic Împărăţia lui Dumnezeu aici pe pământ şi să aducă sub ascultarea de El toate sectoarele vieţii sociale, inclusiv guvernele lumii, pământul întreg. Ca să se poată ajunge aici biserica are nevoie de oameni puternici prin care să facă o demonstraţie a puterii lui Dumnezeu, în special prin semne şi minuni, convingând în felul acesta omenirea întreagă să aleagă să se supună lui Dumnezeu şi bisericii Sale. După ce aceasta se va întâmpla, susţin cei ce sprijină şi promovează această teologie, atunci va veni Hristos ca să domnească. Această învăţătură merge mână în mână cu alta care spune că înainte de venirea Domnului trebuie să ajungem să dăm la o parte orice dispută şi controversă şi să trăim cu toţii în pace, iubindu-ne aşa cum nu am mai făcut-o niciodată. Sigur că, pentru a ajunge aici, fiecare va trebui să recunoască că adevărul este relativ şi că important este să crezi, indiferent ce crezi şi că oricine care crede ceva, orice, este frate drag şi iubitor. Despre naşterea din Dumnezeu şi a fi o făptură nouă în care păcatul să nu mai domnească aproape că nu se mai aude şi tăcerea este pe măsura gălăgiei pe care teologii cu o telogie strâmbă o fac, tot mai hotărâţi să ne convingă, nu cu Scriptura în faţă ci cu senzaţionalul şi insistenţa cu care vor să-şi atingă scopurile.
     Oricât ar suna de pompos şi de frumos, aceste învăţături au o mare problemă: Biblia nu vorbeşte în acelaşi ton, ba chiar afirmă contrariul. Din această cauză este şi greu de crezut cum de mulţi le acceptă, le urmează şi le promovează, chiar nume, ai zice cu greutate, din cadrul mişcării evanghelice.
     Materialul care urmează a fost scris de A.W. Tozer, un mare profet al lui Dumnezeu dotat cu o capacitate extraordinară de a vedea starea bisericii şi de a aprecia direcţia pe care se îndreaptă aceasta şi de a prezice cu acurateţe care vor fi consecinţele acestei direcţii, exact aşa cum au procedat prorocii lui Dumnezeu care, de-a lungul vremilor, au fost trimişi de Dumnezeu să trezească poporul Său din orice rătăcire sau îndepărtare de adevărul Lui. Având în vedere că Tozer a trecut la cele veşnice în urmă cu 52 de ani este foarte probabil să fi scris ceea ce vă vom prezenta poate chiar cu 80 de ani în urmă, acest lucru confirmând încă o dată calitatea lui de profet.
     Cum numai el putea să o facă, în cuvinte puţine, cu o uşoară doză de ironie şi într-un mod pe înţelesul tuturor, Tozer demontează teologiile şi învăţăturile care par bune dar nu sunt într-o vreme în care cei mai mulţi nici măcar nu puteau zări pericolul. Că atunci nu mulţi întrezăreau capcana din spatele învăţăturilor ieşite din contextul Scipturii putem înţelege, dar cum de azi nume mari şi popor numeros se lasă atras pe această direcţie este mai greu de înţeles, mai ales că semnale de alarmă, iată, există şi nu puţine.

               A.W.Tozer

               Cum rămâne cu etica lui Isus?

     În urmă cu o generaţie, când se ivea modernismul în cercurile religioase, se auzeau multe discuţii despre etica lui Isus şi despre eşecul tragic al Bisericii de a face ca acea etică să fie acceptată de societate.
     Presupunerea era că DOMNUL nostru introdusese în lume un sistem superior de etică, bazat pe dragoste, care ducea la frăţietate, şi că planul Lui era să răspândească această nouă doctrină prin intermediul Bisericii până când oamenii de pe întreg pământul „vor fi fraţi trăind aşa şi aşa”.
     Ar putea părea puţin bizar faptul că învăţătorii religioşi care înălţau învăţăturile lui Isus în al şaptelea cer, în acelaşi timp retrogradau persoana lui Isus până la nivelul unui om comun; cu toate acestea, exact asta au făcut. Au jelit cu multe lacrimi de crocodil eroarea Bisericii din faptul că se închina lui Isus şi eşua în răspândirea eticii Lui pe pământ. Aluzia era că omul Isus a fost important numai datorită caracterului veritabil al eticii Sale; deşi pentru unii din vremea aceea şi pentru unii din vremea aceasta le este greu să înţeleagă cum poate învăţătura unui om să fie mai măreaţă decât omul însuşi. Aceleaşi persoane care Îi preamăreau doctrina despre dragoste ignorau în totalitate dreptul Său la divinitate şi dădeau la o parte învăţăturile Lui despre păcat, judecată şi iad, cât şi întregul Lui sistem escatologic. Această selectare şi alegere arogantă a cuvintelor lui Hristos a dat unor oameni impresia că aceşti învăţători nu erau atât de sinceri pe cât pretindeau ei, fiindcă nu trebuie să fii un geniu ca să ajungi la concluzia că dacă Isus greşea în privinţa celor mai multe învăţături ale Sale, nu putea fi nicio certitudine că avea dreptate în privinţa celorlalte.
     Ei bine, nu intenţionez să duc din nou lupta de la Bunker Hill. Dacă toate acestea ar fi aparţinut numai trecutului, am fi fost mulţumiţi să-i lăsăm pe morţi să-şi îngroape morţii şi să trecem mai departe la altceva; dar stafiile vechilor modernişti par să se fi reîncarnat şi multe dintre argumentele susţinute de liberali cu o generaţie în urmă sunt acum repetate de orthodocşi.
     Ni se spune că etica lui Isus trebuie impusă asupra societăţii, şi atunci toate diferenţele vor dispărea; împărţirea omenirii în bogaţi şi săraci, mari şi mici, privilegiaţi şi neprivilegiaţi nu va mai exista. Sub influenţa binefăcătoare a eticii iubirii adusă de Hristos, lăcomia şi războiul vor dispărea de pe pământ şi visul frăţietăţii universale va fi, în sfârşit, realizat.
     În spatele unor asemenea învăţături sunt mai multe erori grave, probabil cea mai rea fiind eşecul de a distinge Biserica lui Hristos de lumea decăzută a umanităţii. Conform Bibliei, rasa umană este căzută din punct de vedere moral, înstrăinată de Dumnezeu din punct de vedere spiritual, pierdută şi sub sentinţa aspră a judecăţii divine. Într-un contrast izbitor cu aceasta, Biserica este un trup de persoane regenerate care s-au retras din lume în duhul şi în inima lor şi şi-au legat soarta de Hristos pentru a-L avea ca Salvator şi pentru a-L urma ca DOMN.
     Între aceste două grupuri, lumea şi Biserica, există o prăpastie la fel de mare ca spaţiul. Omul cu adevărat regenerat este o făptură nouă; el aparţine unei alte ordini a existenţei; are un alt fel de viaţă, altă origine, alt destin. El este ca cei care au navigat în arca lui Noe, atingând lumea apoasă a oamenilor pierduţi, fără îndoială, dar separaţi de ea printr-o coajă subţire care ar fi putut la fel de bine să fie groasă de câţiva kilometri, fiindcă pe ei i-a ţinut înăuntru, iar apa judecăţii a fost ţinută afară.
     Învăţăturile lui Isus aparţin Bisericii, nu societăţii. În societate este păcat, iar păcatul este duşmănie faţă de Dumnezeu. Hristos nu a spus că El Îşi va impune învăţăturile asupra lumii căzute. El i-a chemat pe ucenicii Lui la Sine şi i-a învăţat, şi pretutindeni, prin învăţăturile Lui există ideea limpede sau implicită potrivit căreia urmaşii Lui vor constitui un grup minoritar nepopular într-o lume ostilă în mod activ.
     Procedura divină este să te duci în lumea oamenilor căzuţi, să le propovăduieşti necesitatea de a se pocăi şi de a deveni ucenici ai lui Hristos şi, după ce devin ucenici, să-i înveţi „etica lui Isus”, pe care Hristos a numit-o „tot ce v-am poruncit Eu”.
     Etica lui Isus nu poate fi împlinită, şi nici măcar înţeleasă până când viaţa lui Dumnezeu nu vine în inima unui om prin miracolul naşterii din nou. Neprihănirea Legii se împlineşte în cei care umblă în Duhul. Hristos trăieşte din nou în urmaşul Său răscumpărat viaţa pe care El a trăit-o în Iudeea; fiindcă neprihănirea nu se poate despărţi niciodată de sursa ei, care este Isus Hristos Însuşi.
     Visul unei frăţietăţi universale bazate pe etica lui Isus este doar atât – un vis. Este compus din câteva cuvinte rostite de Hristos amestecate cu o grămadă de cuvinte neinspirate rostite de oameni ale căror tânjiri sunt de lăudat, dar a căror înţelepciune este suspectă. Pentru a ajunge la doctrina frăţietăţii este necesar să respingem mare parte a Noului Testament şi să înţelegem greşit restul.
     Au fost odată doi fraţi. Ei au trăit într-o societate care nu avea timp să dezvolte multele rele sociale pe care le cunoaştem noi azi. Cu toate acestea, unul l-a ucis pe celălalt, fiindcă păcatul era prezent. Dacă doi fraţi din dimineaţa lumii nu s-au putut înţelege unul cu altul, cum putem spera noi ca învăţăturile blânde ale lui Isus să aducă vreodată frăţietate într-o rasă plină de nelegiuiri complexe, în care omul moşteneşte ură şi în care sufletele tuturor sunt sfâşiate de gelozie, de invidie, de egoism, de lăcomie şi de poftă?
     Speranţa individului este naşterea din nou şi acceptarea învăţăturilor lui Hristos ca mod de viaţă. Speranţa rasei umane este că Hristos va reveni pe pământ. Amin! Vino, Doamne Isuse!

          (Materialul este extras din cartea „Ridicarea pânzelor” şi a fost publicat cu acceptul editurii „Perla Suferinţei”)

-::::: Arhivă EDITORIAL :::::-

Print Friendly
Ora Radio Unison -
Ora dumneavoastra -
* De ce apar decalaje de ora?
Sondaj

Ce consideri a fi mai periculos pentru un creştin?

Vedeti rezultatele

Loading ... Loading ...
Promo
 

© 2020 RADIO UNISON ZALAU • Toate drepturile rezervate •