 Se cunoaşte deja că de la 1 Ianuarie 2012 în Ungaria va intra în vigoare o lege prin care doar 14 comunităţi şi organizaţii religioase, dintre cele circa 300 câte există, vor mai fi recunoscute oficial de către stat.
Ştirea aceasta a produs multă agitaţie şi se vorbeşte despre o nouă încercare a Guvernului de la Budapesta de a controla tot ceea ce se întâmplă în această ţară, cunoscut fiind faptul că la 1 Ianuarie 2011 a intrat în vigoare o altă lege prin care au fost drastic restrânse drepturile de exprimarea a presei. Prin acea lege s-a instituit o autoritate care are dreptul să controleze conţinutul tuturor informaţiilor care circulă prin mass-media. Presa scrisă din Ungaria titra în acele zile de început al anului 2011: “Libertatea presei se duce de râpă!”.
Ce urmăreşte Guvernul de la Budapesta vom vedea în timp. Observ însă că oamenii intră în panică în urma adoptării unor legi prin care libertatea de exprimare poate fi îngrădită. Şi, pe bună dreptate, nu ar trebui să stăm nepăsători în faţa unor astfel de iniţiative. Creştinii autentici întotdeauna au fost pentru libertatea de exprimare. Dumnezeu chiar nu impune cu forţa nimănui ce să creadă. Încă de la începutul omenirii Adam şi Eva au avut posibilitatea să aleagă. Apoi poporului evreu I s-au pus în faţă variante: binecuvântarea sau blestemul. Când Domnul Isus Hristos a venit pe pământ şi a oferit oamenilor o şansă pentru a fi salvaţi de mânia lui Dumnezeu, care va veni la sfârşitul vremurilor peste lumea aceasta, El a spus: “Dacă voieşte cineva să vină după Mine”. Nimeni nu este obligat, omul are posibilitatea să aleagă. Satan forţează, constrânge, posedă, obligă, ţine sub teroare. Orice regim care procedează în felul acesta arată de fapt că este controlat de Satan. Avem deja proaspăt în minte fostul regim comunist din România.
Sistemele religioase care promovează constrângerea şi forţa pentru a se impune arată şi ele care le este originea, cine le este stăpânul. Creştinismul autentic niciodată nu a impus. Parantezele din istorie în care aşa zise biserică creştină a impus şi s-a impus cu forţa nu fac altceva decât să tragă un semnal de alarmă pentru cei ce ar mai fi predispuşi spre aşa ceva. Acel sistem nu era creştin, indiferent ce nume purta.
Una este a afirma şi a propovădui adevărul şi alta a impune ceea ce tu crezi. Aşa cum spuneam încă de la începutul omenirii a existat această libertate de a spune ceea ce crezi. Chiar Satan a avut dreptul să-şi spună părerea. Dumnezeu şi-a asumat acest “risc” pentru că El nu ne dorea roboţi ci oameni care, în cunoştinţă de cauză, să Îl alegem pe El de bunăvoie.
Ar fi putut Dumnezeu, foarte simplu, să îl limiteze pe Satan şi acesta să nu se poată apropia de Adam şi Eva, dar n-a făcut-o. Ba mai mult, când Domnul Isus a fost pe pământ şi avea acea sarcină extrem de importantă de a duce la îndeplinire planul Tatălui pentru răscumpărarea omului de sub puterea diavolului, Tatăl ceresc nu l-a pus pe Domnul Isus într-o cutie de sticlă, aşa cum umblă azi papii şi preşedinţii ca nu cumva cineva să le poată face rău, ci a îngăduit chiar să fie ispitit de Satan!
Dacă primul Adam nu a rezistat ispitei şi a păcătuit, Cel de-al doilea Adam, Domnul Isus Hristos, a biruit ispita şi a mers până la capăt într-o ascultare totală faţă de Tatăl ceresc, fiind un exemplu pentru noi şi în sensul acesta.
Prin urmare libertatea de exprimare este un drept lăsat de Însuşi Dumnezeu şi cine caută să îngrădească acest drept se pune împotriva lui Dumnezeu.
Chiar statele cu o tradiţie îndelungată în democraţie au început să pună sub acuzare dreptul de a mărturisi ceea ce crezi. Ei motivează iniţiativele lor restrictive, mai ales în ceea ce priveşte libertăţile religioase, ca o dovadă a dragostei ce o poartă pentru cetăţenii lor. Nimeni nu are voie să ofenseze pe cineva spunându-i că ar putea greşi în vreo privinţă, că credinţa lui s-ar putea să fie eronată şi el să ajungă în iad, înşelându-se. “Păcatul” acesta are deja şi un nume, se numeşte “hate crime” adică crimă de ură. Prin urmare dacă îi spui vecinului tău că el greşeşte şi că credinţa lui nu este conform voii lui Dumnezeu eşti vinovat de crimă de ură.
Sistemele religioase puternice procedează în acelaşi fel. Ortodocşii majoritari consideră că cineva care mărturiseşte altfel decât ei este de asemenea vinovat, “păcatul” purtând de data aceasta un alt nume: sectarism sau schismă.
Musulmanii sunt în aceeaşi situaţie. Cei ce mărturisesc o altă credinţă decât a lor sunt vrednici de moarte. Vorbind despre adevărata credinţă şi dreptul de a mărturisi liber ceea ce crezi îmi place să-mi aduc aminte că în ţările creştine musulmanii nu sunt perescutaţi ci au libertatea să creadă şi să-şi manifeste credinţa aşa cum vor ei, ceea ce nu se întâmplă în ţările în care musulmanii sunt majoritari. Acolo creştinii au de suferit persecuţie şi vieţile lor sunt în pericol în fiecare zi. Musulmanii vin în Europa şi sunt primiţi cu prietenie, chair dacă fac multe probleme, creştinii merg în ţările musulmane şi sunt înconjuraţi cu ură, chiar dacă nu fac nici un rău.
Să nu uităm ceea ce am spus deja că Dumnezeu acordă o deplină libertate de alegere tuturor şi tocmai Satan este cel limitează acest drept. Când un om este forţat să creadă o anumită doctrină, i se cere necondiţionat să creadă un anumit crez şi să se conformeze unei credinţe anume, împotriva voii lui sau dacă el nu înţelege ce crede, acea credinţă nu valorează nimic pentru că nu vine din convingere, din adâncul cugetului său, ci prin forţă.
Forţa poate fi exercitată în multe feluri. Să i se pună cuiva pistolul la cap şi să fie ameninţat cu moartea, sau să fie ameninţat cu represalii şi mijloace coercitive, să-l “creştinezi” de copil, când nu înţelege ce înseamnă lucrul acesta, sau prin mijloace şi tehnici emoţionale ce ţin de psihologie şi manipulare, etc.
Despre acest subiect al manipulării am putea vorbi mult. Aş dori doar să scot în evidenţă faptul că chiar şi creştinii care cred că nu folosesc astfel de mijloace coercitive s-ar putea să le folosească. Am observat că şi în adunările pocăiţilor se folosesc astfel de mijloace, chiar dacă nimeni nu le vrea şi nu intenţionează să le aplice, sau poate nici nu realizăm că le folosim. Vorbesc despre o anumită presiune emoţională care vine din mesaje care au mai mult de-a face cu psihologia decât cu predicarea Cuvântului lui Dumnezeu şi de asemenea despre o presiune care vine din cântări care sunt emoţionale dar nu duhovniceşti. Atât cuvântul rostit cât, mai ales muzica, au o putere fantastică şi sunt folosite cu mult succes chiar în lume, pentru a-i seduce şi a-i alinia pe oameni unor comandamente şi unui mod de viaţă dorit de cei ce vor să stăpânească şi să controleze. Dar creştinii nu au voie să procedeze în felul acesta.
Ce au voie să facă creştinii este să proclame clar şi cu putere mesajul adevărului lui Dumnezeu. Să le dovedească şi să le arate oamenilor că sunt păcătoşi şi că mânia lui Dumnezeu se va manifesta asupra lor, dacă nu se pocăiesc. Că pocăinţa este o poruncă de la Dumnezeu şi soluţia pentru păcatele noastre este Jertfa Domnului Isus Hristos. Că oamenii sunt chemaţi să trăiască pentru Dumnezeu nu pentru ei şi interesele lor.
Un mesaj centrat pe această învăţătură, rostit cu autoritate şi prin puterea Duhului Sfânt, va putea produce emoţii şi lacrimi. Dar acestea trebuie să fie emoţii şi lacrimi de pocăinţă din cauza faptului că oamenii şi-au văzut nevrednicia şi starea de păcat. Din cauză că au înţeles cât de mult îi iubeşte Dumnezeu, prin Hristos, şi cât de mult l-au întristat ei pe Acest Dumnezeu al dragostei. O emoţie care nu are de-a face cu păcatul şi care nu vine din cunoaşterea implicaţiilor Jertfei Domnului Isus Hristos nu valorează nimic, este chiar un pericol. În sensul acesta de multe ori am greşit şi noi şi continuăm în această greşeală. Iar rezultatele se văd abia mai târziu când nu se constată nici un progres în viaţa aşa zişilor credincioşi sau chiar înstrăinarea lor de adunare şi reîntoarcerea în lume.
Dar să revenim la regimul de la Budapesta care vrea să pună restricţii, desigur, spre binele cetăţenilor acestei ţări. Şi restricţiile despre care vorbim azi sunt cele din domeniul religios.
Am citit că cei ce nu vor mai beneficia de recunoaştere din partea autorităţilor au intrat deja în panică. Se întreabă ce va fi cu ei. Printre aceştia se află şi gruparea credincioşilor penticostali, care, cu un număr de circa 10.000 de membri şi 146 de locaşuri de cult, se vor vedea în situaţia de funcţiona în ilegalitate după 1 Ianuarie 2012, sau de a trece la alte culte, recunoscute oficial, probabil la baptişti care au trecut hopul recunoaşterii, ei având 12.000 de credincioşi şi circa 360 de locaşuri de cult.
Ce am observat este faptul că toţi au început să protesteze şi să afirme că li s-a făcut o nedreptate. Şi este adevărat într-un fel. Dar, pe de altă parte, nu văd unde este problema? De ce atât de multă îngrijorare şi frământare? Oare de unde vine durerea din partea credincioşilor nerecunoscuţi? Din faptul că nu vor mai putea crede în Dumnezeu şi nu-şi vor mai putea manifesta credinţa sau din faptul că acum le va fi mai greu şi pentru că au pierdut nişte privilegii pe care înainte le-au avut? Privilegii materiale, financiare, care constau din diferite ajutoare de acest fel, acordate de către stat.
Eu nu găsesc în nici un loc în Biblie că adevăraţilor credincioşi li se promite un trai bun şi o recunoaştere a autorităţilor laice. Dimpotrivă. Mântuitorul Isus Hristos spunea că, din cauza Lui şi a credinţei autentice în El, vor fi persecuţii şi prigoane, chair pînă acolo că urmaşii lui Isus vor fi daţi la moarte. Le spunea ucenicilor Lui că atunci când vor fi prigoniţi într-un loc să fugă în alt loc, ceea ce încă nu este cazul în Europa şi nici în Ungaria.
Concubinajul Bisericii cu Statul este o găselinţă a celui rău, pentru a-i putea controla pe credincioşi. Acea biserică care s-a măritat cu statul nu poate fi şi mireasa lui Isus Hristos. Ea afirmă că Îl aşteaptă pe Mirele Isus dar până vine El trăieşte în concubinaj cu domnul Stat. Niciodată domnul Stat nu a fost îndrăgostit de Biserică ci doar a văzut în ea un mijloc de a-şi atinge scopurile, de a trăi bine. A fost un aranjament. Iar biserica sedusă a spus că aşa îi va fi mai uşor până va veni Iubitul ei.
De ce vrea regimul de la Budapesta să limiteze numărul cultelor recunoscute oficial? Ca să îi poată controla mai uşor pe credincioşi. Una este să ai în vizor 14 grupări şi alta 300. Nu numărul credincioşilor contează, dimpotrivă ei să fie cât mai mulţi, ci numărul celor ce sunt în fruntea lor. Dacă aceştia sunt convinşi să colaboreze atunci cei mulţi nu mai contează, sunt pe mîini bune.
Dar este ceva nou sub soare? Nu aşa a fost întotdeauna cu adevărata Biserică a lui Hristos? Nu aşa a fost în timpul regimurilor comuniste, foste şi prezente? Poate funcţiona în China comunistă o Biserică subterană de mai bine de cincizeci de ani? Poate şi încă chiar mai bine decît în libertate!
Apostolul Pavel a trăit într-o vreme când toţi erau împotriva Bisericii lui Hristos. Nici vorbă de colaborare cu Statul! Nici nu se putea gândi cineva la acest lucru, la colaborare. A fost aceasta o piedică pentru propăşirea lucrării lui Dumnezeu? Nicidecum! Chiar apostolul le scria credincioşilor din Roma care erau crunt persecutaţi (Romani 8 cu 35): “Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia?
36 După cum este scris: „Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; Suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.”
37 Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.
38 Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,
39 nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură (Sau: zidire.), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.”
Aceste versete se află în Scripturile pe care credincioşii le citesc şi apoi suspină că nu sunt recunoscuţi de stat! Şi apoi citesc despre Domnul Isus care este Căpetenia şi desăvărşirea credinţei noastre, modelul nostru de urmat şi nu văd că Domnul Isus nu a avut nimic de-a face cu autorităţile vremii Lui. Nimic în sensul că nu a încercat să facă alianţă cu ei dar a avut de-a face atunci când a fost judecat şi omorât. El le-a recunoscut autoritatea laică pentru că Tatăl Lui a lăsat această autoritate şi nu s-a luptat cu ei, aşa cum şi-ar fi dorit unii dintre naţionaliştii evrei, dar împărăţia lor nu avea nimic de-a face cu Împărăţia lui Isus. De fapt erau chiar antagonice. Şi Domnul Isus spunea că o împărăţie nu poate lupta împotriva ei înşişi.
Domnul Isus nu a venit să reformeze sistemele pământeşti ci să aducă Împărăţia Lui în inimile celor ce sunt dispuşi să primească mesajul reconcilierii omului cu Dumnezeu, prin Domnul Isus Hristos. De fapt Satan, în ispitirea din pustiu, îi spunea Domnului Isus că toată lumea aceasta, cu sistemele şi bogăţiile ei, îi aparţin. Şi Domnul Isus nu a spus că nu este aşa. Prin faptul că nu l-a contrazis în această privinţă pe Satan, a confirmat că aşa este. Şi mai târziu când autorităţile vremii au venit şi l-au prins, înainte să se întâmple aceasta, Domnul Isus spunea (Ioan 14 cu 30): “căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine.”
Gândindu-mă la fraţii penticostali din Ungaria şi la cei din România mă întreb care sunt mai privilegiaţi şi care sunt de plâns? Cei din Ungaria care se vor vedea puşi în situaţia de a lucra în ilegalitate sau cei din România care au acceptat colaborarea cu autorităţile statului?
În urmă cu câteva luni de zile am primit un email de la cineva care este foarte atent la ceea ce se întâmplă în cultul penticostal din Romania. Ceea ce am aflat m-a pus în uimire şi, pentru-că are legătură cu subiectul nostru, o să vă fac cunoscut şi vouă acest aspect.
Redau un fragment din acest email, fără a divulga numele celui ce l-a scris, deşi acest material este deja public şi se găseşte pe Internet:
“Ne-am învăţat să nu ne mai mire nimic în România, nici măcar în materie de convieţuire adulterină dintre Stat şi Biserică. Dar ceea ce mi-a fost dat să aud cu o zi înainte de Rusalii (Cincizecime n.n.) a întrecut orice imaginaţie. Nu aş fi luat atitudine,(…) dar afirmaţiile, desprinse parcă dintr-un film despre Evul Mediu, îi aparţin unui demnitar al Cultului Penticostal (din Romania), un păstor care face parte din Comitetul Executiv al Cultului.
Mi-a fost dat să aflu că slujba de păstor, actele de cult, până şi denumirea de “penticostal” sunt protejate în România printr-o legislaţie care ameninţă cu sancţiuni de ordin penal.
Păstorul despre care vorbesc a tălmăcit Legea Cultelor (489/2006) într-o conferinţă pastorală, conferinţă care, întâmplător, a fost transmisă pe Internet. Omul părea foarte încântat de această lege căreia nu i-a găsit cusur ci numai prevederi fericite pentru “cultele legal recunoscute”.
De-a dreptul scandaloasă este viziunea promovată în mesajul cu pricina. Am să prezint un prim articol de lege explicat de“domnia”sa. Citez din mesajul său, cu menţiunea că înregistrarea a fost transcrisă după înregistrarea video, deci nu este o aproximare sau o redare din memorie:
“Vreau să subliniez acest aspect. El nu a fost uzitat până acum. Probabil că acest articol (de lege) în viitor va naşte consecinţe dintre cele mai dramatice.
Art.23. Exercitarea funcţiei de preot dar şi a funcţiilor care sunt asimilate preotului (ceea ce însemnează pastor), fără recunoaşterea autorităţii structurilor religioase, constituie încălcarea legii şi aduce sancţiuni de ordin penal.
Adică ce vreau să spun cu lucrul acesta? Peste tot se aude: “pastor, pastor, pastor” şi de fapt oamenii s-au ridicat de multe ori fără să existe o structură religioasă care să existe în spatele lor. Deci acest articol spune că oricine îşi declină calitatea de pastor fără să aibă o recunoaştere a unei structuri religioase căreia îi aparţine, riscă să fie sancţionat penal. Şi lucrul acesta ar trebui ştiut pentru că, spre exemplu, în aceste zile cred, există una dintre marile probleme faptul că sunt pastori ordinaţi în diferite structuri care nu au recunoaştere şi, din nefericire, aduc prejudicii de imagine lucrării lui Dumnezeu.”
Trecând peste faptul că liderul C.P. a citat articolul de lege într-un mod defectuos (de mai multe ori în cadrul conferinţei), mă întreb cât mai este până când va suna fratele respectiv la Poliţie pentru a reclama că este un credincios care face acte de cult dar “nu are o structură religioasă care să stea în spatele lui”. Codul Penal (art.240) prevede pentru uzurparea de calităţi oficiale o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Nici nu mai ştiu dacă are rost să combat absurditatea unei astfel de legi pentru un creştin nou-testamentar, un creştin călăuzit de Duhul Sfânt, unul care crede că Biserica şi slujitorii Bisericii nu au nevoie de o recunoaştere a Statului. (…)
Acest articol de lege, dacă va fi aplicat, va avea consecinţe dintre cele mai dramatice, aşa cum spune stimabilul slujitor/lider C.P. citat mai sus.
Este o dramă pentru democraţie, pentru libertatea religioasă şi de conştiinţă, dar, mai ales, pentru Biserica pe care Apostolul Pavel o logodise cu Hristos.”
Iar eu aş mai adăuga la aceste comentarii că dacă s-ar fi luat după o astfel de lege Domnul Isus şi apoi apostolii Lui ar fi trebuit să tacă din gură.
Din ceea ce văd eu, după cât pot înţelege realităţile spirituale, pentru credincioşii penticostali din Ungaria vin vremuri mai bune şi Dumnezeu le oferă o şansă să crească spiritual dar şi ca număr. 10.000 de credincioşi penticostali la un număr de zece milioane de locuitori este mult prea puţin. Probabil că Dumnezeu s-a gândit să cureţe pomul care a a adus până acum atât de puţin rod.
Pe de altă parte chiar dacă credincioşii penticostali din România, conform recensământului din 2002, numără circa 320.000 de membri, nu au ajuns aici pentru că Statul le-a oferit privilegii ci pentru că oameni simpli au trăit o adevărată, o autentică viaţă de credinţă, fără compromis şi nu le-a păsat de ce spun autorităţile sau păstorii recunoscuţi de stat dar vânduţi statului.
Din fotoliul recunoaşterii oficiale şi a unui cult aflat pe locul patru ca mărime, biserica Penticostală din România poate crede că vin vremuri mai bune. Numai că s-ar putea să nu fie aşa. Din compromis nu se poate nicidecum naşte o grupare creştină puternică. Istoria stă mărturie în acest sens.
Să nu se înţeleagă că aş avea ceva cu credincioşii penticostali. Îi iubesc pe cei autentici, pe cei plini de Duhul Sfânt, şi mă întristez pentru cei ce au părăsit calea îngustă pentru cea lată. Şi la fel simt şi pentru alte grupări creştine, indiferent care le-ar fi numele.
În final mai spun ceea ce spune de fapt Biblia. Şi anume că nimeni nu ne poate despărţi de Hristos, nici chiar autorităţile statului cu legile restrictive, ci doar o inimă rea şi necredincioasă (Evrei 3 cu 12).
Nu opreliştile din partea lumii au fost o piedică în calea Bisericii lui Hristos ci păcatul, compromisul şi superficialitatea în viaţa de credinţă. Acestea ar trebui să fie motive de întristare, atunci când se regăsesc în adunări, nu faptul că un guvern sau altul nu ne vrea.
-::::: Arhivă EDITORIAL :::::- |
Loading ...
