Crăciunul, sărbătoarea imaturităţii
Autor: Dan Bercian | Vizualizari: 3,156 | Trimite prietenilor din Yahoo Messenger
Crăciunul, sărbătoarea imaturităţii          Cred că cei ce aţi trecut de 40 de ani ştiţi la ce mă refer atunci când vă spun că în vremea copilăriei una dintre cele mai mari bucurii, dacă nu chiar cea mai mare din întreg anul, era Crăciunul. În acei ani sub comunism bucuriile erau mai rare, vremurile erau mai grele, mâncarea mai puţină, confortul mai redus, iar Crăciunul era sărbătoarea care ştergea cu buretele tot ceea ce era rău şi, cel puţin pentru o vreme, ne transpunea într-o altă lume decât cea reală.
          Gândindu-mă la anii pe care i-am lăsat în urmă am încercat să identific de unde venea aceea bucurie cu adevărat mare, greu de comparat cu altă bucurie de-a lungul anului. Am discutat şi cu alte persoane şi mai mulţi mi-au spus că au trăit aceleaşi sentimente de bucurie specială în timpul sărbătorii de Crăciun.
          Mai întâi m-am gândit că trebuie ca această bucurie să provină din faptul că Dumnezeu dă oamenilor un har deosebit în timpul sărbătorii, ceva în genul bucuriei care a fost atunci când îngerii au vestit păstorilor din câmp că Mesia s-a născut. De fapt multă vreme nu am avut nici un dubiu că de aici provine bucuria mare pe care o simt oamenii de Crăciun.
          Mai târziu însă, cunoscând mai multe lucruri despre originea sărbătorii, văzând că oamenii se bucurau dar nu trăiau o viaţă sfântă şi plăcută lui Dumnezeu, dar mai ales pentru-că am primit o altă înţelegere asupra a ceea ce este Dumnezeu, înţelegere total diferită de vremea copilăriei, am ajuns să văd lucrurile dintr-o altă perspectivă.
          M-aş bucura dacă ceea ce eu am înţeles o să vă fie de folos în aşa fel încât perspectiva voastră asupra Crăciunului să fie una corectă şi aducătoare de foloase şi bucurii sfinte.
          Mai întâi vreau să vă spun că unul dintre elementele care îmi provoca o bucurie deosebită era Moş Crăciun. Comuniştii l-au rebotezat şi i-au spus Moş Gerilă dar atunci lucrul acesta nu mă deranja, important era că exista un moş.
          Cu toate că erau mai săraci şi mai simpli, copii de la ţară au avut întotdeauna mintea mai ageră ca cei de la oraş. Din cauza greutăţilor şi a confruntării lor cu problemele vieţii erau obligaţi ca să se maturizeze mai repede decât cei de la oraş care erau crescuţi în confort şi care nu prea ştiau ce înseamnă viaţa. De aceea avem azi atât de mulţi copii handicapaţi, care în afară de telecomandă, internet şi pornografie nu ştiu nimic. Dar aceasta este o altă poveste, tristă însă. Ce vreau să vă spun este că, la ţară fiind crescut, nu am avut niciodată certitudinea că povestea cu moşul este adevărată şi totuşi, atunci când am aflat adevărul despre moş, adică că este doar o poveste, m-am întristat. Povestea cu moşul care vine din ţări îndepăratate şi aduce daruri era unul dintre motivele mari de bucurie. Şi pentru marea majoritate a copiilor a rămas şi astăzi. Dacă scoţi acest element din accesoriile sărbătorii de Crăciun deja ea devine altceva, mult mai săracă şi mai fără sens. Chiar şi pentru adulţii care ştiu că moşul nu există dar care totuşi sunt atraşi de el.
          Un alt element care îmi producea o bucurie adâncă, de fapt poate chiar mai mare decât gândul la moş, pentru că era vorba acum despre ceva real, palpabil, era pomul de Crăciun. Abia aşteptam să mă duc în pădure după el şi evident să îl împodobesc cu globuri, bomboane şi beteală. Cu o adâncă bucurie şi emoţie ascunsă scoteam din cutiile prăfuite globurile vechi de ani de zile, poate din vremea copilăriei părinţilor dar şi bomboanele de cel puţin un an de zile dacă nu mai mult, pe care nu aveam voie să le mâncăm pentru că eram în pericolul de a nu mai găsi altele proaspete în anul care vine. Dacă totuşi nu rezistam tentaţiei şi, pe furiş, scoteam bomboanele din staniol şi le mâncam aveam grijă să punem altceva în schimb la loc în ambalajul strălucitor, aşa că nu mai era o problemă că aveam imitaţii de bomboane de ani de zile.
          Şi era apoi bucuria umblatului cu colinda. Cu multă vreme înainte de Crăciun, împreună cu copii din sat, făceam repetiţii şi învăţam colinde. Cumva, nu aveam răbdare până în seara de Crăciun şi începeam bucuria mai devreme. Apoi în seara de Crăciun, umblatul cu steaua şi bucuria darurilor pe care le primeam (care constau din colaci, mere, nuci) erau elementele care mă transpuneau într-o stare, aş putea spune de euforie. Totul se termina dimineaţa, când traista în care am adunat darurile şi steaua din lemn împodobită cu hârtie colorată erau atât de grele încât cădeam frânt, ca după o mare luptă din care am ieşit biruitor. Eram fericit!
          Am uitat să vă spun de porc. Înainte de Crăciun cu vreo trei săptămâni. Mare bucurie era şi aceasta, mâncare din belşug, mai multă ca în tot restul anului. Cum să nu te bucuri?
          Acum însă văd lucrurile cu alţi ochi şi, în consecinţă, perspectiva asupra sărbătorii s-a schimbat. Abia acum, în aceşti ani, departe de anii copilăriei, după ce în viaţa mea s-au întâmplat multe şi dramatice transformări, abia acum realizez că, atunci, în vremea copilăriei, niciodată nu m-am bucurat la gândul că s-a născut Isus Hristos, pentru-că nu am înţeles de ce a venit El. Colindam despre Copilaşul născut în iesle dar nu mă bucuram de El pentru-că nu înţelegeam ce mi-a adus El. Înţelegeam ce mi-a adus moşul, bradul, colindul, porcul, dar ce mi-a adus Isus nu. De aceea nu eram deranjat de El dar nici nu mă interesa în mod deosebit. Acum realizez că acel fel de a mă bucura era unul copilăresc. Era de fapt o sărbătoare a imaturităţii, dar o sărbătoare care îmi producea adânci stări de bucurie.
          Azi totul s-a schimbat. Pentru-că azi înţeleg lucrurile altfel. Am o altă înţelegere asupra moşului, asupra bradului, asupra colindului, asupra porcului, dar ştiţi de ce? Pentru-că, la un moment dat în viaţa mea, am primit o altă înţelegere asupra Pruncului Isus. Când am înţeles cine a fost El, de ce a venit El, ce a făcut El pentru mine, unde se află El acum şi ce va face El în viitor, toate celelalte elemente care în trecut îmi produceau o adâncă bucurie şi-au pierdut de tot caracterul emoţional şi motivant în a sărbători şi a mă bucura.
          Pe măsură ce cunoaşterea lui Isus s-a amplificat, pe măsură ce am înţeles nu doar naşterea Lui ci şi lucrarea Lui ulterioară, precum şi planul extraordinar de minunat al lui Dumnezeu de salvare a omenirii prin Isus Hristos, toate celelalte accesorii ale sărbătorii, care de fapt, pentru o vreme constituiau esenţa ei, şi-au pierdut complet importanţa şi semnificaţia.
          Am înţeles atunci că Crăciunul este o sărbătoare a celor imaturi. A copiilor, indiferent câţi ani au. Şi pe măsură ce sărbătoarea capătă în importanţă şi în amploare tot mai mult spaţiu în inimile şi minţile oamenilor, observ că aceştia sunt tot mai imaturi şi mai copii, cu fiecare an ce trece. Şi acum înţeleg şi de ce se întâmplă aşa. Pentru-că înţelegerea asupra a ceea ce este Pruncul din iesle este tot mai estompată. De la an la an oamenii cunosc tot mai puţin despre Isus. Aş putea spune, într-un sens figurativ, că Isus este acoperit cu moşi, brazi, porci, lumini şi altele asemenea. Atât de multe încât El nici nu se mai vede deloc.
          Dacă eu care crescusem înt-un mediu bun, părinţii mei erau credincioşi şi mă duceau la adunare, nu am avut o înţelegere a ceea ce înseamnă Pruncul Isus, cum ar putea azi copiii să mai înţeleagă ceva când însăşi părinţii lor sunt imaturi spiritual, când nici ei nu cunosc, şi lucru şi mai tragic, nici chiar cei ce se numesc lideri spirituali?
          Eu am acum o altă măsură în a-i aprecia pe ceilalţi, chiar dacă se numesc lideri religioşi. Cu cât acordă mai multă importanţă lucrurilor fără de importanţă pe care şi eu le apreciam ca şi copil, cu atât înseamnă că sunt mai copii, spiritual vorbind, unii chiar handicapaţi spiritual. Poate cuvântul pare greu dar nu este lipsit de suport. Ce înseamnă un om cu handicap? Un om care suferă de o serioasă deficienţă. Fie locomotorie, fie la nivel intelectual, unul care nu poate. Nu se poate ajuta nici pe el şi desigur că nici pe alţii şi mai mult încurcă. În sensul că tot timpul cineva trebuie să se oprească din ceea ce ar fi putut să facă şi să aibă grijă de el.
          Tot aşa, cei care nu înţeleg adevăratul sens al sărbătorii sunt o serioasă problemă pentru cei din jur. Pentru-că promovând felul în care ei înţeleg sunt o frână pentru ceilalţi şi îi încurcă să ajungă acolo unde de fapt ar trebui: la adevărata înţelegere a lui Isus Hristos. Şi în felul acesta îi vor ţine pe cei de lângă ei într-o stare de imaturitate continuă, care se poate agrava, şi se agravează, pe zi ce trece.
          M-am întristat atunci când am văzut în adunările celor ce spun că sunt copii lui Dumnezeu brazi împodobiţi de Crăciun şi moşi crăciuni încărcaţi cu daruri. M-am supărat să-i aud pe cei ce spun că sunt copii ai lui Dumnezeu zicând că dacă nu au masa plină şi porcul în cămară pentru ei nu este Crăciun. M-am supărat să văd aşa-zişii colindători care nu mai pot din cauza mâncării şi a băuturii şi care în loc să-L cinstească pe Pruncul Isus Îl dezonorează prin atitudinea lor. Dar măcar înţeleg de ce este aşa. Înţeleg că sunt copii şi copii au o înţelegere limitată.
          Pentru mine şi numele sărbătorii s-a schimbat. Crăciunul ne duce tot pe o direcţie greşită, adică departe de Pruncul Isus. Numele de Crăciun este un stadiu al imaturităţii spirituale, la fel ca şi Rusaliile, pe care le-am preluat în inconştienţa noastră, fără să punem întrebări. Ciudat! Copii pun multe întrebări. De ce aşa şi nu aşa? În acest domeniu însă ne întrebăm prea puţin, sau deloc. Prin urmare nu ajungem să cunoaştem niciodată ci ne vom adânci tot mai mult în necunoaştere, vom rămâne tot imaturi.
          Normal ar fi să-i spunem Sărbătoarea Naşterii Mântuitorului Isus Hristos. Dar pe de altă parte îmi dau seama că totuşi nu este normal, pentru-că, de fapt, nu este sărbătoarea Lui. Şi cred că totuşi Crăciun este mai aproape de adevăr. Dar atunci haideţi să-L scoatem pe Isus Hristos complet din ecuaţie, ce să mai amestecăm lucrurile? Să nu mai pomenim numele Lui şi să lăsăm să fie o sărbătoare păgână, aşa cum de fapt şi este.
          Nu mă grăbesc să fac afirmaţii gratuite, cred sută la sută în ceea ce spun, pentru-că dacă veţi scoate din sărbătoare toate acele elemente pe care eu le-am scos şi despre care v-am vorbit şi anume: Moşul, bradul, porcul (adică mâncarea şi băutura) şi colindul aşa cum se face azi, veţi vedea că nu mai rămâne nimic. Fără Isus oamenii se pot bucura şi pot petrece şi sărbători, dar fără moş, brad, porc şi aşa zisul colind, nu! Ori aceasta spune tot despre ce înseamnă Crăciunul. Şi lucrurile care dau acum consistenţă sărbătorii nu au nimic de-a face cu Dumnezeu, sunt invenţii omeneşti, păgâne, până şi colindul. Urmăriţi cu atenţie multe din versurile a ceea ce noi românii numim colinde şi veţi vedea că nu au deloc de-a face cu Dumnezeu. Dimpotrivă, aduc un omagiu porcului.
          Zilele trecute am citit că în SUA, la Casa Albă mai precis, reşedinţa preşedintelui Americii Barack Obama, care este un musulman, se sărbătoreşte totuşi Crăciunul. Şi ce anume se face? S-au folosit peste 800 de ornamente pentru decorarea brazilor din incinta reşedinţei şi a casei în general. Peste o sută de voluntari au muncit 3.400 de ore ca să împodobească de sărbătoare reşedinţa liderului american. Nu putem să nu ne bucurăm aflând că bradul cel mai important are o înălţime de şase metri şi a fost decorat cu beculeţe ecologice, un semnal dat în favoarea luptei pentru stoparea încălzirii planetare. Tema pentru Crăciunul de anul acesta, la Casa Albă, este: „Reflectă, bucură-te, reînnoieşte-te”. Iar preşedintele Obama a spus că pentru familia lui „Crăciunul şi Anul Nou au fost întotdeauna momente de reflecţie, de bucurie pentru plăcerea timpului petrecut alături de familie şi prieteni şi pentru a reînnoi angajamentele unii faţă de ceilalţi şi de cauzele în care credem”. Şi adăugăm noi, indiferent care ar fi acestea. Poate fi cauza luptei pentru libertăţile minorităţilor sexuale la care actualul preşedinte ţine atât de mult. Iată cum Sărbătoarea Naşterii Mântuitorului Isus Hristos se poate transforma, de fapt s-a transformat, în sărbătoarea în care ne putem reînnoi angajamentul de a lupta împotriva lui Isus Hristos! Dar nu numai preşedintele Americii procedează în felul acesta ci toţi acei care, din cauza imaturităţii, poate fără să-şi dea seama, luptă împotriva lui Isus Hristos, aliindu-se de fapt cu duşmanul Lui, Satan. Nu am nici îndoială că de Crăciun la Casa Albă va fi multă veselie şi distracţie. Probabil vor fi şi colindători, poate chiar lacrimi de bucurie şi, spre dimineaţă, toţi vor merge la culcare fericiţi şi împliniţi, cu angajamentele făcute. La fel ca şi în multe alte locuri pe acest pământ, la fel ca aici în România. Şi totuşi Isus Hristos va lipsi cu desăvârşire din toată această poveste. De fapt nici nu poate fi altfel, chiar dacă El ar mai fi menţionat, mai discret desigur. El ori este totul ori nimic. Deşi sunt convins că Barack Obama va avea grijă ca numele Isus să nu fie menţionat. Tare curios sunt să aflu textele colindelor ce vor fi cântate la Casa Albă. Am ajuns, este adevărat că după ani mulţi, să sărbătorim Crăciunul fără de Isus Hristos. Şi o putem face chiar foarte bine, nu ne lipseşte nimic. Semn al imaturităţii spirituale desăvârşite, dacă se poate spune aşa.
          Dumnezeu însă ne vrea oameni mari, maturi spiritual, indiferent câţi ani avem. Iată ce scrie la Efeseni cap.4:
„11 Şi El (Isus) a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători,
12 pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos,
13 până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos;
14 ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire;
15 ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.”
          Copilăria are frumuseţea şi inocenţa ei dar o copilărie prelungită este semn de boală gravă. Pentru-că mulţi dintre cei ce cred în Isus Hristos au rămas tot copii, nu este de mirare că se lasă înşelaţi, plutind încoace şi încolo, purtaţi de vânturile învăţăturilor care au doar o formă de evlavie, înşelaţi şi amăgiţi de oamenii vicleni. Rezultatul va fi că cei ce se lasă înşelaţi nu vor creşte în toate privinţele şi nu vor ajunge la Cel ce este Capul, adică la Hristos.
          Apostolul Petru la rândul lui îi îndemna pe credincioşi să caute „laptele duhovnicesc şi curat,” pentru ca prin el să crească spre mântuire, le dorea „să crească în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului Isus Hristos”.
          Cu ocazia Sărbătorilor de iarnă avem şansa să ne facem un test al maturităţii. Să vedem dacă suntem copii la minte sau oameni mari, spiritual vorbind. Şi testul este simplu: verifică dacă în viaţa ta Isus a fost acoperit de Moş Crăciun, de bradul de iarnă, de porc şi de colinde. Dacă le scoţi pe acestea din viaţa ta şi dacă renunţi la ele de acest Crăciun mai rămâne ceva? Mai este bucurie sau vei fi trist şi nemulţumit?
          De fapt, când un om scoate toate acestea din viaţa lui, după ce înţelege cine este Isus Hristos, abia atunci inima i se umple de bucurie. În ecuaţia credinţei creştine autentice întodeauna mai întâi trebuie scos ceva pentru ca Dumnezeu să umple cu ceva, chiar cu El! El nu va locui într-o inimă care este ocupată cu orice altceva. Inima trebuie să se golească de tot, să nu mai rămână nimic în ea şi abia atunci vine Isus. Îi pregătim o iesle şi este numai pentru El. Cum să vină însă Isus, de Crăciun, când inimile noastre sunt ocupate cu atât de multe lucruri? Cu moşi, cu brazi, cu porci, cu colinde şi s-ar putea adauga şi alte lucruri mult mai grave, păcate care Îl necinstesc şi Îl întristează pe Dumnezeu. Trebuie să fie o golire, o primenire, exact aşa cum facem cu casele noastre de sărbători. Ştim că vom avea musafiri şi ne curăţăm casele. Să fie totul cât mai frumos, ne folosim inteligenţa şi banii ca să ne aranjăm casele cât mai bine. Exact aşa ar trebui însă să facem cu sufletele noastre pentru ca în ele să poată veni Isus. Dar cu ele facem tocmai pe dos: le încărcăm cu tot felul de gunoaie şi lucruri lipsite de importanţă care Îl vor împiedica pe Isus să vină.
          Însă pentru cei ce totuşi le scot afară şi fac curat, sufletul lor se luminează pentru-că Isus vine şi aduce o bucurie şi o pace care nu se pot compara cu nimic altceva. Şi atunci ţi se face ruşine de imitaţia de sărbătoare pe care ai trăit-o până în acel moment şi Îi mulţumeşti lui Dumnezeu pentru faptul că în bunătatea Lui ţi-a descoperit cu adevărat ce înseamnă sărbătoarea. Că te-a ajutat să treci de la copilărie spre ceea ce înseamnă om matur.
Print Friendly
Ora Radio Unison -
Ora dumneavoastra -
* De ce apar decalaje de ora?
Sondaj

Va trece omenirea, chiar creştinii, prin mari încercări înainte de revenirea Domnului Isus Hristos?

Vedeti rezultatele

Loading ... Loading ...
Promo
 

© 2020 RADIO UNISON ZALAU • Toate drepturile rezervate •