|
|
|
Corupţie în vămi
|
|
Autor: Dan Bercian | Vizualizari: 865 | Trimite prietenilor
|
|
 În urmă cu circa o săptămână în topul ştirilor de senzaţie şi-a făcut loc ştirea că în portul Constanţa a fost descoperită o puternică reţea de tip mafiot, reţea care avea oameni chiar în structurile cele mai înalte ale Guvernului şi Parlamentului României. Această reţea a pus stăpânire pe portul Constanţa, dar şi pe vămile din interiorul ţării, şi am aflat că sumele colectate ilegal de gruparea mafiotă, prin eludarea taxelor vamale a bunurilor ce ar fi trebuit vămuite conform legilor în vigoare, au ajuns undeva în jurul cifrei ameţitoare de 50 de milarde de euro.
Indiferent de culoarea politică a guvernelor care s-au succedat de-a lungul timpului în ţara noastră “caracatiţa” din portul Constanţa a funcţionat cu succes, semn că banii nu au culoare politică. Ne-a mai păzit Dumnezeu în momentele decisive că altfel era vai de noi, poate ajungeam mai rău ca grecii. Nu pot să nu mă gândesc la ultimele alegeri prezidenţiale şi la momentul “finalei” dintre Mircea Geoană şi Traian Băsescu. Multe energii şi pasiuni s-au consumat atunci şi mare a fost bătălia care s-a dus. În final a câştigat actualul preşedinte, Traian Băsescu. Duşmanii lui nu au încetat să-l atace pe toate fronturile. A fost numit de către aceştia în multe feluri. I-au spus Satan, “cel mai mare rău din istoria ţării”, etc şi şi-au făcut un obiectiv din a-l termina. Dar nu a fost să fie. Dumnezeu ne-a păzit.
După ce am ajuns să cunosc mai multe despre Sorin Ovidiu Vântu, despre caracterul lui şi felul în care opera, despre lipsa lui de scrupule (ar putea da lecţii mafiei de oriunde) şi despre legăturile lui cu oameni politici sus puşi, despre legăturile lui cu Mircea Geoană pe care l-a sprijinit ca să ajungă preşedinte, nu pot să nu văd mâna lui Dumnezeu care a mai avut milă o dată de ţara aceasta şi nu a îngăduit să se întâmple acest lucru. Dacă Geoană ar fi ajuns preşedinte ţara aceasta ar fi ajuns pe mâna lui SOV şi praful şi pulberea se alegea de noi! Atunci “caracatiţa” din portul Constanţa ar fi fost regula în România. Oare ne va păzi Dumnezeu în continuare sau ne va lăsa pe mâna celor ce nu se mai satură niciodată şi care se gândesc doar la ei şi cum să sugă cât mai mult din averea acestei ţări?
Mă întorc însă la subiectul fierbinte al şpăgii din portul Constanţa şi aduc din nou în discuţie suma uriaşă care a fost colectată ilegal de mafioţi: circa 50 de miliarde de euro!
Presa a scris ce s-ar fi putut face cu aceşti bani în frumoasa şi săraca noastră ţară. Iată o listă în acest sens:
-Am fi putut construi 5.000 Km de autostrăzi şi ne-ar mai fi rămas 25 de miliarde de euro;
-Am fi putut construi 50 de spitale noi, de câte am avea nevoie şi ar mai fi rămas 25 de miliarde;
-Am fi putut construi 1.000 de şcoli noi şi mai rămâneau 25 de miliarde de euro;
-Am fi putut construi 15.000 Km de cale ferată pe care trenurile să circule ca în Europa civilizată;
-Am fi putut construi 500 de complexe hoteliere pe litoral şi să revoluţionăm industria turistică din România;
-Am fi putut construi sute de mii de case pentru tineri sau oameni nevoiaşi;
-Pe an medicamentele subvenţionate ajung undeva la suma de 800 milioane de euro. Cu 50 de milarde de euro românii nu ar mai fi trebuit să plătească medicamente zeci de ani. Şi lista poate continua.
Dacă cei puşi să vegheze asupra bunului mers al ţării nu s-ar fi dat la furt ţara aceasta ar fi putut fi cu totul alta. Nu ştiu ce se va face în continuare dar tare mă tem că nu se va schimba mare lucru. Pentru că nu doar în vămi corupţia este în floare ci şi în alte locuri şi de fapt, peste tot, chiar în justiţia care ar trebui să facă ordine. Nu am date să vă dau dar nu-i aşa că vedem aceasta zi de zi? Aşa cum era în vămi. Toţi ştiam că este corupţie numai că nu ştiam că este atât de mare. Aşa şi în justiţie. Toţi vedem nedreptatea şi corupţia. Scapă cine nu ar trebui şi ajung la greu cei sărmani. O vedem, dar nu ştim cu adevărat cât este de mare.
Dar fiecare dintre noi suntem corupţi în firea noastră, mai mult sau mai puţin. Virusul ne-a infectat pe toţi. Auzi poporul vorbind despre hoţii de sus, despre faptul că nimănui nu-i pasă de ţara aceasta şi toţi se gândesc numai la ei, dar în situaţii diverse fiecare dăm dovadă de acelaşi spirit. Noi şi numai noi. Ne călcăm în picioare pentru o haină la preţ redus sau pentru o bucată de salam mai ieftină. Ne îngrijim de curţile noastre cu flori şi gazon şi când ieşim pe stradă, în locul public, al tuturor, aruncăm gunoiul peste tot, fără nici o jenă. Acestea şi altele de felul acesta dovedesc că cei ce critică acum pe cei de sus şi corupţi ar face ca ei dacă ar ajunge în locul lor. Microbul corupţiei a intrat în sângele nostru, este în codul nostru genetic. N-am intrat în “caracatiţă” pentru că nu am putut, nu că ne-am fi jenat.
Dacă suntem creştini, aşa cum pretindem, ar trebui să ne fie clar şi limpede că nu putem aştepta binecuvântarea lui Dumnezeu încălcând principiile Lui. Că Dumnezeu nu poate lăsa binecuvântare peste o ţară de hoţi şi corupţi. Plângem şi ne ridicăm glasul către cer şi ne întrebăm de ce în ţara aceasta este atât de greu. Răspunsul este uşor de aflat: pentru că trăim nu ca şi creştini ci ca păgâni. În felul acesta Îl oprim pe Dumnezeu să-şi reverse peste noi mila şi bunătatea Lui.
Corupţia a ajuns până şi în biserică, la funcţionarii care şi-au cumpărat slujbe în vămile cerului. Toţi ştim asta, puţini se îndoiesc de acest aspect şi totuşi românii au cea mai mare încredere în instituţia bisericii, dovedind că nu realizează la ce pericol se expun crezând şi acordând credit unei biserici corupte. Şi aici regula enunţată mai sus este valabilă: ştim de corupţia din biserică, o vedem în fiecare zi, dar nu-i cunoaştem cu adevărat dimensiunea. Şi poate este mai bine aşa.
Corupţie înseamnă să foloseşti ce ar trebui să fie al celorlalţi pentru binele tău, într-un mod egoist. Dacă vei reuşi atunci tu vei trăi mai bine şi ceilalţi mai rău. Prin urmare i-ai furat pe ceilalţi de un drept al lor. Poate că este cea mai înaltă formă de furt. Ce am fi putut face cu 50 de miliarde de euro, dacă ar fi ajuns în vistieria statului şi nu în buzunarele unor hoţi, este grăitor în acest sens.
Dar, pentru că am adus în discuţie biserica, se poate vorbi despre un furt şi mai scandalos şi care ne face şi mai vinovaţi şi care face şi mai mult rău decât lipsa a 50 de miliarde de euro din bugetul statului.
Biserica este, aşa cum spuneam şi în ultimul material, instituţia cea mai iubită de Dumnezeu. Este creaţia Lui şi are, prin ea, un plan de binecuvântare a pământului. Domnul Isus a venit pe pământ, prin jertfa Lui a dat o şansă oamenilor să scape de păcat şi de condamnare, a luat câţiva ucenici şi i-a învăţat principiile Împărăţiei lui Dumnezeu, după ce şi-a terminat lucrarea pe pământ s-a înălţat la cer şi le-a promis discipolilor Lui că le va trimite Duhul Sfânt, ca să fie buni administratori ai Bisericii, ai Lui în ultimă instanţă. El Hristos este Capul şi Biserica Lui este compusă din toţi care cred în El şi ascultă de El, fiecare având un scop şi o însărcinare precisă, fiind mădulare în acest trup slăvit. Tot ce face Biserica face în primul rând pentru Dumnezeu şi apoi pentru binele şi fericirea veşnică a oamenilor. Atât timp cât Biserica ascultă de Dumnezeu şi se supune Lui şi principiilor stabilite de El ea va fi o binecuvântare pentru oamenii pe care este chemată să-i slujească.
Dacă însă ne uităm în jur vedem o mare sărăcie spirituală.
În Biblie sunt făcute promisiuni extraordinare celor ce vor crede în Hristos. Dacă în Vechiul Legământ poporului Domnului I s-au făcut promisiuni de binecuvântări materiale în Noul Legământ i s-au făcut promisiuni de bogăţii spirituale. În Vechiul Legământ, atunci când liderii poporului (ca şi David bunăoară) ascultau de Dumnezeu şi împlineau voia Lui şi poporul era îndemnat spre o viaţă sfântă, bogăţiile materiale erau nelipsite şi pacea domnea în popor. Când nu, şi liderii trăiau pentru ei iar poporul nu asculta de Dumnezeu, sărăcia şi sabia erau nelipsite.
Tot aşa şi în Noul Legământ. Când liderii spirituali pun totul la picioarele lui Isus Hristos şi nu urmăresc un interes personal şi îndeamnă poporul spre pocăinţă, în acel popor bogăţiile spirituale sunt din belşug şi pacea nu lipseşte. Dar, aşa cum spuneam, dacă ne uităm în jur vedem o mare, mare sărăcie în ceea ce priveşte bogăţiile spirituale iar pacea lipseşte din ceea ce ar trebui să fie poporul Domnului. Este o pseudo viaţă creştină. Declarăm lucrări mari şi biruinţă dar suntem înfrânţi zi de zi. Este o discrepanţă totală între ceea ce afirmă creştinii că ar trebui să fie şi ceea ce şi sunt cu adevărat. Proverbul românesc “Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă” spune multe despre viaţa de credinţă a celor mai mulţi credincioşi.
Despre România afirmăm că este o ţară deosebit de frumoasă dar suntem atât de trişti că nu ne mai putem bucura de frumuseţea ei.
Creştinii vorbesc despre un cer în care deja se află dar nu se mai bucură deloc de el. Ceva s-a întâmplat.
Corupţia a intrat şi în biserică. “Caracatiţa” şi-a întins tentaculele şi aici. Mai marii ei au început să folosească bogăţiile bisericii în folosul lor şi în felul acesta să-L înşele pe Dumnezeu. Reţele mafiote s-au făcut stăpâne peste bogăţii spirituale pe care le-a promis celor din jur în schimbul unor foloase necuvenite. Ceea ce ar fi trebuit să ajungă la popor, spre binele şi fericirea lui, a ajuns în mâinile unor oameni corupţi. În felul acesta bogăţiile spirituale au fost din nou transformate în bani, nu au mai ajuns unde ar fi trebuit şi s-au risipit, iar banii s-au concentrat în mâinile câtorva, care trăiesc împărăteşte iar cei mulţi mor de foame. Foame de pâine şi foame de Cuvântul lui Dumnezeu. Şi în felul acesta sărăcia spirituală îi afectează pe toţi. Suflă vântul uscăciunii prin adunări de tot felul şi în biserici naţionale iar oamenii mor şi ajung în iad pentru că cineva şi-a permis şi a îndrăznit să facă afaceri necurate folosindu-se de Numele lui Isus Hristos şi de mântuirea pe care El o dă gratis, celor care cred.
Orice folos şi merit pe care şi-l trag de partea lor “slujitorii” bisericii înseamnă corupţie. Corupţie la cel mai înalt nivel! Corupţie cu bogăţiile lui Dumnezeu! Care nu mai ajung unde ar trebui. Sunt deturnate şi Împărăţia lui Dumnezeu păgubeşte.
Vă puteţi imagina până unde au ajuns oamenii? Dar nu doar cei din vârf. S-ar putea ca toţi să fim corupţi şi să nu ştim pentru că trăim într-un mediu total corupt. Orice facem pentru noi în domeniul spiritual, într-un mod egoist, şi nu ţinem cont de voia lui Dumnezeu şi binele celorlaţi, înseamnă corupţie spirituală! Cine primeşte un dar de la Dumnezeu şi îl foloseşte pentru el şi binele lui înseamnă corupţie spirituală! Sunt mulţi de felul acesta: prooroci, predicatori, învăţători, evanghelişti, pastori, preoţi, episcopi, cântăreţi, etc. Şi printre ei mai ciupim şi noi, cei mărunţi şi fără daruri, cîte ceva. “Dacă nu curge, picură”. Şi moşia lui Dumnezeu este o sursă bună de venit. Dar prin aceasta oprim binecuvântările cereşti şi este sărăcie în popor.
O adunare unde este sărăcie arată spre corupţie. Corupţie în rândul liderilor şi corupţie în rândul celor mulţi. Şi bogăţiile spirituale nu sunt, aşa cum îşi imaginează cei mulţi şi care se lasă înşelaţi a doua oară, multă gălăgie şi circ. Pe acestea le găseşti şi le vei găsi tot mai mult. Bogăţii spirituale înseamnă să cunoşti adevărul (adică pe Isus Hristos), să fii plin de Duhul Sfânt şi să ai puterea de a birui păcatul şi de aţi păstra haina albă, dată de Hristos, imaculată. Aceste bogăţii doar dau apoi pacea şi te fac să înfloreşti. Plinătatea Duhului Sfânt aici ne duce şi râurile de apă vie care curg din inimile credincioşilor izvorăsc din sfinţenie şi pace, fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu.
Câte s-ar fi putut face dacă nu am fi fost corupţi spiritual!
Câte milioane de suflete ar fi avut o casă sus în cer, prin credinţa vie în Hristos, şi nu ar fi ars veşnic în iad!
Câte piedici nu ar fi fost date la o parte din faţa celor ce se străduiau să umble pe calea pocăinţei şi câte autostrăzi care să ducă în cer ar fi fost construite în locul drumurilor desfundate pe care poporul acum se chinuie să meargă, împleticindu-se!
Câte suflete nu ar fi fost ferite de a cădea în capcana ereziilor şi a lupilor răpitori care predică o altă evanghelie!
Câte spitale adevărate pentru suflete s-ar fi putut construi în locul sediilor de firmă care azi doar colectează bani!
Câte medicamente care să vindece suflete şi să dea imunitate împotriva păcatului s-ar fi putut da celor în nevoie! Dar au primit doar apă chioară şi speranţe înşelătoare.
Câtă pace şi bucurie ar fi putut fi pentru sufletele care nu cunosc azi decât întristarea şi frica! Cât de întinse ar fi fost hotarele Împărăţiei lui Dumnezeu, comparativ cu ceea ce este acum!
Putem să ne ducem din nou cu gândul la împăratul David şi mărimea împărăţiei lui şi să o comparăm cu cea a altor împăraţi care au fost corupţi. În primul caz ţara era în pace şi bunăstare iar în cel de-al doilea era răvăşită de războaie, chiar ruptă în două şi în sărăcie. Aşa se întâmplă când este corupţie în poporul Domnului.
Cât de mult ar fi fost lăudat Dumnezeu dacă în biserică nu ar fi fost corupţie. La împăratul Solomon, fiul lui David, a venit o împărăteasă din Seba şi văzând ceea ce era acolo l-a lăudat pe Dumnezeu care dă înţelepciune celor pe care îi iubeşte! Când trei tineri evrei au hotărât să nu se plece înaintea idolului într-o ţară păgână nu ei au fost lăudaţi în final, după cuptor, ci Dumnezeul pe care Îl slujeau!
Cât de mult am furat din slava lui Dumnezeu pentru că ne-am lăsat corupţi şi atraşi spre foloase materiale necuvenite făcând afaceri cu lucrurile sfinte? Şi dacă oamenii, unii, se revoltă atunci când este vorba despre corupţie, cât de mult trebuie că l-am înfuriat pe Dumnezeu pentru că ne-am permis ceea ce nu ar fi trebuit să ne permitem.
Nu ştiu dacă vinovaţii din România vor fi pedepsiţi. Justiţia oamenilor este strâmbă şi banii sunt iubiţi şi de inimile celor ce ar trebui să facă dreptate. Dar pe Dumnezeu nu Îl poate mitui nimeni şi cei ce au făcut afaceri necurate, mari sau mici, cu lucrurile sfinte, vor da socoteală. Din fericire se mai pot pocăi, ne mai putem pocăi, ne mai putem ruga ca să vedem corupţia din inimile noastre şi să o mărturisim. Ca să fim iertaţi noi şi apoi prin noi Dumnezeu să poată revărsa binecuvântare peste toţi cei ce au nevoie. Să nu fim cei ce împidică revărsarea acestor bogăţii spirituale peste cei săraci, flămânzi şi însetaţi, care au atât de mare preţ în ochii lui Dumnezeu.
-::::: Arhivă EDITORIAL :::::- |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sondaj
 Loading ...
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Promo
|
|
|
|
|
