Căminul creştin-ţinta vrăjmaşului
Autor: - | Vizualizari: 1,168 | Trimite prietenilor din Yahoo Messenger
Rugaciune

     Dovada faptului că sistemul comunist îşi continuă lucrarea începută şi că astăzi este mai puternic ca niciodată o găsim în atacul furibund pe care îl duce împotriva familiei. Materialul pe care vi-l propun în cele ce urmează a fost scris în anul 1987, în urmă cu 32 de ani, perioadă în care Europa de Est se afla sub cruntă dictatură comunistă. Şi dacă în acest spaţiu familia era ţinta predilectă a sistemului iar oamenii, părinţii, nu erau decât unelte de lucru în mâna unui organism diabolic, femeia fiind, alături de bărbat, sclava sistemului, aflăm (din materialul ce urmează) că sistemul lucra şi în Occident, dar sub o altă formă, aceea a materialismului. Unde s-a ajuns azi vedem cu toţii, sau ar trebui să vedem. Homosexualitatea şi transsexualitatea, concubinajul şi pornografia, dau lovitura de graţie familiei şi, în final, societăţii. Să fie de vină creştinii pentru faptul că s-a ajuns aici şi că marxismul continuă să mărşăluiască cu avânt revoluţionar? Foarte posibil.

Căminul creştin-ţinta vrăjmaşului

Edwin & Lilian Harvey

     „Ideea distrugerii familiei nu este incidentală, ci centrală în ideologia comunistă oficială. Aceasta era una dintre ideile pe care Lenin le accentua tot mai mult”, spuneau Elton şi Pauline Trueblood. Şi, din nefericire, această destrămare a căminului ne afectează şi pe noi. Câtă vreme „living together” (concubinajul) a devenit un mod de viaţă acceptabil şi tinerii noştri sfidează făţiş poruncile lui Dumnezeu referitoare la căsătorie şi familie, avem o nevoie disperată de conştientitare a creştinilor cu privire la importanţa rugăciunii înfocate şi a imperativului ca rugăciunea să-şi reia locul cuvenit în căminele noastre.
     Creştinii din casele cărora răsunau dis-de-dimineaţă imnuri şi rugăciuni îşi încep acum ziua într-un iureş vertiginos; până şi gospodina casei trebuie să se pregătească să-şi părăsească familia pentru a se duce la magazinul, biroul sau fabrica în care lucrează.
     Odinioară, mamele obişnuiau să acorde o înaltă apreciere misiunii onorabile de creştere a copiilor şi administrare a treburilor gospodăreşti. În cadrul acestei activităţi, mamele puteau să-şi vadă în linişte şi cu chibzuinţă de treburile casei, instaurând ordinea în mijlocul haosului. În sânul familiei sale, femeia domnea ca o regină, făcând din casa ei un loc minunat pentru copiii şi soţul ei, care se întorcea acasă la sfârşitul zilei. Ne putem da seama chiar şi din expresia feţei unui copil dacă acesta are sau nu o mamă căreia să-i pese de el într-o asemenea măsură încât să fie gata să renunţe la un standard de viaţă material mai înalt, numai pentru a fi acasă cu familia ei.
     În prezent copiii sunt lăsaţi să se trezească singuri dimineaţa pentru a merge la şcoală, fără să aibă în preajmă o mamă care să-i ajute. Când sosesc de la şcoală ei îşi găsesc casele goale iar chemarea aceea atât de familiară a copilului care-şi strigă mama nu mai primeşte răspuns din partea unei stăpâne a casei care să-i întâmpine pe cei dragi şi să-i invite în atmosfera maiestuoasă a căminului.
     Mamele au renunţat la sarcina preţioasă a creşterii copiilor în schimbul câştigării mai multor bani pentru dotarea casei lor. Expoziţiile cu vânzare ţinute în garaje şi subsoluri au rolul de a ne scăpa de lucrurile nedorite pe care le-am procurat cu banii câştigaţi în plus. Câr de negociabile au devenit valorile noastre!
     Mamele obişnuiau să-şi facă timp să se roage! Ele obişnuiau să-şi facă timp să-i viziteze pe vârstnici, pe văduve, pe orfani şi să le ducă adesea câte o porţie de supă sau de mâncare gătită la cuptor cu mare grijă pentru familiile lor. Acum restaurantele de la marginea drumului se ocupă de asistarea familiilor „fără mamă”, care au nevoie de un mic dejun consistent înainte de a-şi începe ziua de lucru.
     Mamele obişnuiau să fie persoanele care mijlocesc pentru acei membri ai familiei lor care nu sunt încă în Cristos. Femeile obişnuiau să mijlocească pentru bisericile locale şi pentru misionarii din ţări îndepărtate. Ele obişnuiau să lupte în rugăciune împotriva relelor care ameninţau bunăstarea fiilor şi fiicelor lor. Ele erau acelea care ofereau ospitalitate predicatorilor itineranţi sau persoanelor aflate în dificultate.
     Să ne mai mirăm oare că Satan şi-a aţintit săgeţile lui veninoase tocmai împotriva familiei – cercul din centrul ţintei Universului? O, dacă am reuşi să alertăm femeile cu suflet nobil să se consacre rugăciunii şi să refuze participarea lor la o conspiraţie iniţiată de Satan cu scopul degradării spiritualităţii comunităţilor creştine! Atunci aceste femei nobile îşi vor influenţa fiicele precum şi pe alte tinere din jur să-şi dea seama de înaltul privilegiu de a ţine în mâinile lor caracterul şi puritatea masculinităţii şi a feminităţii.
     Ce să mai spunem despre soţul obosit şi epuizat, nevoit să se confrunte o zi întreagă la birou, la fermă, la fabrică sau în funcţii publice? Oare când vine el acasă găseşte în aleasa inimii lui acea nobilă parteneră căreia să-i poată împărtăşi lupta pe care o duce cu lipsa de modestie ce flutură peste tot în jurul lui? Sau găseşte o soţie asaltată la rândul ei de aceeaşi presiune din partea lumii, prea obosită pentru a-şi mai bate capul cu necazurile şi confidenţele soţului ei? Nu e de mirare că adulterul care duce la divorţ este un fenomen tot mai des întâlnit în sânul creştinătăţii noastre.
     Ce să mai spunem despre şomaj? Dacă femeile s-ar revolta şi ar decide să stea acasă în loc să se bată cu bărbaţii pentru slujbe şi cariere, pentru care nu au fost create, atunci problemele lumii occidentale ar putea fi rezolvate fără ca partidele politice să se folosească de problema şomajului în scopurile lor propagandistice. Prin erodarea standardelor biblice necredincioşii au alimentat acest dezechilibru sperând să submineze vaorile creştine care au adus în trecut atâta binecuvântare ţării noastre (este vorba despre SUA).
     Trebuie apreciate mult femeile care sfidează moda şi tradiţia şi rămân acasă, refuzând să-şi lase copii pe mâna unor adulţi nepăsători şi care nu au convingeri religioase. Căminele unor astfel de femei sunt asemenea unor torţe în noaptea care ne înconjoară iar copiii lor reprezintă speranţa păstrării moştenirii noastre creştine!
     La rugăciune! La rugăciune! Aici se formează lanţul care poate ţine civilizaţia noatră închegată! Numai că noi am fost învăţaţi să credem că materialismul este speranţa căminului nostru, a cartierului nostru, a zonei noastre. Şi astfel, în timp ce ne-am ocupat cu acest lanţ al materialismului, am neglijat Biblia şi rugăciunea, iar necazurile ne pândesc de după colţ! Suntem pe punctul de a ne îndrepta în aceeaşi direcţie în care au luat-o celelalte civilizaţii în trecut, care s-au închinat „viţelului de aur” şi L-au respins pe Dumnezeu.
     Cu câţiva ani în urmă, regina Angliei le-a transmis prin media un mesaj femeilor din Imperiul Britanic: Printre alte lucruri excelente, Maiestatea Sa a spus următoarele: „Mi se pare că, dacă se doreşte cu adevărat să se vadă în anii cere vin o revenire spirituală reală, atunci femeile naţiunii noastre trebuie să ajungă adânc preocupate de religie şi căminele noastre trebuie să fie locul din care să înceapă acest fenomen. Numai puterea creatoare şi dinamică a creştinismului ne poate ajuta să ne achităm de responsabilităţile morale pe care istoria ni le pune pe umeri. Dacă, deci, căminele noastre ar putea deveni cu adevărat creştine, atunci inflenţa acestui spirit se va răspândi cu siguranţă peste toate aspectele vieţii noastre de zi cu zi, asupra industriei, a vieţii sociale şi politice”.
     O. Dale Emery a spus: „Se spun multe lucruri despre trezire astăzi, dar întotdeauna numai în legătură cu Biserica. Mă întreb dacă nu cumva Dumnezeu ar trebui să ne zică:”Lucrezi într-un loc nepotrivit”. Cere-I lui Dumnezeu să aducă o trezire în casa ta! Dacă o va face îţi garantez că acest fapt va contamina şi biserica ta. Şi cred că totul începe atunci când tu şi cu mine vom stabili un sistem de valori – o scală a priorităţilor – care să ne ajute să întâmpinăm zilnic nevoile împreună cu familiile noastre”.
     Încheiem cu un poem compus de Grace Crowell

     Cât timp bărbaţii vin cu dor
     Spre-un loc numit „acasă”;
     Cât timp copii se nasc, iar mama lor
     Pe braţ străin nu-i lasă;

     Cât timp regină-i dragostea-n cămin,
     Cât timp acolo-i pace,
     Un neam se poate vindeca deplin
     De boala-n care zace.

     Cât timp mai sunt cămine ce au gard,
     Căldură, har şi pâine;
     Cât timp mai sunt cămine-n care ard
     Şi lămpi, şi rugi pe mâine,

- Deşi în jur orbecăie mulţimi,
Sau merg pe jos popoare –
Cu Dumnezeu întors din înălţimi,
Speranţa noastră-i tare.

     (Preluat din volumul “Cum s-au rugat ei”, scris de Edwin si Lillian Harvey și publicat în România de editura Veyhar Chrisrom)

-::::: Arhivă EDITORIAL :::::-

Print Friendly
Ora Radio Unison -
Ora dumneavoastra -
* De ce apar decalaje de ora?
Sondaj

Ne putem dezvolta şi împlini văzându-ne pe noi mari sau văzându-ne pe noi mici dar mare pe Hristos?

Vedeti rezultatele

Loading ... Loading ...
Promo
 
Director WEB Director WEB

© 2009 RADIO UNISON ZALAU • Toate drepturile rezervate •