Biserica şi corectitudinea politică
Autor: Dan Bercian | Vizualizari: 960 | Trimite prietenilor din Yahoo Messenger
Biserica si homosexualitatea     Păcatul este cel ce îl desparte pe om de Dumnezeu. Conflictul omului cu Dumnezeu şi tot şirul lung de suferinţe ce au urmat, a început cu primul păcat. Şi conflictul se încheie iar omul intră din nou într-o stare de har şi pace prin credinţa în Domnul Isus Hristos, prin revenirea sub autoritatea lui Dumnezeu, prin rezolvarea problemei păcatului.
     Oricâte căi şi-ar imagina omul spre a intra în graţia lui Dumnezeu, acestea nu au nici o valoare dacă nu Îl pun pe Hristos în centrul ispăşirii, iertării, şi nu ţintesc în păcat. În păcatul trecut şi înfăptuit sau în cel posibil de înfăptuit de aici înainte. Satan ştie bine lucrul acesta. Aşa că el atacă pe două fronturi: (1) să-i ţină pe oameni departe de Hristos şi (2) să îi facă să fie toleranţi, îngăduitori, cu păcatul. El vrea ca oamenii să nu creadă în Hristos, şi nu îl deranjează dacă aceştia au o anumită străduinţă spre moralitate, ori, dacă totuşi ajung să creadă (cel puţin să aibă o formă de credinţă), să fie cât mai îngăduitori cu păcatul, spunând că harul lui Dumnezeu acoperă totul.
     Vreme de două mii de ani Biserica (vorbesc de acei credincioşi născuţi din nou, bazaţi pe adevărul Scripturilor şi nu pe învăţături şi datini omeneşti) a ştiut bine lucrul acesta şi a căutat să-i ţină pe credincioşi aproape de Hristos şi departe de păcat. Apostolul Ioan spunea că cine trăieşte în păcat este de la diavolul şi că cine este cu adevărat în Hristos nu poate păcătui. Biserica lui Hristos, oricât de conştientă ar fi de harul mare al lui Dumnezeu, nu poate avea un alt mesaj, în nicio perioadă de timp din istoria umanităţii. Dar Biserica astăzi este asaltată viguros de oameni care, prin declaraţia lor cum că cred în Isus Hristos şi Jertfa Sa, par a fi creştini, dar care tratează tot mai îngăduitor cu păcatul, ajungând să reformuleze învăţătura Bisericii în acest aspect. Totul se întâmplă în contextul mai larg al „corectitudinii politice” şi a noii toleranţe ce asaltează omenirea şi care sunt, fără putinţă de tăgadă, noile arme ideologice folosite azi în scopul privării omenirii de drepturile pe care Dumnezeu i le-a dat încă de la începuturile ei.
     Prin urmare s-a ajuns astăzi ca apartenenţa la Biserica lui Hristos să fie reclamată nu în virtutea sfinţeniei, a purităţii (Psalmul 93:5) ci a vechimii, a numărului mare de membri din congregaţie, a pretinselor semne şi minuni, etc. Dar podoaba Casei lui Dumnezeu va fi întotdeauna sfinţenia şi adevărata Biserica va fi caracterizată de sfinţenie.
     Pentru că aminteam de „corectitudinea politică” şi noua toleranţă, ştim cu toţii că în trecut şi chiar până în zilele noastre, în Biserică, homosexualitatea a fost considerată un păcat grav. Chiar în afara Bisericii această practică a fost considerată un lucru ruşinos. Dar azi s-a ajuns să nu se mai poată vorbi liber împotriva acestui păcat şi cei care îl înfierează să fie pedepsiţi de lege. S-a ajuns în situaţia ca ceea ce odată era o ruşine să fie acum un motiv de laudă, de mândrie. Mândria de a fi homo (de fapt de a fi LGBT+, pentru că diversitatea este mare) a ajuns să pună capac MÂNDRIEI, păcat distrugător şi aducător de nenorocire chiar în afara contextului amintit. Biblia spune că mândria, de orice fel, „merge înaintea pieirii, şi trufia merge înainte căderii” (Proverbe 16:18). Dar, sigur, fiecare are dreptul să se mândrească cu ce vrea, nădăjduiesc să ne mai putem lăuda şi mândri pe viitor şi cu faptul că suntem creştini, însă Biserica nu-şi poate reformula mesajul şi ea are datoria de a fi consecventă principiilor Scripturii, de a se păstra sfântă. Atunci când Biserica, care nu este o clădire sau o instituţie, ea fiind este formată din membrii care o compun, renunţă la puritate, se desfiinţează ca realitate spirituală aflată sub binecuvântarea lui Dumnezeu şi rămâne doar o relicvă fără viaţă şi fără folos spiritual, oricât de multă activitate ar avea, rămâne doar o ramură politică a unui sistem pe care Dumnezeu îl va nimici cu suflarea gurii Sale.
     Să nu se înţeleagă, pentru că am amintit de homosexualitate, că doar acest păcat va fi pedepsit de Dumnezeu. Tot ceea ce intră în sfera neascultării de Dumnezeu, păcate considerate mici ca şi minciuna, ipocrizia, răutatea, iubirea de bani, etc. vor avea consecinţe la fel de teribile pentru cei ce le practică şi nu vor să renunţe la ele, acceptând soluţia lui Dumnezeu pentru iertare şi restaurare. De fapt, vorbind la modul general, puţini din cei mulţi care vor suferi pedeapsa veşnică a lui Dumnezeu vor suferi din pricina faptului că au practicat homosexualitatea (se ştie că procentul lor din întrega populaţie este doar de 1-2 %), imoralitatea având mult mai multe forme prin care se manifestă, dar problema cu homosexualitatea este că acest păcat tinde să fie scos de pe lista neagră a bisericii şi să fie acceptat. Sunt tot mai dese vocile care manifestă îngăduinţă în acest sens. Într-o lume creştină în care autori de cărţi sau predici, celebri şi cu impact, (cărţi sau predici aducătoare de mari câştiguri materiale) insistă asupra unor subiecte ca şi iertarea, bunătatea, altruismul, toleranţa, etc. constatăm că subiectul homosexualităţii este ignorat, ca şi cum acesta nu ar prezenta nici un pericol. Tactica cea mai folosită de aceşti scriitori şi predicatori „creştini” celebri este tăcerea şi tratarea cu indiferenţă a unui subiect care a încins lumea şi o va mai încinge. Dar, din păcate, lucrurile nu se opresc aici, la tăcere, ci tot mai mulţi lideri de biserici pretins evanghelice se pronunţă deja deschis în favoarea homosexualităţii, considerând că această practică nu este păcat, nu unul care ar trebui tratat în mod special. Doar câteva nume voi da, însă lista este, din păcate, mult mai lungă: Brian Houston si Carl Lentz (Hillsong), Joel Osteen, Rick Warren, etc.
     În Australia biserica Hillsong a ajuns celebră în primul rând din pricina muzicii moderne folosită în serviciile lor, muzică ce a atras tinerii ca un magnet. Astăzi impactul bisericii Hillsong este mondial şi melodiile lor sunt copiate şi cântate în aproape toată lumea evanghelică. Aşa cum spuneam şi în alte dăţi, muzica are puterea de a configura grupuri, ţări şi chiar lumea întreagă, evident şi biserici care se expun. Multă cerneală a curs şi multe discuţii încinse s-au purtat pe tema muzicii cântate de grupurile Hillsong. Unii au preluat-o cu braţele deschise şi au promovat-o în bisericile lor, tinerii în special, fiind foarte încântaţi. Alţii au spus că este o muzică drăcească care nu are ce căuta în mijlocul sfinţilor. Şi dacă acest aspect al muzicii încă este subiect de discuţii ar trebui ca ceea ce a afirmat liderul Hillsong, Brian Houston, despre homosexualitate, spunând că toţi suntem păcătoşi, chiar cei din biserică, şi atunci de ce i-am respinge pe homosexuali?, şi care a mai spus că creştinii şi musulmanii se închină la acelaşi Dumnezeu, să pună capăt discuţiilor chiar şi despre muzică şi să producă o separare clară, deoarece din acelaşi izvor nu poate curge şi apă dulce şi amară (Iacov 3:11). Cum este posibil ca creştinii să treacă cu atât de multă uşurinţă peste faptul că într-un spectacol oferit de Hillsong (spectacol care numai ţinută creştină nu a avut, pe lângă alte aspecte ofensatoare un cowboy s-a prezentat dezbrăcat pe scenă), Domnul Isus Hristos a fost prezentat ca şi un transgender?! De ce altceva ar mai fi nevoie pentru ca cei ce copiază şi apreciază Hillsong să realizeze pericolul în care se află?
https://www.youtube.com/watch?v=741ve9dzkEY
     Este adevărat că toţi trebuie să ne pocăim, apostolul Pavel spunea că dacă judecăm pe altul dar facem aceleaşi lucruri atunci ne condamnăm singuri (Romani 2:1), dar este o diferenţă între aceasta – pocăinţa continuă – şi acceptarea unui păcat în mijlocul congregaţiei, fără a insista asupra faptului că acesta este aducător de moarte. Exemplul care urmează este edificator în acest sens.
     Este vorba de biserica Bettel din Redding, California, şi liderul ei Bill Johnson, foarte cunoscut şi în România. Chiar dacă liderul bisericii nu ştiu să fi făcut public afirmaţii prin care să accepte homosexualitatea, faptul că recent, pe pagina de Facebook a acestei biserici a apărut următorul anunţ, evident că îl implică şi personal. Cităm: „Dumnezeu îi iubeşte pe toţi oamenii, fie ei din comunitatea LGBT+ sau heterosexuali. Mesajul schimbării nu a fost niciodată că „totul trebuie să se schimbe”. Vă împărtăşim aceste mărturii în mod specific pentru creştinii care se simt neîmpliniţi sau dezamăgiţi datorită faptului că se identifică ca făcând parte din comunitatea LGBT+. Pentru aceia dintre voi care vă simţiţi împliniţi şi fericiţi aşa cum sunteţi (adică membrii ai comunităţii LGBT+), noi vă iubim”.
https://pulpitandpen.org/2019/08/24/breaking-bethel-church-goes-gay/
     Această afirmaţie este în mod vădit contrară Scripturilor care spun că „dacă este cineva în Hristos, este o făptură (sau:zidire.) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. (2 Corinteni 5:17). Voia lui Dumnezeu este că totul trebuie să se schimbe în viaţa omului şi aceasta cât mai curând. Dar nu vei căuta să schimbi ceea ce nu este considerat păcat.
     Pe lângă multe alte aspecte care sunt criticate şi în această biserică de către creştinii evanghelici conservatori, acesta este unul nou. Şi dacă încă sunt tot felul de controverse serioase în ceea ce priveşte învăţătura şi practicile din această biserică, acceptarea păcatului homosexualităţii ar fi suficient pentru credincioşi să se delimiteze clar de această mare şi influentă mişcare din care face parte biserica Bettel din Redding, California. Vorbesc de mişcarea mai largă numită Noua Reformă Apostolică.
     Ioan Botezătorul, cel ce a mers înaintea Domnului Isus, pregătindu-i calea, a avut atitudini diferite faţă de cei ce trăiau în păcat. Celor ce veneau la el pentru a primi binecuvântarea, dar care nu doreau să renunţe la păcat, el nu le-a întins mâna binevoitor şi zâmbitor, spunându-le: „Vă iubesc aşa cum sunteţi, veniţi aşa cum sunteţi, toţi suntem păcătoşi”. Dimpotrivă a avut cuvinte foarte aspre, numindu-i „pui de năpârci, de şerpi”. Păcatul, sub orice formă, în aceasta ne transformă şi Biserica nu-şi poate îndulci mesajul pentru că vremurile s-au schimbat. Dragostea nu poate fi confundată cu toleranţa şi ea niciodată nu poate anula adevărul. Dragostea începe cu: „Pocăiţi-vă!”. Ioan Botezătorul şi Domnul Isus aşa şi-au început lucrarea. Fără aceasta, care înseamnă recunoaşterea păcatului şi hotărârea de a renunţa la el, nu putem vorbi de Biserică, de membri în trupul lui Hristos, nu putem vorbi de dragostea lui Dumnezeu arătată faţă de omul păcătos. Da, Dumnezeu are o dragoste, mai bine zis o bunătate, arătată chiar şi faţă de cei mai mari păcătoşi. El dă soare şi ploaie şi peste cei buni şi peste cei răi, îi hrăneşte pe toţi şi are o îndel ungă răbdare faţă de toţi, chemându-i la pocăinţă. Abia ca urmare a pocăinţei se manifestă acea dragoste supremă prin care omul este iertat de vina lui, restaurat şi aşezat în locurile cereşti, prin Hristos. Dacă nu intervine pocăinţa şi renunţarea la păcat atunci bunătatea lui Dumnezeu se va schimba în mânie şi pedeapsă. Evrei, capitolul 10:
26 „Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, 27 ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii, şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi. 28 Cine a călcat Legea lui Moise, este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori. 29 Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului? 30 Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!” Şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.” 31 Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!”
     Din nefericire, constatăm că azi, înainte de revenirea Domnului Isus Hristos, mesajul bisericii este mult mai tolerant şi corect din punct de vedere politic. Păcătosului nu i se mai spune păcătos pentru a nu-l ofensa şi, prin urmare, nici nu i se cere să renunţe la păcat. El nu trebuie decât să vină aşa cum este, să se simtă bine (şi se fac eforturi grozave în acest sens) şi să devină ceva mai bun, nu desăvârşit pentru că, spun ei, toţi suntem păcătoşi iubiţi de Dumnezeu. În felul acesta biserica nu mai este Biserică. Este doar un loc unde cei ce ar trebui să se pocăiască şi să fie născuţi din nou, din Dumnezeu, sunt legănaţi dulce şi îndemnaţi la somn. O stare deosebit de periculoasă, chiar mai periculoasă decât a celor ce se află încă în lume şi întuneric, deoarece în această stare oamenii cred că au ajuns acolo unde încă nu au ajuns şi ar trebui să fie. Ei au o formă de credinţă, de evlavie, dar neagă puterea lui Dumnezeu de a-i schimba şi de a-i face oameni noi, născuţi din nou, din El şi purtând chipul Lui (2 Timotei 3:5). De aceşti oameni, de acest fel de creştini, Pavel îl îndemna pe Timotei să se îndepărteze. Iar credincioşilor din Corint le scria:
14 „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? 15 Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? 16 Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.” 17 De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi. 18 Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.” (2 Corinteni 6)
     Motivele pentru care mulţi creştini evanghelici au ajuns să părăsească vechile căi pe care au mers înaintaşii lor sunt multe. Cu siguranţă între ele este cultivarea dragostei de sine şi umblarea după lucrurile lumii, a plăcerilor ei, aspecte care merg mână în mână. În acest fel este normal ca discernământul să dispară şi urmarea unor lideri care acceptă păcatul sau promovează evanghelia falsă a prosperităţii să nu mai fie o problemă. Problema este că această cale duce la moarte.
Psalmul 1 cu 6: „Căci Domnul cunoaşte calea celor neprihăniţi, dar calea păcătoşilor duce la pieire.”

(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)

-::::: Arhivă EDITORIAL :::::-

Print Friendly
Ora Radio Unison -
Ora dumneavoastra -
* De ce apar decalaje de ora?
Sondaj

Cum vezi internetul şi sitemul de învăţământ?

Vedeti rezultatele

Loading ... Loading ...
Promo
 
Director WEB Director WEB

© 2009 RADIO UNISON ZALAU • Toate drepturile rezervate •