Atenţie la muzica „creştină”!
Autor: Dan Bercian | Vizualizari: 6,689 | Trimite prietenilor din Yahoo Messenger
Atenţie la muzica „creştină”!              Black Sabbath (Sabatul negru) este o formaţie engleză de muzică rock. A fost fondată în 1968 de cel mai cunoscut membru al formaţiei, Ozzy Osbourne. Din câte ştiu formaţia mai cântă şi azi, la 42 de ani de la înfiinţare. Este una dintre cele mai cunoscute formaţii de muzică rock din toată istoria acestui gen. Nu o să intru în detalii în legătură cu trecutul sau prezentul grupului, dar vreau să vă spun că melodiile grupului Black Sabbath, dacă pot fi numite melodii, sunt de inspiraţie satanistă. Pe lângă textele aşa ziselor cântece care sunt în mod făţiş o închinare adusă lui Satan, nu de puţine ori pe scenă au avut loc chiar jertfe de animale şi solistul formaţiei a băut sânge de animal, chiar a rupt cu dinţii  gâtul unui porumbel în timpul unui concert.
            Vă spun toate acestea pentru-că azi am citit o ştire cum că cineva a avut ideea de a reconstrui unele dintre cele mai cunoscute titluri muzicale ale grupului şi de a le pune pe tonuri de clopoţei şi clape polifonice în variantă de cîntece de leagăn pentru bebeluşi.
            Niciodată nu m-am gândit că ar fi posibil aşa ceva. Sunt convins că foarte mulţi dintre cei ce au ascultat aşa zisele melodii ale grupului au fost împinşi în braţele lui Satan. Probabil mulţi la sinucidere.  
            Chiar dacă nu erau pe lista celor mai mari iubiri muzicale din vremea când nu-l conoşteam pe Dumnezeu, totuşi melodiile grupului Black Sabbath îmi sunt cunoscute. Când am renunţat la acest gen de muzică, după ce m-am convertit la credinţa în Isus Hristos, am început să aflu tot mai multe despre efectele muzicii rock şi despre sursa de inspiraţie a celor implicaţi în muzica rock. O spun chiar ei, fără nici o jenă, că Satan este cel ce îi inspiră.
            Sigur că adolescenţii încep primii să braveze ascultând acest gen şi mai apoi constată că devin dependenţi de muzica rock. Deşi nu are nimic de-a face cu oamenii serioşi cunosc totuşi oameni în vârstă care au rămas fideli muzicii rock, deşi au perii capului albi şi copilăria sau adolescenţa au trecut de mult. Este o chestiune de alegere şi apoi de dependenţă. Dar la faptul că chiar bebeluşii pot fi expuşi muzicii rock sataniste nu m-am gândit niciodată.
            Am ascultat un fragment dintr-o melodie a grupului Black Sabbath transformată în cântec pentru bebelaşi. Dacă nu ai şti ce este în spate chiar ai considera-o nevinovată. Probabil că mulţi părinţi care nu ştiu cine este Black Sabbath nu vor avea nici un fel de probleme în a cumpăra acest album pentru bebelaşii lor. Nu vorbesc de părinţii fani ai acestui gen de muzică care vor fi de-a dreptul încântaţi să le poată oferi odraslelor lor melodiile respective.
            Dacă bebelaşilor le-ar fi fost pusă varianta originală a cântecelor aranjate acum să sune blând sunt aproape sigur că s-ar fi speriat şi ar fi început să plângă.  Acordurile sunt cu adevărat venite din infern. Dar acum într-o haină nouă iată că totul pare nevinovat. Un gen de muzică drăcească a fost cosmetizat şi oferit bebelaşilor. Desigur că influenţa şi inspiraţia nu se schimbă aşa că mă gândesc cu groază la ce vor fi acei copii crescuţi încă din leagăn pe acorduri de clopoţei şi clape polifonice inspirate de Satan.
            Trebuie să recunosc că nu mă gândeam că Satan poate fi chiar atât de inventiv. Şi chiar atât de insistent. Nu îi mai ajunge că încă de la grădiniţă îi are pe copii în şcoala lui, îi vrea încă din leagăn.
            Şi îmi mai spune ceva această iniţiativă a lui: Satan ştie ce putere are muzica!
            Dacă astăzi tinerii, şi nu numai, sunt expuşi la ceva în cea mai mare parte a timpului atunci aceasta este muzica. Prin inovaţiile tehnice de ultimă oră pot fi stocate mii de melodii pe un suport infim. Aparatele de ascultare au şi ele dimensiuni minuscule astfel că muzica este la dispoziţia noastră 24 de ore din 24. Acasă, pe stradă, chiar la şcoală, în locurile publice sau în intimitatea fiecăruia, muzica ne însoţeşte mai ceva ca un câine credincios. Probleme ar fi chiar dacă această muzică ar fi una de calitate, care să ne inspire la ceva bun, pentru-că noi nu am fost construiţi de Creatorul nostru pentru a avea tot timpul în urechi zgomot, chiar frumos aranjat. Noi am fost creaţi să avem linişte, să medităm, să ne gândim la noi şi destinul nostru etern, să putem relaţiona cu ceilalţi, etc. Dar muzica a ajuns de mult pe mâna lui Satan şi în timpurile moderne a făcut din ea una dintre cele mai puternice arme cu care luptă împotriva oamenilor.
            Recunoaştem cu toţii că atunci când vorbim despre  muzică vorbim despre insipraţie. Adică primim ceva, o linie melodică, nişte cuvinte, de undeva, nu ştim de unde. De la o muză, spunem noi. Lucrul acesta este adevărat. Probabil că nu ştiţi dar în mitologia greacă muzele erau cele 9 fiice ale lui Zeus şi ale Mnemosynei şi sunt considerate patroane ale dansului, muzicii şi artelor.
            Artiştii, chiar ei afirmă acest lucru,  primesc inspiraţie de undeva pentru-că muzica sau artele au de-a face cu ceva ce trece de posibilităţile noastre limitate şi tangibile. De multe ori aţi auzit pe cineva spunând că nu are inspiraţie. Cu alte cuvinte trebuie să vină inspiraţia pentru a putea compune. Ceva ce vine din exterior, spre ce ne deschidem, ceva ce primim. Omul pare a nu fi altceva decât un medium prin care o putere comunică ceva. Spunem noi, frumos. Cei ce cântă muzică rock recunosc deschis că  primesc inspiraţie de la Satan.
            Dar ceilalţi care nu cântă neapărat muzică rock, de unde îşi primesc inspiraţia? Să spunem că ei cântă un gen liniştit, cu acorduri blânde sau chiar muzică instrumentală. Inspiraţia nu o poţi primi decât de la o sursă externă căreia tu te supui. Indiferent ce gen compui şi ce gen de muzică cânţi. La grupurile de muzică rock lucrurile sunt duse la extrem dar chiar mai înainte vorbeam despre faptul că Satan este foarte şiret şi viclean.
            Muzica instrumentală gen New Age, spre exemplu, este o muzică cu acorduri deosebit de liniştitoare şi care merge foarte bine pe un fond de relaxare. Şi nu numai muzica instrumentală. Sunt celebre soliste, ca Enya spre exemplu, care aproape că te aduc într-o stare de euforie ascultând muzica lor, o stare de pace ai putea spune. Dar cei ce sunt interesaţi ştiu că mişcarea New Age este împotriva creştinismului în forma lui biblică, împotriva lui Dumnezeu aşa cum este revelat în Biblie, a lui Isus Hristos ca Mesia, Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitor al lumii. De fapt religia New Age luptă din răsputeri să distrugă creştinismul biblic şi să îi ia locul printr-o religie mondială, formată dintr-un amestec de credinţe de tot felul, inclusiv păgânism şi satanism. Prin urmare este evident că tot Satan inspiră şi acest gen de muzică. M-am dus la cele două extreme pentru a putea să vă fac să înţelegeţi mai bine că tot ceea ce vine dintr-o sursă, alta decât de la Dumnezeu, este de inspiraţie demonică. Se ştie că în cer, înainte de cădere, Lucifer (Satan după cădere) a fost un înger strălucitor de cel mai înalt rang. Probabil că tocmai el se ocupa de muzica şi închinarea care i se aduceau în cer lui Dumnezeu. Deci ştie bine ce poate muzica şi cum poate ea influenţa. Mult mai bine decât noi.
            Personal cred că piesele muzicale de efect, cu mare priză la oameni, au ori o inspiraţie divină ori una drăcească.  Totul depinde de cel ce compune şi de cel ce cântă.
            Biblia vorbeşte despre om în termenii unei domnii, stăpâniri. Romani, capitolul 6:
„16  Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?
17  Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învăţăturii pe care aţi primit-o.
18  Şi prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii.
19  Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pământeşti: după cum odinioară v-aţi făcut mădularele voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvârşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră!
20  Căci, atunci când eraţi robi ai păcatului, eraţi slobozi faţă de neprihănire.
21  Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade, de care acum vă este ruşine: pentru că sfârşitul acestor lucruri este moartea.
22  Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit: viaţa veşnică.”
            Înţeleg de aici că un om neregenerat, netransformat după chipul lui Dumnezeu, este un om rob al păcatului şi care nu poate aduce roade bune, nu poate produce nimic bun, pentru-că el este stăpânit de păcat, de Satan. Un om neregenerat, netransformat prin puterea Duhului Sfânt după chipul şi asemănarea Domnului Isus Hristos, chiar un om religios, nu poate aduce un rod bun, nici măcar să compună o melodie frumoasă, cu efect benefic asupra celor ce ascultă, pentru-că sursa lui de inspiraţie este Satan, stăpânul lui. Tot ce are el pune în slujba stăpânului său, chiar talentul lui de a compune. Şi dacă totuşi compune, pe cine va glorifica muzica lui, sau în slujba cui va fi această muzică? Poate un om controlat de Satan să compună melodii frumoase pentru gloria lui Dumnezeu? Evident că nu.
            Este deci necesară transformarea omului, prin puterea Duhului Sfânt, sau cum le spunea Domnul Isus Hristos lui Nicodim sau femeii din Samaria: „Trebuie să vă naşteţi din nou din apă şi din Duh”.
            Sunt de-a dreptul uimit să aud că unii creştini, şi în special tineri, ascultă muzică din lume, compusă de oameni neregeneraţi, alegând genul pe care îl ascultă după simpla lor plăcere şi pe considerentul că este doar muzică şi nu poate face nici un rău. 
            Sunt două semne de întrebare: primul ar fi că un creştin regenerat trebuie să ştie că nici în domeniul muzicii nu se poate face compromis, că tot ce ţine de lume şi sistemul ei este sortit nimicirii şi al doilea ar fi apartenenţa lor la lumea lui Dumnezeu. Dacă ar fi pe deplin predaţi lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt ar locui în ei atunci nu numai că nu ar avea plăcere faţă de un lucru drăcesc dar chiar l-ar urâ, nu l-ar putea suporta. Faptul că putem suporta şi chiar ne plac anumite lucruri lumeşti, muzica este doar unul dintre ele, arată că nu suntem pe deplin schimbaţi şi regeneraţi.
            Mă duc un pas mai departe şi mă apropii de muzica numită, în general, creştină.   Aceasta înseamnă că în versurile ei conţine referiri la Dumnezeu iar cei ce o cântă se numesc creştini.
            Aş vrea să vă întreb cine este creştin, după cum afirmă Biblia? Cei ce poartă acest nume pentru-că s-au născut într-o familie de creştini, sau frecventează o biserică, sau au anumite cunoştinţe biblice? Pasajul citat din Romani 6 ne poate fi de folos pentru a răspunde la întrebare dar mai sunt multe altele. Iată doar încă unul:
Romani 8:9  „Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte într-adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.”
            Biblia este foarte categorică în această privinţă, a apartenenţei la lumea lui Dumnezeu. Este obligatoriu ca Duhul lui Dumnezeu să locuiască în om pentru ca acesta să fie proprietatea lui Dumnezeu. Altfel stăpânul este altul. Cum putem face ca Duhul lui Dumnezeu, al lui Hristos, să locuiască în noi? Doar printr-o predare totală şi continuă lui Dumnezeu. Printr-o viaţă fără păcat şi fără compromis. Printr-o separare completă faţă de lume şi lucrurile ei.
            Când vorbim despre creştini din această perspectivă realizăm că puţini se pot lăuda că sunt creştini adevăraţi. Însuşi Domnul Isus ne spunea că foarte puţini vor urma calea îngustă, chiar dacă mulţi sunt chemaţi.
            Mai mult ca niciodată muzica „creştină” a ajuns să fie din abundenţă. În Occident dar şi la noi în ţară găseşti muzică de acest gen cu grămada. La noi în ţară explozia a fost după Revoluţia din 1989, dar în Occident lucrul acesta s-a întâmplat cu mult mai mulţi ani în urmă. Muzica „creştină” a devenit o afacere.
            În anii totalitarismului comunist creştinii au fost supuşi la tot felul de privaţiuni, nici măcar nu îşi puteau permite toţi să aibă o Biblie sau o carte de cântări, ce să mai vorbesc despre înregistrări muzicale. După eliberarea de comunism ne-am aruncat, aş zice fără de nici un discernământ, în braţele a tot ceea ce avea de-a face cu creştinismul. În privinţa cântărilor nu ne-au mai ajuns cărţile de cântări şi ceea ce puteam găsi în biserici ci am vrut ritmuri noi şi senzaţii tari, aşa cum au creştinii din Occident. Chiar am crezut că dacă se schimbă muzica în biserici, în sensul de a avea lucruri noi şi cântări ca în Occidentul creştin, România va deveni în curând creştină, după modelul nostru. Au început să cânte, să compună, să scoată albume cu „muzică creştină” fiecine. Încet dar sigur tarabele creştine au fost invadate de albume cu astfel de muzică. Şi creştinii flămânzi le-au devorat. Nu puteai verifica cine a compus, cine cântă, care este relaţia lui cu Dumnezeu, de cine este inspirat.  Auzeai doar nişte acorduri care erau cu adevărat noi. Dacă textele aminteau despre Dumnezeu şi Domnul Isus era în regulă. După 20 de ani, dacă privim la starea bisericilor noastre şi suntem sinceri cu noi, dacă mai putem discerne după atât de multă confuzie, trebuie să recunoaştem că mult aşteptatul reviriment prin muzică nu s-a produs. Ce s-a produs totuşi este un mod de viaţă tot mai firesc în biserici. Desigur că nu numai muzica este de vină dar o mare parte de vină o are.
            Pentru-că vorbeam despre influenţă şi inspiraţie vreau să vă spun că nu cu mult timp în urmă, unul dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi de muzică „creştină” din SUA a declarat public că este homosexual, şi că a trăit în acest fel în toţi cei 20 de ani de când cântă muzică creştină. Desigur că se naşte întrebarea: Cine l-a inspirat să scrie şi să compună melodii de mare succes şi care au fost cântate de milioane de creştini?
            În România tineri şi nu numai, dornici să scoată şi ei un album „pentru slava Domnului”, pentru-că nu s-au priceput să compună, dar au avut o brumă de voce, s-au dus cu jalba-n proţap la „specialişti” care au scos „melodii” pe bandă rulantă, chiar inspirate din muzica lumii. Specialişti care nu au avut ceva de spus lui Dumnezeu pentru-că nici nu îi interesa Dumnezeu ci banii care se pot câştiga din acest gen de muzică. Ce beneficii spirituale pot veni din aceste compoziţii? Evident că nici una. Dar cât rău pot face? Foarte mult.
            Când a fost vorba despre calităţi vocale toţi am închis ochii la alte aspecte ale solistului sau solistei, sau nici măcar nu am fost interesaţi de viaţa lui. Biblia ne îndeamnă, în privinţa slujitorilor din biserici să fim foarte atenţi la viaţa lor. Cum să fie păstorul, prorocul, învăţătorul, prezbiterul, etc. În privinţa cântăreţilor nu am avut nici un standard decât vocea, şi nici aceea de multe ori. Am primit totul cu ochii închişi. Oricine poate cânta. Deşi, aşa cum spuneam, muzica a devenit pentru mulţi o prezenţă constantă de-a lungul întregii zile, nu numai la biserică.
            Îmi amintesc că deja începusem şi noi să avem vedetele noastre de muzică creştină şi două astfel de vedete au venit să cânte şi în biserica unde mergeam eu. S-au cazat la cineva din conducerea bisericii şi au venit la adunare cu puţine minute înainte să înceapă slujba. Adunarea era deja plină şi când ele au intrat s-au oprit şocate la uşă. Femeile din adunare erau îmbrăcate cu totul altfel decât ele, adică decent. Îmbrăcămintea lor ne-a şocat pe noi. S-au întors repede acasă şi după o vreme au revenit, de data aceasta îmbrăcate ceva mai decent. Problema a fost că le-am lăsat totuşi să cânte. Aveau voci bune.
            Ce puteau aceste două fete să transmită bisericii? Puteau ele ajuta biserica să se închine cu adevărat? Cu siguranţă nu.
            Poate un tânăr sau o tânără, robit de patimi şi pofte, care poate trăieşte în curvie sau este robit de pornografie să cânte „spre slava Domnului”? Dacă trăieşte aşa cine îl inspiră de fapt? Şi dacă este inspirat de Satan ce influenţă poate aduce peste adunare?
            După sondaje aflu că majoritatea tinerilor creştini sunt dependenţi de pornografie. Unii ar vrea să scape şi nu pot. Probabil că nimeni nu s-a gândit că solişti de muzică creştină, dependenţi la rândul lor de acest viciu sau de altele, transmit un duh de pornografie sau curvie, sau de blasfemie, de nesupunere. Vedem cu ochii noştrii că nu a fost niciodată atât de multă revoltă şi nesupunere în adunările credincioşilor ca azi. Şi în special tinerii care ascultă multă muzică creştină, în limba română sau în engleză, sunt stăpâniţi de acest duh. Nimic nu le mai place decât să facă cum vor ei, să-şi zdrăngăne chitările lor electronice. S-au săturat de vechituri, vor noutăţi.
            Biblia ne îndeamnă să cântăm căntări de laudă şi cântări duhovniceşti. Dar cântările de laudă, mai ales cântările duhovniceşti, nu le pot primi cei ce trăiesc în păcat. Pentru-că Dumnezeu nu poate inspira un păcătos. Dar îl poate inspira cel rău.
            Cele mai frumoase cântări scrise vreodată sunt cântările Psalmilor. Psalmii fac parte din Biblie, cartea dată de Dumnezeu oamenilor prin Duhul Sfânt. Deci Psalmii sunt inspiraţi de Duhul Sfânt. Nu ştim cum se cântau dar chiar şi aşa, fără melodie, au inspirat şi au adus bucurie sfântă sutelor de miloane de credincioşi de-a lungul miilor de ani.
            În vremurile mai aproape de noi, au rămas de sute de ani cântări inspirate de Duhul Sfânt pentru-că au fost oameni care au trăit o viaţă sfântă şi curată şi care nu s-au jucat de-a muzica creştină ci s-au închinat cu adevărat. Au scris şi compus pentru-că inima lor ardea pentru Hristos, nu pentru a scoate un album şi, în mod sigur, nu pentru bani. Nu mai puteau de preaplinul dragostei sfinte şi inima lor dădea peste, se revărsa în cântări de laudă şi cântări duhovniceşti, date de Duhul Sfânt. Când cânţi o cântare de felul acesta inima îţi tresaltă de bucurie, chiar dacă cântarea are 400 de ani. Duhul Sfânt a inspirat-o.
            Nu am fost atenţi la înşelăciunea vrăjmaşului. Tinerii au vrut ceva nou şi noi i-am lăsat să aducă lucruri noi. Mă îngrozesc când mă gândesc în ce s-a transformat aşa zisa muzică „de laudă şi închinare” şi cine o cântă. Pe altarele adunărilor creştinilor se aduce în fiecare duminică foc străin şi apoi focul arde toată săptămâna în casele credincioşilor.
            Ne minţim că este creştină. Vă rog însă să vă gândiţi la viclenia lui Satan. Melodii sataniste transformate în sunete de clopoţei pentru bebelaşi. Cum vor creşte aceşti copii?  Dar cum vor creşte toţi aceia care ascultă şi cântă fără discernământ tot ceea ce se numeşte muzică creştină?  Melodii compuse de oameni neregeneraţi, care nu sunt născuţi din nou, care trăiesc în păcate, care fac din muzică o afacere şi gândul nu le este decât la câte CD-uri vor vinde după, care după ce cântă în biserici intră într-un bar ca să se răcorească cu o bere sau se închid în camera lor şi privesc la pornografie, care se inspiră din muzica lumii, adică a lui Satan, preluând cu neruşinare acorduri şi ritmuri care vin din infern. Nici nu vreau să vorbesc despre muzica rock creştină. E ca un vis urât care m-a bântuit şi pe mine cu mult timp în urmă.
            Am citit mai multe cărţi şi scrieri în legătură cu muzica creştină. Părerile sunt pro şi contra. Toţi vin cu argumentele lor. O parte spun că genul nu contează. Că melodia, indiferent de gen, nu este decât un vehicul al cuvintelor şi că important este ca aceste cuvinte să ajungă la inima ascultătorului. Că suntem diferiţi şi unii agreem un gen de muzică şi alţii altul. Că nu poţi ajunge la rockeri decât cântând muzică rock iar la tinerii de prin baruri cântând hip-hop. Cea mai mare minune şi blasfemie pe care am văzut-o pe viu în urmă cu circa zece ani, în Cluj Napoca, a fost un concert de muzică creştină  rock în care au alternat cântece sataniste, din repertoriul formaţiilor sataniste cunoscute, cum ar fi Rolling Stones, cu melodii aşa zis creştine. Şi acum mă gândesc cu groază la acele momente. Organizatorii spuneau că prin asta nu fac altceva decât să îi atragă pe tinerii din lume iubitori de muzică rock şi, printre melodiile sataniste să le mai cânte despre Isus. Din nou mă mir de perfidia lui Satan.
            Poate că mă veţi întreba ce este de făcut? Cred că trebuie atenţie maximă, dicernământ şi abstinenţă.  Biblia ne îndeamnă să ne ferim de tot ce se pare rău. Muzica este UN MARE RĂU. Şi aş spune că un şi MAI MARE RĂU este muzica aşa zis creştină. Pentru-că nu ştim cine a compus-o şi ne deschidem sufletul atunci când o ascultăm. Dacă un fost alcoolic se fereşte de alcool pentru-că îi poate face rău, un hoţ de furat şi un desfrânat de femei, de ce nu ne-am putea feri şi de muzica care ne face rău? Dacă realizăm că ne poate face rău.  Şi apoi o apropiere mai mare de Dumnezeu, un interes maxim pentru El şi Împărăţia Lui, căutarea şi alergarea după plinătatea Duhului Sfânt vor aduce, prin harul lui Dumnezeu, discernământ şi în această problemă.
            Sunt deja ani buni de când lucrez la radio şi realizez că nu este uşor să rezolvi problema muzicii. Suntem atât de implicaţi emoţional în ea, a devenit o prezenţă atât de obişnuită şi de dorită, avem atât de multă pasiune pentru ea, încât considerăm o adevărată blasfemie ca cineva să se atingă de muzica noastră sacră. Şi consider că pentru un cântăreţ creştin pericolul este cu atât mai mare cu cât are succes mai mare. Pentru-că, pe de o parte este foarte expus la mândrie şi din ceea ce ştiu, puţini rezistă în faţa acestui duh puternic, iar pe de altă parte pentru-că, prin faptul că sunt iubiţi şi ascultaţi, sufletele oamenilor se deschid faţă de cântecele lor şi în felul acesta ei influenţează. În bine sau în rău. Îi conduc pe ascultători spre o închinare sufletească, emoţională (şi în muzica lumii este multă emoţie, mult suflet, dar nu Dumnezeu produce emoţia) sau spre o închinare duhovnicească. Cred că atenţia şi discernământul trebuie să se concentreze pe direcţia aceasta a sufletului şi a duhului. Închinarea pe care ne-o cere Dumnezeu trebuie să fie în duh, nu în suflet. Putem fi înşelaţi uşor.
            Nu am înţeles nici eu aceste lucruri de la început. A fost nevoie de timp pentru a realiza pericolul care este în muzică. Apoi pentru a merge mai adânc şi a vedea deosebirea dintre închinarea firească, sufletească sau în duh. M-au ajutat oameni ai lui Dumnezeu pentru-că de multe ori am fost şi eu în pericol. Pentru-că eram un fan al muzicii rock înainte de convertire m-am expus, după convertire, către muzica rock creştină. Am renunţat la ea după o vreme şi mi se părea că doar aici era pericol. Dar pe măsură ce aprofundam viaţa de credinţă, pe măsură ce am cunoscut oameni cu adevărat duhovniceşti, am început să văd pericolele mai „fine”, mai bine ascunse în spatele a ceea ce numim muzică creştină. De muzica lumii acum înţelegeam că trebuie să mă feresc dar nu m-am gândit multă vreme că trebuie să mă feresc de muzica creştină.
            Pentru-că lucrez la un post de radio creştin am ascultat multă muzică pentru a vedea ce este potrivit să difuzăm pe acest post de radio. Într-un fel vedeam lucrurile în urmă cu zece ani, apoi în urmă cu cinci ani şi altfel le văd acum. Mereu am redus şi am tăiat din listă. Ceea ce odată consideram potrivit, pe parcurs am înţeles că trebuie scos din oferta noastră muzicală. Am ajuns până acolo încât m-am speriat, conştient fiind de responsabilitate. Dar şi incapabil să mai ascult încă o dată mii de melodii pentru o nouă epurare, pentru o  nouă triere. Deşi ştiu că trebuie să facem efortul şi să continuăm pe această direcţie a selecţiei extrem de riguroase.
            Ştiu că mulţi dintre voi veţi considera toate acestea exagerate şi poate chiar îmi veţi trimite replici dure însoţite de răutăţi. A vorbi despre abstinenţă la muzica creştină înţeleg că este un subiect delicat. A vorbi despre abstinenţă la muzica şi formaţiile creştine preferate este, pentru unii, blasfemie. Când toţi vor tot timpul ceva nou în muzică şi tu le spui că noutăţile sunt periculoase îţi vor replica că eşti împotriva Scripturii care ne îndeamnă să cântăm Domnului o cântare nouă. Dar aceeaşi Scriptură ne îndeamnă să fim treji şi să veghem pentru-că mare va fi înşelătoria în vremurile din urmă.
            Ar fi foarte simplu dacă am cunoaşte viaţa celor pe care îi ascultăm cântând. Atunci i-am putea judeca după roadele lor. Din păcate pe 99% dintre cei ce îi ascultăm cântând nu-i cunoaştem şi nu ştim cum trăiesc ei în intimitatea lor. Iar pe unii chiar dacă îi cunoaştem îi acceptăm chiar şi aşa pentru-că ne plac vocile lor. Şi, în plus, au de partea lor  nu neapărat sfinţenia şi inspiraţia divină cât ajutorul tehnicii, a aparaturilor tot mai sofisticate cu care creează sunete şi ritmuri care ne vrăjesc şi ne aduc în stare de extaz, şi modelul de succes de a cânta al celor din lume. Vă daţi seama unde am ajuns? Noi nu ascultăm sau cântăm muzica lumii dar îi preluăm elementele de succes şi o transformăm în muzică creştină. Unul dintre cântăreţii „creştini” de muzică rock pe care l-am ascultat în perioada de după convertire chiar avea o melodie al cărui titlu era: „De ce să aibă doar diavolul muzica bună?” Ideea era că muzica rock era muzica bună şi de ce să nu o aibă şi copii Domnului?
             Pericolele acesta nu existau în vremea primilor apostoli. Gândiţi-vă ce însemna cântarea atunci?  Cât de simplu se închinau, dar câtă putere aveau! Ce minuni făcea Dumnezeu prin ei. Creştinismul s-a întins peste toată faţa pământului nu datorită staţiilor de amplificare şi a cântărilor transmise non stop prin radio sau Internet ci datorită sfinţeniei celor ce-L propovăduiau pe Hristos. Nu citesc nicăieri în Noul Testament despre renumitul frate cântăreţ. Dar citesc despre oameni simpli, plini de Duhul Sfânt.
            Dacă modelul nostru de biserică este Biserica primară suntem obligaţi să revenim şi în privinţa muzicii şi să ne reconsiderăm poziţia. Mă refer la modul de abordare al închinării şi la  starea duhovnicească a închinătorilor. Dar oare se mai poate? Astăzi în adunări tonul şi conducerea în închinare îl dau, în cea mai mare parte, tineri neregeneraţi care au preluat muzica Occidentului.  În urmă cu câţiva ani am fost într-o biserică dintr-un oraş din ţară în care  s-a hotărât schimbarea modului de închinare şi înlocuirea cântărilor vechi cu altele noi, preluate din Occident. Am fost atât de trist să-i văd pe fraţii şi surorile mai în vârstă, împinşi pe băncile din spate, încercând să se bucure şi ei de ceea ce părea a fi entuziasmul tinerilor care ţopăiau în frunte cu păstorul lor, păstor modern care în loc de „Aleluia!” acum striga din toţi plămânii „Yes” şi „OK”!. Aveam impresia unei derute totale în mintea celor mai în vârstă. Probabil se întrebau  ce este cu ei de nu se pot bucura? Se gândeau că ar avea ei o problemă.
            Cred că, în general, cam aceasta este starea. Confuzie şi bucurie falsă. Şi muzica poartă o mare parte de vină.
            În ultima vreme am ajuns să înţeleg mai bine ce înseamnă un idol. Un idol îţi aduce o mângâiere deosebită, este ceva fără de care nu poţi trăi, care îţi ocupă o mare parte din timp şi gânduri. Nici nu îţi dai seama şi eşti din nou în braţele lui. Şi dacă îndrăzneşte cineva să se atingă de el te enervezi şi ripostezi.
            Dacă m-am atins de idolul vostru preferat să ştiţi că nu am făcut-o decât din dorinţa de a vă ajuta. A fost şi idolul meu odată. Aş vrea să-i pot reteza capul, să-l pot dărâma, aşa cum a procedat odată Ghedeon cu idolii familiei lui. Chiar dacă ştiu ce urmează după aceea.
            Nu uitaţi că sunetele de clopoţei şi clape polifonice pot fi doar o perdea după care se ascunde şi rânjeşte Satan.

-::::: Arhivă EDITORIAL :::::-

Print Friendly
Ora Radio Unison -
Ora dumneavoastra -
* De ce apar decalaje de ora?
Sondaj

Poate un creştin adevărat să-L batjocorească pe Dumnezeu şi pe adevăraţii creştini?

Vedeti rezultatele

Loading ... Loading ...
Promo
 

© 2020 RADIO UNISON ZALAU • Toate drepturile rezervate •