|
|
|
Anarhie în Grecia
|
|
Autor: Dan Bercian | Vizualizari: 429 | Trimite prietenilor
|
Grecia se confruntă cu mari probleme de natură economică şi socială. Datoria publică a acestei ţări este imensă, economia merge greu şi nemulţumirile se ţin lanţ.
Nu mă pricep la economie şi nu vreau să fac o analiză a modului în care Grecia poate ieşi din acest impas. Nu ştiu dacă va ieşi din impas sau dacă alte ţări i se vor alătura în această criză de care iată că nu mai scăpăm, dar din tot ceea ce se întâmplă am remarcat un aspect care spune multe de ce a ajuns Grecia în criză. Chiar dacă observaţia mea nu se potriveşte cu cea a specialiştilor în probleme economice şi este total diferită.
Am citit în presă că în cursul zilei de ieri, 5 mai 2010, au avut loc în Grecia manifestări de protest care au paralizat întreagă ţara şi că s-a ajuns până acolo încât trei persoane şi-au pierdut viaţa din cauza tulburărilor care au avut loc. Am spune că nu este ceva nou pentru Grecia pentru-că în ultimul timp grecii ne-au cam obişnuit cu manifestaţiile violente de protest. Tineri care dau foc maşinilor de poliţie şi jefuiesc magazine au devenit o emblemă a Greciei.
După ce s-a aflat că Grecia are mari probleme de natură economică şi după ce s-a propus de către Uniunea Europeană sau FNI ca această ţară să ia măsuri de austeritate şi de reducere a salariilor, implicit a cheltuielilor, populaţia a ripostat afirmând cu hotărâre că nu vor accepta această măsură. Nu vor accepta salarii mai mici sub nici o formă, orice s-ar întâmpla. Gândul mă duce la o altă ştire pe care am citit-o zilele acestea în care aflam că, de data aceasta la noi în ţară, Guvernul Boc a recunoscut că nu a putut să rezolve problema reducerilor salariale din sectorul bugetar, implicit că nu a putut reduce cheltuielile de la buget aşa cum a promis şi aşa cum ar fi trebuit să se întâmple, şi numai pentru a face măcar puţină dreptate faţă de cei ce contribuie la acest buget. Dar nu s-a reuşit pentru-că cei implicaţi în sistem şi care trăiesc bine pe spinarea celor mulţi s-au opus cu toată puterea. Magistraţi şi alţii sus puşi, care au putere în sferele de decizie, care pot inflenţa lucrurile spre binele lor, nu au fost de acord cu reducerea salarială şi a pensiilor şi Guvernul a trebuit să se recunoască înfrânt iar noi suntem nevoiţi să plătim taxe pentru ca unii să poată trăi bine. Că aşa este în dempcraţie.
Dar să ne întoarcem la Grecia şi să constatăm că grecii nu vor sub nici o formă să strângă cureaua. Cu nici un preţ. Să plătească cine vrea, Uniunea Europeană (uriaşul cu piciorele de lut) sau FNI, dar ei vor în continuare să trăiască bine.
S-a ajuns aici în urma schimbărilor dramatice de mentalitate care au operat la nivelul minţii cetăţenilor în ultimii ani. În trecut, vreme de mii de ani de când Dumnezeu a creat această lume, omul normal ştia cât se poate întinde sau, altfel spus, cât îi este plapuma. Oamenii erau obişnuiţi cu mai puţin, cu un trai modest, funcţie de cât îşi puteau permite. De la o vreme însă societatea de consum a pus stăpânire pe lumea aceasta şi oamenii au fost îndemaţi să consume şi să nu se mai oprească. Am mai spus aceasta şi anume faptul că am fost surprins să-l aud pe preşedintele Obama, la puţin timp după ce a preluat această funcţie, că datoria patriotică a fiecărui cetăţean este să consume. Consumul s-a apreciat a fi motorul economiei. Principiul este simplu şi îl putem înţelege chiar şi noi care nu ne prea pricepem la economie. Cu cât consumi mai mult înseamnă că produci mai mult şi producţia aduce bunăstare.
Dar nimănui nu i-a păsat că procedând în felul acesta se încălca din nou (pentru a cîta oară?) un principiu al lui Dumnezeu, clar exprimat pe paginile Sfintei Scripturi:
Matei 6:19 “ Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoţii;
20 ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură.
21 Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.
22 Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină;
23 dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!
24 Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urâ pe unul şi va iubi pe celalt; sau va ţine la unul, şi va nesocoti pe celalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.
25 De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea?
26 Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră, şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?
27 Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?
28 Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes;
29 totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei.
30 Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?
31 Nu vă îngrijoraţi, deci, zicând: „Ce vom mânca?” Sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?”
32 Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.
33 Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
Autorul Epistolei către evrei scria şi el:
Evrei 13:5 Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.”
În editorialul precedent spuneam că guvernaţii noştrii vor să legalizeze ocultismul şi pornografia, deşi aceste practici sunt condamnate de Dumnezeu. Iată acum un alt principul al lui Dumnezeu călcat în picioare şi nu doar călcat în picioare ci ridicat la nivel de percept de viaţă. Dumnezeu spune să ne mulţumim cu puţin. Guvernanţii noştri ne spun să nu ne mulţumim deloc ci să consumăm cât mai mult. Dumnezeu vorbeşte despre abstinenţă, dar sfătuitorii noştrii, fie că sunt guvernaţi fie că sunt cei din umbră care influenţează mass-media, ne spun să facem tot ce vrem şi să nu ne înfrânăm de la nimic. Apostolul Pavel scrie la Coloseni 2 cu11: În El (în Isus) aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur, făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti.” Ori, în tot ceea ce se întâmplă numai „dezbăcare de trupul poftelor firii pământeşti” nu vedem. Oamenii, chiar grecii care se consideră deosebit de credincioşi, nu doar că nu se dezbracă de trupul poftelor firii pământeşti dar sunt hotărâţi să se îmbrace cu aceste pofte cât mai bine. Cu toate că apostolul Pavel şi apoi Iacov, inspiraţi de Duhul Sfânt au avertizat cu mult timp în urmă când au scris:
Romani 8:7 „Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună”.
Iacov 4:4 „Suflete prea curvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.”
Pentru-că am fost bine îmbrăcaţi cu trupul poftelor firii pământeşti în momentul când ni se va tăia porţia vom fi în stare de orice. Şi pasul până la anarhie este aproape. Se întâmplă acum în Grecia. Dar v-aţi gândit cum ar arăta lumea întreagă cuprinsă de aceste revolte? Când toţi cei obişnuiţi să consume se vor trezi dintr-o dată că întregul scop al vieţii lor nu se mai poate împlini? Că nu mai au cât vor, că nu le mai ajunge, că nu se mai pot simţi bine pentru-că nu se mai pot îmbuiba, nu mai pot petrece, nu mai pot călători, nu mai pot păcătui? Crizele acestea cu care suntem speriaţi tocmai aici ne vor aduce : O stare de anarhie mondială şi nevoia unui lider care să ne scoată din această situaţie critică. Şi omenirea îl va saluta ca pe un salvator şi se va închina lui. Dar fericirea ei va fi de scurtă durată. Finalul va veni peste lume şi peste tot sistemul ei putred, de societate de consum.
Soluţia este să rămânem la principiile lui Dumnezeu. Să căutăm Împărăţia Lui mai întâi şi să ne mulţumim cu cât avem, mult sau puţin. |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sondaj
 Loading ...
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Promo
|
|
|
|
|