Adevărul sacrificat
Autor: Dan Bercian | Vizualizari: 1,686 | Trimite prietenilor din Yahoo Messenger
Tradarea     “Să nu fim niciodată vinovaţi de faptul că am sacrificat nici măcar o parte a adevărului pe altarul păcii”. Acest citat este din J.C. Ryle (1816 – 1900), episcop de Liverpool în Biserica Angliei, scriitor, pastor, predicator, un om dedicat lui Dumnezeu.
     Afirmaţia lui ar trebui să constituie atât un sfat cât şi un avertisment şi aceasta mai ales în vremurile în care trăim dar şi în cele care ne stau în faţă. Pentru că niciodată nu s-a vorbit atât de mult despre pace şi despre dragoste şi niciodată păcii nu i s-a ridicat un altar atât de mare ca şi în vremurile noastre.
     Biblia vorbeşte despre pace în multe feluri. Este pace care vine de la oameni sau pace care vine de la Dumnezeu. Este pace falsă sau pace adevărată. În Ieremia 6 cu 14 scrie: „Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: „Pace! Pace!” Şi totuşi nu este pace!”. Apostolul Pavel scria şi el despre un moment când se va vorbi mult despre pace. 1 Tesaloniceni 5:1 „Cât despre vremuri şi soroace, n-aveţi trebuinţă să vi se scrie, fraţilor. 2 Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. 3 Când vor zice: „Pace şi linişte!” atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare.”
     De o bună bucată de vreme primesc email-uri de la o organizaţie care se numeşte „Alianţa Mondială a Religiilor”, alianţă condusă de Man Hee Lee, un sud-corean. Motivul pentru care primesc aceste scrisori este de a promova activitatea lor prin intermediul postului de radio unde lucrez, fiind chemaţi să luptăm împreună pentru pacea lumii. Iată câteva citate din afirmaţiile liderului acestei organizaţii:
     „Să oferim religiilor, care toate sunt corupte, să se întoarcă la adevăratul Dumnezeu şi să unim religiile lui Dumnezeu – autorul religiilor. În felul acesta pacea poate fi dobândită”.
     „În acord cu voia cerului, timpul generaţiei corupte din trecut a luat sfârşit şi acum urăm bun venit noii generaţii. Nu fac această declaraţie din proprie iniţiativă. Eu sunt un mesager al cerului care aduce un mesaj de revelaţie şi pace. Când religiile vor fi unite sub adevăratul şi singurul Dumnezeu atunci religiile vor fi libere de conflict şi pacea va fi dobândită”.
     Această organizaţie are o activitate susţinută şi din ea fac parte tot felul de personaje, din diferite sfere ale vieţii, inclusiv foşti şefi de stat, printre ei aflându-se şi domnul Emil Constantinescu şi Ion Iliescu, foşti preşedinţi ai României.
     Personal nu m-am putut alia demersurilor şi iniţiativei acestui domn Man Hee Lee pentru că nu pot fi de acord cu un program şi o iniţiativă pe care le consider greşite şi sortite eşecului. Mântuitorul Isus Hristos spunea ceva total diferit de ceea ce spune acest domn Lee. Domnul Isus spunea următoarele: 34 „Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia. 35 Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mamă-sa, şi pe noră de soacră-sa.
36 Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui.”
(Matei 10)
     Războiul a pornit atunci când Satan s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu şi pace nu poate fi atât timp cât Satan este liber să mintă şi să înşele. Şi, deocamdată, este liber să facă toate aceste lucruri. După cum ne spune Dumnezeu prin Sfintele Scripturi va veni o vreme când Satan va fi legat, mai întâi pentru o periodă de o mie de ani apoi pentru totdeauna, dar acea vreme nu a sosit încă. Şi conflictul tocmai de aici porneşte. Pentru că sunt două împărăţii care luptă împotrivă. Este împărăţia celui rău, a întunericului, şi este Împărăţia lui Dumnezeu, a luminii. Niciodată nu va fi pace pe pământ atât timp cât cel rău este liber. Dar poate fi pace în inimile celor ce cu adevărat l-au cunoscut pe Dumnezeu şi ascultă de El. Oamenii pot primi pacea doar în acest fel: crezând în Isus Hristos, în Jertfa Lui mântuitoare, şi fiind mutaţi, spiritual vorbind, în Împărăţia Lui, a păcii. Aceasta nu înseamnă lipsa conflictului exterior, a provocărilor, a încercărilor şi greutăţilor, dar toate acestea nu pot anula pacea interioară pe care omul o primeşte atunci când este împăcat cu Dumnezeu, prin Isus Hristos. În acest context Domnul Isus Hristos spunea că Împărăţia lui Dumnezeu deja este aici pe pământ, ea este în noi.
     Singura modalitate de a face pace este Isus Hristos şi credinţa în El, chiar dacă aceasta te pune în conflict cu ceilalţi. Orice altă iniţiativă de a face pace este sortită eşecului şi este irosire de timp şi speranţă falsă.
     Constatăm cu toţii că azi se vorbeşte mult despre pace dar lupta care se duce pentru obţinerea ei se duce pe o direcţie greşită. Se vrea pace promovând împărăţia întunericului, promovând păcatul, spunând că pacea vine atunci când fiecare face tot ce vrea şi ce îi place. Scriindu-le credincioşilor din Galatia apostolul Pavel spunea: „Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: Sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.” (Galateni 5:17)
     Lupta se duce greşit chiar în cadrul a ceea ce numim Biserica lui Isus Hristos. Care a fost adevărata Biserică a lui Hristos vom şti în veşnicie. Acum avem tot felul de titulaturi şi organizaţii care au tot felul de pretenţii. Şi acestea caută pacea. Au trecut doar câteva zile de la o întâlnire care a iscat mult interes, întâlnirea dintre Papa Francisc, liderul Bisericii Catolice şi Patriarhul Bartolomeu, ca reprezentant al Bisericii Ortodoxe. S-a afirmat hotărât că se doreşte unirea celor două culte creştine iar această afirmaţie a stărnit valuri de luări de poziţie. Unii au salutat iniţiativa, alţii (în special din Biserica Ortodoxă) au calificat actul ca o trădare a adevărului, ca un pact cu Anticristul. Indiferent de ce spun unii şi alţii un pas important pe calea aşa zisei unităţi a fost făcut. Mai contează oare că Biserica (mă refer în special la atitudinile tot mai provocatoare ale Papei Francisc) devine tot mai tolerantă faţă de păcat (homosexualitatea bunăoară)? Sau că acceptă că în Împărăţia lui Dumnezeu vor ajunge chiar şi cei ce nu cred că Dumnezeu există, cu condiţia să facă fapte bune (anulând în felul acesta Jertfa Domnului Isus şi mîntuirea doar prin credinţă şi har şi promovând mântuirea prin fapte)? Sau că vor ajunge în această Împărăţie chiar şi cei ce se închină la alţi Dumnezei, din orice religii şi credinţe? Se pare că nu mai contează şi că, de dragul păcii false, adevărul lui Dumnezeu este siluit chiar acolo unde se vorbeşte despre Dumnezeu, despre mântuirea prin Isus Hristos.
     Ar fi aici două pericole care ne pasc pe cei ce ne numim creştini, în oricare tabără ne-am afla.
     Un prim pericol pe care eu îl văd este ca dintr-o încrâncenare prea mare să apară acel habotism religios intolerant care duce la ură şi care dă apă la moară acelora ca Man Hee Lee, oameni care nu au înţeles niciodată ce înseamnă creştinismul. Extremismul religios este periculos, cu adevărat, atunci când cauţi să impui şi altora ceea ce tu vezi a fi adevărul. Dar Hristos nu Şi-a chemat niciodată discipolii să impună, aşa cum a făcut Biserica Catolică multă vreme. Hristos Şi-a trimis ucenicii doar să mărturisească despre El, despre Adevăr, şi să o facă în dragoste, fără să impună nimănui nimic. Chiar Domnul este un exemplu în acest sens. El a spus: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze.” Când Şi-a trimis ucenicii să vorbească despre El şi Împărăţia Lui le-a spus (Luca 9): 1„Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere şi stăpânire peste toţi dracii, şi să vindece bolile. 2 Apoi i-a trimis să propovăduiască Împărăţia lui Dumnezeu, şi să tămăduiască pe cei bolnavi. 3 „Să nu luaţi nimic cu voi pe drum” le-a zis El „nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani, nici două haine. 4 În orice casă veţi intra, să rămâneţi acolo, până veţi pleca din locul acela. 5 Şi dacă nu vă vor primi oamenii, să ieşiţi din cetatea aceea, şi să scuturaţi praful de pe picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor.”
     Scriptura, prin scrierile apostolilor inspiraţi de Duhul Sfânt, îi îndeamnă pe creştini la smerenie şi atitudine de dragoste faţă de cei ce nu au ajuns să cunoască Adevărul. La 1 Corinteni 10 cu 12 scrie: „Astfel, deci, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.” Dar aceasta nu înseamnă că trebuie să renunţăm la a proclama adevărul, ci a o face într-o atitudine de smerenie, aducându-ne aminte că şi noi am primit adevărul lui Dumnezeu prin har şi nu prin meritele noastre personale, prin abilităţile noastre sau prin inteligenţa noastră. 1 Corinteni 4 cu 7: „Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?”
     Este adevărat că sunt habotnici religioşi peste tot. Aceştia sunt caracterizaţi de mândrie şi intoleranţă faţă de cei ce nu cred ca ei şi se cred cei mai sfinţi oameni de pe pământ. Ei caută să impună ceea ce cred că este adevărul chiar şi cu forţa, şi atunci când au ocazia chiar o fac, afirmând că fac totul în Numele lui Dumnezeu. Aşa cum a procedat şi Saul din Tars, apostolul Pavel de mai târziu. Aceştia se bazează pe ceea ce cred şi ştiu ei şi mai puţin pe harul lui Dumnezeu. Sunt gata să moară pentru credinţa lor şi de aceea chiar se văd mai buni ca alţii. Pun preţ pe formă şi lucrurile exterioare, se tem de semnul fiarei şi de cipul biometric, îşi fac cruci când trec pe lângă fiecare biserică şi sunt în stare de mari jertfe, dar dragostea le lipseşte pentru că sunt mândri. Dragostea este doar o haină pe care o îmbracă pentru a-şi atinge scopurile dar o dau jos imediat ce constată că nu le foloseşte pentru a-şi duce planurile la îndeplinire. Habotnicii religioşi, pentru ceea ce ei văd a fi adevăr, sunt în stare să se certe, să anatemizeze, să judece, să condamne, să privească pe alţii de sus. După declaraţiile comune ale Papei Francisc şi Patriarhului Bartolomeu am văzut astfel de oameni ridicându-se şi mărturisind cu vehemenţă trădarea care s-a săvârşit prin această legătură cu Anticristul.
     A doua capcană care ne paşte, şi în care eu cred că au ajuns să cadă marea majoritate şi în care tot mai mulţi vor cădea, este ca, dintr-o toleranţă exagerată, greşit înţeleasă, fără rezerve, să se ajungă la apostazie prin renunţarea la adevărul proclamat de Domnul Isus Hristos, singurul care ne poate mântui sufletele şi ne poate da pacea lui Dumnezeu. Aici ne aflăm azi. Din două motive, cred. Unul ar fi că tot mai puţini cunosc adevărul lui Dumnezeu pentru că neglijează Scripturile şi nu le citesc şi nu meditează asupra lor. Iar al doilea ar fi că şi chiar cei ce le citesc, mulţi dintre ei, le citesc cu ochelarii de cal puşi de gruparea în care se află, fiind într-o stare chiar mai rea decât cei ce nu le citesc deloc.
     În urmă cu doar câteva zile mi-a fost dat să mă întîlnesc cu o tânără care a căzut în plasa unei grupări care promovează minciuna ca adevăr. Ei neagă Trinitatea, fac botezul doar în Numele Domnului Isus şi mărturisesc aberaţii care şi pentru un copil ar trebui să pară suspicioase, afirmând că păcatul Evei nu a fost neascultarea de Dumnezeu, prin faptul că a mâncat din fructul oprit, ci o relaţie sexuală cu Satan şi că, din această relaţie s-ar fi născut Cain, spiţa decăzută a omenirii. Dar şi mai mare mi-a fost mirarea atunci când l-am auzit pe un mare predicator român, foarte apreciat de marea majoritate a evanghelicilor români, susţinând această aberaţie. Motivul pentru care sectele eretice se înmulţesc astăzi cu o asemenea viteză este că oamenii nu mai au discernământ spiritual pentru că nu mai caută să cunoască Cuvântul şi să mediteze asupra lui sau pentru că au ajuns să îl cunoască într-un anumit fel şi au ajuns mândri de aceasta. Mândria i-a dus la cădere, nu au iubit adevărul lui Dumnezeu şi au ajuns apoi să creadă o minciună. Aşa că nu mai este nici o mirare că evanghelicii dau mâna cu catolicii, cu ortodocşii, cu musulmanii, cu vrăjitorii, cu carismaticii şi cu oricine are miere pe buze atunci când vorbeşte despre pace, dragoste şi toleranţă. Aşa se ajunge ca Adevărul să fie aşezat pe altarul păcii şi să fie sacrificat. Este adevărat că pare a fi o acţiune reuşită şi mulţi se vor bucura, pentru o scurtă vreme, dând o petrecere. Dar ceea ce va urma va fi o surpriză atât de mare cum nu a mai fost nicidată pe acest pământ. Mielul care a fost jertfit se va transforma în Leu şi în Judecător şi toţi care au trăit în minciună şi au iubit minciuna vor cunoaşte ce înseamnă cu adevărat mânia lui Dumnezeu şi lipsa veşnică a păcii.
     Pentru că vorbim despre lucruri care se întâmplă azi şi care ne privesc personal, să veghem. Şi să nu sacrificăm adevărul pe altarul păcii, dar tot ce facem să facem în dragoste.

(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)

-::::: Arhivă EDITORIAL :::::-

Print Friendly
Ora Radio Unison -
Ora dumneavoastra -
* De ce apar decalaje de ora?
Sondaj

Sunt interesaţi liderii lumii de binele oamenilor sau nu?

Loading ... Loading ...
Promo
 

© 2020 RADIO UNISON ZALAU • Toate drepturile rezervate •