De-a lungul timpului aceste cuvinte s-au împlinit cu prisosinţă şi de foarte multe ori creştinii au fost nevoiţi să-şi părăsească casele şi să ia drumul pribegiei, dacă doreau să-şi scape vieţile şi să-şi păstreze credinţa. Probabil că în perioada Evului Mediu, a Inchiziţiei, a fost cea mai feroce prigonire a creştinilor, din nefericire aceştia au fost prigoniţi chiar de către cei ce se numeau creştini. Este de neimaginat cum o biserică care pretindea că este a lui Hristos să arate atât de multă ură pentru alţii care şi ei credeau în Hristos, numai pentru-că ei vedeau diferit de biserica majoritară anumite aspecte ale vieţii de credinţă. Lucru care, într-un fel, se întâmplă şi azi. Perioada Reformei este o perioadă de mari şi dramatice frământări în acest sens. Multe drame s-au consumat atunci dar şi mari pagini de măreţie şi glorie ale adevăratei Biserici a lui Hristos s-au scris. Exact aşa cum Isus Hristos spunea, cei ce au crezut în El au fugit dintr-o cetate în alta căutând scăpare.

          Pentru-că tot vorbim despre creştinism şi pentru-că se naşte de multe ori întrebarea: care confesiune este cea bună?, iată că putem afla răspuns într-un mod cât se poate de simplu. Dacă ai fost persecutat pentru credinţa ta înseamnă că sunt şanse să fii în ceea ce se numeşte „credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna”. Nu poţi fi sigur 100% pentru-că sunt şi culte eretice care au fost persecutate, dar poate fi un indiciu. Sau altfel spus lipsa persecuţiei pentru credinţa ta, confortul unei majorităţi religioase sub care te ascunzi şi care îţi conferă o siguranţă dovedeşte că nu eşti în ceea ce Domnul Isus spunea că este turma Lui. Şi apoi încă un element, poate chiar mai puternic şi evident: niciodată Biserica lui Hristos nu a persecutat pe alţii, indiferent de ce au crezut ei! Biserica lui Hristos a iubit întotdeauna chiar şi pe cei ce i-au făcut rău şi s-a rugat pentru ei. Biserica lui Hristos nu poate persecuta, nu se poate impune cu forţa, pentru-că în ea este dragostea deplină a lui Hristos pentru toţi oamenii. Apostolul Pavel ne dă un exemplu în acest sens prin cuvintele scrise în 1 Corinteni 10:33. „După cum mă silesc şi eu în toate lucrurile să plac tuturor, căutând nu folosul meu, ci al celor mai mulţi, ca să fie mântuiţi.” Dorinţa fiebinte a fiecărui credincios cu adevărat născut din nou din Dumnezeu este ca fiecare, chiar cel mai mare împotrivitor şi păcătos să fie mântuit. Eu nu cred că o grupare care se numeşte creştină, indiferent ce nume poartă, şi care a persecutat vreodată o altă grupare, mai ales de creştini, poate fi Biserica lui Hristos. Acţiunile noastre dovedesc de fapt cine ne este stăpânul, nu cuvintele pe care le spunem. Adică putem afirma că suntem creştini dar să facem faptele diavolului. Iar persecuţia diavolul o face. Mai marii religioşi din vremea Domnului Isus tocmai asta credeau, că sunt reperezentanţii, singurii reperezentanţi ai lui Dumnezeu pe pământ. Vă daţi seama la ce şoc au fost supuşi atunci când Mântuitorul le spune că ei de fapt nu sunt fii ai lui Dumnezeu ci fii ai diavolului?

          Iată ce scrie la Ioan 8: 39: „Tatăl nostru” I-au răspuns ei „este Avraam”. Isus le-a zis: „Dacă aţi fi copii ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam.

Apostolul Iacov scria şi el: „Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.”

          Deci credinţa noastră se vede din ceea ce facem nu din ceea ce spunem. Iar cei ce au persecutat, persecută sau atenţie!, vor persecuta, nu fac parte din Biserica lui Hristos. Biserica Lui nu poate fi clădită pe sângele duşmanilor ei ci doar pe sângele lui Hristos şi a urmaşilor Lui. Iată un răspuns care ne ajută mult să înţelegem mai bine care este adevărata Biserică, deşi mai sunt şi alte elemente care trebuie luate în calcul.

          De-a lungul timpului creştinii au fugit din loc în loc şi au căutat să îşi trăiască credinţa conform cu lumina care au primit-o citind Scripturile. Cel mai bun exemplu este ceea ce azi numim SUA. Desigur că toţi ştiţi că această ţară a luat fiinţă atunci când emigranţi din Europa, persecutaţi pentru felul în care ei înţelegeau credinţa creştină, înţelegere care intra în conflict cu a bisericii majoritare, au plecat în pribegie căutând un loc unde să-şi poată practica această credinţă. Peste 400 de ani au trecut de atunci şi mă gândesc cât de furios trebuie să fi fost Satan pentru-că nu a putut distruge acest bastion al credinţei. A reuşit abia acum şi încă nu în totalitate, dar 400 de ani oamenii au putut să creadă aşa cum au dorit ei. Un element despre care v-am vorbit şi care mă lasă să înţeleg că acolo a fost adevărata Biserică a lui Hristos este şi faptul că în acele locuri nu a fost persecuţie religioasă în aceşti 400 de ani. Majoritari au fost creştinii şi încă mai sunt, deşi s-ar putea ca azi să fie mulţi doar creştini cu numele, şi ar fi putut să interzică orice altă credinţă. Dar nu a fost aşa. Pentru-că adevărata Biserică nu prigoneşte. Numai dacă mă gândesc la mormoni, o grupare eretică, care a crescut foarte mult ca număr şi influenţă şi faţă de care nu a fost nici o prigoană şi îmi dau seama încă o dată că am dreptate. Dar şi alte grupări eretice apărute aici s-au putut dezvolta, bunăoară Martorii lui Iehova, pentru-că Biserica lui Hristos nu îşi impune punctul de vedere prin forţă. Hristos a propovăduit adevărul şi i-a lăsat pe oameni să aleagă şi aşa face Biserica Lui.

          Desigur că au fost şi excepţii de la regulă, în sensul că, izolat, unii nu au făcut cinste Domnului Isus şi au căzut în capcana legalismului şi religiozităţii, dar aceasta s-a întâmplat doar izolat, nu a fost o politică a Bisericii, aşa cum s-a întâmplat în alte locuri şi încă se mai întâmplă.

          De ce vă spun toate acestea acum?

          Toate mi-au venit în minte gândindu-mă la recentul referndum la care au fost chemaţi irlandezii. Ei au fost chemaţi să işi exprime voinţa în privinţa Tratatului de la Lisabona. Nu vom discuta detalii despre tratat dar trebuie să ştiţi că prin intrarea în vigoare a acestui tratat Uniunea Europeană devine în mod oficial un stat federal, un imperiu (!), iar ţările membre sunt reduse la statutul de provincii, puterea lor este practic desfiinţată. Centrul deţine puterea şi face tot ce vrea. Din această cauză unii dintre cei cea au sesizat pericolul şi încă nu au fost cumpăraţi cu bani şi interese murdare s-au opus acestui tratat. Dar au cedat pe rând, doar preşedintele Cehiei Vacalv Klaus a mai rămas în opoziţie însă şi el a declarat că înţelege că nu se mai poate face nimic şi că trenul schimbării a luat o aşa viteză că nimeni nu îl mai poate opri. Probabil că va semna şi el în favoarea acestui tratat.

          Că se urmăreşte un scop şi că nimănui nu îi pasă de voinţa poporului se dovedeşte prin faptul că anul trecut irlandezii au respins acest tratat. Dacă cuiva i-ar fi păsat de ei şi le-ar fi respectat opţiunea atunci toate lucrurile s-ar fi oprit aici. Dar peste un an se face referendum din nou. Şi dacă rezultatul ar fi fost nefavorabil Uniunii Europene peste un an s-ar fi iniţiat un alt referendum. Între timp mijoacele de dezinformare în masă au lucrat intens şi bine orchestrate şi iată că în doar un an irlandezii şi-au modificat opţiunea şi văd lucrurile cu alţi ochi. Mă întreb dacă la anul se va mai face un referendum ca să vedem dacă nu cumva irlandezii s-au răzgândit? Voi ce credeţi, va fi un astfel de referendum? Vă vine să zâmbiţi?

          Pe noi românii oricum nu ne întreabă nimeni aşa că şi ceea ce fac eu, comentariile pe marginea acestui subiect, pot părea fără sens şi pierdere de vreme. Dar nu e tocmai aşa. Probabil că nu se va schimba nimic în urma unor păreri contrare ratificării Tratatului de la Lisabona, deşi astfel de păreri sunt numeroase însă neavând sprijinul mass-mediei influenţa lor este minimă, dar chiar şi dacă lucrurile vor rămâne tot în această formă, ba chiar vor evolua şi mai mult pe direcţia dorită de Partid, a vedea ce stă în spatele acetei inţiative, este un lucru benefic pentru noi.

          Mulţi se tulbură pentru faptul că, aşa cum am spus, statele care compun Uniunea Europeană vor avea un rol tot mai mic, că suveranitatea naţională va fi desfiinţată. Şi cu siguranţă acest aspect este unul în măsură să îngrijoreze. Dar eu văd lucrurile dintr-o altă perspectivă, după mine şi mai îngrijorătare.

          Aşa cum spuneam şi cu altă ocazie lupta care se dă este în final una de natură spirituală. Este o luptă pe care Satan o duce pentru a anihila orice urmă de credinţă adevărată. A reuşit deja să se infiltreze şi să pună dinamită în SUA. Noul preşedinte al acestei ţări face eforturi serioase pe direcţia anihilării credinţei creştine, cel puţin în vederea marginalizării ei şi are tot mai mult sprijinul populaţiei. În Europa adevăratul creştinism a mai rămas doar în enclave izolate, dar a mai rămas şi Satan nu este bucuros de acest lucru. În Asia, prin puterea economică fără precedent, China comunistă care şi azi mai aruncă în închisoare creştinii, este un bastion al celui rău. Faptul că China a fost ajutată şi sprijinită de ţările din Occident, în ciuda persecuţiei din această ţară împotriva omului în general şi în special împotriva creştinilor, îmi dovedeşte că de fapt capitalist sau comunist este tot una. Gândindu-mă la ceea ce îi spunea Satan Domnului Isus cu ocazia ispitirii din pustie şi anume la faptul că el spunea că toate bogăţiile lumii sunt ale lui şi că le dă cui doreşte, lucru care nu a fost contestat de Domnul Isus, semn că aşa este, iată că observ că Satan a dat bogăţie unui stat comunist pentru-că a luptat zeci de ani împotriva copiilor lui Dumnezeu. China a ajuns unde a ajuns răsplătită fiind de domnul ei pentru prigoana împotriva credincioşilor. Dar şi alte state sunt răsplătite în acest fel şi nu numai state dar şi biserici. Bogăţia unor grupări creştine dovedeşte că ele aparţin Babilonului, sistemului satanic care conduce lumea şi care se luptă să distrugă orice urmă de credinţă autentică în Hristos. Megabisericile din vremea de azi în care nu se mai vorbeşte despre păcat şi calea îngustă, imperiile mediatice şi sumele imense de bani care se învârt în jurul bisericilor dovedeşte nu că Dumnezeu binecuvântă ci că vremea lepădării de credinţă a venit şi Babilonul a intrat chiar şi acolo unde odată stăpân era Dumnezeu. Satan dă bogăţiile lui cui vrea el. Dar nu le dă numai celor ce fac afaceri cu el.

          Deci iată că în toată lumea cel rău are câteva capete de pod de unde acţionează împotriva lui Dumnezeu, a copiilor Lui. O întrebare revine cu insistenţă: Unde vor mai fugi acum cei ce cred în Hristos? În SUA nu mai are rost, în Europa nici măcar atât, în China nu s-au înghesuit nici până acum, Asia şi Africa sunt de credinţă islamică şi văd că încet-încet cercul se strânge.

          Înţelegeţi acum de ce este atât de important Tratatul de la Lisabona? De ce aşa de mult interes şi presiune pentru ca să intre în vigoare cât mai repede? De ce se consumă atât de mulţi bani şi energie în acest scop?

          Aşa cum spuneam şi cu altă ocazie însă, toate acestea nu trebuie să ne întristeze, dimpotrivă. Este vremea bucuriei. Domnul Isus este mai aproape ca oricând.

          De multe ori m-am întrebat dacă este bine să tot revin asupra unor aspecte şi să tot vorbesc despre aceleaşi subiecte. Uneori eram tentat să o las mai uşor şi să renunţ. Dar apoi am primit o lecţie chiar de la cel rău. El este deosebit de insistent şi nu se lasă chiar dacă trebuie să facă referendum în Irlanda în fiecare an. M-am gândit că eu pot să mă opresc în a vorbi împotriva drepturilor acordate homosexualilor dar ei nu se pot opri în a-şi promova învăţăturile drăceşti ba chiar să fie tot mai insistenţi cu fiecare zi. Mie să-mi fie ruşine să ridic sus adevărul lui Dumnezeu dar lor să nu le fie ruşine să se laude cu lucruri care nu ar trebui spuse nici măcar în şoaptă.

          Oamenii uită uşor şi cred ceea ce aud mai des. Azi, fiind tot timpul, ca nişte drogaţi, cu ochii în televizorul cere îi tâmpeşte, oamenii cred ceea ce li se spune acolo. Gândiţi-vă la o proporţie felului în care îşi petrec oamenii timpul şi de cine sunt învăţaţi. Dacă merg o dată pe săptămână la biserică, două sau trei ore, deşi foarte puţini mai merg săptămânal la biserică, iar în rest stau cu ochii în televizor, reviste şi discuţii fără sens în care se vorbesc de rău unii pe alţii, înseamnă că mersul acela la biserică nu are aproape nici o importanţă. Pentru-că în rest nu mai există nici o preocupare pentru lucrurile sfinte. Nu rugăciune, nu citirea Bibliei, nu întâlniri cu alţi oameni credincioşi. Şi din această cauză am înţeles că nu este prea mult să vorbim despre lucrurile importante şi apoi să revenim asupra lor ori de câte ori este nevoie. Apostolul Pavel proceda în felul acesta şi spunea că ştie că credincioşii au nevoie să li se reamintească mereu despre lucrurile importante care ţin de credinţă. La Filipeni 3:1 găsim urmatoarele cuvinte ale lui Pavel: „Încolo, fraţii mei, bucuraţi-vă în Domnul. Mie nu-mi este greu să vă scriu mereu aceleaşi lucruri, iar vouă vă este de folos.”

          Niciodată nu a avut cel rău o mai mare influenţă asupra omenirii pentru-că niciodată nu le-a ocupat oamenilor mai mult timpul şi mintea ca şi azi cu televizorul şi mai nou cu Internetul. Tot timpul oamenii au fost îndemnaţi spre rău dar niciodată ca azi. Pornografia a ajuns un drog, ba chiar oamenii au ajuns să se laude cu aceasta, nicidecum să se ascundă cu ruşine. Şi dacă mintea oamenilor este ocupată cu tot felul de lucruri stricate evident că nu mai este ocupată cu lucrurile lui Dumnezeu, la care ar trebui să ne gândim clipă de clipă. Se fac nişte transformări incredibile în comportamentul nostru, în felul de a percepe lumea, adevărul, din cauza influenţei mijloacelo mass-media. Satan are grijă să toarne în mintea oamenilor gunoaie toată ziua. Dacă gunoaie ai adunat nu poţi apoi scoate aur.

          Oamenii cred ceea ce aud mai des chiar dacă nu are nici o logică. Sau altfel spus logica este anihilată de presiunea informaţiilor şi a majorităţii. Am văzut de multe ori oameni care au auzit adevărul lui Dumnezeu şi au luat cunoştinţă de el. S-au luminat şi s-a aprins în ei o dorinţă de a se apropia de Dumnezeu şi de a-L cunoaşte. Dar pentru-că s-au întors din nou la felul lor de viaţă, au început să primească iarăşi în mintea lor acele gunoaie, dorinţa după Dumnezeu s-a şters din inima lor, uneori a dispărut cu totul.

          Aşa că mi-am propus să vă spun şi să vă aduc aminte şi să nu încetez să vă aduc aminte. Şi chiar acum vă reamintesc că vă pierdeţi vremea cu lucruri lipsite de importanţă, că aţi uitat de Dumnezeu şi El a trecut pe locul doi sau poate zece în viaţa voastră. Vă reamintesc că în vremurile din urmă exact aşa spune Biblia că se va întâmpla cu cei mai mulţi credincioşi: că vor adormi legănaţi de minciunile pe care le sorb ca apa zi de zi şi bând laptele stricat al învăţăturilor satanice; că venirea lui Isus îi va găsi nepregătiţi şi că vor striga apoi veşnic de durere din flăcările iadului. Vă reamintesc că vechiul Imperiu Roman trebuie să renască înainte de vremea sfârşitului, şi iată-l renăscând chiar sub ochii noştri!

          Şi vă mai spun că toate acestea sunt un motiv de bucurie pentru toţi cei ce sunt ai lui Hristos. Când aştepţi pe cineva drag asculţi atent să auzi paşii lui sau să identifici vre-un semn al apropierii acelei persoane. Şi te bucuri când îl auzi că vine. La fel şi azi avem astfel de semne în ceea ce-L priveşte pe Domnul Isus. Dar ele sunt un motiv de bucurie pentru atât de puţini oameni. Cei mai mulţi ori nu aud paşii Lui ori aud dar nu se bucură pentru-că au alte lucruri mai importante de făcut.