-::::: Arhivă EDITORIAL :::::- ]]> http://www.radiounison.ro/editorial/atentie-la-muzica-%e2%80%9ecrestina%e2%80%9d.html/feed 0 http://www.radiounison.ro/editorial/multumesc-lui-dumnezeu-pentru-zac-poonen.html http://www.radiounison.ro/editorial/multumesc-lui-dumnezeu-pentru-zac-poonen.html#comments Fri, 09 Jul 2010 09:02:04 +0000 Dan Bercian http://www.radiounison.ro/?p=4873  

Mulţumesc lui Dumnezeu pentru Zac Poonen

Autor: Dan Bercian | Vizualizari: | Trimite prietenilor

Multe au fost evenimentele care ar fi putut să ne capteze atenţia în zilele care au trecut: Inundaţiile din ţară sau criza economică în care ne aflăm, măsurile de austeritate luate de Guvern sau Campionatul Mondial de fotbal, criza din Orientul Apropiat. Şi pentru cei mai mulţi aceste evenimente au constituit sarea şi piperul zilelor ce au trecut.           Din fericire pentru mine şi pentru mulţi alţii din oraşul în care locuiesc toate aceste evenimente au fost eclipsate şi puse în umbră de un eveniment mult mai important. Este vorba despre vizita în România, mai precis în Biserica „Harul” din oraşul Zalău, a pastorului indian Zac Poonen. Nu ar fi o noutate pentru-că Zac Poonen este pentru a patra oară în acest loc, prima oară s-a întâmplat în 2008. Dar a fost totuşi o noutate prin revărsarea de har specială de care am avut parte la această ultimă vizită.           De ce este special Zac Poonen? Pentru-că predică o altă Evanghelie decât se predică în cele mai multe biserici. Nu o Evanghelie nouă ci adevărata Evanghelie pe care nu o mai auzi, de multe ori nici în bisericile aşa zis evanghelice. Ascultându-l pe Zac Poonen mi-am dat seama cât de mult am fost minţit până acum de alţi pastori şi preoţi. Mi-am dat seama cum am fost îndepărtat de Evanghelie chiar de cei ce ar fi trebuit să mă ajute să mă apropii de ea. Mi-am dat seama că am fost în pericolul de a mă crede creştin, chiar unul foarte bun, dar de fapt să nu fi înţeles niciodată ce vrea Dumnezeu de la mine.           În bisericile evanghelice mereu se spune că noi suntem copii lui Dumnezeu, că prin Isus Hristos noi suntem mântuiţi, spre deosebire de alţii, din alte confesiuni, care nu au acest har. Am auzit de multe ori pastori şi predicatori care vorbeau despre siguranţa mântuirii şi a căror preocupare principală era să le transmită celor din gruparea lor că ei sunt bine, să nu se frământe şi să nu se streseze prea mult cu viaţa de credinţă, pentru-că intrând în acea grupare şi primind un botez în apă sau unul cu Duhul Sfânt, după ritualul grupării respective, cu siguranţă că sunt mântuiţi. Se năştea de aici o siguranţă periculoasă şi o mândrie care ducea la cădere.           Nu am înţeles până acum cum se poate ca pocăiţii să fie răi. Trecând peste faptul că de multe ori suntem acuzaţi pe nedrept şi că pentru noi, pocăţiii, se caută tot timpul nod în papură, nu pot trece peste faptul că am constatat pe propria mea piele şi am văzut cu proprii ochi că unii dintre pocăiţi sunt răi, mai răi ca cei din lume. O răutate care mă durea şi pe care nu mi-o puteam explica, pe care am văzut-o manifestându-se asupra altora şi chiar asupra mea. Imaginea credinciosului din Biblie era cu totul alta.           Datorită lui Zac Poonen acum am înţeles. Greşita înţelegere a Evangheliei şi mândria spirituală a celor ce se cred creştini adevăraţi au avut consecinţe dezastruoase, consecinţe care au dus la o împietrire a inimilor celor ce afirmă că sunt născuţi din nou. Combinaţia dintre evanghelie falsă şi mîndrie spirituală duce la răutate şi ură.           Zac Poonen spune: „Urmaţi-mă pe mine pentru-că şi eu Îl urmez pe Hristos”. Eu nu am mai auzit aşa ceva până acum de la pastorii şi predicatorii pe care i-am ascultat. Ei spuneau: „Nu vă uitaţi la oameni, nici chiar la noi, oamenii sunt cu slăbiciuni, uitaţi-vă la Hristos”. Aceasta suna foarte spiritual dar era o minciună. De fapt prin aceasta pastorii şi predicatorii respectivi şi-au găsit o formulă prin care să poată trăi în continuare viaţa lor duplicitară şi să afirme în continuare că sunt slujitori ai lui Hristos. Ba mai mult, aveau tupeul să se lege de preoţii ortodocşi şi catolici şi să-i acuze de tot felul de greşeli. Nu spun că mulţi dintre preoţii ortodocşi şi catolici nu pot fi acuzaţi de practici care nu sunt în concordanţă cu Evanghelia, ce vreau să spun este că pastorii pocăiţilor, în foarte mare parte, ar trebui să tacă pentru-că nu sunt cu nimic mai buni, ba poate chiar mai răi. Dar, ca să nu poată fi acuzaţi, au inventat formula: „Nu priviţi la noi, priviţi la Hristos”.           Am fost înşelat! Am fost minţit! Nu aşa spune Evanghelia. Isus Hristos a spus că El este lumina lumii. Ioan 8:12  „Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”           Dar El merge mai departe şi spune: Matei 5:14  „Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă”.           Apostolul Ioan a scris în 1 Ioan 2:6  „Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.”           Pastorii şi predicatorii pe care i-am ascultat nu mi-au vorbit despre aceasta. Ei au spus că Isus este lumina lumii dar noi nu putem trăi cum a trăit El, că suntem oameni şi greşim. Desigur că nu au afirmat lucrul acesta literal dar aceasta se înţelege din mesajele lor. Mi-au vorbit doar despre jumătate de Evanghelie spunându-mi că, prin credinţa în Isus Hristos, am parte de harul iertării de păcatele vechi, am parte de mântuire de trecutul murdar şi că aceasta este tot. Dar acum a venit Zac Poonen şi îmi spune că tot prin credinţa în Isus Hristos, eu am parte şi de harul de a nu mai păcătui, de a trăi cum a trăit Isus, în sfinţenie. Că Dumnezeu vrea ca eu să fiu o făptură nouă şi că pot fi o făptură nouă. Că pot birui lumea şi poftele ei, că am biruinţă chiar şi asupra puterilor întunericului.           În zilele acestea am văzut cu ochii mei un om care trăia ca Isus şi pentru-că trăia aşa avea şi putere să arate cu degetul înspre cei ce greşesc, să acuze păcatul. De ce nu pot preoţii şi pastorii să spună la fel? Pentru-că s-au încurcat cu lumea şi lucrurile ei, pentru-că trăiesc duplicitar iar Dumnezeu nu este pentru ei decât o sursă de câştig. Cui credeţi că se pot aplica cuvintele din Romani capitolul 16? 17  Vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei. 18  Căci astfel de oameni nu slujesc lui Hristos, Domnul nostru, ci pântecelui lor; şi, prin vorbiri dulci şi amăgitoare, ei înşeală inimile celor lesne crezători.           Probabil că de multe ori, citindu-le, ne-am gândit la eretici şi blasfemiatori, cei care “rup” bisericile. Dar aceste cuvinte se aplică tuturor celor ce dau o învăţătură greşită, o învăţătură care nu este în acord cu Evanghelia. Şi pe care preoţi sau pastori o dau pentru că slujeşte pântecelui lor. Iar vorbele lor amăgitoare şi care par a fi cu har nu sunt decât ca să înşele şi să aibă un folos de la noi.           Am asistat odată, consternat, la o cununie religioasă în care un pastor penticostal care probabil credea că este plin de Duhul Sfânt, în cuvântul lui de predică, i-a urat mirelui „să mulgă banca”. Desigur că nu putea să spună să-L urmeze pe Hristos pentru-că el nu făcea asta. El avea afaceri de făcut şi pântece de hrănit. Cu alte cuvinte îi spunea mirelui: „urmează-mă pe mine întrucât şi eu îmi urmez afacerile mele”. Dar atunci de ce nu se lăsa de păstorire şi să-şi facă afacerile? De ce trimite oameni în iad dându-le o învăţătură greşită?           A venit Zac Poonen, trimis de Dumnezeu chiar din India, şi ne-a spus că noi suntem fraţii mai mici ai Domnului Isus. Şi Dumnezeu care nu este părtinitor ne iubeşte aşa cum l-a iubit pe Domnul Isus. Şi aşa cum Lui i-a asigurat resurse pentru a putea trăi o viaţă sfântă, la fel face şi cu noi. Pentru-că nu este părtinitor. Oricine care crede şi vrea poate trăi cum a trăit Domnul Isus. Putem birui păcatul şi de fapt la aceasta am fost chemaţi. Nu să fim înfrânţi, nu să trăim duplicitar, nu să ne târâm ci să fim biruitori ca şi Isus. Tuturor celor ce îşi doresc acest lucru din toată inima, se smeresc şi cred în promisiunile Lui, El se acordă sprijin şi le dă har. Viaţa de biruinţă nu este o poveste aşa cum ne-au lăsat alţii să înţelegem, ci o realitate.           După ce ne-a spus acestea şi multe altele, la finalul zilelor în care am primit învăţătură, am văzut lacrimi în ochii oamenilor. Pentru-că L-au văzut pe Isus în Zac Poonen. La fel ca odată în urmă cu 2000 de ani când cei ce Îl ascultau pe Isus spuneau că „nimeni nu vorbeşte aşa ca El”, am ascultat un om care vorbea ca nimeni altul. Şi nu folosea cuvinte măgulitoare ci dimpotrivă: când a simţit că în unele aspecte am fost învăţaţi greşit şi acum suntem tulburaţi să auzim că lucrurile stau cu totul altfel, a insistat şi mai mult şi a învârtit şi mai tare cuţitul ca să ne doară şi să ne pocăim. Nu l-au interesat banii şi nu a dorit nimic pentru el. Nu are vile şi maşini scumpe aşa cum au preoţii şi pastorii noştrii care niciodată nu au ştiut ce înseamnă munca şi transpiraţia. Le sunt mai familiare restaurantele, vacanţele scumpe şi burţile pline. Biblia vă dă voie să vă îndepărtaţi de ei. Lăsaţi-i cu afacerile lor şi nu vă încredeţi în ei. Vă vor conduce în iad.           Unii mă veţi acuza că înalţ omul nu pe Dumnezeu. O altă falsă smerenie pe care am tot auzit-o mereu. Ştiţi cine spun mai mult decât toţi că toată slava i se cuvine numai lui Dumnezeu? Tocmai cei ce se slujesc pe ei şi interesele lor. De la amvoane proclamă glorie lui Dumnezeu dar gloria le place să o primescă ei. Ce s-ar face dacă nu ar fi religia? Cum ar trăi? Pentru-că de muncit nu ştiu să muncească, probabil că de cerşit le este ruşine să o facă. Dar se poate trăi bine din religie. Cred că nu l-am auzit niciodată pe Zac Poonen folosind formula atât de cunoscută la cei ce Îl au pe Dumnezeu doar pe buze, şi anume: „Slavă Domnului” sau „Glorie Domnului”. Nu zic că este rău să spui cuvinte pentru gloria Domnului. Dar Zac Poonen nu le-a folosit niciodată, sau foarte rar, şi cu toate acestea nu am văzut ca cineva să-I dea mai multă cinste lui Dumnezeu ca el. El îi dă slavă şi glorie lui Dumnezeu trăind cum a trăit Domnul Isus. Ceilalţi profită de gloria lui Dumnezeu dar trăiesc cum vor ei şi pentru ei. Chiar ieri am auzit un aşa zis proroc care s-a lăudat tot timpul cu ceea ce afăcut Dumnezeu prin el. Desigur că mereu ne amintea, pe măsură ce se lăuda, că el, omul, nu are nici un merit şi că tot meritul este al lui Dumnezeu. Şi cu toate acestea nu se putea opri din „Aleluia” şi laudele pe care şi le aducea lui însuşi. Ciudată combinaţie de laudă de sine şi laudă la adresa lui Dumnezeu. Nu ar fi posibil ca la mijloc să fie un anumit interes?           Am înregistrat o mărturie a unei femei care a avut mult de suferit din cauza soţului ei care o bătea când se îmbăta şi se îmbăta tot timpul. Când era treaz realiza că face un rău şi se căia. Dar o lua tot timpul de la capăt. Soţia lui, timp de zece ani de zile, a umblat pe la toţi preoţii şi vrăjitorii pe care i-a aflat şi şi-a cheltuit jumătate din cât câştiga pentru a-şi rezolva problema. Evident că nu a reuşit şi că nu s-a rezolvat problema soţului ei. Un preot, la rugămintea soţiei, l-a legat cu blestem pe soţul ei să nu mai bea şi a luat banii de la femeie. Când soţul a aflat de aceasta i-a fost frică, s-a dus la acelaşi preot şi i-a dat dublu cât i-a dat soţia lui ca să-l dezlege de blestem. Şi preotul a luat banii şi l-a dezlegat. Preoţii o fac într-un fel şi pastorii în alt fel. Ei leagă rana poporului spunând ”pace”. Şi totuşi nu este pace.           Aşa că nu îmi pasă dacă mă veţi acuza că înalţ omul. Am fost acuzat la fel şi în cazul lui Richard Wurmbrand. Ador să găsesc oameni pe care să-i pot înălţa. Oameni care să mă încurajeze, să îmi spună că se poate trăi aşa cum ne cere Dumnezeu. Oameni care au renunţat la totul pentru Hristos şi care nu se slujesc pe ei ci le slujesc altora, fără nici un interes, doar din dragoste pentru Hristos pe care Îl urmează. Vreau să am modele pe care să le pot urma şi care ştiu sigur că păşesc pe urmele Domnului Isus Hristos. Care seamănă cu El. Sunt smeriţi, au lepădat lumea cu plăcerile ei, cu trupul sunt pe pământ dar cu sufletul în cer . Oameni care să îmi spună: „calcă pe urmele mele pentru-că şi eu calc pe urmele lui Hristos”. De farisei care fac rugăciuni lungi şi-i înşeală pe oameni pentru un câştig sunt sătul. De oameni care nu mă învaţă adevărata Evanghelie, sunt sătul. Am nevoie de adevăr.            Mulţumesc lui Dumnezeu că a avut milă de noi şi în aceste zile de întuneric spiritual, de foamete şi lipsă de învăţătură adevărată, ni l-a dat pe Zac Poonen. De aceea nici un eveniment de pe acest pământ nu se compară cu ceea ce s-a întâmplat în Zalău în zilele care au trecut. Pentru-că Însuşi Dumnezeu ne-a vorbit prin gura robului Său. Şi când vorbeşte Dumnezeu feţele oamenilor strălucesc şi radiază, chiar dacă lacrimile curg şuvoi.           Şi acum înţeleg mai bine de ce alergau după Isus mulţimile flămânde după adevăr.           -::::: Arhivă EDITORIAL :::::-

          Ce gîndeşti Doamne despre mine, despre noi, atunci când priveşti din înaltul cerului Tău? Şi noi nici nu ştim că priveşti la noi. Eşti bucuros sau eşti trist? Ne risipim şi noi în alergarea noastră pe acest pământ sau trăim cu adevărat pentru Tine? O, fă ceva cu noi şi aprinde-ne de drag şi dor după Tine şi apoi trimite-ne în mijlocul celor pierduţi! Pentru slava şi gloria Numelui Tău. ]]> http://www.radiounison.ro/editorial/ganduri-in-vreme-de-criza.html/feed 0 http://www.radiounison.ro/editorial/o-evolutie-a-raului.html http://www.radiounison.ro/editorial/o-evolutie-a-raului.html#comments Fri, 11 Jun 2010 07:47:38 +0000 Dan Bercian http://www.radiounison.ro/?p=4619 O evoluţie a răului Autor: Dan Bercian | Vizualizari: | Trimite prietenilor           În urmă cu doar 20 de ani în România comunismul, prin reprezentanţii lui, căuta să ne spună ce este bine şi ce este rău, să ne schimbe felul de a gândi, de a vedea viaţa, de a ne stabili valorile care să ne conducă în viaţă. A fost o luptă puternică în urma căreia multe drame au avut loc.
         Am ieşit din comunism, atât cât am ieşit, deformaţi, traumatizaţi, dezorientaţi. Şi am crezut că doar comunismul doreşte să ne modeleze după chipul şi asemănarea lui. Ne-am aruncat orbeşte în braţele noii societăţi de consum considerând că nimic rău nu ni se mai poate întâmpla.
          Suntem, iată, la 20 de ani după ce regimul de tristă amintire a căzut în România, cel puţin aşa ne place să spunem şi constatăm cu surprindere că datele problemei nu s-au schimbat prea mult. Este adevărat că putem circula mai mult, avem o anumită libertate în acest sens, că avem acces la produsele societăţii de consum şi că închisorile comuniste nu mai funcţionează, dar aspectul cel mai important şi care a fost prioritatea numărul 1 a comuniştilor a rămas şi astăzi. Şi anume: transformarea omului după un tipar stabilit.
          Prin teroare comunismul nu urmărea altceva decât schimbarea felului de a gândi al omului. Teroarea era instrumentul necesar pentru atingerea unui scop. Scopul nu era teroarea cât omul care să devină unealta pe care şi-o doreau deţinătorii puterii. Unii au rezistat terorii alţii s-au frânt sub forţa ei.
          Ni se spunea atunci că Dumnezeu nu există, că după moarte nu urmează nimic, că fericirea omului este pe pământ, că putem crea o lume mai bună în care să trăim cu toţii în armonie, că prin cuceririle ştiinţei omul va ajunge să trăiască veşnic şi să descopere lumi noi, că bolile vor fi eradicate, etc.
          Nu este greu să constatăm că filosofia sistemului comunist a eşuat şi că omenirea (adică cei mulţi) nu numai că nu şi-a dorit un astfel de sistem dar că a luptat împotriva lui cu toată puterea, aşa cum se şi cuvenea.
          Din nefericire însă putem constata azi, la 20 de ani de la căderea acestui regim, că datele problemei nu s-au schimbat prea mult. Înseamnă că regimul de tristă amintire nu a căzut, nu a dispărut ci doar s-a reorganizat sub altă formă. Pentru-că scopul nu a fost atins a avut loc o regrupare de forţe, o schimbare de tactică. O să vă explic de ce afirm acest lucru.
          Aşa cum spuneam scopul principal al comunismului era să ne facă să gândim altfel decât am fost învăţaţi până atunci. Şi atacul principal a venit pe direcţia relaţiei omului cu Dumnezeu şi apoi a moralităţii.
          În ceea ce priveşte relaţia omului cu Dumnezeu s-a insistat asupra faptului că Dumnezeu nu există. Prin urmare omul nu este altceva decât o grămadă de carne care va dispare o dată şi se va transforma în nimic. Aşa că scopul suprem este fericirea pe pământ.
          În ce priveşte moralitatea, dacă tot nu ne mai aşteaptă nimic după moarte şi putem face tot ce vrem, atunci singurele valori după care trebuie să ne conducem viaţa sunt cele stabilite de partid, valori care vor asigura aici pe pământ fericirea promisă.
          Tot ce am fost învăţaţi 2000 de ani de părinţi, bunici şi străbuni era şters cu buretele. Pentru succesul comunismului trebuia să gândim altfel. Acum noi ştim despre fericirea cui era vorba şi cine ar fi beneficiat de spălarea minţilor noastre şi acceptarea noilor „valori”. Erau cei din fruntea partidului care de fapt se puneau în locul lui Dumnezeu şi care îşi impuneau de fapt propriile lor legi şi valori.
          Religia a rămas numai că închinarea acum o primeau mai marii partidului şi religia a devenit un fenomen de masă. Cine nu participa la liturghie era antemizat şi trimis la reeducare. Nu mai exista Dumnezeu dar existau alţi dumnezei care pretindeau să li se aducă închinare. Moralitatea a rămas şi ea numai că era definită în alţi temeni. Binele şi răul nu s-au scos din vocabular ci au căpătat conotaţii noi. Rău nu era să faci ceva împotriva lui Dumnezeu şi a aproapelui tău, după terminologia instituită de Dumnezeu, ci să faci ceva ce ar fi dăunat intereselor sistemului comunist. Cel mai mare păcat era să spui sau să faci ceva împotriva sistemului. A fi moral, în timpul comunismului, însemna să te conformezi principiilor acestui sistem.
          Unde suntem azi, după 20 de ani de democraţie?
          Mai întâi mi-am pus mie această întrebare şi răspunsul pe care mi l-am dat m-a făcut să constat cu uimire că lucrurile nu s-au schimbat deloc în bine. Ba aş putea spune că este chiar mai rău.
          Noi oamenii am dat denumiri sistemelor politice. Le-am spus sclavagism, feudalism, socialism, comunism sau capitalism. Şi am arătat diferenţele dintre ele, funcţie şi de perioada de timp în care s-au manifestat şi de criteriile pe care noi le-am considerat importante. Dar dacă toate acestea nu au fost altceva decât o manifestare a împărăţiei lui Satan pe pământ pentru o anumită perioadă din istoria lumii? Pe măsură ce anii au trecut şi ne-am apropiat de acest punct al istoriei în care ne aflăm putem constata cu claritate o tot mai mare influenţă a lui Satan în sistemele politice şi sociale. Pe măsură ce ne îndepărtăm de anul 0 după care se numără anii istoriei, adică a prezenţei în lumea noastră a lui Dumnezeu întrupat în Domnul Isus Hristos şi ne apropiem de timpurile moderne se observă o tot mai mare ofensivă a împărăţiei întunericului împotriva Împărăţiei lui Dumnezeu. Comunismul a fost o manifestare violentă a lumii celui rău împotriva a tot ceea ce însemna Dumnezeu. Biblia spune desluşit că în vremurile din urmă se va ajunge la apostazie, la lepădarea în masă a lui Dumnezeu, la pervertirea valorilor lăsate de El, la întoarcerea spre păgânism, la renunţarea la moralitate, în termenii descrişi în Sfintele Scripturi.
          Prin urmare constat că comunismul a fost un stadiu al acestei lupte împotriva lui Dumnezeu, o acţiune vehementă şi energică pentru răsturnarea valorilor Împărăţiei lui Dumnezeu şi că ceea ce urmează, capitalismul în noua lui formă, nu poate fi decât mai rău. Probabil că această afirmaţie vă va nedumeri pe unii care aţi visat la o viaţă mai bună şi care aţi crezut că numai comunismul este de vină pentru toate neajunsurile din viaţa omenirii. Dar vă invit să observaţi determinarea pe care o manifestă guvernele ţărilor aşa zis democrate în lupta lor împotriva lui Dumnezeu şi a moralităţii, luptă mult mai aprigă decât a fost cea din timpul regimului comunist.
          Nu se poate să nu fi constatat, doar dacă nu aţi fost interesaţi, insistenţa cu care (hai să folosim termenul de „regim” pentru ceea ce se vrea o societate extinsă la nivel global) regimul actual caută să ne facă să gândim în alţi termeni decât am fost învăţaţi, exact ca în timpul regimului comunist. Lumea aceasta are problemele ei, probleme mari care cauzează inegalitate, sărăcie, suferinţă, războaie, etc. O preocupare mai mare a „regimului” pe această direcţie ar fi de dorit. Cu toate acestea preocuparea principală este tot pe direcţia relaţiei omului cu Dumnezeu şi a moralităţii. Doar metodele şi modul de abordare a problemelor diferă faţă de comunism.
          În ceea ce priveşte relaţia omului cu Dumnezeu astăzi nu se mai spune că nu este Dumnezeu ci se strecoară confuzie în ceea ce priveşte cine este Dumnezeu. Aspect care mi se pare mult mai periculos decât interzicerea prin forţă a credinţei în Dumnezeu. Confuzia nu va face altceva decât că oamenii vor crede că sunt credincioşi, vor fi asiguraţi în felul acesta de veşnicia lor, de faptul că au o relaţie cu Dumnezeu, în fapt ei se vor închina unui idol plăsmuit în mintea lor de către cei care au fost interesaţi să facă acest lucru. Dumnezeul în care sunt azi îndemnaţi oamenii, de orice credinţă, să creadă, este un dumnezeu al toleranţei, al dragostei, care nu va face rău nimănui, care poartă nume diferite dar care este acelaşi, care ne acceptă aşa cum suntem şi care, dacă nu ne va duce pe toţi în cer, cel puţin nu va pedepsi pe nimeni. În acest demers, al prezentării unui dumnezeu fals omenirii, s-au aliat oamenii politici prin reprezentanţii lor, împreună cu conducătorii sistemelor religioase. Dacă vă aduceţi aminte şi în vremea comunismului conducătorii politici au colaborat cu mai marii religioşi. Şi nu este nici o mirare pentru-că această colaborare a început chiar în momentul când Domnul Isus a fost prins, judecat, condamnat şi omorât. Politicul şi religia fac casă bună în lupta împotriva lui Dumnezeu.
          Fiind atât de multe probleme în lume m-aş aştepat ca „regimul” să se ocupe de ele şi să lase religia în pace, fiecare să creadă ce vrea. Dar pare de-a dreptul ciudat să constaţi cît de mult interes şi preocupare există în cancelariile statelor aşa zis democrate în pervertirea cunoaşterii de Dumnezeu.
          Lucrurile sunt şi mai evidente atunci când vorbim despre moraliate.
          Parcă nu este o problemă mai importantă pentru „regim” decât să ne spună cu insistenţă, zi de zi, că homosexualitatea este un lucru bun. Ceea ce a fost pentru orice om normal, de când există istoria şi până azi, o practică de neaceptat, indiferent de credinţa lui, azi ni se spune că este un lucru bun. Că trebuie să ne redefinim, noi cei mulţi, principiile şi să acceptăm această urâciune ca fiind un lucru de dorit. Că trebuie să ne învăţăm copii în noii termeni de „corect politic” şi că nici măcar nu avem voie să spunem ceva împotriva acestei învăţături. Mă întorc şi spun: faptul că cineva a hotărât ca să dezincrimineze homosexualitatea este un lucru care îl priveşte şi cu care pot să fiu de acord sau nu. Dar a mi se repeta zi şi noapte că acesta este un lucru bun mă face să fiu deosebit de precaut şi să mă întreb ce se urmăreşte prin aceasta. De fapt se urmăreşte schimbarea minţii, a felului de a gândi. Şi practic seamănă foarte bine, cred că este inspirată 100% din practica lansării de slogane din timpul regimului comunist. În închisorile comuniste li se transmitea în difuzoare 24 de ore din 24, tuturor deţinuţilor politici, că Partidul are drepate, că ei gândesc greşit, că Dumnezeu nu există şi altele de felul acesta. Dar nu numai în închisoare se întâmpla acest lucru pentru-că ţara întreagă era o închisoare. Şi ni se spuneau tuturor aceleaşi lucruri prin mijloacele de dezinformare în masă. Eram supuşi la un proces constant de spălare a creierului şi de acceptare a aşa ziselor valori impuse de partid. Noi nu vroiam să credem ce ne spuneau ei şi ei nu vroiau să ne lase să credem cum vrem noi. Şi în fiecare zi o luau de la capăt.
          Astăzi tactica de spălare a creierului este mai subtilă ca oricând. Şi se foloseşte mai mult ca oricând. Spre deosebire de regimul comunist care funcţiona prin constrângere acum se acţionează prin seducţie. Mass-media, televiziunea, Internetul, filmele, prezintă totul într-un mod atât de atrăgător încât cine are curajul să se ridice şi să spună că regele e gol este anatemizat în secundele următoare.
          Ce n-a reuşit comunismul prin forţă reuşeşte capitalismul prin înşelătorie. Este un pas mai departe în lupta împotriva lui Dumnezeu. Insistenţa cu care suntem provocaţi să ne schimbăm modul de a ne raporta la Dumnezeu şi la valorile pe care El ni le-a lăsat, mă face să cred şi să nu mă îndoiesc că „regimul” actual este mai diabolic, dacă diavolul poate fi mai diavol, decât regimul comunist. Este o invenţie mai sofisticată a lui Satan în planul lui de a distruge orice urmă de credinţă adevărată.
          Parcă m-am săturat să tot spun că curvia este păcat, că homosexualitatea este păcat, că mântuirea este doar prin Domnul Isus Hristos şi că în afara Lui nu este mântuire, că păcatul, de orice fel, îi trimite pe oameni în iad, că nu putem trăi cum vrem noi dacă vrem să fim plăcuţi înaintea lui Dumnezeu. Şi oare nu aceasta vrea şi Satan? Să obosim? Să tăcem sau chiar mai mult, să spunem aşa cum spun ei? Vedeţi la ce presiune suntem supuşi?
          Noi obosim de multe ori să ţinem adevărul sus dar ei nu obosesc să ne spună că păcatul nu este o problemă, că Dumnezeu este bun şi nu va pedepsi pe nimeni, că femeile pot predica în biserici chiar dacă sunt lesbiene, că homosexualii sunt iubiţi de Dumnezeu şi trebuie să fim şi noi de acord cu practicile lor, că este bine să-ţi înveţi copii despre sexualitate de la grădiniţă şi că ei pot decide despre relaţiile lor sexuale încă de la 10-12 ani, că nu mai ai voie să îi înveţi lucruri care contrazic ceea ce ei numesc „corect politic”.
          Satan nu vrea să distrugă religia pentru-că şi lui îi place. El vrea doar ca oamenii să nu i se închine lui Dumnezeu. Adevăratului Dumnezeu – Tată, Fiu şi Duh Sfânt, Creatorul cerului şi al pământului şi a tot ceea ce există.
          Nu religia îl deranjează pe Satan ci adevărata închinare şi trăirea după standardele lui Dumnezeu. Pentru-că în final el vrea să-şi împună religia lui. Închinarea să i se aducă lui. Oamenii să trăiască după regulile lui.
          Lupta este, de fapt, aici: religia să rămână dar închinarea să i se aducă lui Satan nu lui Dumnezeu. Şi oricine nu Îl cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu şi se închină, se închină unui idol, adică lui Satan. Şi o anumită conduită să rămână, oamenii să se ghideze în viaţa lor după anumite principii, dar acestea să nu fie cele stabilite de Dumnezeu ci de Satan. În timpul comunismului eram învăţat că trebuie să privesc la toate aspectele vieţii după cum dicta linia partidului. Astăzi mi se spune la fel. Astăzi se caută să fiu atât de controlat încăt până şi credinţa mea în Dumnezeu este trasată după linia partidului. Am voie să cred dar să cred aşa cum spune partidul. Şi nu am voie să fac opinie separată, pur şi simplu mi se interzice să spun altfel decât spune partidul. Am citit că deja există pe masa guvernanţilor noştrii un proiect de lege prin care se va interzice ca în mass-media să se mai ia atitudine împotriva minorităţilor sexuale, de fapt împotriva a ceea ce ei numesc „corect politic”, împotriva păcatului în final. Cine va mai avea curajul să spună public păcatului pe nume, aşa cum îl numeşte Dumnezeu, va fi pedepsit
          Iată unde am ajuns la 20 de ani de la aşa zisa cădere a comunismului. Ne-am bucurat atunci şi nu ne-am gândit că poate veni ceva mai rău. Trebuie însă să avem mare grijă. Să nu ne lăsăm descurajaţi. Nu Satan este în control ci Dumnezeu. El, Dumnezeu, ne-a spus cu mult timp în urmă că va fi aşa. Am fost avertizaţi. Ni s-a spus să fim treji şi să veghem. Va fi o lepădare de credinţă şi va fi apostazie. Va fi mare întuneric spiritual, mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii, adevărul va fi înlocuit cu minciună, pentru credinţa în Domnul Isus Hristos mulţi vor fi daţi la moarte. Dar cine va fi treaz, va veghea şi va răbda până la sfârşit va fi mântuit.
          Sclavagism, feudalism, socialism, comunism, capitalism: o evoluţie a răului şi a îndepărtării de Dumnezeu. Urmează satanism. Şi totuşi Dumnezeu este în control. ]]> http://www.radiounison.ro/editorial/o-evolutie-a-raului.html/feed 0 http://www.radiounison.ro/editorial/gradinita-bilderberg.html http://www.radiounison.ro/editorial/gradinita-bilderberg.html#comments Thu, 03 Jun 2010 07:14:35 +0000 Dan Bercian http://www.radiounison.ro/?p=4586 Grădiniţa Bilderberg Autor: Dan Bercian | Vizualizari: | Trimite prietenilor           Cu fiecare zi care trece parcă sunt tot mai multe evenimente care prevestesc sfârşitul. Se aglomerează într-o aşa măsură încât uneori am impresia că mă sufocă.
          Dacă urmăreşti ceea ce se întâmplă în lume şi eşti şi cu ochii aţintiţi în Sfintele Scripturi poţi vedea clar că totul se precipită spre un final dinainte prevestit. Evenimentele au o aşa amploare încât eşti în pericolul de a te lăsa strivit de greutatea lor. Bătălia la nivel cosmic este tot mai uşor perceptibilă. Este în aer, o simţi la tot pasul. O identifici în viaţa personală, în familie, în cancelariile de guvern, în biserici. Peste tot. Bătălie pe viaţă şi pe moarte.
          Cu siguranţă răul se întinde tot mai mult, mai mult ca niciodată iar lovitura de graţie pe care Diavolul vrea să o dea este de a opri orice mărturie despre adevăr, adică despre Isus Hristos.
          De multe ori m-am întrebat, văzând stricteţea din Cuvântul lui Dumnezeu, câţi din cei ce spun că sunt creştini vor fi mântuiţi? Uneori aveam impresia că aproape nici unul. Pentru-că între ceea ce citesc în Scripturi că ar trebui să fim şi ceea ce suntem în realitate este o diferenţă enormă. Dar îmi vine în minte Jertfa Domnului Isus Hristos şi ceea ce spunea apostolul Pavel că acolo unde păcatul s-a înmulţit şi harul lui Dumnezeu s-a înmulţit. Nu se poate ca Jertfa Domnului Isus să fie fără rod. Trebuie că este în această Jertfă ceva ce nouă ne scapă. Ceva ce va face de ruşine orice măsluire şi pervertire şi minciună şi înşelătorie a celui rău. Ceva, ca o surpriză dintr-un final aşteptat cu suflarea la gură, care va face să triumfe Jertfa lui Hristos peste toată murdăria adusă de Satan.
           Ce vedem cu ochii ne-ar putea tulbura pe noi cei ce vrem să fim curaţi, asemeni Domnului Isus Hristos. Starea noastră spirituală şi neputinţele în care ne zbatem ne-ar putea tulbura. Chiar dorinţa noastră bună de a fi plăcuţi Domnului ne-ar putea duce la disperare văzând cât de multe eşecuri avem. Faptul că nu putem opri răul care se întinde ne-ar putea duce spre gândul inutilităţii luptei şi disperării.
          De exemplu aflăm că grupul Bilderberg se adună din nou în aceste zile. Nu-i putem opri s-o facă şi să pună la cale planurile lor de a conduce lumea, de a transforma această lume într-un imens stat comunist.
          În ţara noastră guvernaţii au pe masă un proiect de lege prin care ne vor interzice să mai spunem păcatului pe nume. Nu vom avea voie să mai afirmăm că homosexualitatea este păcat şi că atrage mânia lui Dumnezeu.
          Mai mult decât atât citim că anumite confesiuni religioase au pus în fruntea lor femei şi ca şi cum nu ar fi fost de ajuns în necinstirea lui Dumnezeu au ales femei episcop care trăiesc în păcatul lesbianismului.
          Aflăm apoi că în jurul statului Israel se strânge tot mai tare lanţul boicotului internaţional, că prietenii îl părăsesc şi s-ar părea că zilele lui sunt numărate.
          Ne scufundăm în criză de parcă cineva intenţionat ne-ar trage în jos. Protestele iau amploare peste tot în lume. Suntem ameninţaţi cu foame, epidemii şi terorism. Şi cu cât se vorbeşte mai mult despre eradicarea lor cu atât sunt tot mai prezente şi mai hidoase. Şi lista ar putea continua.
          Dacă adăugăm toate acestea la neputinţele noastre de a fi sfinţi şi plăcuţi lui Dumnezeu, aşa cum citim în Sfintele Scripturi, am putea fi cuprinşi de disperare şi deznădejde şi să credem că Satan a preluat controlul definitiv şi că Dumnezeu a fost înfrânt. Dar să nu uităm un lucru:
          În urmă cu 2000 de ani când Domnul Isus Hristos era pe pământ s-a ajuns la un moment când cei ce l-au urmat au ajuns într-o situaţie asemănătoare cu cea în care suntem noi acum. Se părea că toate speranţele lor s-au prăbuşit şi că Satan a preluat controlul absolut. Domnul Isus a fost omorât şi apoi pus într-un mormânt. Probabil că iadul a izbucnit în strigăte de victorie crezând că au dat lovitura de graţie lui Dumnezeu, că Dumnezeu a fost înfrânt. Dar o mare surpriză era pregătită pentru duşmanii Domnului. A venit Ziua Învierii şi triumful lor s-a transformat în înfrângere.
          Din experienţa lui Iuda şi a celorlalţi apostoli învăţăm că pierd nu cei slabi ci cei ce nu au răbdare şi credinţă în promisiunile lui Dumnezeu, cei ce se îndoiesc şi lasă ca ceea ce văd ochii de carne să acopere vederea credinţei în promisiunile lui Dumnezeu.
          Şi din experienţa poporului evreu din vechime putem învăţa acelaşi lucru. Dumnezeu lăsa uneori lucrurile să meargă până în punctul în care evreii nu mai aveau nici o şansă în faţa duşmanilor lor. Se părea că totul duce spre o înfrîngere totală. Şi atunci intervenea Dumnezeu în mod miraculos şi îşi arăta atât puterea Lui fără de margini cât şi dragostea Lui mare pentru cei ce cheamă Numele Lui şi se încred în El. Am putea spune că Dumnezeu este specialistul situaţiilor limită. Că îi plac aceste situaţii. Dar mai cred că El mereu ne testează credinţa şi caută să vadă în ce fel Îl onorăm crezând în El şi în promisiunile Lui. Nu a fost Dumnezeu niciodată depăşit de evenimente şi nu a fost niciodată luat prin surprindere, niciodată nu a scăpat lucrurile de sub control. Dar aceasta s-a întâmplat tot timpul cu Satan. Dumnezeu l-a făcut de râs de multe ori, dovedindu-ne şi în acest fel, cine este Suveran şi cine are totul în control.
          Chiar şi în timpul persecuţiilor din închisorile comuniste, când ai zice că Satan făcea ce vroia, tot Dumnezeu îşi proslăvea Numele prin jertfa celor ce au hotărât ca, în ciuda oricărei speranţe, să se încreadă în El. Nu trupurile murdare, însângerate, bătute, îmbrăcate în zdrenţe sau lacrimile de durere arătau realitatea ci credinţa celor ce, în pofida a toate acestea, au hotărât să rămână în continuare credincioşi lui Isus Hristos.
          Dumnezeu duce uneori până la limită suferinţa unui trup sau suflet pentru ca în momentul final, când nimeni nu mai vede o licărire de speranţă, El să intervină în mod miraculos şi să spună: „Doar am testat credinţa ta, am vrut să ştiu dacă eşti credincios şi am vrut să ştii apoi că sunt în control.”
          Este ceva în Jertfa Domnului Isus, mai mult decât am putut noi prinde. Mult mai glorios şi mai înălţător decât mintea omenească îşi poate imagina. Poate spunem ca şi Ilie, că am rămas singuri, dar cred că în jertfa Domnului Isus Hristos mulţi, foarte mulţi în vremurile din urmă, vor găsi salvare şi mântuire. Poate credinţa aceea ca un grăunte de muştar. Poate credinţa aceea ce nu a îndrăznit prea mult să se ridice şi conştiinţa acestei credinţe în mintea celui împovărat de păcat şi disperare dar şi dornic de viaţă nouă. Poate credinţa aceea din Marcu capitolul 9 şi disperarea din spatele nevredniciei celui ce ar vrea să creadă mai mult şi nu poate: „Cred, ajută necredinţei mele!”. Între această credinţă şi credinţa Mariei, mama Domnului, care a spus cuvintele credinţei care ne duce pe culmile cele mai ameţitoare: „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!”, este loc pentru mulţi, foarte mulţi. Singura condiţie: să privească spre Hristos. Să nădăjduiască în Hristos. În Jertfa Lui. Este acolo un secret care poate ne scapă. Dar mai mult decât procesiunea tăcută din jurul Ierihonului şi apoi strigătele de biruinţă din ziua a şaptea cred că are valoare credinţa tăcută, din inimă, în ceea ce am auzit că s-a întâmplat odată la Golgota, punctul central al mântuirii şi biruinţei omului în lupta împotriva celei mai mari cetăţi care a fost construită vreodată de Satan. Şi chiar dacă toţi ar spune că ne facem de râs, în baza Jertfei sfinte a Domnului Isus Hristos, împotriva a tot ceea ce se vede, să îndrăznim în această zi, cea de-a şaptea, adică cea din urmă, să scoatem strigăte de bucurie. Nu avem nimic în afară de jertfa Domnului Isus, dar nu este destul? Dumnezeu să ne ierte! Spunem că nu avem nimic decât jertfa Domnului Isus. Dar ce poate fi mai mult decât atât?! În această Jertfă sunt ascunse toate comorile bogăţiei lui Dumnezeu. De această Jertfă se minunează chiar şi îngerii şi nici măcar ei nu au reuşit să pătrundă întreaga ei semnificaţie şi măreţie. Apostolul Petru a înţeles mai mult decât noi când a scris în prima sa epistolă:
5 „ Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!
6 În ea voi vă bucuraţi mult, cu toate că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări,
7 pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos,
8 pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El, fără să-L vedeţi, şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită,
9 pentru că veţi dobîndi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre.
10 Proorocii, care au proorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare.
11 Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate.
12 Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia, prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii doresc să privească.”
          Cei de dinaintea Domnului Isus, proorocii, au privit, prin credinţă, spre Domnul Isus şi au făcut din Jertfa Lui ţinta cercetărilor lor stăruitoare. Totul era în legătură cu patimile Domnului şi slava ce urma acestor patimi. Şi cercetarea nu era pentru ei ci pentru noi, cei ce am ajuns să trăim în aceste vremuri de apostazie şi lepădare de credinţă. În vremurile când se pare că Satan şi-a supus totul şi că nu mai este nici o speranţă. Dar în aceste vremuri îngerii privesc spre noi, cei care am primit mult har şi aşteaptă să vadă cum Îl vom onora pe Dumnezeu prin credinţa noastră în Domnul Isus şi cum vom birui fiara şi pe cei ce se închină ei, chiar cu preţul vieţilor noastre.
          Suntem tentaţi să privim spre ceea ce se întâmplă în lume, la modul în care lumea se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu, la credinţa care se răceşte tot mai mult, la bisericile care sunt tot mai asemănătoare cu lumea, la lepădarea de credinţă, la persecuţiile care vor veni, la îngrădirile şi constrângerile prin care Satan vrea să ne oprească a mai vorbi celor din jur despre Domnul Isus şi Jertfa Lui. Şi privind în aceste direcţii suntem în pericolul de a ne îngrijora şi de a lăsa credinţa să slăbească. Să privim mai bine la Jertfa Domnului Isus şi să ne aducem aminte că Dumnezeu este Dumnezeul soluţiilor limită şi că totdeauna El este în control.
          Golgota, Calvarul, strigătele de „Răstigneşte-L” şi conspiraţia oamenilor politici şi a celor religioşi, şi chiar şi moartea Domnului pe cruce erau toate în planul lui Dumnezeu. Ba mai mult decât atât dacă citim cu atenţie cuvintele scrise de apostolul Pavel credincioşilor din Efes parcă ni se taie răsuflarea:
4 „ În El, (în Hristos) Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui,
5 ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale,
6 spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Prea Iubitul Lui.
7 În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său,
8 pe care l-a răspândit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere;
9 căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi,
10 ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul, în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri, şi cele de pe pământ.
11 În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după otărârea Aceluia, care face toate după sfatul voii Sale.”
          Din aceste cuvinte aflăm că Dumnezeu a întocmit un plan, cu mult timp înainte ca el să fie adus la îndeplinire. Deci jertfa Domnului Isus a fost planul lui Dumnezeu, gândit de Dumnezeu, nu o soluţie disperată la o stare de criză apărută dintr-o dată. Şi la acest plan a asistat şi Domnul Isus care a ştiut ce urmează să se întâmple. Prin urmare marii preoţi în însoţire cu Pilat şi chiar şi Iuda, au lucrat la îndeplinirea planului lui Dumnezeu. Nu împotriva Lui! Nu ameţim când ajungem în aceste locuri ale măreţiei şi înţelepciunii fără de margini a lui Dumnezeu?
          Dacă atunci Dumnezeu a avut un plan cu siguranţă că Îl are şi azi. Dar toate converg în jurul Jertfei de la Calvar. Prin urmare acolo se află secretul. Acolo să privim. Şi dacă îngerii caută să înţeleagă mai mult, noi ar trebui să trăim fiecare clipă cu dorinţa aceasta. Pentru-că de aici ne vine salvarea. Aici este biruinţa. Indiferent ce se întâmplă în jur.
          De aceea cred că ar trebui mai mult să vorbim despre această minunată şi plină de taine Jertfă a Domnului Isus. Şi să îndemnăm oamenii spre ea. În aceste vremuri de final zoriţi-i pe oameni să urce dealul Golgotei şi să se plece la cruce. Chiar dacă nu am înţeles totul, chiar dacă nu am înţeles prea mult. Prin credinţă îndreptaţi-le privirile spre Hristos. Este acolo ceva măreţ ce ne va salva. Nu ştiu cum dacă mă uit la noi şi la slăbiciunile noastre, la nevrednicia noastră. Dar cred că în dragostea Lui pentru noi Dumnezeu are planul făcut şi este desăvârşit. Şi când se va părea că Satan a biruit definitiv, din cauza Jertfei Domnului Isus va ţâşni un izvor de har şi mântuire atât de măreţ şi minunat încât ne vom prăbuşi la pământ noi şi îngerii în pulberea cerului şi copleşiţi de înţelepciunea şi dragostea lui Dumnezeu vom izbucni în strigăte de laudă care vor continua în veşnicie. Şi nu vom înceta să ne minunăm veşnic de această Jertfă care ne-a salvat când se părea a nu mai fi nici o şansă.
         Lăsaţi-i pe cei din Grupul Bilderberg să se adune, să facă un guvern mondial. Nu vă îngrijoraţi că se taie din salarii şi pensii, nici de faptul că veţi ieşi mai târziu la pensie. Nu ne putem bucura de valul de mizerie spirituală şi de faptul că în şcoli copii sunt învăţaţi nelegiurea dar nici să nu ne preocupăm peste măsură de acestea. Nici de ce se întâmplă în bisericile apostate nu vă îngrijoraţi prea mult. Toate sunt în planul lui Dumnezeu. Nu Îl iau prin surprindere. Ci mai bine să facem din Jertfa Domnului Isus ţinta căutărilor noastre stăruitoare. Din viaţa Lui să ne facem model. Jertfa aceasta ne este bucurie acum dar va fi şi mai mare bucurie pe măsură ce vom înţelege tot mai mult, pe măsură ce vom descoperi în ea planul minunat al lui Dumnezeu. Ascuns faţă de cei ce se cred mari şi tari dar descoperit nouă prin Duhul Sfânt. După cum spunea apostolul Pavel.
1 Corinteni 2:9-10. „ Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc. Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.”
          Şi tot apostolul Pavel striga într-un moment când se pare că a fost copleşit de înţelepciunea lui Dumnezeu, în cartea către credincioşii din Roma (Romani 11):
32 Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi.
33 O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese sunt căile Lui!
34 Şi într-adevăr „cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui?
35 Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?”
36 Din El, prin El, şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.
          În urmă cu ceva timp tare mă frământam şi eu şi căutam să aflu tot mai multe informaţii despre reuniunile grupului Bilderberg, a grupul G20 şi altora ca ei. Credeam că a-i informa pe oameni şi a-i ajuta să înţeleagă ce se întâmplă la aceste reuniuni şi da pe faţă planurile lor este un lucru bun şi de folos. Mai târziu am înţeles că nu este aşa. Am observat că oameni care nu sunt deloc interesaţi de apropierea de Dumnezeu au o preocupare mare pentru aceste subiecte. Oamenii sunt pur şi simplu atraşi de senzaţional. Dar aceasta nu le va aduce mântuire.
          Mi-am adus apoi aminte de Psalmul 2 în care scrie că Dumnezeu râde din ceruri şi-şi bate joc de cei ce fac planuri împotriva Lui, a grupul Bilderberg bunăoară. Aşa că am început să văd cu alţi ochi complotul care se pune la cale împotriva lui Dumnezeu şi a Unsului Său, Domnul Isus Hristos. Şi mi-a venit în minte o altă denumire care ar putea fi dată Grupului Bilderberg. I s-ar putea spune Grădiniţa Bilderberg. Când eram la grădiniţă aveam în minte tot felul de fantezii, din cauza imaturităţii mele. Imaturitate care a continuat într-un fel, până când l-am cunoscut pe Domnul Isus Hristos. Abia atunci am început să văd lucrurile aşa cum sunt. Aşa că nu mă mai interesează grădiniţa ci vreau să merg, ca şi apostolul Pavel, spre lucrurile adânci ale lui Dumnezeu, într-o cunoaştere a Lui care să mă ducă spre o relaţie tot mai trainică şi mai strânsă cu Cel ce a murit şi a înviat pentru mine. Secretul şi adâncimile de nepătruns ale Jertfei lui Isus Hristos sunt lucrurile care trebuie să ne preocupe pentru-că doar de aici avem folos veşnic.
          Şi Împărăţia lui Dumnezeu şi Grupul Bilderberg au taine. Cei din urmă păstrează cu străşnicie tainele lor şi au mare grijă să nu afle nimeni de ele. Oricât s-ar obosi oamenii să le afle nu vor reuşi. Dumnezeu însă vrea să facă cunoscut tuturor care sunt interesaţi tainele Împărăţiei Sale. Tainele Grupului Bilderberg sunt ţinute ascunse pentru binele lor. Tainele lui Dumnezeu sunt făcute publice pentru binele tuturor. Şi cea mai mare taină este Jertfa Domnului Isus. Accesibilă tuturor care vor să o cunoască şi cu folos veşnic. Căutaţi-o! Luptaţi-vă pentru înţelegerea ei! Şi apoi spuneţi şi altora despre ea. Se află ascunse acolo comori nebănuite. Când le vom înţelege pe deplin vom fi copleşiţi de uimire şi dacă am şi crezut în ea vom fi şi copleşiţi de bucurie.
          Înainte de orice aş vrea să vă vorbesc mai frumos despre jertfa lui Hristos şi beneficiile ei. Poate când o voi înţelege mai bine. ]]> http://www.radiounison.ro/editorial/gradinita-bilderberg.html/feed 0 http://www.radiounison.ro/editorial/nu-va-speriati-de-acdc.html http://www.radiounison.ro/editorial/nu-va-speriati-de-acdc.html#comments Thu, 20 May 2010 09:39:19 +0000 Dan Bercian http://www.radiounison.ro/?p=4534 Nu vă speriaţi de AC/DC. Autor: Dan Bercian | Vizualizari: | Trimite prietenilor           La puţin timp după schimbările din România, din anul 1989, am reuşit să ajung în Ungaria unde am participat la un concert de muzică rock. Au fost patru formaţii foarte cunoscute într-un concert dar vedeta concertului era formaţia AC/DC din Australia. Pe atunci eram un fan al muzicii rock şi am considerat evenimentul ca fiind major şi deosebit de important pentru viaţa mea. Mi-am adus aminte de aceasta în zilele care au trecut pentru-că, iată, AC/DC a ajuns acum şi în România unde a susţinut un concert la care au participat circa 70.000 de oameni, şi când am citit ce spunea un admirator înfocat al acestora care afirma că acum, după ce a participat la acest concert, viaţa lui s-a împlinit şi poate muri liniştit.
          În ceea ce mă priveşte lucrurile s-au schimbat radical la puţini ani după ce am participat la acel concert. Întâlnirea mea cu Dumnezeu, atunci când am înţeles jertfa Domnului Isus Hristos şi preţul pe care L-a plătit pentru oameni, a făcut ca tot ceea ce am considerat a fi până atunci valoros pentru viaţa mea să înţeleg că, nu numai că nu are valoare, dar a fost un real pericol pentru viaţa mea, sufletul meu, familia mea. Şi am renunţat la acele lucruri care, până atunci erau, cred că nu greşesc, raţiunea mea de a trăi. Iar muzica rock ocupa primul loc dintre toate.
         Înainte de întâlnirea mea cu Dumnezeu vedeam în muzica rock doar un mijloc de a mă putea împlini, de a fi fericit.
          Cei care nu au avut de a face cu acest gen de muzică nu pot să înţeleagă puterea ei deosebită. Este un drog extrordinar de puternic şi nu am realizat acest lucru până când nu am primit lumină de la Dumnezeu ca să înţeleg cu adevărat ce se întâmplă şi ce stă în spatele acestui gen de muzică.

           După convertirea mea am simţit că nu mai pot asculta această muzică şi am renunţat la ea complet, dar mai târziu am şi înţeles de ce nu mai pot să o ascult.
          După ce am înţeles că muzica rock este de fapt o închinare adusă lui Satan m-am cutremurat la gândul că niciodată, înainte de convertire, nu m-am gândit la ea în acest fel. Deşi textele aşa ziselor melodii erau explicite. Comportamentul membrilor formaţiilor, viaţa lor şi declaraţiile lor arătau clar că ei se închină lui Satan şi cu toate acestea nu mă gândeam în sensul de a vedea ceva rău în aceasta ci consideram că face parte din recuzită pentru a părea mai interesanţi.
          De fapt adevărul este că nu credeam că Satan este real. Nu credeam că iadul este real. Când AC/DC cânta „I’m on the highway to hell” (sunt pe autostrada către iad) nu vedeam realitatea din cuvinte pentru-că nu eram conştient de grozăvia acelui loc. Mi se părea totul a fi doar o joacă, o glumă. Acum când mă gândesc la trecut şi la adevarata realitate mă îngrozesc. Atunci eram cuprins de emoţie şi frenezie.
          Majoritatea celor ce participă la aceste concerte cred că sunt aşa cum eram eu atunci. Nu înţeleg pericolul în care se află. Nu cred că iadul despre care cântă este real. Nu cred că Satan este real. Este adevărat că pentru ei, cei implicaţi în această muzică, pasul până la a înţelege şi a se implica mai departe, conştienţi, nu este departe. Un amuzament se poate repede transforma într-o închinare conştientă, închinare adusă conştient lui Satan. Adică satanism.
          Cu câteva luni în urmă eram în Germania invitat de fraţi în credinţă pentru a ne închina împreună lui Dumnezeu şi pentru a căuta să Îl cunoaştem mai bine şi să ne apropiem de El cu toată fiinţa noastră. În una din zile am ieşit în oraş pentru o plimbare şi la un moment dat am remarcat un grup de patru persoane care veneau din faţă înspre noi. Nu aveai cum să nu-i remarci pentru-că erau îmbrăcaţi într-un mod cu totul aparte. Toată îmbrăcămintea era de culoare neagră, hainele erau lungi până la pământ, părul era deosebit de lung, iar ca accesorii aveau lanţuri, însemne şi simboluri sataniste, cranii de om şi altele de felul acesta. Dar au ajuns în dreptul nostru şi apoi au trecut mai departe. În urma lor a rămas un miros puternic de hoit, de carne aflată în descompunere. Am simţit pentru o clipă prezenţa puternică a lui Satan. Era fizică, reală. El era chiar acolo, trecuse pe lângă noi. M-am înfiorat şi i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru faptul că m-a scos din acel loc şi că nu a lăsat să ajung în starea în care erau cei pe lângă care tocmai trecusem. Apoi am aflat că există un „deodorant” special cu acest miros de hoit pe care sataniştii îl folosesc.
          Este lumea lui Satan în care ei, deocamdată, se simt bine. Nu pot anticipa ce îi aşteaptă. Aceştia au ajuns aici începând ca şi mine odată, din joacă şi din amuzament, aşa ca cei 70.000 din Bucureşti care au participat la concertul AC/DC. Joaca acesta însă duce spre iad. De la a crede că Satan nu există şi că este doar un măscărici şi până la a-i aduce închinare, recunoscându-l ca o realitate, drumul poate fi îngrozitor de scurt.
          Cu ocazia acestui concert am primit prin email un apel al unor credincioşi din ţară care, spuneau ei, trebuie să facem front comun, să ne unim în rugăciune pentru a-I cere lui Dumnezeu să facă ceva pentru a opri acest concert, eventual să trimită din cer fulgere şi furtună pentru-ca planul lor satanic să nu poată fi dus la îndeplinire. Mi-am amintit că am citit că ruşii, cu ocazia sărbătoririi a 65 de ani de la victoria asupra armatei naziste din această lună, au dispersat în atmosferă anumite substanţe pentru a împiedica formarea norilor şi pentru a se asigura că nimic neprevăzut nu va avea loc pentru a le strica planul. Încă o dovadă că omul începe să se creadă dumnezeu şi că nu are nevoie de Adevăratul Dumnezeu.
          Concertul cu AC/DC a avut totuşi loc şi Dumnezeu nu şi-a trimis fulgerele asupra Bucureştiului, aşa că închinarea i-a fost adusă lui Satan şi oamenii au plecat acasă mulţumiţi, unii chiar gata şi să moară, considerând că nimic mai bun nu poate urma de acum înainte pentru ei.
          Apelul la rugăciune al credincioşilor m-a determinat să mă aplec puţin asupra acestui subiect.
          Cineva a văzut în concertul cu pricina o ameninţare reală pentru România. Tonul era ultimativ: dacă acest concert va avea loc atunci România se va îndepărta mai mult de Dumnezeu şi mai mult rău şi nenorocire se vor abate asupra ţării noastre. Într-un anumit fel sunt de acord cu această afirmaţie şi afirm că a ne ruga ca Dumnezeu să aibă milă de noi şi ţara noastră este un lucru nu doar bun ci şi deosebit de necesar. Şi toţi credincioşii trebuie să se roage pentru ţară şi binele ei. Apostolul Pavel îl îndemna pe Timotei ca şi el, la rândul lui să-i îndemne pe credincioşi ca aceştia să se roage pentru ţară şi conducători. Dar eu cred că lucrul acesta trebuie făcut tot timpul nu doar când vine la Bucureşti formaţia AC/DC. Altfel spus pentru-că nu ne rugăm tot timpul ajunge la Bucureşti AC/DC. Pentru-că nu ne rugăm tot timpul mai marii noştrii iau hotărâri în defavoarea noastră şi nu ajung să Îl cunoască pe Dumnezeu. Este ca şi cum un elev nu învaţă tot anul şi dintr-o dată, cu o zi înainte de examen, se apucă de învăţat. Aşa procedăm şi noi în multe aspecte care ţin de viaţa de credinţă. Sunt credincioşi care se joacă cu credinţa lor, cu relaţia lor cu Dumnezeu, sunt superficiali şi peste ani, când văd că odraslele lor o iau pe drumul lumii, încep să plângă şi să strige la Dumnezeu ca să aibă milă. Şi de foarte multe ori nu se mai întâmplă nimic. Pentru-că s-a ratat momentul. Biblia spune, prin înţeleptul Solomon, că toate au timpul lor. Dacă nu faci lucrul la timpul lui degeaba îl faci mai târziu. Un agricultor care se apucă să semene porumbul în august nu va pune nimic în hambar. Oricât de mult elan ar depune în activitatea lui.
          Am umblat prin multe adunări ale credincioşilor din această ţară. Foarte rar, dacă nu chiar deloc, am auzit îndemnuri la rugăciune pentru ţară şi conducători. Şi de fapt, foarte puţini se mai roagă în general. Bisericile au ajuns locuri ale amuzamentului în care credincioşii vor să se simtă bine. Şi rugăciunile ori lipsesc ori sunt firave ca un fir de iarbă ce creşte în beci la întuneric. Şi când vine AC/DC în România auzim un strigăt de undeva şi căutăm să vedem dacă mai putem sta pe genunchi. Dar cum poziţia ne incomodează renunţăm repede.
          Dacă ai face un sondaj şi i-ai întreba pe credincioşi cât de dăunător a fost concertul acesta pentru România probabil că cei mai mulţi ar răspunde că a fost din cale afară de nociv. Că în urma acestui concert va veni mânia lui Dumnezeu peste ţară sau că satanismul va pune stăpânire peste şi mai multe suflete. Şi toate acestea pot fi adevărate. Dar oare pentru România concertele acestea sunt cu adevărat cel mai are pericol, din punct de vedere spiritual vorbind?
          Când Dumnezeu, mâniat din cauza depravării umane care era în Sodoma şi Gomora, mâniat din cauza păcatului homosexualităţii, păcat care se generalizează azi la nivelul întregii planete, a hotărât să nimicească aceste două oraşe, Avraam i-a făcut o rugăminte. Din pricina lui Lot l-a rugat pe Dumnezeu ca dacă vor fi în cetatea Sodomei zece oameni curaţi, sfinţi, să nu distrugă cetatea prin foc. Şi Dumnezeu i-a promis că dacă va găsi acei zece oameni sfinţi nu va nimici cetatea. Dar nu s-au găsit şi cetatea a fost nimicită.
          Eu văd starea de lucruri de azi în aceiaşi termeni. Problema nu este la răul din lume ci la ceea ce noi numim biserică, creştinătate. Diavolul este foarte viclean, el este tatăl minciunii şi este numit şi înşelătorul. Mai ales în aceste vremuri el îndreaptă atenţia noastră spre ceea ce pare spectaculos şi caută să ne facă să fim preocupaţi de senzaţional, de venirea Anticristului, de răpire, etc. În cadrul emisiunii „Lumea în care trăim”de la radio Unison abordăm diferite evenimente din zilele noastre şi căutăm să vedem cum ne pot influenţa viaţa de credinţă. Materialele în formă scrisă sunt apoi postate pe site-ul postului nostru de radio. Există un material despre paşapoartele biometrice şi semnul fiarei, altele despre noua ordine mondială sau grupul Bildelberg. Acestea sunt, de departe, cele mai citite deşi personal cred că sunt altele mai bune, dar senzaţionalul ne atrage. Aşa şi cu formaţia AC/DC. Vedem pericolul din evenimente de felul acesta, dar eu văd pericolul tocmai la noi, cei ce ne numim creştini.
          Întunericul se va întinde peste pământ, fie că vrem fie că nu. Biblia ne spune acest lucru şi noi nu îl vom putea opri. Nu vor veni tunete şi fulgere peste satanişti, nu încă, pentru-că suntem în vreme de har şi Dumnezeu mai are milă. Dar nu sataniştii sunt problema ci noi, credincioşii. Întrebarea este: mai are Dumnezeu zece oameni credincioşi?
          Ne tulburăm în legătură cu formaţiile de muzică rock, cu proliferarea homosexualităţii, a imoralităţii şi desfrâului, dar nu ne tulburăm deloc de starea noastră de creştini căldicei, de duminică, fireşti. Noi nu participăm la concerte de muzică rock dar lucrurile lumii acesteia ne-au prins cu atât de multă putere încât îi cântăm în adunări lui Dumnezeu dar gândul nostru este la ceea ce El ne spune să renunţăm. AC/DC are o melodie intitulată „Money Talks”, adică „banii vorbesc”. Cînd am fost la concertul din Budapesta, în momentul în care au interpretat această melodie, din douăzeci şi ceva de tunuri care erau instalate sus pe scenă, s-au tras salve care au împrăştiat peste toată asistenţa bancnote de dolari americani. Desigur că erau falşi dar vă gândiţi la simbolistică? Vă daţi seama că nu mulţi se vor da cu spray cu miros de mort dar aproape toţi se vor lăsa atraşi de lucrurile lumii şi de bani? Iar iubirea de bani, spune Biblia, este rădăcina tuturor lucrurilor rele şi este idolatrie. Ne putem ruga ca Dumnezeu să trimită fulgere peste poporul adunat să se închine lui Satan dar chiar în timp ce ne rugăm, sau imediat după aceea, gândul să ne fugă la lume. Adică la bani şi lucruri de care suntem legaţi.
          În biserici nimeni nu îşi doreşte „să meargă pe drumul către iad” sau, aşa cum spun versurile altei melodii ale lui AC/DC, să „sune din clopotele iadului”, dar cei mai mulţi (poţi vedea asta din multe aspecte) îşi doresc ca banii să le facă viaţa frumoasă pe acest pământ. Lucrurile din jur le-au orbit ochii. Şi atunci care este diferenţa dintre ei şi cei ce pe faţă se ridică împotriva lui Dumnezeu? Desigur că nimeni nu poate contesta că o diferenţă există, cel puţin în aparenţă. Dar şi unii şi alţii sunt înşelaţi. Şi unde este înşelătoria mai mare? În dreptul celor ce spun că nu există iad şi nu se tem de el sau în dreptul celor ce spun că există dar trăiesc în aşa fel încât nu vor scăpa de flăcările lui?
          Ce este de fapt satanismul? Este a trăi în lumea lui Satan nu a lui Dumnezeu. Noi credem că doar lucrurile duse la extremă înseamnă satanism. Dar lumea este satanism, îi aparţine celui rău şi dacă noi ne conformăm ei îi aparţinem şi noi.
          De multe ori m-am întrebat de ce Satan a lăsat să fie aceste forme extreme de manifestare ale satanismului, pe care cei mai mulţi să le poată identifica ca fiind rele? Nu exista pericolul ca prin acestea el să fie demascat şi lumea să se sperie de el? Apoi am înţeles că, procedând în felul acesta, el îi lasă pe cei mulţi, chiar din biserici, să creadă că sunt buni. Să aibă despre ei o părere bună. Oamenii se raportează la ceea ce este mai rău şi în felul acesta ajung să pară deosebit de buni, în ochii lor. Dar ei ar trebui să se raporteze la Dumnezeu. Modelul nostru este Isus Hristos. Iar apostolul Ioan în prima sa epistolă scria: „Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.” Acesta este standardul şi nu este altul.
          Am mai văzut că mulţi credincioşi se compară cu alţi credincioşi, din confesiuni diferite, şi toţi cred că ei sunt cei mai buni. Am citit chiar în aceste zile o ştire despre persecutarea credincioşilor evanghelici din oraşul Feteşti. Preotul din această localitate le spunea credincioşilor ortodocşi că evanghelicii sunt lepădaţi, au căzut de la calea cea dreaptă, că sunt rătăciţi. Care era argumentul preotului? Asemănarea acestora cu Isus Hristos sau cu standardul şi interesul lui personal sau de grup? Singurul element după care ne putem identifica este Isus Hristos. Indiferent în ce confesiune ne-am afla. Putem lucra pentru lărgirea împărăţiei lui Satan chiar dacă ne numim creştini dacă nu suntem după chipul şi aemănarea lui Isus Hristos. Este obligatoriu să părăsim lumea celui rău şi să nu ne mai identificăm cu ea. Şi aceasta nu doar condamnând concerte cu AC/DC, sau prin faptul că nu frecventăm cluburile sau barurile de noapte ci printr-o lepădare continuă de sine, de tot ceea ce aparţine de sistemul lumii. Trebuie să privim cu seriozitate în noi şi să ne analizăm cu atenţie viaţa în lumina Bibliei şi a Duhului Sfânt.
         Primul lucru pe care l-am scos din viaţa mea, după convertire, a fost AC/DC şi ceilalţi ca şi ei care m-au stăpînit mulţi ani. Dar dacă viaţa mea de credinţă s-ar fi limitat doar la atât ştiu acum că tot în iad aş fi ajuns. A fost nevoie ca Dumnezeu să intervină în foarte multe aspecte ale vieţii mele şi eu să Îi dau voie să lucreze. Nu aş putea spune că muzica rock a fost cel mai rău lucru din viaţa mea. Erau şi altele, poate mai rele, de care o vreme după convertire nici nu am fost conştient. Şi a fost nevoie ca bisturiul lui Dumnezeu să taie adânc şi să doară. Nu mi-a fost greu să renunţ la AC/DC. De fapt a fost foarte uşor. Dumnezeu a luat pur şi simplu această dorinţă şi a spulberat-o. Durerile au venit mai târziu cu zdrobirea de sine, cu lepădarea de sine, cu renunţarea la mine, la ceea ce sunt şi ceea ce vreau, cu renunţarea la lume şi lucrurile ei. La a muri cu adevărat, în toate aspectele vieţii pentru-ca Isus să trăiască în mine. Şi cu acestea mă lupt încă.
          Nu vorbesc despre o religie a faptelor, despre mântuire prin fapte. Ştiu că sunt mântuit numai prin credinţa în Domnul Isus Hristos şi fără să am nici un merit. Dar mai ştiu că Dumnezeu ne cere să ne naştem din nou, prin Duhul Sfânt, să nu mai avem nimic de-a face cu lumea şi poftele ei, să fim asemenea Domnului Isus Hristos, adică cel rău să nu mai aibă nimic în noi. Dacă nu va fi aşa atunci nimeni nu va vedea Împărăţia lui Dumnezeu. Iată câteva pasaje din Scripturi în care vorbeşte Domnul Isus:
Matei 7:21 Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.
22 Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”
23 Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.”
Matei 25:11 Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare, şi au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!” 12 Dar el, drept răspuns, le-a zis: „Adevărat vă spun, că nu vă cunosc!”
Luca 6:46 De ce-Mi ziceţi: „Doamne, Doamne!” şi nu faceţi ce spun Eu?”

          În toate aceste pasaje Domnul Isus nu se adresează păgânilor, celor ce nu au auzit de El şi nu au crezut în El ci se adresează celor ce au avut credinţă în El, care l-au mărturisit cu buzele, care au spus că Isus Hristos este Domnul dar care au fost superficiali în relaţia lor cu El. Hristos nu a luat chip în ei, era doar pe buzele lor. Dacă aţi fi participat la un concert cu AC/DC, dar bine că nu aţi participat la aşa ceva, aţi fi văzut un entuziasm ieşit din comun, oamenii aceia chiar se bucură în închinarea pe care i-o aduc lui Satan. Eu am văzut şi entuziasmul lor şi, mai târziu, şi al celor ce spun că sunt creştini. Am cunoscut şi una şi alta. Durerea mea este să văd creştini care nu se bucură în închinarea lor, care simt ca o povară viaţa de credinţă. Înţeleg că sunt falşi şi se amăgesc singuri.
          Văd în biserici creştini fireşti şi mulţumiţi. Şi aceasta mă doare mai mult decât un concert cu AC/DC. Domnul Isus nu îi întreba pe ucenici dacă în vremurile când se va reîntoarce, şi de care suntem atât de aproape, va găsi păcat pe pământ? Ba chiar i-a avertizat că acele vremuri vor fi vremuri grele, pline de mizerie spirituală, ci se întreba dacă va mai găsi credinţă pe pământ? Iar credinţa trebuie să o păstrăm noi, cei ce, prin mila Lui, am primit-o şi de care vom da socoteală. ]]> http://www.radiounison.ro/editorial/nu-va-speriati-de-acdc.html/feed 0 http://www.radiounison.ro/editorial/anarhie-in-grecia.html http://www.radiounison.ro/editorial/anarhie-in-grecia.html#comments Thu, 06 May 2010 10:55:50 +0000 Dan Bercian http://www.radiounison.ro/?p=4496 Anarhie în Grecia Autor: Dan Bercian | Vizualizari: | Trimite prietenilor           Grecia se confruntă cu mari probleme de natură economică şi socială. Datoria publică a acestei ţări este imensă, economia merge greu şi nemulţumirile se ţin lanţ.
          Nu mă pricep la economie şi nu vreau să fac o analiză a modului în care Grecia poate ieşi din acest impas. Nu ştiu dacă va ieşi din impas sau dacă alte ţări i se vor alătura în această criză de care iată că nu mai scăpăm, dar din tot ceea ce se întâmplă am remarcat un aspect care spune multe de ce a ajuns Grecia în criză. Chiar dacă observaţia mea nu se potriveşte cu cea a specialiştilor în probleme economice şi este total diferită.
          Am citit în presă că în cursul zilei de ieri, 5 mai 2010, au avut loc în Grecia manifestări de protest care au paralizat întreagă ţara şi că s-a ajuns până acolo încât trei persoane şi-au pierdut viaţa din cauza tulburărilor care au avut loc. Am spune că nu este ceva nou pentru Grecia pentru-că în ultimul timp grecii ne-au cam obişnuit cu manifestaţiile violente de protest. Tineri care dau foc maşinilor de poliţie şi jefuiesc magazine au devenit o emblemă a Greciei.
          După ce s-a aflat că Grecia are mari probleme de natură economică şi după ce s-a propus de către Uniunea Europeană sau FNI ca această ţară să ia măsuri de austeritate şi de reducere a salariilor, implicit a cheltuielilor, populaţia a ripostat afirmând cu hotărâre că nu vor accepta această măsură. Nu vor accepta salarii mai mici sub nici o formă, orice s-ar întâmpla. Gândul mă duce la o altă ştire pe care am citit-o zilele acestea în care aflam că, de data aceasta la noi în ţară, Guvernul Boc a recunoscut că nu a putut să rezolve problema reducerilor salariale din sectorul bugetar, implicit că nu a putut reduce cheltuielile de la buget aşa cum a promis şi aşa cum ar fi trebuit să se întâmple, şi numai pentru a face măcar puţină dreptate faţă de cei ce contribuie la acest buget. Dar nu s-a reuşit pentru-că cei implicaţi în sistem şi care trăiesc bine pe spinarea celor mulţi s-au opus cu toată puterea. Magistraţi şi alţii sus puşi, care au putere în sferele de decizie, care pot inflenţa lucrurile spre binele lor, nu au fost de acord cu reducerea salarială şi a pensiilor şi Guvernul a trebuit să se recunoască înfrânt iar noi suntem nevoiţi să plătim taxe pentru ca unii să poată trăi bine. Că aşa este în dempcraţie.
          Dar să ne întoarcem la Grecia şi să constatăm că grecii nu vor sub nici o formă să strângă cureaua. Cu nici un preţ. Să plătească cine vrea, Uniunea Europeană (uriaşul cu piciorele de lut) sau FNI, dar ei vor în continuare să trăiască bine.
          S-a ajuns aici în urma schimbărilor dramatice de mentalitate care au operat la nivelul minţii cetăţenilor în ultimii ani. În trecut, vreme de mii de ani de când Dumnezeu a creat această lume, omul normal ştia cât se poate întinde sau, altfel spus, cât îi este plapuma. Oamenii erau obişnuiţi cu mai puţin, cu un trai modest, funcţie de cât îşi puteau permite. De la o vreme însă societatea de consum a pus stăpânire pe lumea aceasta şi oamenii au fost îndemaţi să consume şi să nu se mai oprească. Am mai spus aceasta şi anume faptul că am fost surprins să-l aud pe preşedintele Obama, la puţin timp după ce a preluat această funcţie, că datoria patriotică a fiecărui cetăţean este să consume. Consumul s-a apreciat a fi motorul economiei. Principiul este simplu şi îl putem înţelege chiar şi noi care nu ne prea pricepem la economie. Cu cât consumi mai mult înseamnă că produci mai mult şi producţia aduce bunăstare.
          Dar nimănui nu i-a păsat că procedând în felul acesta se încălca din nou (pentru a cîta oară?) un principiu al lui Dumnezeu, clar exprimat pe paginile Sfintei Scripturi:
Matei 6:19 “ Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoţii;
20 ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură.
21 Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.
22 Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină;
23 dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!
24 Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urâ pe unul şi va iubi pe celalt; sau va ţine la unul, şi va nesocoti pe celalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.
25 De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea?
26 Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră, şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?
27 Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?
28 Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes;
29 totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei.
30 Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?
31 Nu vă îngrijoraţi, deci, zicând: „Ce vom mânca?” Sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?”
32 Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.
33 Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
          Autorul Epistolei către evrei scria şi el:
Evrei 13:5 Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.”
          În editorialul precedent spuneam că guvernaţii noştrii vor să legalizeze ocultismul şi pornografia, deşi aceste practici sunt condamnate de Dumnezeu. Iată acum un alt principul al lui Dumnezeu călcat în picioare şi nu doar călcat în picioare ci ridicat la nivel de percept de viaţă. Dumnezeu spune să ne mulţumim cu puţin. Guvernanţii noştri ne spun să nu ne mulţumim deloc ci să consumăm cât mai mult. Dumnezeu vorbeşte despre abstinenţă, dar sfătuitorii noştrii, fie că sunt guvernaţi fie că sunt cei din umbră care influenţează mass-media, ne spun să facem tot ce vrem şi să nu ne înfrânăm de la nimic. Apostolul Pavel scrie la Coloseni 2 cu11: În El (în Isus) aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur, făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti.” Ori, în tot ceea ce se întâmplă numai „dezbăcare de trupul poftelor firii pământeşti” nu vedem. Oamenii, chiar grecii care se consideră deosebit de credincioşi, nu doar că nu se dezbracă de trupul poftelor firii pământeşti dar sunt hotărâţi să se îmbrace cu aceste pofte cât mai bine. Cu toate că apostolul Pavel şi apoi Iacov, inspiraţi de Duhul Sfânt au avertizat cu mult timp în urmă când au scris:
Romani 8:7 „Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună”.
Iacov 4:4 „Suflete prea curvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.”
          Pentru-că am fost bine îmbrăcaţi cu trupul poftelor firii pământeşti în momentul când ni se va tăia porţia vom fi în stare de orice. Şi pasul până la anarhie este aproape. Se întâmplă acum în Grecia. Dar v-aţi gândit cum ar arăta lumea întreagă cuprinsă de aceste revolte? Când toţi cei obişnuiţi să consume se vor trezi dintr-o dată că întregul scop al vieţii lor nu se mai poate împlini? Că nu mai au cât vor, că nu le mai ajunge, că nu se mai pot simţi bine pentru-că nu se mai pot îmbuiba, nu mai pot petrece, nu mai pot călători, nu mai pot păcătui? Crizele acestea cu care suntem speriaţi tocmai aici ne vor aduce : O stare de anarhie mondială şi nevoia unui lider care să ne scoată din această situaţie critică. Şi omenirea îl va saluta ca pe un salvator şi se va închina lui. Dar fericirea ei va fi de scurtă durată. Finalul va veni peste lume şi peste tot sistemul ei putred, de societate de consum.
          Soluţia este să rămânem la principiile lui Dumnezeu. Să căutăm Împărăţia Lui mai întâi şi să ne mulţumim cu cât avem, mult sau puţin. ]]> http://www.radiounison.ro/editorial/anarhie-in-grecia.html/feed 0 http://www.radiounison.ro/editorial/legiferarea-naivitatii-si-a-nebuniei.html http://www.radiounison.ro/editorial/legiferarea-naivitatii-si-a-nebuniei.html#comments Thu, 29 Apr 2010 09:30:41 +0000 Dan Bercian http://www.radiounison.ro/?p=4462 Legiferarea naivităţii şi a nebuniei Autor: Dan Bercian | Vizualizari: | Trimite prietenilor           Nu mai judecăm lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu. Le judecăm după cum ni se pare nouă potrivit, influenţaţi de păreri şi doctrine care provin din tot felul de surse. Din cauza aceasta degradarea morală şi spirituală continuă şi se întinde tot mai mult.
          Mântuitorul Isus Hristos le spunea celor din vremea Lui. Luca, capitolul 6:
46 „De ce-Mi ziceţi: „Doamne, Doamne!” şi nu faceţi ce spun Eu?
47 Vă voi arăta cu cine se aseamănă orice om care vine la Mine, aude cuvintele Mele, şi le face.
48 Se aseamănă cu un om care, când a zidit o casă, a săpat adânc înainte, şi a aşezat temelia pe stâncă. A venit o vărsare de ape, şi s-a năpustit şuvoiul peste casa aceea, dar n-a putut s-o clatine, pentru că era zidită pe stâncă.
49 Dar cine aude şi nu face, se aseamănă cu un om, care a zidit o casă pe pământ, fără temelie. Şi s-a năpustit şuvoiul asupra ei, ea s-a prăbuşit îndată, şi prăbuşirea acestei case a fost mare.”
          Este adevărat că azi puţini mai ştiu ce spune Domnul Isus. Ca să afle ar trebui să citească Biblia. Dar Biblia nu mai este citită nici măcar în institutele teologice şi în seminarii. Până şi acolo sunt mai importante părerile oamenilor despre Dumnezeu decât ceea ce spune El Însuşi despre El. Aşa că oamenii nu mai cunosc adevărul. Adevărul este îngropat tot mai adânc, cu fiecare zi care trece, sub păreri omeneşti, ca să nu spun drăceşti.
          Aşa că aproape nu ne mai surprinde, dar ne doare, iniţiativa unui grup de deputaţi din Parlamentul României de a include în nomenclatorul de meserii şi vrăjitoria.
          Să punem în contrast argumentele lor şi ce spune Dumnezeu:
          Ce spun oamenii, în speţă deputaţii?
          Ei spun că o mare parte a populaţiei ţării sunt naivi şi că apelează la nişte şarlatani pentru rezolvarea problemelor lor. Care, în final, nici nu se rezolvă de fapt. Şi naivii trebuie protejaţi. Este datoria mai marilor noştri să îi protejeze pe naivi, adică pe cei ce apelează la vrăjitori. Naivii plătesc zilnic sute de mii de euro, neimpozabili, celor ce se ocupă cu practicile oculte. Prin urmare dacă persoanele care practică aceste activităţi de ghicit ar fi obligate să posede autorizaţie de liberă practică, dacă „s-ar amplasa cabinete de ghicit şi vrăjitorie sau de practicare a activităţilor oculte în proximitatea lăcaşurilor de cult (!), a instituţiilor publice, a instituţiilor de învăţământ sau a unor instituţii de interes public”, situaţia ar fi ţinută sub control şi starea lucrurilor s-ar îmbunătăţi. Personal nu văd de ce ar fi mai bine aşa, în afară de faptul că statul ar putea încasa ceva bani de pe urma acestor „activităţi”. Deşi nu am nici un fel de credinţă că vrăjitoarea va declara sumele primite sau că Garda Financiară sau Poliţia va face ceva pentru a depista evaziunea fiscală. Lor le este mult mai simplu şi mai comod cu cei ce se ocupă cu lucruri pământeşti şi care se dovedesc a fi de neapărată nevoie traiului de fiecare zi.
          Se aseamănă foarte multe argumentaţia mai marilor noştri, cu felul în care a pledat, cu ceva timp în urmă, PDL-ul atunci când a propus legalizarea prostituţiei. Şi atunci, tot pentru protejarea naivilor şi pentru ceva bani în plus la buget, s-a propus legalizarea a ceea ce Dumnezeu numeşte păcat.
          La fel se întâmplă şi azi, pentru-că iată ce spune Dumnezeu despre acest subiect:
          Exodul 22:18 „Pe vrăjitoare să n-o laşi să trăiască.”
          Aş putea să vă dau multe alte pasaje din Biblie care să arate faptul că Dumnezeu interzice practicarea ocultismului, sub orice formă, dar mă opresc doar la acest cuvânt care spune totul, sau ar trebui să spună.
          Parlamentarii noştri îi numesc pe cei ce apelează la ocultişti, naivi. Naiv este un termen care poate să nu ne ofenseze prea mult, deşi nici unul dintre noi nu ne bucurăm totuşi să fim incluşi în categoria naivilor. Dar Dumnezeu are un cuvânt mai aspru în Ieremia capitolul 4: 22
          „Căci poporul Meu este nebun, nu Mă cunoaşte; sunt nişte copii fără minte şi lipsiţi de pricepere; sunt meşteri să facă răul, dar nu ştiu să facă binele.”
          Şi pentru a întări faptul că Dumnezeu îi consideră nebuni pe cei ce practică ocultismul iată încă două citate din Biblie:
          Isaia 44:25 „Eu (spune Dumnezeu) zădărnicesc semnele proorocilor mincinoşi, şi arăt ca înşelători pe ghicitori; fac pe cei înţelepţi să dea înapoi, şi le prefac ştiinţa în nebunie.”
          Ieremia 23:13 „În proorocii Samariei am văzut următoarea nebunie: au proorocit pe Baal, şi au rătăcit pe poporul Meu Israel!”

          Din experienţa pe care o am şi din ceea ce ştiu că se întâmplă în ţara aceasta în legătură cu practicarea ocultismului suntem o ţară de naivi, după cum spun parlamentarii noştri şi o ţară de nebuni, după cum spune Dumnezeu.
          Parlamentarii spun că naivitatea ar trebui legiferată dar Dumnezeu spune că pe vrăjitoare nu trebuie să o laşi să trăiască, iar cei ce apelează la „serviciile” ei sunt la fel de vinovaţi şi sunt nebuni.
          Aştept reacţia Bisericii Ortodoxe Române la aceste iniţiative legislative. Şi la fel, aştept reacţia ei în legătură cu foarte mulţi preoţi care se mişcă în această zonă periculoasă a ocultismului. Deşi, sincer să fiu, nu cred că va fi nici o reacţie. Sau, în cel mai bun caz, una foarte palidă, pentru a nu se putea spune că nu s-a făcut totuşi nimic.
          În felul acesta casa pe care vor să o zidească paralmentarii noştri este o casă zidită pe nisip. Şi dacă Îl credem pe Domnul Isus Hristos atunci urmează o prăbuşire. O prăbuşire impresionantă: „ea s-a prăbuşit îndată, şi prăbuşirea acestei case a fost mare.” Pentru-că am zidit pe părerile noastre, care poate ni s-au părut bune şi de folos, dar care sunt în contradicţie flagrantă cu ceea ce spune Dumnezeu.
          Şi ocultismul nu este singurul domeniu în care zidim pe părerile noastre. Păreri care se bat cap în cap cu ceea ce spune Dumnezeu. Oamenii nu mai cunosc voia lui Dumnezeu şi nu mai pot să audă vocea Lui. Interesant însă că alte voci le aud. Spre exemplu parlamentarii noştrii „creştini” nu mai aud deloc vocea lui Dumnezeu dar aud tot mai bine şi mai desluşit vocea Uniunii Europene. Voce care urlă împotriva lui Dumnezeu. De ce pe aceasta o aud? Oare nu pentru-că fac parte din acelaşi sistem şi vorbesc aceeaşi limbă?
          Dar tu? Tu care voce o auzi şi din care sistem faci parte? Zideşti pe stâncă, adică pe voia lui Dumnezeu sau zideşti pe nisip, adică pe părerile tale, sau mai grav, pe voia lui Satan?
          Vrăjitoarea, şarlatanul, a ajuns om de afaceri iar noi am ajuns o ţară de nebuni. Chiar dacă unii încearcă să îndulcească tonul. Ultimul cuvânt îl are, totuşi, Dumnezeu. ]]> http://www.radiounison.ro/editorial/legiferarea-naivitatii-si-a-nebuniei.html/feed 0 http://www.radiounison.ro/editorial/ierusalimul-mai-mult-decat-sua.html http://www.radiounison.ro/editorial/ierusalimul-mai-mult-decat-sua.html#comments Fri, 16 Apr 2010 06:15:24 +0000 Dan Bercian http://www.radiounison.ro/?p=4420 Ierusalimul-mai mult decât SUA Autor: Dan Bercian | Vizualizari: | Trimite prietenilor           Îmi place curajul. Îl admir la alţii şi îmi place să cred că îl am şi eu. Curajul este ceva ce ne ridică deasupra unei condiţii banale şi ne scoate din rutina de fiecare zi. Curajul ne promite mai mult, tocmai pentru faptul că cel ce îndrăzneşte poate şi să piardă totul.
          Se poate vorbi mult despre curaj dar să ne oprim doar la a mai spune că a avea curaj înseamnă şi a face ceea ce alţii nu ar îndrăzni să facă.
          În sensul acesta aş vrea să spun câteva cuvinte despre un act de curaj care poate că a trecut cu vederea, deşi a fost pe primele pagini ale principalelor mijloace de informare. Este voba despre hotărârea Israelului de a construi 1600 de noi locuinţe în Ierusalimul de Est.
          Această hotărâre a stârnit furia arabilor din această zonă şi din întreaga lume. Şi imediat au venit şi reacţiile guvernelor lumii. Cei mai mulţi au condamnat demersul israelian iar alţii se păstrează în expectativă, aşteptând poate un moment prielnic pentru a-şi manifesta poziţia.
          Dacă s-ar face o analiză în legătură cu această hotărâre a Israelului, dacă s-ar căuta să se afle în ce măsură decizia de a construi aceste locuinţe este favorabilă poporului evreu, probabil că cei mai mulţi ar spune că s-a comis o greşeală. Nu numai că furia arabă şi a celor ce îi susţin s-a intensificat dar iată că Israelul pierde, sau este pe punctul să piardă, cel mai puternic aliat al lui, SUA.
          Sigur că se pot face şi chiar se fac, tot felul de speculaţii despre susţinerea pe care SUA a acordat-o de-a lungul timpului statului Israel. Se afirmă că influenţa diasporei evreieşti şi a banilor lor a avut un rol deosebit în această susţinere. Sau că Israelul a fost în Orientul Mijlociu „mâna” de care SUA a avut nevoie pentru a-şi proteja interesele. Indiferent care a fost cauza pentru care SUA a acordat sprijin Israelului până aici, iată că acum se întrevede o schimbare de sens. Schimbare care ar fi putut fi evitată, spun analiştii, dacă Israelul ar fi făcut concesii arabilor, sau dacă, cel puţin, nu ar fi demarat construirea de noi locuinţe în Ierusalimul de Est.
          Să fi făcut Israelul o greşeală? Să nu fi calculat toate implicaţiile hotărârii respective şi să ajungă acum în situaţia, ori de a da înapoi şi de a renunţa la proiect, ceea ce ar fi deja o victorie a duşmanilor lor, ori de a pierde aliaţi şi încă chiar şi pe cel mai puternic şi de a se izola pe scena politică mondială?
          Eu nu pot să cred că Israelul nu s-a gândit la implicaţiile acestui proiect. Cred că s-au gândit şi că, în analiza pe care au făcut-o, au hotărât că Ierusalimul este mai important pentru ei decât orice alte alianţe.
          Şi aici văd eu actul de curaj despre care vorbeam: Israelul a considerat Ierusalimul mai important chiar decât SUA!. Acest lucru dovedeşte încă o dată că evreii se deosebesc total de alte naţiuni.
          Mă gândesc, fără a încerca să arunc cu noroi ci doar de a scoate în evidenţă anumite aspecte, cât de diferiţi sunt comparativ cu noi românii. În special politica adoptată la noi în ultimii 20 de ani dovedeşte că suntem gata de a face orice compromis, doar din dorinţa de a intra sub „umbrela” celor mari şi puternici. Noi spunem că urmărim interesul naţiunii noastre dar, în fapt, beneficiile le au alţii. Nouă ne rămâne factura de plată. Nu am avut niciodată curajul de a fi noi. Ne-a fost frică de ursul de la răsărit care ne-a făcut atât de mult rău.
          Dar dacă noi avem la răsărit un urs evreii sunt înconjuraţi de animale de pradă din toate direcţiile. Situaţia pentru ei este mult mai delicată decât pentru noi. Şi cu toate acestea nu alianţele politice sunt pentru ei importante, cât Ierusalimul, inima poporului evreu.
          Aş vrea să cred că în spatele acestei hotărâri este credinţa lor în Dumnezeu. Nu ştiu dacă este aşa. Poate fi doar un act bazat pe calcule omeneşti şi pe puterea lor. Dar chiar şi aşa ştiu că în spatele deciziei lor se află Dumnezeu. Poate chiar pentru ca evreii să fie singuri şi, în final, să privească la Dumnezeu, să recunoască că nu mai au nici o soluţie şi să apeleze la El.
          Şi când vorbim de relaţia personală a unui individ cu Dumnezeu de multe ori Dumnezeu îl lasă pe om să ajungă în impas, să nu mai aibă nici o resursă şi nici o speranţă, pentru a-l determina apoi să apeleze la Dumnezeu. Când omul sau naţiunea se descurcă prin resursele lor Dumnezeu nu are loc. Şi El provoacă uneori o criză pentru-ca oamenii să vadă că nu mai au resurse.
          Tot ceea ce se întâmplă azi în lume ne trimite spre imaginea unei omeniri care luptă din greu pentru a-şi asigura resurse de tot felul: materiale, spirituale, de pace, dacă se poate chiar viaţă fără de moarte, în lipsa lui Dumnezeu, despre care chiar afirmă că nu există.
          Problema este atunci când cauţi în locul în care nu poţi găsi.
          De ce caută evreii suport în Ierusalim? Pentru-că aici este atât locul marilor confruntări cât şi locul marilor biruinţe promise de Dumnezeu poporului Său. Iată un pasaj care vorbeşte despre promisiunile lui Dumnezeu faţă de Ierusalim: Zaharia 12.
1 „Proorocia, Cuvântul Domnului despre Israel. Aşa vorbeşte Domnul, care a întins cerurile şi a întemeiat pământul, şi a întocmit duhul omului din el:
2 …Iată, voi preface Ierusalimul într-un potir de ameţire pentru toate popoarele de primprejur, şi chiar pentru Iuda, la împresurarea Ierusalimului.
3 În ziua aceea, voi face din Ierusalim o piatră grea pentru toate popoarele. Toţi cei ce o vor ridica, vor fi vătămaţi, şi toate neamurile pământului se vor strânge împotriva lui.
4 În ziua aceea, zice Domnul, voi lovi cu ameţeală pe toţi caii, şi cu turbare pe cei ce vor călări pe ei; dar voi avea ochii deschişi asupra casei lui Iuda, şi voi orbi toţi caii popoarelor.
5 Căpeteniile lui Iuda vor zice în inima lor: …Locuitorii Ierusalimului sunt tăria noastră, prin Domnul oştirilor, Dumnezeul lor.”
6 În ziua aceea, voi face pe căpeteniile lui Iuda ca o vatră de foc sub lemn, ca o făclie aprinsă sub snopi; voi mistui în dreapta şi în stânga pe toate popoarele de jur împrejur, iar Ierusalimul va fi locuit iarăşi la locul lui cel vechi.
7 Domnul va mântui mai întâi corturile lui Iuda, pentru ca slava casei lui David şi fala locuitorilor Ierusalimului să nu se înalţe peste Iuda.
8 În ziua aceea, Domnul va ocroti pe locuitorii Ierusalimului, aşa că cel mai slab dintre ei va fi în ziua aceea ca David; şi casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca Îngerul Domnului înaintea lor.
9 În ziua aceea, voi căuta să nimicesc toate neamurile care vor veni împotriva Ierusalimului.
10 Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului, un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi-născut.”
          De ce cred că acest pasaj vorbeşte despre biruinţa pe care Dumnezeu o va da poporului evreu în zilele din urmă, în Ierusalim? Pentru-că în acest pasaj aflăm despre pocăinţa poporului evreu, pocăinţă care va avea loc „în ziua aceea” (v.9-10) în care neamurile vor veni împotriva Ierusalimului. „Atunci”, în timpul acelei încercări, evreii îşi vor întoarce privirile spre Cel ce l-au străpuns, spre Domnul Isus , pe care până acum nu au vrut să-L recunoască ca Mesia, Salvatorul lumii.
          Fie că actualii guvernanţi ai poporului evreu cunosc promisiunile lui Dumnezeu, fie că nu le cunosc, ei sunt în calendarul Celui ce are toate lucrurile sub control şi care veghează ca planul Lui să fie adus în înfăptuire, după cum îi spunea odată prorocului Ieremia: „Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să-l împlinesc.”
          Cât de diferite sunt planurile lui Dumnezeu de planurile oamenilor! Vorbeam despre alianţe politice şi militare, despre faptul că şi noi, românii, căutăm să ne punem sub scutul celor tari. După logica omenească un aliat ca SUA sau NATO înseamnă stabilitate şi prosperitate. Şi desigur că Dumnezeu se poate folosi şi de acestea pentru o vreme. Dar iată că Dumnezeu promite poporului evreu că „în ziua aceea”, ziua în care toţi vor fi împotriva lor, când Ierusalimul va fi împresurat de duşmani, când omeneşte vorbind, nu vor mai fi şanse, Dumnezeu va face ca „cel mai slab din popor să fie ca David, iar casa lui David, poporul, să fie ca Îngerul Domnului”.
          În versetul 6 din pasajul citit Dumnezeu spunea prin gura prorocului că „Ierusalimul va fi locuit iarăşi la locul lui cel vechi”. Să fie acest loc Ierusalimul de Est? Pentru o vreme sub ocupaţie arabă? Foarte probabil.
          În iunie 1967, în cursul războiului de Şase Zile, armata israeliană a ocupat partea de est a oraşului, inclusiv oraşul vechi, realizând reunificarea teritorială a localităţii. La 30 iulie 1981 Ierusalimul întregit a fost proclamat de Knesset drept capitala statului Israel. Iar în mai 2009, în contextul în care Israelul marca 42 de ani de la cucerirea Ierusalimului, premierul israelian Benjamin Netanyahu, a declarat că Ierusalimul va rămâne capitala Israelului “pentru totdeauna”.

           Cred şi eu că va fi aşa nu pentru-că afirmă acest lucru primul ministru al Israelului ci pentru-că aşa spune Dumnezeu. După toate coaliţiile şi planurile care se fac împotriva evreilor şi statului Israel ai spune că sunt puţine şanse ca aceştia să fie în final biruitori. Dar privind în urmă la istoria lor putem constata că situaţia a fost aproape tot timpul, pentru ei, pe muchie de cuţit. Ceea ce i-a făcut însă să treacă peste toate a fost credinţa în Dumnezeu. Capitolul 11 din Epistola către Evrei vorbeşte cel mai bine despre ce a însemnat credinţa pentru acest popor. Nu evidenţele şi alianţele le-au fost sprijin ci credinţa autentică în Dumnezeu. Capitolul 11 din această carte începe aşa:
1.” Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. Şi apoi continuă:
8 Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat, şi a plecat fără să ştie unde se duce.
9 Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într-o ţară care nu era a lui, şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună moştenitori cu el ai aceleiaş făgăduinţe.
10 Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.
11 Prin credinţă şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise.
12 De aceea, dintr-un singur om, şi încă un om aproape mort, s-a născut o sămânţă în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra.
13 În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ.
14 Cei ce vorbesc în felul acesta, arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii.
15 Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea.
16 Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.
32 Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de prooroci!
33 Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor,
34 au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.
35 Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobîndească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea, care li se dădea, şi au fost chinuiţi.
36 Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare;
37 au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferestrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi,
38 ei, de care lumea nu era vrednică-au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.
39 Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit;
40 pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.
          Autorul acestei epistole ne aduce, pe noi credincioşii în Isus Hristos, în punctul de a ne identifica cu poporul evreu. Dacă ei au hotărât, prin credinţă, că Ierusalimul este mai important ca SUA, având deja în spate o lungă istorie care îi obligă să facă lucrul acesta, iată că şi noi, creştinii, avem în spate o istorie lungă deja de două mii de ani, istorie în care putem vedea cum Dumnezeu a fost alături de cei ce au crezut în Domnul Isus şi cum Biserica Lui a rezistat tuturor vicisitudinilor şi valurilor care au încercat în timp să o doboare.
          Pentru creştini provocarea a fost aceeaşi ca şi pentru evrei: să caute sprijin în altă parte decât în Ierusalim. Creştinii au uitat de promisiunile lui Dumnezeu, de credinţa care Îl onorează pe El şi şi-au făcut un sprijin din Roma şi mai apoi din SUA, ceea ce părea a fi noul tărâm sfânt ales de Dumnezeu, iar acum suntem provocaţi să ne facem un sprijin din noua religie mondială promovată cu tot mai multă insistenţă atât de Roma cât şi de Washington sau de Bruxelles.
          Ca şi poporul evreu am ajuns şi noi în punctul de a nu mai găsi sprijin în SUA. Dacă odată toţi credincioşii persecutaţi găseau acolo sprijin şi încurajare, acum nu se mai poate spune acelaşi lucru, dimpotrivă. Cu venirea la putere a ultimului preşedinte american situaţia se schimbă în mod dramatic. Din fericire. Poate că doar aşa creştinismul american va reveni la ceea ce trebuie să fie.
          Aş vrea să avem, noi creştinii, curajul poporului evreu şi să renunţăm la orice sprijin în afară de Dumnezeu. Şi să privim spre Ierusalimul ceresc despre care tot autorul Epistolei către Evrei vorbeşte în capitolul 12 al cărţii:
18 „Voi nu v-aţi apropiat de un munte care se putea atinge şi care era cuprins de foc, nici de negură, nici de întuneric, nici de furtună,
19 nici de sunetul de trâmbiţă, nici de glasul, care vorbea în aşa fel că cei ce l-au auzit, au cerut să nu li se mai vorbească,
22 ci v-aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor,
23 de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi,
24 de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.
25 Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să-L asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri,
26 al cărui glas a clătinat atunci pământul, şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: „Voi mai clătina încă odată nu numai pământul, ci şi cerul”.
27 Cuvintele acestea „încă odată” arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se clatină.
28 Fiindcă am primit, deci, o împărăţie, care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori, şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică;
29 fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”.
          Ierusalim înseamnă „locul păcii”, chiar dacă pentru o vreme este război. A rămâne în locul păcii înseamnă a rămâne liniştit în promisiunile lui Dumnezeu, orice s-ar întâmpla în jur. A rămâne în locul păcii înseamnă a renunţa la mijloacele omeneşti care ţi-ar asigura, cel puţin la prima vedere, siguranţa şi confortul şi a accepta voia lui Dumnezeu, chiar dacă acest lucru ar însemna pentru tine moartea. Jertfa Domnului Isus de la Golgota a fost, aşa cum au înţeles cei din vremea Lui, un eşec. Mult mai bine, credeau ei, ar fi fost ca Domnul Isus să facă alianţe, să pună mâna pe puterea politică şi militară şi să elibereze Israelul de sub puterea romană. Numai că Domnul Isus avea privirea aţintită spre cer şi planul Lui era planul Tatălui, de neînţeles pentru aproape toţi ceilalţi, chiar de către ucenici. Şi, în final, pentru-că Domnul Isus a văzut dincolo de ceea ce văd ochii oamenilor, pentru-că a cunoscut voia Tatălui, din jertfa Lui a venit peste lume cea mai mare binecuvântare, binecuvântare prea greu de priceput de către mintea omenească.
          Apostolul Pavel a înţeles secretul şi a scris:
2 Corinteni 4:18. „Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd, sunt veşnice.”
          În ultima carte a Bibliei, în Apocalipsa, Dumnezeu îi arată apostolului Ioan realitatea, ce urmează să se întâmple în viitor, spre ce trebuie să privească cei ce cred în Domnul Isus Hristos: Ierusalimul ceresc!
          Apocalipsa 21:9 „Apoi unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire, pline cu cele din urmă şapte urgii, a venit şi a vorbit cu mine, şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!”
10 Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea Sfântă, Ierusalimul, care se cobora din cer de la Dumnezeu,
11 având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră prea scumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca cristalul.
22 În cetate n-am văzut nici un Templu; pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul, sunt Templul ei.
23 Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu, şi făclia ei este Mielul.
24 Neamurile vor umbla în lumina ei, şi împăraţii pământului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea.
25 Porţile ei nu se vor închide ziua, fiindcă în ea nu va mai fi noapte.
26 În ea vor aduce slava şi cinstea Neamurilor.
27 Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului.”
          Chiar dacă nu noi am văzut această imagine minunată, ci apostolul Ioan, credem în ea pentru-că ştim că a fost descoperirea lui Dumnezeu. Credem pentru-că Domnul Isus care a fost mort dar care a înviat şi s-a înălţat la cer ne-a promis că se duce acolo ca să pregătească un loc minunat celor ce cred în El. Credem pentru-că a spus El! Şi dacă până acum ne-am mai pus încrederea în unele lucruri care ţin de sistemul acesta lumesc care va fi nimicit, să avem de azi curajul acela frumos, şi chiar nebunesc, de a nu ne mai pune încrederea în altceva decât în Dumnezeu. ]]> http://www.radiounison.ro/editorial/ierusalimul-mai-mult-decat-sua.html/feed 0 http://www.radiounison.ro/editorial/%e2%80%9ecrestinul%e2%80%9d-obama-si-%e2%80%9espiritul-comun-al-umanitatii%e2%80%9d.html http://www.radiounison.ro/editorial/%e2%80%9ecrestinul%e2%80%9d-obama-si-%e2%80%9espiritul-comun-al-umanitatii%e2%80%9d.html#comments Thu, 08 Apr 2010 06:20:21 +0000 Dan Bercian http://www.radiounison.ro/?p=4355 „Creştinul” Obama şi „spiritul comun al umanităţii” Autor: Dan Bercian | Vizualizari: | Trimite prietenilor           Ne poate influenţa felul în care gândeşte preşedintele ţării noastre? Credinţa lui? Ne poate influenţa pe noi, oameni simpli aflaţi la mare distanţă de el, credinţa celui mai important om de pe planetă, preşedintele american?
          Ca să dăm un răspuns la aceste întrebări va trebui să deschidem Biblia la cărţile 1 şi 2 Împăraţi. Pasajul din 2 Împăraţi, capitolul 13, versetele 10 şi 11 este sugestiv pentru ceea ce vrem să scoatem în evidenţă: „În al treizeci şi şaptelea an al lui Ioas, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Ioas, fiul lui Ioahaz. A domnit şasesprezece ani.
El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut de la nici unul din păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, şi s-a dedat la ele ca şi el.”
          Exact această formulare o găsim de multe ori pe cuprinsul acestor două cărţi ale Bibliei, doar numele diferă, funcţie de împăratul care a urmat la domnie. Alte nume dar aceleaşi practici idolatre care au dus poporul în rătăcire şi l-au făcut să păcătuiască înaintea lui Dumnezeu. Foarte puţine sunt cazurile în care citim că un anume împărat a hotărât să distrugă idolii şi să se închine numai înaintea Singurului Dumnezeu adevărat, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov. Dar putem constata că atunci când împăratul a luat o hotărâre bună, de a-L urma pe Dumnezeu, şi poporul peste care stăpânea a fost binecuvântat. Aceasta arată cât de important este ceea ce crede şi face un lider politic, pentru binele poporului peste care domneşte. Din cauza conducătorului poate veni peste popor binecuvântare sau blestem. Şi nu vorbim aici despre abilităţi şi talent organizatoric. Ci despre ceea ce crede el în raport cu Adevăratul Dumnezeu. Folosesc formula aceasta „Adevăratul Dumnezeu” pentru-că azi toată lumea vorbeşte despre Dumnezeu şi fiecare se închină în felul lui, dar aceasta nu înseamnă că închinarea aceasta va aduce beneficii, dimpotrivă. Şi Israelul din vremea împăraţilor, în frunte cu împăraţii lui, se închinau la mulţi dumnezei, pe lângă Adevăratul Dumnezeu. Dar aceasta nu le-a adus binecuvântare ci nenorocire, durere şi suferinţă. După cum spune Biblia nu sunt mai mulţi dumnezei adevăraţi ci Unul Singur. Apostolul Pavel scrie următoarele cuvinte:
Efeseni 4:6 „Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi.”
          Dacă am cita doar acest pasaj s-ar putea să spunem şi noi aşa cum spun mulţi astăzi că da, Dumnezeu este unul singur doar că Îl numim diferit. Dar pentru a nu fi confuzie tot apostolul Pavel îi scrie lui Timotei următoarele:
1 Timotei 2:5 „Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos.”
          Aici deja lucrurile se simplifică pentru-că apare în ecuaţie Domnul Isus Hristos. Dumnezeul Cel Adevărat are de-a face cu Isus Hristos.
         Apostolul Ioan aduce şi el completările de care avem nevoie pentru a înţelege mai bine cine este Dumnezeul Cel Adevărat:
1 Ioan 2:23 „Oricine tăgăduieşte pe Fiul (pe Isus), n-are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul (pe Isus), are şi pe Tatăl.
1 Ioan 4:3 şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Isus, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum”.
          Iată că doar câteva pasaje din Scripturi ne-au ajutat să avem o înţelegere mai clară asupra a cine este Dumnezeu. Dar Scriptura are multe alte texte care lămuresc la modul cel mai clar această controversă în legătură cu Adevăratul Dumnezeu. Cine nu-L mărturiseşte pe Isus şi neagă faptul că El este Dumnezeu este de la Diavolul. Prin urmare „dumnezeul” la care el se închină este unul fals.
          Să ne întoarcem însă la ceea ce spuneam la început în legătură cu importanţa liderului politic şi felul în care el se închină şi la cine se închină. Pentru-că atitudinea lui faţă de Adevăratul Dumnezeu va influenţa poporul şi închinarea acestuia.
          Să nu uităm că în cărţile 1 şi 2 Împăraţi nu scrie că împăratul şi poporul nu se închinau ci că ei se închinau, la dumnezeii lor, şi credeau că fac un lucru bun. Erau deosebit de religioşi şi probabil chiar aveau parte de experienţe religioase ieşite din comun, poate că simţeau o pace şi o împlinire speciale în prezenţa idolului în faţa căruia se închinau şi căruia îi spuneau „dumnezeu”.
          Prin urmare nu experienţa religioasă, sentimentele pe care le trăim în închinare, fiorul ce-l simţim în actul de închinare certifică dacă experienţa noastră religioasă este una autentică sau nu. Singura certitudine o avem dacă experienţa şi închinarea noastră se încadrează în perimetrul descris de Biblie. Dacă dumnezeul în faţa căruia ne închinăm este Dumnezeul descris în Biblie.
          Eu spun că pericolul este cu atât mai mare pentru noi, cei de rând, atunci când liderul nostru politic se declară credincios, dar are o credinţă falsă, decât dacă se declară ateu. Pericolul este mai mare azi decât în timpul comunismului. Atunci credinţa falsă a liderilor politici nu ne putea influenţa. Eram forţaţi să spunem că nu este Dumnezeu. Dar minţile noastre erau libere totuşi să creadă, şi mulţi chiar credeau cu adevăarat. Acum suntem seduşi să credem într-un dumnezeu fals. Acum suntem înşelaţi să credem. Credem că credem. Ni se pare că avem o credinţă. Deşi nu o putem defini. În minţile celor mai mulţi este ceaţă şi confuzie. Cred şi nu ştiu ce cred.
          Cu siguranţă liderul politic ne influenţează în acest sens, al credinţei noastre în Dumnezeu.
          M-am gândit la aceste lucruri când am citit un articol din presă, articol care făcea referinţă la mesajul pe care preşedintele american Obama l-a avut cu ocazia sărbătorii de Paşte. Iată câteva citate din acest articol:
          „Mesajul preşedintelui Barack Obama de Paşte este o chemare a oamenilor de credinţe diferite, cât şi a celor fără vreo credinţă, de a privi la aspiraţiile care îi aseamănă şi la “acelaşi spirit al umanităţii” care se află în fiecare dintre noi.
“În acest weekend al Paştelor” afirma el, “ haideţi să ţinem strâns de acele aspiraţii pe care le avem în comun ca şi fraţi şi surori , ca şi membri ai aceleaşi familii – familia omului.”
“ Chiar dacă ne închinăm în moduri diferite, “ afirma preşedintele, “ totuşi ne aducem aminte că avem în comun acelaşi spirit al umanităţii – evrei şi creştini, musulmani şi hinduşi, credincioşi şi necredincioşi deopotrivă.”
“Munca este importantă pentru securitatea si demnitatea omului”, afirma Obama.
Preşedintele a numit sănătatea “stânca pe care vieţile noastre sunt clădite.”
          Înţeleg că Obama este preşedintele tuturor americanilor. Prin urmare el va căuta să aibă faţă de toţi supuşii lui o atitudine de înţelegere şi bunăvoinţă, chiar dacă, în ceea ce priveşte credinţa lor, ei sunt foarte diferiţi. Pot să înţeleg acest lucru. Dar ce nu pot să înţeleg, sau mai bine spus ce nu îmi place în mesajul lui, este faptul că amestecă lucrurile. Dacă a fost o sărbătoare a creştinilor, Învierea Domnului Isus Hristos din morţi, de ce vrea preşedintele american să facă din aceasta o sărbătoare a tuturor, chiar a necredincioşilor? Apostolul Pavel scria următoarel cuvinte: „Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?” Evident că nici una! Ceea ce reuşeşte preşedintele american prin acest mesaj de Paşte este să strecoare o adâncă confuzie în minţile şi inimile supuşilor lui. Dar totul este o mare înşelătorie. Şi pericolul imens este, după cum spuneam mai înainte, că Obama se declară şi el credincios, chiar creştin. Însă declaraţiile lui nu-i dovedesc apartenenţa la spaţiul creştin ci la cel păgân. El spunea că îi cheamă pe oameni la „acelaşi spirit al umanităţii”care se află în fiecare dintre noi. Dar Dumnezeu spune altceva prin cuvintele apostolului Pavel. Romani 8:9 „Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte într-adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.”

          Spiritul umanităţii care se află în toţi oamenii este spiritul (duhul) lui Satan nu al lui Hristos. Duhul (Spiritul) lui Hristos este doar în cei ce cred în Hristos şi trăiesc ca şi Hristos. În toţi ceilalţi, de orice alte credinţe este duhul lumii, al lui Satan, care lucrează cu putere. Tot apostolul Pavel aduce lumină în legătură cu acest aspect. Efeseni 2:1-5.
„Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,cu toate că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).”
          Este adevărat că mesajul preşedintelui la pace şi bună înţelegere între toţi credincioşii şi chiar necredincioşi, sună frumos, numai că nu este conform cu adevărul lui Dumnezeu. Prin urmare este o minciună care va crea confuzie în minţile celor slabi în credinţă, aşa cum am impresia că sunt cei mai mulţi.
          Apoi Biblia vorbeşte despre „Casa lui Dumnezeu”, „familia lui Dumnezeu”. În această Casă, famile, se poate intra numai prin credinţa în Isus Hristos şi nu în nici un alt fel. Este foarte diferită de „familia omului” la care face referinţă preşedintele american. În „familia omului” te naşti, este familia păcatului. În familia lui Dumnezeu intri prin alegere, prin credinţa în Isus Hristos, prin hotărârea de a-L urma pe El. Autorul Epistolei către Evrei aduce lumină şi în acest aspect.

          Evrei, capitolul 3: 6 „Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm. 7 De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui 8 nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie,(…) 12 Luaţi seama, deci, fraţilor, ca nici unul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu. 13 Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „Astăzi” pentru ca nici unul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului. 14 Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început, 15 câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.” 16 Cine au fost, în adevăr, cei ce s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toţi aceia, care ieşiseră din Egipt prin Moise? 17 Şi cine au fost aceia de care S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei ce păcătuiseră, şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustie? 18 Şi cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultaseră? 19 Vedem, deci, că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor.”
          Iar apostolul Pavel completează, pentru a nu fi nici o confuzie în legătura cu familia lui Dumnezeu, cu trupul lui Hristos. Romani cap. 12: 4 „Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au toate aceeaşi slujbă, 5 tot aşa, şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, suntem mădulare unii altora.”
          Pavel spune lămurit că familia lui Dumnezeu este doar în Isus Hristos. Şi nu în „hristosul cosmic”, spiritul acela universal la care au acces toţi, indiferent de credinţa lor, aşa cum afirmă mişcarea New Age, ci Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care s-a întrupat, a trăit printre noi ca om, a murit pentru păcatele omenirii, a fost înviat din cauză că a fost sfânt, fără păcat, s-a înălţat la cer şi este în cer în acest moment, dar va veni în curând să judece lumea şi pe toţi care nu au crezut în El. În Isus Hristos – Dumnezeu. Ori cei ce au această credinţă sunt puţini. Nu toată umanitatea, cum afirmă „creştinul” Obama şi adepţii mişcării New Age, ci doar câţiva, puţini. Pentru-că Însuşi Isus Hristos a spus: Matei 7:
13 „ Intraţi pe poarta cea strîmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. 14 Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află.”
          Şi aş mai vrea să comentez doar un singur aspect din declaraţia de Paşte a lui Obama. El spunea că „sănătatea este stânca pe care vieţile noastre sunt clădite”. Desigur lăsa să se înţeleagă că proiectul lui de reorganizare a sistemului de sănătate este important pentru naţiunea americană. Probabil că aşa o fi. Dar dacă este creştin Obama nu se poate juca cu cuvintele. Pentru-că ceea ce a spus el, chiar dacă nu va vrea să recunoască, este o grosolană mistificare a cuvintelor Sfintelor Scripturi şi a uneia dintre cele mai frumoase comparaţii ale lui Dumnezeu. Dumnezeu este numit în Biblie „Stânca”. Ca simbol al stabilităţii. Cine se încrede în El nu va fi mişcat sau doborât de valurile lumii, îngrijorări, necazuri, suferinţe, prigoniri, etc. Iată doar două exemple în acest sens:
          Habacuc 1:12 „Doamne, nu eşti Tu din veşnicie, Dumnezeul meu, Sfântul meu? Nu vom muri! Doamne, Tu ai ridicat pe poporul acesta ca să-Ţi împlineşti judecăţile Tale; Tu, Stânca mea, l-ai ridicat ca să dai prin el pedepsele Tale!”
1 Corinteni 10:4 „şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei; şi stânca era Hristos.”
          Sunt convins 100% că acestă comparaţie nu a fost întâmplătoare. Şi cred aceasta chiar dacă Obama ar declara că nu este aşa. Măcar la atât i-a „folosit” bruma de creştinism din familia lui. Să ştie că Dumnezeu este Stânca. Dar el afirmă cu totul altceva. Amăgindu-i pe oameni. Da, sănătatea este importantă, dar nu este Stânca pe care ne clădim vieţile noastre. Stânca este Hristos. Cine se încrede în El, spune Biblia, nu va fi dat de ruşine. Nici pentru viaţa aceasta şi, mai ales, nici pentru viaţa viitoare.
          De fapt prin tot discursul său „creştinul” Obama nu face altceva decăt să-i îndepărteze pe oameni de Dumnezeul Cel Adevărat şi să le sădească în inimi speranţe false de mai bine, să-i amăgească. Pericolul este cu atât mai mare cu cât el se declară creştin. Dar din puţinele lui cuvinte spuse cu ocazia sărbătorii de Paşte se vede că el aparţine mai degrabă mişcării New Age şi că şi-a însuşit mai bine învăţăturile acesteia decât învăţătura Sfintelor Scripturi.
          Va fi el o provocare pentru creştinii din SUA? Cu siguranţă. Împăratul lor va da tonul închinării false şi mulţi îl vor urma. Aceasta este experienţa consemnată în istoria omenirii şi a poporului lui Dumnezeu.
          Şi dacă ştim acest lucru putem să identificăm încă un motiv pentru care unii, printre care şi Obama, se străduiesc din răsputeri să instituie un Guvern Mondial şi să aducă un singur lider politic mondial. Dacă un om poate influenţa credinţa oamenilor dintr-o ţară, oare nu şi-ar dori stăpânitorul lumii acesteia, adică Satan, să aibă un om care să influenţeze gândirea şi credinţa lumii întregi? Ne mai mirăm atunci că tot în timpul acestor zile de sărbătoare a apărut în presă ştirea că liderii a douăzeci de state africane, reuniţi la Dakar pentru a inaugura un monument numit „Renaşterea africană”, un monument imens, mai mare decât celebra Statuie a Libertăţii din New York, au lansat un apel la unitate şi la înfiinţarea Statelor Unite ale Africii? Nu ar trebui să ne mire acest demers. El se încadrează în linia stabilită, nu ştim clar de către cine, şi pe care s-a înscris umanitatea de o vreme încoace. În America deja există o uniune formată, deocamdată, din Canada, SUA şi Mexic. Uniunea aceasta s-a făcut în secret astfel că mulţi nici nu ştiu despre ea. Există o Uniune Europeană. Există şi alte uniuni de state şi Asia este pe aceeaşi traiectorie. În final logica ne spune că aceste uniuni se vor contopi şi va fi un singur stat mondial şi va fi un singur lider. Un lider credincios care va vorbi despre pace, bunăstare, conştinţă şi spirit comun, hristos cosmic, viitor comun, dumnezeu comun. Iată-ne dar în zorii unei noi ere, o eră despre care au vorbit comuniştii şi despre care vorbesc adepţii New Age. O eră a lepădării de Isus Hristos, de credinţa adevărată, cea „dată sfinţilor odată pentru totdeauna” după cum scria apostolul Iuda. Iar apostolul Pavel avertiza cu două mii de ani în urmă. 2 Tesaloniceni capitolul 2:
1 „cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor, 2 să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră, şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar. 3 Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii (sau: omul păcatului), fiul pierzării, 4 potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dîndu-se drept Dumnezeu.”
          Nu putem împiedica acest plan pentru-că Dumnezeu a spus că se va întâmpla aşa. Şi nu cred că ar trebui să ne irosim forţele împotrivindu-ne acestui plan, rugându-ne ca el să nu se împlinească. Ce cred eu că trebuie să facem este ca să avem grijă ca acel „om al fărădelegii”, „fiul pierzării”, cel ce se va înălţa „mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu şi se va da drept Dumnezeu” să nu ajungă să domnescă în templul inimii noastre. Acest sanctuar trebuie păstrat curat orice s-ar întâmpla în jur, oricât de mare va fi apostazia, şi va fi. Poate fi păstrat curat. Avem multe exemple dar să amintim doar despre profetul Ilie, cel care a trăit într-o perioadă în care Isrelul s-a lepădat de Dumnezeu, tot din cauza liderilor lui. La un moment dat Ilie, obosit de lupta lui, plânge înaintea lui Dumnezeu, considerându-se singurul credincios rămas în viaţă. Dorea să moară, atât de greu îi era. Şi Dumnezeu îl încurajează spunându-i că mai are încă şapte mii de bărbaţi în popor care nu şi-au plecat genunchii înaintea zeilor păgâni.
          Biblia spune că noi, cei ce credem în Isus Hristos şi umblăm în ascultare de El, suntem acum Temple ale Duhului Sfânt, că Dumnezeu Însuşi, prin Duhul Său, locuieşte în noi. Şi datoria noastră sfântă este de a păstra acest Templu curat, indiferent de apostazia care va fi, indiferent de ce vor spune liderii politici sau religioşi. Pentru-că nu numai liderii politici vor face ca apostazia să vină peste lume ci aceasta se va întâmpla şi cu concursul liderilor religioşi. Deja se întâmplă. ]]> http://www.radiounison.ro/editorial/%e2%80%9ecrestinul%e2%80%9d-obama-si-%e2%80%9espiritul-comun-al-umanitatii%e2%80%9d.html/feed 0